CUVÂNTUL XENOFOBIE TREBUIE SCOS DIN UZ
Alexandra-Iulia ZĂRNESCU
Motto: Stupiditas contagiosa est
Ultimii
ani au prilejuit – îndeosebi în preajma şi după aderarea României la Uniunea
Europeană – folosirea excesivă a cuvântului „xenofobie“. Evident, el fusese
utilizat şi înainte, dar, cu ocazia aderării, s-a ajuns la apelarea foarte
frecventă a cuvântului „xenofobie“, ceea ce a făcut să-mi producă o stare de
greaţă doar din cauza repetării excesive a cuvântului. Faptul că utilizarea lui
era făcută cu scopul de a arăta lumii că „românii suferă de xenofobie“ îmi
producea, în plus, o stare de revoltă. Deoarece, în formulările respective, se pretindea
că românii manifestă xenofobie faţă de ţigani, jidani, evrei, maghiari şi alţi
minoritari doar pentru a se confecţiona învinovăţiri false contra noastră şi,
apoi, pentru a ni se imputa aceste păcate spre a ne induce un complex de
inferioritate şi, mai ales, complexul de vinovăţie, cu scopul ca să fim îngenuncheaţi
mai uşor şi, în final, să fim puşi la plată pentru „despăgubiri“!
În toate cazurile,
este folosit – de către politicieni, analişti, ziarişti, chiar şi de către cei
care au redactat legile – cu acelaşi sens: că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă
de străini. Or, cu educaţia mea făcută de Biserica Ortodoxă şi de părinţi, cu
instruirea dobândită în facultate, cu experienţa mea de viaţă şi, mai ales, de expat (vezi, de exemplu, SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 8-9), am putut să-mi
dau seama că românii nu sunt „xenofobi“,
nu manifestă ură faţă de străini –
altfel nu s-ar fi aciuat atâţia pe aici atât în decursul Istoriei, cât şi,
îndeosebi, în epoca nefastă a Tranziţiei!
În interviul „Cât de «retrograd» este Mihai Eminescu?“,
postat, în 20 august 2005, pe
Altermedia, [1] d-l Radu Mihai
Crişan, doctor în economie, a subliniat că „termenul xenofobie înseamnă nu ură,
ci frică faţă de străini“. Pornind de
la această remarcă a domniei sale – primul, după cunoştinţa mea, care a
semnalat-o, dar care semnalare a rămas, ulterior, complet ignorată! –, am început să cercetez conţinutul cuvântului,
dar furia mi-a sporit, în loc să-mi treacă. Şi iată de ce.
În Le Petit Larousse illustré, Ed.
Larousse, Paris, 2007, pag. 1083, am găsit următoarele: „XÉNOPHILE, adj. et n. (gr. xenos, étranger, et philos, qui aime). Rare. Qui manifeste de la
sympathie envers les étranger.“ Ca să nu rămână dubii de înţelegere – mai
ales pentru toantele şi tonţii ironizaţi de ziaristul Ion Cristoiu –, traduc: „xenofil, adjectiv… (provine din cuvintele
greceşti xenos, străin, şi philos, care iubeşte). Rar. Care
manifestă simpatie faţă de străini“. Apoi, urmează acestea:
„XÉNOPHOBE, adj. et n. Qui manifeste de l’hostilité
envers les étrangers.
XÉNOPHOBIE, n.f. Hostilité systematique à
l’égard des étrangers, de ce qui vient de l’étranger.“ Să traduc, din nou, inclusiv pentru prostănacii persiflaţi de Mircea
Badea: „xenofob, adjectiv… Care
manifestă ostilitate faţă de străini. Xenofobie,
s.f. Ostilitate sistematică cu privire la străini, la ceea ce vine din străinătate.“
Aceste explicaţii m-au determinat să mă lămuresc, mai bine, ce-i cu
„ostilitatea“, la pag. 509:
„HOSTILE, adj., (lat. hostilis,
de hostis, ennemi). 1. Qui manifeste
de intentions agressives, qui se conduit en ennemi. Atitude hostile. 2.Qui manifeste d’hostilité, de la désapprobation.
