Al Ionuţ Ţene - Mariana Cristescu sau „gustul” unei arderi interioare

Mariana Cristescu sau „gustul” unei arderi interioare

Al Florin Ţene

            Editorialistul beneficiază de certitudinea lucrurilor decantate de prezent, dar şi de umbra timpului ce îl însoţeşte nevăzută - dar cât de prezentă şi de utilă! - în toate strădaniile lui. Căci, printre atâţia alţii care sunt în prezent, văd sau au văzut, ori mai adesea s-au înşelat crezând că văd, şi printre ceilaţi, iarăşi ce s-au iscat, timpul rămâne un neîntrecut exeget. Un editorialist care, deocamdată, nu s-a înşelat, este scriitoarea Mariana Cristescu, care a publicat, de curând, volumul „Gustul cenuşii”, apărut la Editura „Vatra Veche”, 2015.

            Deoarece  fiecare eseu şi articol se deschid cu un aforism semnat de mari personalităţi, întreaga carte este un florilegiu filozofic, fapt ce mă face să mă gândesc la spusele lui Aristotel: „Frumosul constă în ordine şi măreţie.”

            Cartea, cuprinzând editorialele scrise şi publicate în anul 2015, se constituie într-un evantai policrom de idei, istorie, fapte, îndemnuri şi conexiuni. Autoarea este tranşantă, nepărtinitoare, ştie să exalte şi să anuleze, să uite sau să-şi aducă aminte, şi chiar - lucru mai rar întâlnit la judecătorii faptului politic şi social, dar cu deosebire important - şi să retracteze, atunci când e cazul.

            Fragmentul de roman „Abatorul de fluturi”, ce deschide această carte, apărută în condiţii grafice deosebite, redă o scenă dramatică, personajele fiind victima - soţia unui preot -  şi torţionarii obsedantului deceniu, precum şi reîntoarcerea, după ani, la casa urmaşilor, a unuia dintre complici, pentru a le vinde informaţii preţioase despre trecut.

     În continuare citim un eseu despre generalul George Pomuţ, fiu de fierar din Săcelele Braşovului, ajuns consul al SUA în capitala imperială rusă. O istorie interesantă despre un personaj dintr-o pagină a istoriei noastre. Însă, s-a ajuns la evocarea acestui erou, plecând de la un fapt real din politica lui Putin, care îşi doreşte să ataşeze Rusiei o parte din Alaska. Eseul este un adevărat studiu ce abordează prezentul prin aducerea în actualitate a istoriei vecinilor noştri.

            Mutarea statuii Emanuil Gojdu de la locul ei, din central Oradei, în alt spaţiu neadecvat, este caracterizată o „ruşine naţională”, fiindcă acest patriot a lăsat neamului său o moştenire materială pe care nu suntem capabili s-o recăpătăm de la vecini. Numai fraza amintită de autoare, scrisă de Emanuil Gojdu, ar putea să ne mobilizeze în a ne apăra valorile: „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Naţiunea mea mă îmboldeşte a stărui în fapta ca, încă şi după moarte, să erump de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul Naţiunii.”  (Emanuil Gojdu).

            ...Şi în prezent avem „nebuni frumoşi” - încearcă să ne convingă autoarea, în articolul „Nevoia de...«Flăcări în tandem»”, vorbind despre copii şi poeţi, „pentru că ei au cele mai curate suflete şi pentru că...  «Sunt trup/ De jur împrejurul gurii,/ Ca o scoarţă terestră,/ Crăpată de sete.// Sunt trup/ De jur împrejurul indexului,/ Ce deşiră începutul,/ Lăsând să răsară stelele.// Sunt trup/ De jur împrejurul genunchiului,/ Ce stă să mai aştepte,/ Întruparea unei iertări.// Sunt trup/ De jur împrejurul urletului/ Legat de stâlpul inimii,/ Care-l înalţă până la cer.” Fiecare cuvânt din acest articol este o înălţare în iubire a cărţii Vioricăi Feierdan.

