Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 20 iunie 2012

Atenţie la roşiile cu moţ!

Atenție la roşiile cu moţ! Sunt toxice?

Specialiştii spun că nu doar tomatele importate sunt pline de chimicale, ci şi cele din grădinile ţăranilor

"Eu nu stropesc roşiile. S-au copt repede, pentru că le cresc în solar", Mariana Badea, 34 de ani
"Eu nu stropesc roşiile. S-au copt repede, pentru că le cresc în solar", Mariana Badea, 34 de ani
Roşiile de pe tarabe arată impecabil, dar au tot mai puţine calităţi nutritive.
Cercetătorii ştiinţifici atrag atenţia că pot fi chiar dăunătoare sănătăţii.
Şi, culmea, cele mai periculoase sunt roşiile care au invadat, în acest sezon, pieţele: cele cu moţ, fără codiţă, de mărime medie.
După o iarnă grea şi lungă, când am mâncat numai roşii de import, de cele mai multe ori fără gust şi miros, iată că a venit şi vremea tomatelor autohtone. Sunt pline tarabele în pieţe cu maldăre de roşii cu moţ.
Frumoase şi gustoase. Şi, ce ne atrage cel mai mult, româneşti! Din grădinile ţăranilor noştri.
Adică, gândim noi, naturale şi pline de vitamine.
Ei bine, nu mai e demult aşa, întrucât, pentru a face bani mulţi şi cât mai repede, ţăranii stropesc legumele cu tot felul de substanţe care să le stimuleze creşterea şi care să le facă aspectuoase.
Din păcate însă, aspectul ia locul calităţilor nutritive.
Cele mai "la modă" soluţii sunt ETREL (o substanţă care coace roşia forţat) şi 2.4 D (un erbicid care stimulează activitatea hormonală).
"Din dorinţa de a câştiga bani rapid, producătorii folosesc tot felul de substanţe şi tehnici ca tomatele să se coacă urgent. Astfel de substanţe folosite în exces, după ureche, fac mai mult rău legumelor, care îşi pierd din calităţile nutritive", ne-a declarat Floarea Burniche, cercetător ştiinţific în cadrul Staţiunii de Cercetare Experimentală din Buzău.
Potrivit acesteia, roşiile cu moţ sunt cele mai periculoase, "pentru că sunt tratate cu mult ETREL, moţul fiind chiar o malformaţie a fructului. Acesta ascunde, de altfel, mult erbicid. Din această cauză nici nu au codiţe, pentru că sunt arse", a adăugat Floarea Burniche.
Prin urmare, specialiştii ne recomandă să cumpărăm roşii pe ciorchine verde, "pentru că sunt cel mai puţin tratate. Când codiţele sunt uscate, înseamnă că roşiile au fost stimulate cu prea multă substanţă", a încheiat Floarea Burniche.

 Articol semnalat de N.B. Constanţa, care a mai primit şi un alt link cu un comentariu. Vedeţi mai jos.
ACEL LINK A DISPĂRUT de pe NET: 
Comercianții dau la gioale ca în politică, după modelul lui Băse-Putinescu, președinte-diversionist școlit de "agenturili" MRU



Si acum, câteva probleme de actualitate. Piețele sunt invadate de tomate asa zis “românești” (de fapt tot hibrizi F1 din import, lemnoși), la care se adaugă stimularea cu hormoni sintetici în exces. Nu insist asupra efectelor nocive ale hormonilor sintetici asupra sănătății Aceste tomate se recunosc ușor: Sunt “țuguiate”, iar dacă sunt tăiate transversal, nu au semințe sau au numai rudimente de semințe, prezintă goluri, iar gustul este neplăcut dulceag, nespecific tomatelor tradiționale. Am sesizat Protecția Consumatorului în urma cu câțiva ani, fără nici un rezultat.
Astfel de tomate ar trebui interzise la consum, iar pentru a nu se mai ajunge în aceasta situație, producătorii ar trebui avertizați ca o astfel de marfă nu va fi primita la vânzare. Ei nu vor sa piardă nici o floare, și stimulează prin cufundarea inflorescenței în stimulent (Tomaset, Tomafix, etc.) în concentrație mare. Stimularea se face în concentrații slabe și numai când este nebulozitate si frig. Cel mai sensibil în aceste condiții este polenul, care își pierde germinația, iar în absenta acestuia, stimulentul determina creșterea ovarului în afara fecundării, și de aici lipsa semințelor la fructele stimulate.
Nenorocirea este ca se stimulează chiar și când sunt condiții optime, pentru ca au indus consumatorilor ideea ca acestea sunt roșiile românești. Am întrebat o țărancă de ce face asa ceva, si mi-a răspuns sincer, ca altfel nu le vinde.
Oare nu se întreabă nimeni de ce roșiile din Turcia, Spania, etc. nu au o astfel de forma ? Nimănui nu i se pare ceva suspect? Deci, dacă doriți sa avem roșii românești, sprijiniți cercetarea !
In speranța ca cineva va lua în seama cele semnalate de mine, vă mulțumesc anticipat