Un vot hostile. (…)“. E ca pe româneşte, nu mai traduc. În limbajul militar
codificat, codul „Ostil“ înseamnă, absolut
neechivoc şi imperativ, „Duşman care trebuie distrus imediat ce este detectat“
(vedeţi şi filmul american Codificat
„Ostil“, despre avionul de pasageri sud-coreean doborât de aviaţia de
vânătoare sovietică, fiindcă l-a confundat cu un avion-spion american şi, ca
atare, a fost codificat „Ostil!“ şi distrus).
Aşadar, conform
explicaţiei din Larousse, xenofobia este manifestarea atitudinii
duşmănoase, a urii faţă de străini; de aici până la sensul,
echivalent şi consemnat expressis verbis,
„xenofobia = ura faţă de străini“, nu mai e decât un pas, pe care l-au făcut
dicţionarele româneşti. Trebuie să reţinem faptul important că, din
dicţionarele noastre, se ştie – inclusiv de către cei care au redactat legile –
că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă de străini. Aşa scrie în DEX:
„XENOFOB, -Ă, xenofobi, -e, adj., (…)
(Persoană) care manifestă ură faţă de persoane de altă naţionalitate sau faţă
de alte popoare. – Din fr. xénophobe.
XENOFOBIE, s.f., Ură faţă de
străini şi faţă de tot ce este străin. Din fr. xénophobie“ (cf. Dicţionarul
Explicativ al Limbii Române – DEX, Editura Academiei R.S.R., 1975, pag.
1034). Dar, dacă xenofobie însemnă
„ură faţă de străini“, atunci am preluat, şi eu, această semnificaţie – fiindcă
„Aşa scrie la dicţionar!“, care este o autoritate –, luându-mă după proşti; şi,
ca mine, toţi ceilalţi.
Este necesar să reţineţi
că dicţionarul Larousse expune
etimologia cuvântului xénophile, dar,
două cuvinte mai jos, pentru xénophobe
a uitat, decenii la rând, să o mai releve. Menţionez că dicţionarul Larousse, ediţia 2007, repetă – cel
puţin la aceste articole – ediţia din 1993 (vezi pag. 1083), care, la rândul,
ei o repetă pe aceea din 1974 (ediţiile anterioare nu le-am consultat). După
cum se vede, autorii DEX-ului nu au făcut decât să copieze, cu neruşinare,
dicţionarul Larousse. Dar făcătorii
noştri de dicţionare nu s-au grăbit să-şi pună problema sensului exact al
termenului, ci au copiat, pur şi simplu, imbecilul text francez. Ediţia din
1975 a DEX-ului a apărut sub egida Institutului de Lingvistică al Academiei
Republicii Socialiste România (R.S.R.) şi ediţiile ulterioare au recopiat-o pe
aceasta! Exigenţele limbajului academic mă împiedică să spun că autorii care au
redactat respectivele articole au fost nişte tâmpiţi, dar aşa ar trebui să le
zic. Fiindcă, în consecinţă, ne-au tâmpit şi pe noi, prin preluarea lecţiunii
respective!
Tot la mimetism –
adică la copiere – au apelat şi Florin Marcu şi Constant Maneca, autorii Dicţionarului de neologisme (voi cita
din ediţia a III-a, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1986), numai că, în
cazul lor, lucrurile sunt mai grave. Într-adevăr, în cazul DEX-ului şi,
fireşte, al dicţionarului Larousse, întrucât
există multe grupuri de autori şi colaboratori, care şi-au divizat munca pe
litere, pe tematici etc., este greu pentru cineva din echipă să aibă
perspectiva întregului, să aibă, adică, rolul de „cap limpede“. Dar, când sunt
două capete care colaborează, lucrurile se simplifică sub acest aspect şi
fiecare trebuie să verifice inclusiv munca celuilalt, spre a se corecta şi
completa reciproc – dar nu şi pentru a se bate cap în cap!
