Este teologia o știință?
Iuliu-Marius Morariu
 |
| Sfânta Mânăstire Tismana - Gorj |
Utilizarea unui instrumentar metodologic similar celorlalte științe circumscrise de latura umanistă, sistematizarea logică a unor argumente ce doresc dovedirea unor adevăruri ce concurg din existența lui Dumnezeu și se fundamentează pe practica Bisericii, dar și dorința unor teologi de a fi tratați drept exponenți ai cercetării și nu simpli diletanți, au făcut și fac adesea deiferite voci să considere teologia ca fiind o știință.
Părerile nu sunt însă unanime în acest sens, iar conștientizarea incompatibilității (fie ea și parțială) acestei echivalări pare să fie reliefată și de multitudinea de volume și cercetări ce tratează tot mai des fie despre relațiile[i] și raporturile dintre teologie și știință[ii], fie despre interferențele dintre o reprezentantă a acesteia și cea din urmă[iii]. Chestiunea nu este clară nici aici, demersurile fiind îngreuiate și de aceea că astăzi, când știința a cunoscut o dezvoltare nemaiântâlnită, e cu mult mai greu să împaci cele peste 8000 de discipline care-i aparțin[iv] cu teologia. Ar fi așadar necesar întâi un dialog între științe, care să stabilească numitorul comun. La rândul lui, acesta ar trebui să-L reliefeze pe Dumnezeu ca fiind cel care le unește și astfel, s-ar face pași mari și repezi în această privință.
Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul, că din partea anumitor reprezentanți ai teologiei (și nu numai) există o frică de dialog, și acest lucru fie datorită pericolului secularizării pe care îl poate aduce aceasta[v], fie datorită altor concepții care se interpun în calea dialogului și a unei potențiale colaborări[vi], dând Bisericii o alură conservatoristă[vii].
În ceea ce privește teologia, aceasta utilizează, după cum am specificat anumite elemente ce țin de știință, din punct de vedere al palpabilității rezultatelor și al pragmatismului ei, este cel puțin incomplet a se defini ca fiind o știință ce analizează riguros și pe baza unor metode bine determinate anumite elemente și ajunge la un set strict de concluzii și teze general valabile.
Un mare obstacol în calea definirii teologiei ca știință îl reprezintă însăși leit-motivul ei, existența necircumscrisă și transcendentă care se plasează în centrul căutărilor ei și în jurul căreia ea gravitează, Dumnezeu. El este superior tuturor elementelor finite, este cel care ne conduce[viii], ori încercarea de a-L reduce la lucruri și fenomene create și limitate reprezintă, în mod cert, o mare eroare.
În acest context, răspunsul clar pare a fi acela negativ. Ce folos au atunci tomurile de cercetări realizate cu maximă rigurozitate aparținând diferitelor spectre ale teologiei, în cadrul cărora, teologi mai noi sau mai vechi, își dau concursul în a oferi explicații și răspunsuri la diferite dileme, în a tezaurize sau în a aprofunda anumite aspecte insuficient studiate. Teologul Adrian Lemeni, după ce evidențiază faptul că conștiința teologică a Bisericii nu se legitimează prin coerența gândirii argumentative sau acuratețea raționamentelor subtile, ci pe experiența eclesială pătrunsă de prezența copleșitoare a Duhului[ix], încearcă o împăcare a celor două, prin următoarea afirmație:
Ortodoxia admite o distincție între ,,teologia” ca trăire a relației cu Dumnezeu, corespunzând vieții în Hristos, și ,,știința teologică”, prin aceasta din urmă înțelegând demersul științific care servește nevoilor specifice exprimate în spațiul teologiei academice[x].
Explicația este una de compromis și pare palpabilă, fiind fundamentată pe statutul de făptură rațională a omului, care are nevoie, dincolo de trăirea mistică și înainte de a ajunge la ea, de o descriere a elementelor de credință. Ea nu este una exhaustivă și este puțin probabil că va exista vreodată o definiție sau un tratat care să epuizeze acest subiect, problema rămânând mereu deschisă și lăsând loc unor noi interpretări.
Raliindu-ne parțial afirmației mai-sus citate, vom susține că într-adevăr ar trebui să existe o distincție între teologie ca știință academică și teologia mistică, în calitatea ei de trăire a realității Bisericii. Între ele se găsește însă, paradoxal sau nu, o adevărată compenetrare. Bunăoară, dacă în medicină între latura teoretică și cea practică există o strânsă legătură, la baza oricărui act chirurgical existând o serioasă pregătire teoretică, bazată la rândul ei pe o profundă cercetare empirică, la fel se întâmplă și în teologie, cu precizarea că aici, practica poate funcționa adesea fără a fi fundamentată pe o bogată experiență teoretică (ca în cazul multora dintre Sfinții Părinți sau pustnici), aceasta fiind suplinită de experiența împărtășirii cu Duhul Sfânt, cele două coexistând fără a se exclude.