duminică, 17 iunie 2012

Pr. lect. univ. dr. Gheorghe Şanta - RECENZIE



Într-o lume postmodernă în care adevăratele valori sunt nesocotite, iar nonvalorile promovate, părintele Radu Botiş ne propune o temă de reflecţie tuturor celor implicaţi în actul educaţional, profesori, preoţi şi părinţi, accentuând în mod special asumarea şi promovarea valorilor creştine care Îl au în centru pe Hristos Domnul. Mărturia şi mărturisirea acestor valori, într-o lume secularizată şi secularizantă devine activă din momentul conştientizării noastre că aparţinem Trupului mistic al lui Iisus Hristos ca mădulare vii.
  Avându-L  drept model pe Hristos - Învăţătorul prin Excelenţă, educatorul zilelor noastre trebuie să-l facă pe copil să ajungă în mod liber, fără constrângeri la înţelegerea adevărurilor de credinţă şi a valorilor morale, dar mai ales a simţi că trebuie să se roage din tot sufletul lui Dumnezeu, cu atât mai mult păstorul sufletesc care prin trimiterea sa specială, acordată de Biserică, va trebui prin cuvânt şi viaţă să reaşeze pe toţi credincioşii săi în acea părtăşie eclesială spre promovarea împărtăşirii sacramentale depline.
 Provocarea interiorităţii, credinţa ca trăire şi meditaţie, pedagogia iniţierii şi slujirea aproapelui (liturghia fratelui), reprezintă câteva paradigme catehetice, care reunesc într-o formă dialogică două dinamici: una kerigmatică a credinţei pascale şi una antropologică a întrupării, care de fapt conduc spre acelaşi obiectiv cunoaşterea lui Dumnezeu.
                         Cuvântul ca mesaj duhovnicesc îşi îndeplineşte sensul înalt numai atunci când slujeşte adevăratei realităţi, când are o putere ziditoare. Cuvântul  zideşte din conştiinţa răspunderii faţă de semen, atunci când omul înţelege cuvântul ca pe o realitate dialogală. Prin Cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte o terapie duhovnicească. Cuvântul Scripturii are puterea renaşterii spirituale a vieţii integrale, fiind instrument forte în educaţie.
                            Predica rostită de Hristos-Cuvântul nu este un simplu discurs oratoric, ci este un act solemn de comunicare şi împărtăşire a Evangheliei lui Dumnezeu  (I Tesaloniceni 2,2). Prin prezenţa  Sa în actul propovăduirii, Hristos-Domnul  intră în legătură directă cu ascultătorii Cuvântului divin, dar într-un alt sens decât prin Sfintele Taine. Efectul haric al Cuvântului lui Dumenzeu, propovăduit conduce spre Sfintele Taine precum cuvântului Apostolului Petru la Cincizecime.
                            Cartea părintelui Radu Botiş, este un mesaj duhovnicesc, care pleacă dinlăuntrul inimii mişcate de Hristos, spre o înţelegere profundă a Evangheliei întru devenirea fiinţei umane înnoite în Hristos.

                                                      Pr. lect. univ. dr. Gheorghe Şanta
                                                  Facultatea de Teologie Ortodoxa Cluj Napoca


Cristina Alexandra LEVIŢCHI - ISTORII DE VIAŢĂ AUTENTICE


Cristina Alexandra LEVIŢCHI



ISTORII DE VIAŢĂ AUTENTICE ŞI PLINE DE ÎNVĂŢĂMINTE

 
În cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX" - scrisă de Octavian Curpaş o să găsiţi, deopotrivă, descrieri parcă desprinse din clasicii noştri - şi mă gândesc la Rebreanu, Slavici -, picături de istorie, politică, intrigă poliţistă şi ceea ce m-a captivat pe mine, mai ales, o analiză fină a psihologiei umane. M-au impresionat în mod deosebit subcapitolele „Ce-i omul…” „O frumoasă floare vine”, în care sunt înfăţişate, simplu şi profund, evenimentele tragice ale unor familii.