Or, în lucrarea
cuplului comic Marcu-Maneca, lucrurile se bat, într-adevăr, cap în cap, negru
pe alb: „XENOFOB, -Ă, … (cel) care
urăşte persoanele sau popoarele de altă naţionalitate, care este duşman a tot
ceea ce este străin. [ < fr. xénophobe,
cf. gr. xenos – străin, phobos – ură]. Vă rog să remarcaţi cum contagiunea
cu stupiditate (sună mai elegant decât
tâmpenie!) face un „progres“ prin tandemul
Marcu-Maneca: ei „dezvoltă“ bagajul informaţional conţinut de Larousse (şi, implicit, de DEX, pe care le
copiază) şi oferă – cu intenţia vădită de a-şi spori „ştiinţificitatea“
demersului şi credibilitatea volumului lor – provenienţa şi etimologia cuvântului
xenofob, unde etimologie înseamnă
„studiul înţelesului adevărat“. Dar să analizăm cât de „adevărat“ este sensul
dat în dicţionarul lor: „FOBIE, s. f., stare de frică bolnăvicioasă,
obsedantă şi nemotivată. ● repulsie, antipatie
pentru ceva. // element secund de compunere savantă cu semnificaţia
„teamă (patologică) de“, „aversiune faţă de ceva“, „fobie“ [gen. -iei. / < fr. phobie, cf. it. fobia,
gr. phobos – frică] (cf. op. cit., pag. 459). Idem la:
„AGORAFOBIE s. f. teamă nemotivată de
a traversa locuri deschise, pieţe etc. [< fr. agoraphobie, cf. gr. agora
– piaţă publică, phobos – frică] (op. cit., pag. 40). Aceeaşi corectă explicaţie
etimologică se dă pentru claustrofobie
şi fotofobie.
Aşadar, de la
începutul şi până la mijlocul Dicţionarului
de neologisme, fobie – phobos –
înseamnă frică, iar la sfârşitul lui
înseamnă ură; în interiorul explicitării
articolului xenofobie, phobos înseamnă numai ură; la fel este în DEX, deşi încă de
la lecţia de astronomie, din liceu, se ştie că sateliţii planetei Marte se
numesc Phobos (Frica) şi Deimos (Groaza). Ulterior, Florin Marcu,
în al său Marele dicţionar de neologisme,
„ediţia a IX-a, revăzută, adnotată, corectată“,
menţine aceeaşi explicaţie corectă pentru agorafobie,
claustrofobie şi fotofobie, şi aceeaşi „explicaţie“ greşită, contrară, pentru
„xenofobie“ (cf. idem, Ed. Saeculum
Vizual, Bucureşti, 2007, pag. 1005). Adică, a preluat, de la o ediţie la alta,
acelaşi text, deşi se laudă că l-a „revăzut, corectat“ etc.
Aceste dicţionare
proaste („româno-franceze“!) au provocat pandemia utilizării greşite a termenului
xenofobie, căruia i-au dat sensul opus:
cum că ar însemna „ură faţă de străini“. Nu, nestimaţi imbecili, înseamnă „frică
extremă, groază faţă de străini“. Şi oricât aţi „îmbogăţi“ dicţionarele, noţiunile „frică“ şi „ură“ nu sunt
interşanjabile. Din cultura mea generală – obţinută, fireşte, inclusiv din
dicţionare – ştiam că „fobie“ înseamnă „frică, groază“. În compunerea savantă, fobia înseamnă frică excesivă – adică groază,
aversiune (eventual patologică) – faţă de ceva. Sensul de „frică, groază“ este
conţinut în cuvintele agorafobie, claustrofobie, fotofobie, hidrofobie,
hobofobie şi multe altele (cf. John Naish, Ghidul
ipohondrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2006, pag. 182-184). Pentru a respecta
adevărul istoric, este necesar, totuşi, să precizez că şi Larousse, în explicitarea cuvântului, spune:
„PHOBIE, n.f., (gr. phobos,
effroi). 1. Aversion très vive; peur instinctive. 2. PSYCHIATRIE. Crainte déraisonnable
à l’égard d’objets, de situations ou de personnes, dont le sujet reconnaît le
caractère injustifié, mais qu’il ne peut surmonter.“ Să traducem – pentru
imbecilii dezavuaţi de preşedintele Traian Băsescu, cel care a şi introdus în
limbajul mass media peiorativul
neacademic „imbecil“ – explicaţia de mai sus: „s.f. (gr. phobos, groază). 1. Aversiune foarte puternică; teamă instinctivă.
2. PSIHIATRIE. Spaimă iraţională faţă de obiecte, situaţii sau persoane, al cărei
caracter nejustificat subiectul îl recunoaşte, dar peste care nu poate trece“.
