MONEDA NAŢIONALĂ ESTE
LEUL, NU „RON“-UL!
Vasile I. Zărnescu
Am publicat în revistele Economistul, nr. 2206(3232), 8-9 sept. 2006, pag. 3, şi Justiţiarul, nr. 10(120), 22 sept. 2006,
pag. 12, articolul de mai jos, cuprins între cele trei steluţe.
***
Moneda noastră naţională este leul.
Fie el uşor, jigărit, greu sau nou. După un an de la introducerea leului nou,
lumea a învăţat, deja, că un preţ afişat cu puţine cifre şi, îndeosebi, cu
virgulă, înseamnă valoarea în lei „grei“ sau, mai degrabă, „noi“. De aceea,
după câteva luni, nici nu mai era nevoie de afişarea celor două forme de exprimare
a preţului, în „lei vechi“ şi „lei noi“. Dar prostia unora este mare, aşa că,
totuşi, nu m-am mirat când am remarcat că unii spun sau scriu, în diverse
reclame sau clipuri publicitare, „...costă 25 de roni!“ Chiar ţăranii în piaţă
scriu preţul „1 ron/kg“. Măi să fie! NU există nici o monedă care să se
numească „RON“. Acest simbol, „RON“, este formula găsită pentru a se indica
leul nou, spre a-l diferenţia de leul vechi, numit ROL, în monetarul trecut
în formularele bancare, atunci când se fac depuneri în ambele feluri de
bancnote. Dar, numai cu această ocazie trebuie folosită denumirea
respectivă. După cum, până la introducerea leului „greu“, nimeni nu a spus că
plăteşte în „ROLI“! Unele bănci au început să elibereze chitanţe cu suma în
„ron“ şi nu în „lei“!
Din păcate, prostia, pe lângă faptul că
este mare, este şi cea mai contagioasă boală. E drept că nu doare, altfel,
vorba lui Creangă, „dacă prostia ar duré, ci di ţîpiti ar mai fi pi lumi!“ De
aceea, nu m-am mirat că şi în unele mari magazine, cu pretenţii, cum sunt, de
exemplu, Kaufland, Diverta etc., preţurile sunt indicate în „RON“. Şi
mai gravă este situaţia unor întreprinderi, cum este S.C. APA NOVA S.A., care,
chiar dacă a fost apropriată – adică însuşită prin jaf – de către nişte
francezi, totuşi, este o întreprindere românească, fie ea şi privatizată: pe
facturile acesteia, valoarea este indicată tot în „RON“. La fel face firma Reader’s
Digest S.r.l., pe toate înscrisurile sale, deşi se laudă cu intelectualii
pe care-i are acolo. Dar ce să mai spunem de C.E.C., de judecătorii, de T.M.B.,
unde tarifele serviciilor sunt date tot în „RON“! La fel, publicaţia oficială Monitorul
Oficial îşi exprimă preţul abonamentelor în „RON“! Marea dezamăgire am
avut-o la Târgul de carte din iunie 2006, unde aproape toate editurile îşi
expuneau preţurile în „roni“. De aceea, nu m-am mai mirat că, inclusiv pe
afişele unor secţii de poliţie, taxele cerute sunt exprimate tot în RON. Dar,
cel puţin, Po-liţia provine din Mi-liţia socialistă şi, se ştie, unitatea de măsură
a inteligenţei era, în vechiul regim, „ţian“-ul: un miliţian avea, deci, a mia
parte dintr-un „ţian“! E explicabil şi scuzabil acolo, la Poliţie, care se
deosebeşte de Miliţie doar prin prima silabă.
Dar NU se poate admite o asemenea
prostie, în continuă contagiune. Apelăm la Primăria Capitalei, la Ministerul
Justiţiei, la Ministerul Administraţiei şi Internelor etc., să pună ordine în
terminologie, să elimine această inadvertenţă inadmisibilă şi să amendeze, cu
sume mari în „lei noi“, toate instituţiile subordonate, toate băncile,
magazinele, ong-urile, firmele de stat sau private etc. care, în documentele
lor, în reclamele lor din presa scrisă şi audiovizuală, pe produse etc.,
folosesc simbolul „ron“, care nu exprimă o monedă nouă, ci o emisiune nouă de
bancnote; după cum apelăm şi la C.N.A. să amendeze toate televiziunile care
transmit reclame cu preţurile în „roni“.