Experienţele prin care trece „Nea Mitică” (Dumitru Sinu – pe numele lui real), sunt pline de vitalitate (nu a avut timp să se plictisească în viaţă), unele pline de umor, altele de tristeţe, altele de primejdie... aşa cum este viaţa. Autorul prezintă cu multă claritate istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte.

Pot spune că nu am citit până acum o astfel de carte, în care să găsesc atâta experienţă umană din care să am ce să învăţ şi la ce să reflectez, ca această carte a lui Octavian Curpaş. Personajul principal ne înfăţişează destine diferite ale persoanelor pe care le-a întâlnit şi pe care, cu îndrăzneală le-a provocat. Să înveţi în acest fel din istoria altor popoare – iată un mare noroc pe care nea Mitică şi l-a creat singur. Nu a aşteptat ca viaţa să îl traiască, el a trăit-o şi şi-a creat-o.

O carte bogată, plină de umanitate, în care plângi, râzi, trăieşti alături de oameni reali. Este o carte pe care o recomand, mai ales celor care "au timp să se plictisească în viaţă".
Cristina Alexandra LEVIŢCHI
mai 2012

Mircea Vâlcu Mehedinţi: Revoltă contra a snobilor

Mircea Vâlcu Mehedinţi: Revoltă contra a snobilor

Comentariul 1: Citiţi reclama din stânga şi puneţi-vă intrebarea: câţi dintre români ar considera-o că li se adresează? Țăranii - chiar dacă și-ar întreba copiii -habar n-ar avea cei aia blutut, conexiune, device, uifiuri, reţele. Aceștia ar da un răspuns evaziv... Cunoscătorii ar zice: - Bă, chiar ne considerați proști?
Mircea Vâlcu - Mă voi exprima pe şleau, nu diplomatic, chiar dacă supăr vreo ureche mai fină:
Este bine că totuşi mai exisă şi astfel de români, care luptă pentru românitate, asumându-şi riscuri deosebite.
Că, încolo, noi, aproape toţi, ceilalţi, nu ştim cum să-i pupăm în fund pe străini. Astăzi ne-am "englezit", nu mai suntem români: firmele sunt scrise cu cuvinte englezeşti, reclamele la fel, am renunţat la diacritice, dar ce n-am făcut, noi pupătorii în fund?
Şi mai zicem că străinii ne-au furat identitatea! Este un mare neadevăr. Noi ne-am furat-o! Nici universitarii, nici academicienii nu mai scriu româneşte. Scriu fără diacritice: În loc de "căci" scriu "caci", în loc de "râd" scriu "rad". Ce mai? În toate şi în tot ce facem ne bucură că suntem pasivi... o turmă. Nu ştim decât să ne văităm, dar nu reacţionăm. Oare asta nu înseamnă laşitate? De ce ne lăudăm că în trecut am fost demni, viteji, ne-am vărsat sângele pentru această patrie, am luptat ?
Cei care au trăit în trecutul mai îndepărtat, într-adevăr au fost viteji, au ridicat toporul la cei care ne-au împilat, au vrut să ne batjocorească.  Aceşti români, ai veacurilor trecute, au reacţionat. Astăzi s-a dus dracului gena noastră, am devenit un popor, o populaţie de fricoşi, de blazaţi. Nici persoana noastră nu ne mai interesează!
Haideţi, fraţilor, să-i pupăm în dos pe cei care ne comandă, pe străini, pe alogeni, crezând că dacă procedăm astfel, viaţa noastră de slugi va fi mai bună, crezând că vom scăpa cu un jug mai uşor! Aşa  ne închipuim noi, că viaţa în viitor va fi mai bună! O credem, pentru că suntem, cum  să zic să ocolesc adevărul: Să mă exprim cu cuvintele lui Iorga: "Critica este ca apa rece, face rău numai dinţilor stricaţi"
Şi când te gândeşti că noi, aproape în mare majoritate, avem dinţii stricaţi!
De aceea, cinste celor care mai sunt încă români în cuget şi simţiri.

Mircea Vâlcu-Mehedinţi

Comentariul 2:  Buuun! Universitarii, academicienii, nu mai scriu româneşte! Dar omul de pe scara Z, blocul X? In lipsă de educație, bunul simț cetățenesc al concitadinilor şi protecția autorităților care ar trebui să protejeze viața intimă a fiecăruia, ne trezim că cetățeanul neşcolit, cu "capsa pusă" folosește româna neaoșă:





vineri, 15 iunie 2012

Conversaţie cu Dumnezeu





EVREUL: MA AUZI DOAMNE?
DUMNEZEU: TE AUD...
EVREUL: AS DORI SA TE INTREB CEVA
DUMNEZEU: INTREABA-MA
EVREUL: CAT INSEAMNA PENTRU TINE UN SECOL?
DUMNEZEU: O CLIPA
EVREUL: DAR UN MILION DE DOLARI?
DUMNEZEU: UN CENT
EVREUL: POT SA TE ROG CEVA?
DUMNEZEU: DA
EVREUL: AI PUTEA SA-MI DAI UN CENT DE AL TAU?
DUMNEZEU: SIGUR CA DA. ASTEAPTA O CLIPA!