Deci, şi în franceză, fobie înseamnă frică, groază, în cazul când e vorba de articolul independent de
dicţionar phobie, dar înseamnă ură atunci când este auxiliar în
termenul „savant“ xenofobie! Ca să
vedeţi cât de „savant“ este textul francez, pe care copiştii noştri nătărăi l-au
ingurgitat ca pe-o bomboană franţuzească! Este evident, încă o dată, că aceşti
copişti de dicţionare au reprodus textul francez cu toate greşelile sale. Din
păcate, greşeala s-a produs în condiţiile lucrului la grămadă şi fără să se
verifice, în final, concordanţa, completitudinea logică a explicaţiilor date
articolelor din dicţionar.
Dar, veţi zice, Dicţionarul Enciclopedic trebuie să
reprezinte, prin ştiinţificitatea sa, o veritabilă autoritate în materie.
Într-adevăr, aşa ar trebui. Iată, însă, ce spune această „autoritate“:
XENOFOBIE (phobos „frică“) s.f. Atitudine de
teamă, de respingere şi ură faţă de persoanele străine, de grupul etnic din
care fac parte acestea (op. cit.,
Editura enciclopedică, Bucureşti, 2009, vol. VII, pag. 486). Vedeţi că începe
corect: xeno=străin, phobos=frică. Nu
ca cuplul Marcu-Maneca, care, la începutul dicţionarului, scrie phobos=frică, iar la sfârşit phobos=ură! Dar „autoritatea“ în cauză continuă
punând împreună şi teama şi respingerea şi ura: adică face un ghiveci cu varză
creaţă, dar care produce greaţă.
Elocvent pentru lipsa
de ştiinţificitate a dicţionarului Larousse,
a DEX-ului, a dicţionarului Marcu-Maneca şi, fireşte, a celorlalte care le
imită într-un fel sau altul, este faptul că, dacă făcătorii lor ar fi
consultat, totuşi – aşa cum este obligatoriu în acest gen de activitate –, şi
alte dicţionare, atunci ar fi descoperit greşeala în care persistă Larousse, probabil de pe la 1950
încoace. Astfel, în Nouveau dictionnaire
étymologique et historique, par Albert Dauzat, Jean Dubois et Henri
Mitterand (troisième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1964,
pag. 802), explicaţia este alta, aceea corectă: „xénophobe, 1906, Lar.; du gr. xenos,
étranger, et phobos, effroi. ║ xénophobie id.“ Aceeaşi explicaţie corectă o dă Merriam-Webster’s Online Dictionary pentru xenophobe [2]: „one unduly fearful of what is foreign and especially
of people of foreign origin“ – adică „cineva înfricoşat de ceea ce este străin şi,
în special, de indivizii de origine străină“.
La începutul anului
2009, o editură a publicat seria Ghidul
xenofobului, o colecţie de autori aparţinând diferitelor popoare, care
caută să demonstreze că autohtonilor nu trebuie să le fie frică de străinii
aparţinând celorlalte popoare, fiindcă fiecare popor are calităţile şi
defectele lui, care-l fac similar poporului în cadrul căruia trăiesc
minoritarii altor naţiuni. Ceea ce este semnificativ este faptul că, pe coperta
fiecărei broşuri tratând despre un anumit popor – ruşi, sârbi, izraeliţi,
germani, englezi ş.a. –, figurează această explicaţie: „XENOFOBIE: s.f. (xénophobie)
frică iraţională de străini, probabil justificată, întotdeauna de înţeles“.
Este util de aflat de
unde a luat traducătorul – sau realizatorul copertei – această explicaţie
corectă, de negăsit în Larousse şi,
probabil, nici în alte dicţionare franţuzeşti! Dar, oricum, Larousse – care este cel mai uzitat dicţionar – a contribuit,
tocmai din acest motiv, la diseminarea prostiei cum că xenofobie ar însemna nu
frică, ci dimpotrivă, „ură faţă de străini“!
În mod
normal, dar la fel de obligatoriu – şi, mai ales, de prioritar, chiar dacă îl adaug
pe listă ca ultim demers –, autorii şi colaboratorii dicţionarelor care au schimonosit
sensul cuvântului xenofobie (dacă
n-ar fi fost decât simpli confecţioneri de dicţionare) ar fi trebuit să
consulte neapărat şi un dicţionar greco-francez, greco-englez, greco-român,
greco-grec etc., să vadă ce-i cu acest phobos
– φόβος. Pe wiktionary [3] se prezintă aceste
explicaţii: „φόβος (genitive φόβου) m, second declension; (phobos)
- fear, terror, alarm, fright, panic (1. frică, teroare, alarmă, înfiorare, panică)
- The act of fleeing: flight, retreat (2. Actul de a fugi: fugă, retragere)
- awe, reverence (3. frică + veneraţie, obedienţă)
- That which causes fear: terror“ (4. Ceea ce cauzează frică: teroare).