            Serviciul militar, comemorarea celor mai negre momente din istoria armenilor, petrecute în anul 1915, minoritate ce trăieşte în ţara noastră  „aproape un mileniu, răspândiţi în mai toate regiunile ţării, prima atestare a prezenţei lor fiind un epigraf din anul 967, pe o piatră de mormânt din Cetatea Albă”, sunt teme  tratate cu responsabilitate, reflecţii şi asociaţii, ce lărgesc, prin competenţă, aria informaţională a articolelor.

            Din nevoia de a promova nou-veniţii în literatură, Mariana Cristescu „încălzeşte” cuvintele cu sufletul, comentând volumul de pproză scurtă  al Mihaelei Raşcu, intitulat „Nebănuitele feţe ale secundei”, alcătuind o platformă teoretică relativ omogenă, impunând cristalizarea unei concepţii integratoare, deschisă spre însumarea unor tendinţe paralele sub semnificaţia aceluiaşi numitor.

           

Mariana Cristescu

Autoarea vibrează la evenimentele tragice din Orientul Mijlociu, înregistrând ca un seismograf  conflictele din zonă: „ 28 de persoane au fost ucise şi mai mult de 100 rănite, luni, 20 iulie, în urma unui atac sinucigaş produs în oraşul Suruc, în apropierea graniţei turce  cu Siria, au anunţat ministrul de Interne şi preşedintele Erdogan. Imagini apocaliptice, cadavre de tineri, acoperite cu ziare, explozia producându-se în grădina centrului cultural. Suruç adăposteşte mii de refugiaţi kurzi veniţi aici după măcelul declanşat de SI în septembrie trecut. Este o localitate situată vizavi de oraşul sirian Kobane, de unde jihadiştii Statului Islamic fuseseră alungaţi de miliţiile kurde în ianuarie, după patru luni de lupte aprige.  Centrul cultural din Suruc tocmai găzduia un grup de tineri militanţi de stânga şi pro-kurzi care doreau să treacă frontiera pentru a participa, împreună cu localnicii,  la reconstrucţia oraşului Kobané.” Astfel, articolul intitulat … Dar nu totdeauna! Cu Cicero, prin Mesopotamia şi Târgu-Mureş” devine o  paralelă între evenimente tragice şi expoziţia de pictură  de la Târgu-Mureş, a artistului sirian Ammar Alnahhas, intitulată „Mozaic din Messopotamia”.

            Pentru noi, această carte nu face parte din categoria jurnalismului, ea este o operă de artă, fiindcă porneşte dinspre lume spre lume. Ea comunică, face cunoscută lumea lumii înseşi. Valoarea îi vine din semnul crucii între Verticalitate şi Orizontalitate şi din raportul mereu rejudecat dintre Operă şi Mariana Cristescu.

            Autoarea nu s-a pierdut în detalii inutile, cartea de faţă abordează multiple probleme ce îi frământă nu numai pe târgumureşeni, ci omenirea întreagă, căci bibliografia domeniului este vastă. De la frumuseţea sărbătorilor noastre populare, până la cele religioase, scriitoarea ştie să le evidenţeze, creând „secţiunea de aur”, acea „mare a reculegerii “, sau un turn al lacrimii, ce poate fi o cădere între cuvinte, poate o hermeneutică a transimaginarului, o interferenţă dintre creator şi cititor, toate încăpând în realitatea unor transviziuni procesuale. Aşa cum descoperim în „De dragoste… şi atât!”, sau în „Din haos, Doamne,-aţi apărut! De v-aţi întoarce-n haos!”.

Citind eseul „O lume nebună, nebună, nebună”, nu pot să nu remarc frazele: „Românii nu vor megamoschee în Capitală! Nu vor, şi bine fac! Unii nu doresc nici megacatedrală – dar asta e altă temă, pentru altădată!  Pentru a împiedica proiectul demarat, la nivel guvernamental, fără consultare publică, recent, pentru început, un bucureştean  a… implementat modelul spaniolilor din Sevillla, îngropând în terenul afectat construcţiei musulmane două carcase de porc! Mai mult decât atât, în iarba verde de pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, zburdă fericiţi (deocamdată!) şapte purceluşi din rasa Marele Alb, marcaţi cu roşu-galben-albastru, pentru a nu se crea confuzii. Cunoscut fiind faptul că religia islamică interzice construcţiile pe pământ „spurcat de porc” (cerdo haram), se presupune că, în situaţia aceasta, discuţiile la nivel înalt între cele două ţări vor fi reluate, însă nu înaintea rezultatelor unui referendum necesar. Doar cu titlu informativ, reamintim, conform unui internaut musulman, că „Islamul este religia curăţeniei şi interzice toate lucrurile care ne pot face rău atât sănătăţii fizice, cât şi psihice. Sunt interzise toate băuturile alcoolice, substanţele halucinogene şi carnea animalelor carnivore şi omnivore.”