Primit prin e-mail de la N.B. Constanţa
 

Autor anonim: Capitalismul



CAPITALISMUL

Autor anonim



Mi-am adus aminte de o poveste ”de succes” nord-americană! Acolo se spune că un expert în vânzări trebuie să reușească să vândă, spre exemplu, frigidere chiar şi eschimoșilor! Nimic mai adevărat și mai... capitalist!

Plecând de la această
”performanță”, într-o corporație capitalistă producătoare de electrocasnice s-a pus această problemă, să fie vândute frigidere eschimoșilor (mai concret, populației native din Alaska).

La o întâlnire de ”brainstorming” a fost dezvoltată această idee:
-          Cum vindem frigidere eschimoșilor?
-          Foarte simplu, răspunde cineva! Îi convingem că își pun familiile în pericol dacă nu țin mâncarea într-un frigider! Inventăm un institut care a făcut un studiu și rezolvăm problema!
Genial! Alt specialist ridică o altă problemă:
-          Dar ei nu au curent, că locuiesc în igloo-uri!
-          Mda, spuse managerul! Asta este o problemă!
-          Le vindem generatoare, spuse cineva de la masă! Discutăm cu o firmă care face așa ceva!
-          Da! excelent!
Altcineva ridică o altă problemă și mai spinoasă:
-          Dragii mei, sunteți copii? Generatoarele merg pe combustibil! De unde dracu benzinării?
-          Mda, cred că problema devine nerealistă spuse managerul!
-          Aşa cum am abordat problema generatoarelor, așa vom aborda și problema benzinăriilor, spuse un alt participant la întâlnire! Vorbim cu o firmă de specialitate!
-          Da, putem face asta, spuse managerul!
Un finanțist prezent la ședință îi întreabă pe ceilalți:
-          Dragii mei, v-am ascultat pe toti! Problema ridicată de voi este îngrozitor de aberantă! Eschimoșii nu au venituri, ei trăiesc din ce produc! Dacă nu au bani, cum dracu vindeți voi frigidere, generatoare, benzină?
Se lasă liniștea! Din penumbra scaunului managerului apare un jidan bătrân îmbrăcat impecabil, FINANŢIST de meserie (cum altfel?!), persoană pe care puțini de la masă o vedeau în firmă și aproape niciunul nu o cunoștea. Acesta, le spuse tuturor pe un ton hâtru:
-          Ori nu aveți habar de societatea în care trăiți, ori sunteți superficiali, ori sunteți stupizi! Toate ideile voastre sunt geniale, însă singura problemă reală este aceea care ţine de... BANI! Dar şi aceasta poate fi rezolvată deoarece avem mai mulți bani decât imaginația voastră poate duce! Cum banii sunt virtuali, îi putem transfera oricui, oricând, oriunde! Prin CREDIT! Așa că mai adăugați și servicii de creditare produselor voastre, faceți contracte de credit avantajoase, semnați cu băncile înțelegeri pentru dezvoltare, spuneți că deschidem noi piețe și... la treabă. Ce vă interesează pe voi mai mult decât frigiderele?!

Zis şi făcut. După 3 luni, regiunea-target avea peste 100 de benzinării (din 5 ini
țial), hypermarket-uri vreo 10 (faţă de unul), sucursale bancare 150 (faţă de cele două inițiale), familii de eschimoși cu frigidere – aprope toți! Ajunsese frigiderul un statut social – nu ai frigider, nu ai valoare. Îți vor muri copiii intoxicați cu bacteria inventată de institutul virtual din ședința de brainstorming!
 
Totuşi, după 6 luni au început să dispară benzinăriile (de la 100 la 50), hypermarket-urile s-au împu
ținat (de la 10 la 3), sucursalele bancare și mai puține (de la 150 la 30)! Familii de eschimoși cu frigidere – toți, dar puțini reușeau să le mai folosească pentru că nu mai aveau bani de combustibil pentru generator!

După 1 an regiunea target rămăsese doar cu 5 benzinării, 1 hypermarket, 2 sucursale bancare, to
ți eschimoșii aveau frigidere și generatoare, dar niciunul nu mai mergea, plus că toți primeau notificări cum că dacă nu își plătesc datoriile vor fi dați afară de pe pământurile lor!!!!!!!!!!