În schema de mai sus
se distinge o clasificare după gradul intensităţii: nivelul inferior ca
intensitate, cuvântul teamă,
corespunzător lui peur din franceză,
nu există. Fobia desemnează gradele
puternice de frică: frică acută, spaimă, groază, cu adjectivele aferente,
înfricoşător, înspăimântător, îngrozitor, terifiant. În plus, schema indică, la
punctul 2, şi o direcţie: fuga din faţa celui care te înspăimântă, atitudine
socială învăţată în vremurile năvălirilor barbare. Frica extremă, groaza, ceea ce este înfricoşător te determină să
fugi din faţa subiectului care inspiră groaza, să îl eviţi, să te ascunzi
din faţa lui. Ura, dimpotrivă, te
mobilizează să înfrunţi duşmanul, să
mergi spre străin şi să îl
nimiceşti. Groaza şi ura, chiar dacă sunt egale ca intensitate a trăirii
sentimentului, sunt opuse ca
atitudine, motivare, direcţie şi demers practic. Deci, în nici un caz ura nu se confundă cu groaza, nu sunt interşanjabile, întrucât
au sens opus.
Un fragment din Septuaginta, şi anume capitolul 17 [4] din Înţelepciunea lui Solomon, există în limba
greacă pe Internet, şi conţine cuvântul φόβος atât ca substantiv, cât şi ca verb,
în câteva versete, care sunt traduse astfel: spaimă (versetul 4), înspăimânteze
(vers. 9), spaimă (vers. 11), groază (vers. 14), frică (vers. 18). Cuvântul ură,
asociat lui fobie, nu există pe
nicăieri, cu excepţia dicţionarelor proaste indicate mai sus.
Aşadar, Larousse consemna existenţa, la 1906, a cuvântului
xenofob cu sensul de „înfricoşat de
străini“, iar, ulterior, deşi în Nouveau
dictionnaire étymologique…, la articolul phobie, respectiv, xenophobe
s-a menţinut sensul de „frică extremă“ şi de „spaimă faţă de străini“, totuşi, tot
în Larousse, dar în cel uzual, conţinutul
noţiunii xénophobie i-a fost pocit în
sensul opus semantic şi praxiologic: „ură faţă de străini“, din faţa cărora
trebuie să fugi, să te ascunzi, în cazul când nu poţi să-i înfrunţi şi să-i
lichidezi!!!
Prima concluzie este că
şi francezii au imbecilii lor. A doua concluzie este că, în baza acestei lipse
de logică etalată de dicţionarul Larousse,
conform căreia „xenofobie“ ar însemna „ură faţă de străini“, le-a fost uşor
francezilor, în superficialitatea lor, să emită „scelerata lege Gayssot-Fabius,
din 13 iuie 1990, care reinstaurează în Franţa delictul de opinie din timpul
celui de-Al Doilea Imperiu, suplinind lipsa argumentelor printr-o lege
represivă“ – cum constată, cu amărăciune, Roger Garaudy [5]. A treia concluzie:
spiritul malefic al acestei legi s-a răspândit la fel de repede ca inepţia din
conţinutul cuvântului „xenofobie“ răspândit de dicţionarul Larousse. Ca atare, cuvântului „xenofobie“ i se asociază,
invariabil, cuvintele „holocaust“ şi „antisemit“, sau invers, şi toate trei cuvinte
au fost introduse, forţat şi neîntemeiat, în Franţa, Germania, Elveţia, Canada,
S.U.A. etc., inclusiv în România, în legi, ordonanţe guvernamentale, hotărâri
ministeriale etc., la fel de represive!