Ministerul de Finanţe, care are, acum,
mari dificultăţi cu funcţionarii, din cauza lefurilor mici, are ocazia să-şi
mărească bugetul prin amenzile încasate de la cei care vorbesc şi scriu de
preţuri, de taxe, de credite etc. exprimate în „RON“ şi nu în lei. Şi asta
imediat! Mai ales că, de la 1 iulie a.c., preţurile vor fi exprimate numai
în lei noi, adică, pur şi simplu, în lei!
Căci, altfel, intervin, iarăşi, deştepţii
din Institutul de lingvistică al Academiei şi, pe baza prostiei că „Uzul face
legea“, vor introduce, aşa cum au făcut cu prostia „nicio“, o reglementare
conform căreia leul nu mai este leu, ci „ron“, după cum, în străinătate, toţi
ţiganii borfaşi, prinşi de autorităţi şi daţi în presă, nu sunt ţigani, ci
„români“. De altfel, de la „ron“ la „rrom“ nu este mare diferenţă fonetică,
favorizând confuziile, mai ales printre străini – spre bucuria lui Andrei
Pleşu, care a anulat Memorandumul HO3/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului
Afacerilor Externe al României, prin care se cerea eliminarea cuvântului „rrom“
din textele oficiale şi din presă şi, totodată, cerea folosirea singurului
cuvânt adecvat, „ţigan“. Când Pleşu a fost făcut ministru de Externe (O,
tempora, o, mores!), a înlocuit respectivul memorandum cu directiva
folosirii exclusive a aberaţiei „rrom“. Pentru că, altfel, i-am discrimina pe
ţigani. În timp ce ei ne jefuiesc şi ne violentează în case, pe stradă, la adăpostul
„Drepturilor omului“!
Acum ne chinuim să eliminăm altă
aberaţie: simbolul „ron“, devenit substituit de „monedă“ naţională! Să încercăm
să contrazicem dictonul Stupiditas contagiosa est!
Dacă
Banca Naţională a României nu este în stare să apere valoarea intrinsecă a
monedei naţionale şi o devalorizează, treptat, de 17 ani, să începem noi să-i
apărăm măcar numele.
1 septembrie 2006
***
Între timp, situaţia nu s-a
îmbunătăţit. Cu mici excepţii, dimpotrivă: prostia s-a menţinut sau s-a extins.
De exemplu, cum se poate vedea în facsimilele alăturate, firma Kaufland a
renunţat la folosirea simbolului „ron“ şi îşi afişează preţurile în lei, dar
firma Reader’s Digest a rămas la
prostia de acum şase ani; la fel fac băncile, ca BRD, BCRS, BANKPOST etc. (vezi
facsimilul), deşi acum nu mai este nevoie de diferenţierea între codurile
bancare ROL şi RON, căci bancnotele cu leul vechi s-au retras de vreo cinci
ani! Pe ecranele televizoarelor, toate firmele îşi etalează preţurile
produselor în „roni“, iar posturile de televiziune – indiferent că sunt dintre
„cele mai premiate“, ca Antena 3, sau
mai puţin premiate, ca TVR 1 –
difuzează aceste reclame idioate atît prin conţinut, cît şi prin faptul că
utilizează simbolul „ron“. Ba, mai mult, nici moderatorii – deşi se împăunează cu
meritul că apără corectitudinea şi, implicit sau expres, limba română, valorile
naţionale etc. – cum este, de exemplu, Mihai Gâdea – nu corectează situaţia,
ci, cînd citesc documentele afişate de ei pe ecran, vorbesc tot de „roni“. Cît
despre lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.), aceştia,
evident, nu citesc reviste ca Economistul
sau Justiţiarul (şi nici nu îi doare propria
lor prostie), ci au grijă doar de „bilanţurile“ lor, în care evidenţiază de
cîte ori Mircea Badea pronunţă cuvîntul „cur“, în direct, la Antena 3, ca să amendeze (corect, în
acest caz) postul Antena 3, dar C.N.A. nu îi amendează pe
Mircea Dinescu şi pe Andrei Pleşu pentru aceleaşi insanităţi – proferate, culmea, la
adresa preşedintelui Traian Băsescu!