După 1 an
și jumătate regiunea nu mai avea decât o benzinărie, niciun hypermarket, o sucursală bancară, și toți proprietarii de frigidere la coadă la cantina săracilor. Le-au fost executate terenurile și prin asta și mijloacele de subzistență!

Vă sună cunoscut? Cred că da! Ei bine, ăsta se numeşte... CAPITALISM!

Să tragem concluzia:
Corporația de electrocasnice și-a primit banii pe frigidere de la băncile ce acordau credite; firmele de scule și-au primit banii pe generatoare de la aceleaşi bănci care au creditat achiziționarea lor; benzinăriile au vândut o perioadă (probabil pe carduri de credit); băncile au câștigat cel mai mult având și terenurile eschimoșilor executate prin neplata creditelor și banii pe creditele neplătite de eschimoși pentru că i-au primit de la stat (pentru a evita falimentul economiei globale, cică!).
Și eschimoşii?! Fără terenuri, fără frigidere, fără generatoare, fără venituri, fără viitor!!!!!!!!!!

Morala:
1) Nu cumpăra
ți produse pe care nu vi le permiteți. Finanțiștii spun că dacă nu puteți acoperi din surse proprii 25-40% din valoarea unui produs, înseamnă că nu vi-l permiteți, cu toate ofertele tentante (!) ale băncilor.
2) Nu cumpăra
ți produse inutile. Nu fiți eschimoși!
3) Învă
țați din această criză, informați-vă asupra produselor pe care le doriți, gândiți-vă dacă într-adevăr aveți nevoie de ele!
4) Adaptați-vă cumpărăturile după propriile necesități nu după ce vedeți la alții sau după ședința de amețeală a vreunui reponsabil de vânzări!
5) Fiți eficienți cu propria viață și cu propriile venituri!
6) Trăiți sănătos și curat!

Un eschimos, dar în mică măsură!
 
 Trimis de Sorin Andrei, cu următorul comentariu:
N.M.: nu ştiu cine este autorul, dar îmi pare rău că nu ne-a ”aplicat” această lecţie în urmă cu vreo 15 ani!

joi, 14 iunie 2012

Jianu Liviu-Florian: SCAUNELE


SCAUNELE
Calicia are un președinte, şi un premier.
Amândoi vor să reprezinte Calicia.
Primul zice că drept să o reprezinte are numai el.
Al doilea spune că reprezentarea ar trebui împărţită. Calicia să fie reprezentată când de preşedinte, când de premier, în funcţie de reprezentările care se cer reprezentate.
Constituţia, act care reglementează reprezentările, este clară pentru ochii preşedintelui, şi ambiguă, pentru cei ai premierului.
Curtea Constituţională, care ar trebui să dea bastonul de mareşal reprezentantului, este bănuită că este oarbă, ca orice justiţie imparţială, şi ar putea încurca persoana îndrituită.
Modul cel mai elegant de tranşare a cestiunii, după mine, este ca onor Calicia  să fie reprezentată de ambii candidați la reprezentare.
Să hotărască gazdele președintelui şi premierului, Marele Licurici European,   cui îi dau scaunul, şi tuiul, de reprezentant.
Există trei posibilități:
1.       Nu se oferă niciun scaun.  Efect: Rămân amândoi în pozitie de drepţi în faţa ordinelor Licuriciului European.
2.       Se oferă un singur scaun, fără niciun nume pe spătar. Efect: Rămân amândoi în poziţie de drepţi în faţa scaunului, aşteptând  ordinele aceluiaşi Licurici.
3.         Se oferă un scaun nominalizat. Efect: este întrebat marele licurici de peste Ocean cine primeşte  tuiul să se aşeze pe scaun.  Aici e aici: dacă nominalizarea scaunului diferă? Cine  se aşează pe scaun? Se declanşează oare al treilea război mondial? Al scaunului ?
Omenirea a fost ameninţată în istoria ei de :  dinozauri, asterozi, draci, războaie, boli, apocalipsă, etc. Iată că a  apărut un nou pericol: să fie amenintaţă de un nume pe un scaun.
Oameni buni,
Când mai oferiţi un scaun, scrieţi pe spătarul lui şi cine îşi face treaba de pe el.
 Altfel toate apele şi isopul nu ne vor spăla de cât rahat înghiţim, chiar şi pentru un scaun de toaletă lipsit  de numele celui care îşi face scaunul  de pe el…
 13 iunie 2012
( zi de salariu )
Jianu Liviu-Florian