 În acest context, eseul este adăpostul Marianei Cristescu sau sfera dinlăuntrul căreia îşi ia revanşa pentru decepţiile şi spaimele realităţii înconjurătoare. Eseurile din această superbă carte demonstrează o experienţă îndelungată, iar experienţa înseamnă contact cu realitatea, cu fiinţa, este o reînnoire a sinelui prin acest contact.

Bagajul de cunoştiinţe, date istorice, evenimente, pe care le descoperim în fiecare editorial cuprins în acest volum sunt în egală măsură creaţii literare, relevând puritatea spiritului celui care le-a scris, fiindcă Opera este spirit, iar spiritul este trecerea în operă a supremei nedeterminări în extrema determinare. Aşa cum spunea Titu Maiorescu, în „Critice”, materialul scriitorului  „se află în lumea dinafară ce coboară în sinele scriitorului, apoi el se cuprinde numai în conştiinţa noastră şi se compune din imaginile reproduse ce ni le deşteaptă auzirea cuvintelor din Operă”.

Prezenta carte se încheie cu un eseu abordând o temă de mare actualitate: „Jocuri periculoase”, în care autoarea precizează, din start, „În loc de motto: «Islamul a trecut definitiv la Vest. Nu sub forma unei cuceriri, nici prin convertire paşnică, ci printr-o deplasare voluntară de populaţii musulmane, venite în căutare de lucru sau de condiţii de viaţă mai bune în Occident (…). Este momentul în care frontierele între marile civilizaţii se şterg şi când vedem apărând teorii şi mişcări care urmăresc să dea viaţă unor fantome: de la ciocnire, la dialogul civilizaţiilor, trecând printr-un comunitarism prezent sub toate formele sale, etnic sau religios. Noile frontiere care se stabilesc nu dispun de un teritoriu concret, ele se fixează în mental, în comportamente şi în discursuri».  (Olivier Ray, „L’Islam mondialisé”, 2002) Titlul editorialului nu are nicio legătură cu thrillerul american  «Jocuri periculoase», din 1998, câştigător al Premiului «Blockbuster Entertainment» şi nominalizat pentru premiul MTV la categoria «Cel mai reuşit sărut». Sau… poate că ar avea legătură, dacă ne reamintim istoricul pupic oferit de Frau Merkel, ceva mai demult, emoţionatului, la vremea aceea premier moldovean, Vlad Filat. Cu pupici şi bani mulţi (mai ales!) sunt ademeniţi către Occidentul bogat – pe care, de altfel, îl dispreţuiesc de moarte – mii, zeci de mii, sute de mii de refugiaţi, cu precădere din zonele de conflict ale Orientului Mijlociu şi ale Africii. (...) «În timp ce Europa se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de  migraţie de la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, Berlinul a relaxat regulile de primire pentru cetăţenii sirieni, renunţând să-i trimită spre punctul de intrare în Europa.»”.

            Cartea aceasta este, deci, o insulă, o ţesătură de semnificaţii stabile cu un limbaj direct şi sincer, împrejmuire alcătuită în jurul ei de comunitatea cititorilor, iar autoarea o mare luptătoare pentru drepturile omului, dar şi ale Românului, ca demn personaj al umanităţii aspirând către aceste drepturi. 

  Editorialele, eseuri cu amplu mesaj către umanitate, determină creaţia Marianei Cristescu să aspire la universal, să exprime un surplus: Opera,care, prin idei, mesaje şi imagini  se deschide spre un „Dincolo”. Sunt pagini care deschid legături între noi şi lume, ne oferă o cunoaştere profundă a acesteia şi, prin aceasta, ne ajută să o înţelegem, să ne împăcăm cu ea, să intrăm în rezonanţă cu ea.

                                                                                                Al. Florin Ţene