Dar dacă imbecilii francezi
sunt doar nativi, ai noştri sunt imbecili funciari şi, în plus, sunt imbecili
prin mimetism şi cosmopolitism fără discernământ. A patra concluzie: totdeauna,
în dicţionarele serioase – exceptându-le, evident, pe cele franţuzeşti şi
româneşti, prin făcute prin imitarea primelor! –, noţiunea xenofobie nu înseamnă „ură
faţă de străini“, ci exclusiv „frică,
groază faţă de străini“!
Concluzia generală:
poporul român nu este xenofob.
Poate, pe alocuri, în cazuri întemeiate, să zicem că ar trebui să fie „şovin“.
Aşa ar mai merge, forţând nota printr-un abuz de limbaj. Şi nu poate fi vorba,
totuşi, nici de şovinism, ci, întotdeauna, de replica dată – în legitimă apărare – unor străini (fie
ei indivizi izolaţi, fie organe de presă externe, fie organisme financiare
internaţionale sau corporaţii transnaţionale) care denigrează şi sabotează România.
Dar nu putem spune că „poporul român este xenofob“ doar din cauza stupidităţii
unora – fie a unor indivizi, fie a unor dicţionare sau organizaţii oculte –, stupiditate
care, vedem, este contagioasă, mai ales prin dicţionare cu pretenţii, ca Larousse şi DEX. De exemplu, cu ocazia încetării
din viaţă (în 21 august 2008) a celui care a fost marele patriot român Iosif
Constantin Drăgan, s-a consemnat evenimentul, în 22 august 2008, inclusiv pe site-ul 9AM. Redactorul ştirii – care, în genere, şi-a redactat materialul după
adagiul Despre morţi se vorbeşte numai de
bine – a citat, ca să strice fasonul, şi o propoziţie a unui oficial: «„Profesorul
Dragan a fost cunoscut drept un mare xenofob“ (V. Turcan) [6]». Adică omul care, de la vârsta de 25 de ani, s-a expatriat
în Italia, care şi-a avut casa principală în Palma de Mallorca, din Spania, dar care a locuit, frecvent, la Milano, în
Italia, de unde îşi dirija afacerile şi acţiunile de mecenat, omul care a
colindat Europa şi lumea, care a fost „unul dintre primii promotori (sic) ai Uniunii Europene“, ar fi fost un
„xenofob“ – sau, în accepţiunea profund idioată actuală, i-ar fi „urât pe
străini“, deşi a trăit printre ei trei sferturi din viaţă. Şi cine spune asta?
Un infatuat fastidios ca V. Ţurcan, care, în loc să continue să joace ţurca, îşi
exhibă părerile de „ziarist“ de pe postul de purtător de cuvânt prezidenţial, deşi,
cum zice Victor Ciutacu, individul este „un cetăţean care, din perspectiva rigorilor acestei meserii, pur şi simplu nu există“ [7].
Ca atare, cuvântul
„xenofobie“ trebuie scos din limbajul politicaştrilor, al ideologilor, al
ziariştilor-de-doi-bani-jumate, al „elitiştilor“ şi, în genere, atât al
imbecililor, cât şi al celor de bună credinţă, dar păcăliţi de aceste
dicţionare, pentru motivul întemeiat că este folosit absolut greşit, cum relevase Radu Mihai Crişan şi cum am demonstrat
mai sus. Cred că o primă formă de
încercare a schimbării situaţiei ar fi, parafrazând o lozincă celebră, să le
adresez îndemnul – ca mijloc de eugenie socială! – Imbecili din toate ţările, stârpiţi-vă!
Esenţial este faptul
că, deoarece cuvântul xenofobie este folosit exclusiv în sens profund greşit – atât în dicţionare, cât
şi în legislaţie, în mass media şi,
prin forţa lucrurilor, în vorbirea curentă –, el trebuie scos din uz. De exemplu, conform art. 17, lit. „d“ al Legii nr. 504 din 2002 a
audiovizualului, actualizată în 2003 (pe http://www.srr.ro/despre/legi/audiovizual.htm), Consiliul
Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) are obligaţia „urmăririi exprimării
corecte în limba română“, iar prin Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 a C.N.A.,
acesta îşi propune să „interzică difuzarea în programele audiovizuale a
oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe“ – vezi art. 46,
alineatul 1, pe http://www.cna.ro/Decizia-nr-nr-187-din-3-aprilie.html.
Dar de tot mai frecventele manifestările antiromâneşti, C.N.A. şi, în genere,
legislaţia nu se preocupă şi, ca atare, nu le incriminează.