Definirea teologiei ca știință îi limitează însă înțelesurile, fapt pentru care, considerăm că termenul cel mai potrivit care le-ar putea împăca pe amândouă fără a o înjosi pe cea dintâi este acela de ,,meta-știință”, care surprinde dimensiunea duhovnicească și teandrică a celei dintâi, având ecouri mult mai mari în pastorație și în teologia pastorală decât cele anterioare și reliefând în mod incontestabil faptul că, așa cum remarcă teologul Radu Preda, condiția identității noastre este să fim noi înșine[xi].
[i] Existând, după cum remarcă părintele Ioan Chirilă, o serie de încercări intense în ultimii ani de a realiza un dialog între teologie și știință. Cf. Ioan Chirilă, The dia-logos between theology and science. Meeting through the word, Editura Renașterea, Cluj-Napoca,, 2009, p. 18.
[ii] Remarcabile sunt în acest sens următoarele lucrări: Magda Stadinschi, coord., Perspective românești asupra științei și teologiei, ed. Magda Stavinschi, Editura Curtea Veche, București, 2006; Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, ed., Science and Orthodoxy, a Necesary Dialogue, Editura Curtea Veche, București, 2006; ***, Simpozionul Național ,,Știință și teologie – componente compelmentare ale educației” - Ediția a III-a, 23-29 august 2007, Editura Universitaria, Craoiva, 2007; Gheorghe Sandu, Știință și credință împreună pe calea adevărului, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2007; Ian G. Barbour, Când știința întâlnește religia. Adversare, străine sau partenere?, traducere Victor Godeanu, col. Știință și religie, Editura Curtea Veche, București, 2006; Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, ed., Transdisciplinary approaches of the dialogue between science, art and religion in the Europe of tomorrow, col. Știință și religie, Editura Curtea Veche, București, 2008. Pentru un istoric al relațiilor dintre teologie și știință de-a lungul tuturor epocilor istorice, a se vedea studiul bine documentat al francezului Jean Staune: Jean Staune, ,,Science and Religion. Elements for a New Encounter”, în vol. Transdisciplinary approaches of the dialogue between science, art and religion in the Europe of tomorrow, ed. Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, col. Știință și religie, Editura Curtea Veche, București, 2008, pp. 61-73.
[iii] Cum sunt de exemplu simpozioanele organizate de profesorul clujean Mircea Gelu Buta la Bistrița, în care se vorbește despre relația dintre medici și Biserică, referatele fiind apoi antologizate în volume. Cf. Mircea-Gelu Buta, coord., Medicii și Biserica, vol. 1-10, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2004-2012. De asemenea, deosebit de importantă este legătura dintre teologie și psihologie, tot mai des evidențiată astăzi. Cf. Alexandru Mitrache, ,,Religia și paradigmele științei”, în vol. Simpozionul Național ,,Știință și teologie – componente compelmentare ale educației„ Edițai a IIIa, 23-29 august 2007, Editura Universitaria, Craoiva, 2007, pp. 151.
[iv] Basarab Nicolescu, ,,Towards an Apophatic Methodology of the Dialogue between Science and Religion”, în vol. Science and Orthodoxy, a Necesary Dialogue, ed. Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Editura Curtea Veche, București, 2006, p. 19.
[v] Parțial justificate, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Cristian Bădiliță, care susține că în Spania, secularismul afectează studiile patrologice. Cristian Bădiliță, Știință dragoste credință. Convorbiri cu patrologi europeni, col. Știință și religie, Editura Curtea Veche, București, 2008, p. 85.
[vi] Unele dintre ele de-a dreptul comice, cum este cea a lui Ioan Vlăducă, care susține că învățământul actual este în stăpânirea francmasonilor, și că aceasta constituie o problemă în calea dialogului și chiar un pericol. Cf. Ioan Vlăducă, Dictatura pseudo-științei, Fundația Petru Vodă, Piatra Neamț, 2009, p. 7.
[vii] Care, de-a lungul vremii a fost exploatată atât de celelalte științe, cât și de stat, în cazul regimurilor totalitare. Spre exemplu, comuniștii vedeau în atitudinea ostilă a Bisericii față de știință un paravan pentru sprijinirea activităților de exploatare. Iată un citat reprezentativ în acest sens: Conservatorismul religiei, ostilitatea ei față de progresul social și științific își are cauzele, firește, în rolul său social reacționar, de sprijinitoare a exploatatorilor din toate timpurile; Petre Beraru, Modernizarea religiei, Editura Științifică, București, 1963, p. 5. În ce măsură el provine dintr-o convingere sinceră a autorului sau este doar un paravan ce permite incriminarea religiei, este însă discutabil.
[viii] Dumitru Stăniloae, Experience of God, Holy Cross press, Boston, 1994, p. 21.
[ix] Adrian Lemeni, coord., Repere patristice în dialogul dintre teologie și știință, Editura Basilica, București, 2009, p. 11.
[x] Ibidem, p. 13. Cf. Alexei Nesteruk, op. cit., p. 250, care susține că teologia și știința constituie tipuri de activitate diferită a subiectivității umane, problema medierii dintre ele fiind una referitoare la unitatea și integritatea experierii umane a existenței. Cf. Gheorghe Sandu, op. cit., p. 8.
[xi] Radu Preda, Cultura Dialogului. Pledoarii și exerciții, col. Universitatis, seria Theologia Socialis, vol. 7, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009, p. 102.