E-adevărat, de vreo două
ori, la Antena 3, mi se pare – dar nu
am reţinut la ce emisiune –, a fost un invitat (al cărui nume nu l-am văzut
afişat pe ecran, din păcate, ca să îl felicit, aici, public) care a ţinut în
mod expres să atragă atenţia: «– Nu „ron“, ci leu!». Moderatorul nici nu a
înţeles observaţia – şi a zis: „Poftim?! “ –, iar preopinentul a fost nevoit să
repete corectura. Dar, desigur, fără efect, fiindcă nici un moderator nu a
băgat la cap observaţia şi s-a menţinut inepţia. Care, cum aţi văzut, s-a extins:
şi premierii, şi miniştrii – fie ei de Finanţe sau nu – pronunţă, în prostie, „roni“
în loc de „lei“.
Desigur, veţi spune, ca
mulţi care gîndesc superficial, că „ţara arde şi baba se piaptănă“ – precum scrie
şi „politologul“ Tom Gallagher, care se lamentează lacrimogen că „Europa arde, Ponta se piaptănă“. Pentru că, vedeţi, suntem în plină criză şi
ne legăm de lucruri minore. Dar tocmai aici este buba: nu este vorba de bagatele şi, chiar dacă par nimicuri, acestea,
adunate, prin confluenţa lor, fac un fluviu de evenimente care pot schimba,
dacă nu Istoria, măcar starea de lucruri sau starea de spirit la un moment dat;
şi, cum se vede se schimbă nu în mai bine, ci în mai rău. Mai important este,
însă, faptul că este vorba de valori naţionale. Deoarece moneda naţională este
o valoare naţională, iar denumirea monedei naţionale, prin tranzitivitate, dobîndeşte aceeaşi valoare. Dar idioţii – fie ei
„idioţi utili“, fie, pur şi simplu, idioţi – vorbesc cu nonşalanţă de „roni“.
Tocmai din cauza unor astfel de „idioţi utili“ ajunşi la guvernare – sau aduşi la guvernare de unele organizaţii
oculte – am ajuns şi în criza economică, şi în criza politică şi în celelalte
crize: a moralei, a sănătăţii, a învăţămîntului, a culturii, a spiritualităţii
şi chiar a securităţii naţionale. De exemplu, în ce ţară din lume un fascist,
un revanşard ca preşedintele Parlamentului Ungariei, László Kövér, ar fi putut
să profereze murdăriile sale decît în ţara
guvernanţilor impotenţi, numită
România?! Dacă ar fi execrat respectivele
insulte în Rusia sau în S.U.A., ar fi fost expulzat imediat cu cătuşe la mîini
– şi asta în cel mai fericit caz pentru acest neorevizionist; dar, despre cazul
acestui nemernic – „venit în România ca în Parcul Cişmigiu“, cum zisese, în 1999, aparent vexat, Adrian Năstase
despre alţi miniştri unguri –, voi face un articol special.
Situaţia, respectînd proporţiile, este aceeaşi în
cazul „ronilor“: deşi nu există „roni“, ei sunt „traşi“ în existenţă de mintea
redusă a unora şi menţinuţi acolo de lipsa de minte a altora. Iar în astă
vreme, C.N.A. „veghează“ la păstrarea valorilor naţionale pe bani mulţi cu
efecte dăunătoare! Or, exemplul prost se răspîndeşte mai repede decît exemplul
bun. Dacă premierul şi preşedintele ţării vorbesc de „roni“, fireşte că şi
amărîtul din piaţa de legume îşi afişează preţurile în „roni“. După care îi votează
pe aceiaşi politruci care ne conduc de 23 de ani. Dar, dacă dispare denumirea
„leu“ a monedei naţionale, dispare o valoare a identităţii naţionale. Vedem că,
spontan, poate inconştient sau nu, numele monedei naţionale este dus în
deriziune şi anonimat, fără identitate, prin vocabula „ron“. Simultan, pe lîngă
degradarea numelui monedei naţionale are loc şi devalorizarea ei efectivă, de
23 de ani, prin rata de schimb leu/dolar şi leu/euro. În mod similar cu
degradarea acestei „bagatele“, moneda naţională, are loc, pe tăcute, discret –
din prostie sau din intenţia dolosivă a unora – degradarea şi a altor valori
naţionale, care, cumulate, reprezintă cultura şi spiritualitatea naţională. Şi,
apoi, ne întrebăm, în faţa dezastrului: „Cum a fost posibil?!“
O modalitate facilă şi eficientă pentru înlăturarea
acestei agresiuni axiologice contra monedei naţionale este difuzarea în cît mai
multe publicaţii a acestui material, în speranţa că va fi citit de cît mai
mulţi cetăţeni şi, astfel, problema va ajunge şi la urechile, în ochii şi în
mintea celor care continuă să vorbească de „roni“.