La aşa legi, aşa
„corectitudine“, aşa protecţie! Faptul că „a intrat în uz“ şi, de aceea, ar trebui
menţinut şi folosit – cum pretind unii filologi, care şi-au luat ca pavăză a
prostiei lor lozinca „uzul face legea“ –, nu constituie un argument, deoarece stupiditatea nu conferă legitimitate. Şi,
în anumite cazuri, nici chiar legislaţia, cum am arătat. Cultivarea limbii
române nu se face cu imbecilităţi – fie ele impuse prin lege, fie introduse
prin copy paste, din franceză sau engleză –, ci cu logică. Limba română – „limba vechilor
cazanii“ – constituie una dintre valorile
esenţiale ale Patrimoniului Naţional şi, de aceea, trebuie apărată pe toate
fronturile, inclusiv pe direcţia importurilor de cuvinte anapoda. În mod
necesar, la proxima revizuire a Constituţiei, printre alte nenorociri care trebuie
eliminate de acolo, trebuie să figureze şi prevederea apărării românismului şi,
în consecinţă, a eliminării, în mod expres, inclusiv a cuvintelor xenofobie şi antisemitism din toată
legislaţia şi înlocuirea lor cu antiromânism.
Căci, cuvântul xenofobie folosit cu
sensul autentic, de „groază faţă de străini“, nu mai este util. Oamenii, în general, şi românii, în special, erau terorizaţi
de străini şi fugeau din calea lor – când nu puteau, provizoriu, să li se opună
manu militari – în vremurile năvălirii
hoardelor barbare, a hunilor lui Attila – poreclit în epocă „biciul lui
Dumnezeu“ –, a invaziei turcilor lui Baiazid, a austriecilor generalului Bukow
sau a „muscalilor“ ţarului Petru cel Mare.
Ah, da!, acum ar mai fi adecvată utilizarea cuvântului xenofobie cu sensul genuin – „groaza faţă de străini“ – doar în cazul invaziei „investitorilor
strategici“: a chinezilor, evreilor, francezilor, americanilor şi a altora. Căci,
din cauza politicii imbecile (sau, poate, dimpotrivă, viclene, deliberate?!) a
guvernanţilor (vânduţi?!) privind imigraţia, au năvălit în ţară criminali de
tot felul – atât de drept comun, precum acei chinezi care fac contrabandă cu
mărfuri şi se ucid, apoi, între ei, tranşând victimele în valize, cât şi dintre
cei cu „gulere albe“, cu ştaif financiar, precum unii dintre americanii, arabii,
austriecii, cehii, evreii, francezii, grecii, italienii, ruşii, turcii, ungurii
ş.a. care au înfiinţat diverse firme şi bănci, cu care ne jefuiesc şi ne cămătăresc
la fel ca ţiganii clanului Cămătaru; sau, mai subtil, cumpără ieftin, de la poporul
român sărăcit deliberat de regimul postdecembrist, bunuri mobile şi imobile – terenuri,
clădiri, întreprinderi şi materii prime, îndeosebi strategice, ca petrolul,
lemnul, fierul vechi etc. – pe care le revând la „speculă“ – pentru că
speculanţii îşi zic, acum, „oameni de afaceri“.
De fapt, la drept vorbind, după aceste peste două decenii de când suntem
păcăliţi, nu trebuie să mai manifestăm xenofobia
– în sensul original, de „groaza faţă de străini“ – de până acum, ci,
dimpotrivă, abia de acum încolo avem toate motivele să o transformăm în opusul
ei, în cea mai profundă ură faţă de aceşti jefuitori, constituiţi într-o
xenocraţie care ne conduce.
5 decembrie 2011
NOTE
[1] Radu Mihai Crişan , Cat de „retrograd“ este Eminescu, interviu cu Irina Airinei, 20 august
2005, pe http://ro.altermedia.info/cultura/cat-de-retrograd-este-mihai-eminescu_2624.html
.
[5] Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii izraeliene. Editurile
FRONEDE-ALMA TIP, 1998, coperta a doua; vezi şi: Roger Garaudy, Procesul sionismului izraelian.
Samizdat, 1999, pag. 6.
N. RED. Preluat de pe: http://ro.altermedia.info/mass-mediacenzura/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz_9022.html#more-9022
