Faceți căutări pe acest blog

vineri, 25 septembrie 2015

Ion N. Oprea - "Săptămâna Diversităţii" la Iaşi

Ion N. Oprea
Zi semnificativă, 25 septembrie 2015, au fost medaliați onorific, cu brevet “Prieten al Comunităților Evreiești din România” încă alți patru ieșeni, de data aceasta oameni de cultură, printre ei și ziaristul Ion N. Oprea, membru de onoare fondator al revistei Luceafărul-Bt.

Vineri, 25 septembrie 2015, pe esplanada Palatului Culturii din Iași, în aer liber, în cadrul “Săptămânii Diversității”, dedicată “Festivalului tradițional inter-etnic”, desfășurat între 18 și 25 septembrie, zilnic de la ora 10 și până târziu, în noapte, printre alte manifestări care înseamnă succesul organizatorilor, s-a numărat, mare surpriză, înmânarea distincțiilor anunțate la patru oameni de cultură, bine cunoscuți ieșenilor și nu numai lor, cititorilor de pretutindeni.
Sosit special de la București, excelența sa, Dr. Aurel Vainer, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, deputat în Parlamentul României, după un scurt și consistent cuvânt de explicare a evenimentului, personal, după ce domnul ing. Abraham Ghiltman, președintele Comunității Evreilor Iași a dat citire Brevetului de investire pentru fiecare onorant desemnat, personal a înmânat “Titlul” și “Medalia de Onoare” cu inscripția “Prieten al Comunităților Evreiești din România”, sub care stă scris – “Iubitor de pace și iubitor de oameni. Din învățăturile părinților”, următorilor: omului de știință prof. dr. inginer Dumitru D. Rădăuceanu, jurnalistului-jurist și economist Ion N. Oprea, inginer, bibliotecar și scriitor Gheorghe Samoilă, comandorului, scriitorului și epigramistului Mihai Botez-Bujeniță.
BREVET “Medalia de Onoare” “Prieten al Comunității Evreiești din România” Se acordă Domnului Ion N. Oprea, ziarist, pentru:
  • Punerea în evidență a contribuției evreilor la istoria și cultura României;
  • Informarea publicului larg privind persecuțiile rasiale la care au fost supuși mari intelectuali evrei printre care Felix Aderca,Mihai Sebastian, Tudor Vianu, Constantin Săteanu, ș.a.;
  • Multitudinea de cărți publicate, care cuprind ample referii la comunitățile evreiești din orașele Moldovei: Cernăuți, Bârlad, Vaslui, Dorohoi, Huși, Rădăuți, Siret și Câmpulung, amintind și tratând și perioada întunecată a Holocaustului;
  • Cinstirea memoriei acelor oameni care au sărit în ajutorul semenilor lor prigoniți și uciși doar pentru singura lor vină de a se fi născut evrei;
  • Prețuirea și prietenia arătată colegilor de liceu, profesorilor și colaboratorilor evrei;
  • Crezul care îl animă „Cunoașterea prin cultură poate fi mereu o poartă deschisă spre prietenie”.
24 septembrie 2015, Dr. Aurel Vainer”.
După un scurt cuvânt de mulțumire adresat apreciatorilor, rostit de fiecare medaliat, acestora li s-au înmânat și volumul autobiografic, București, 7 mai 2015, intitulat “Dr. Aurel Vainer, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FGER), Deputat în Parlamentul României - Vicepreședinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, Vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, DOCTOR HONORIS CAUSA al Universității „Titu Maiorescu” din București”, subsemnatul înmânându-i cartea care m-a făcut bine cunoscut și în cadrul Comunităţii evreieşti din Iaşi,volum intitulat„PRIETENIE”...
Onorate domnule Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România,
Onorate domnule Președinte al Comunității Evreilor din Iași,
Stimați și dragi prieteni,
Distins auditoriu,

În viața omului, între venire și plecare, puține sunt evenimentele cu adevărat importante. Pentru mine, astăzi, primirea titlului de „Prieten al Comunității” este unul dintre aceste momente, însă cuvintele mele vor fi întotdeauna prea sărace pentru a exprima cu adevărat onoarea ce mi se face, dar și bucuria acestei adevărate investituri. Și în continuare mă voi strădui, ca și până acum, să-mi dovedesc vrednicia promovând prin mijloacele culturii temeinicia relațiilor istorice care ne leagă ca popoare însă, în primul rând, ca oameni. O istorie multiseculară dovedește că avem puternice rădăcini culturale comune iar datoria noastră este să nu lăsăm niciodată ca răul sub orice formă să ne învrăjbească. Iar acum, când Europa se află în cea mai mare provocare din istoria ei modernă, trebuie să înțelegem și să prețuim cu adevărat importanța temeliilor culturale care ne unesc.
Mă înclin în fața dumneavoastră pentru onoarea ce-mi faceți și închei spunând: TODA RABA!”, a spus comandorul Mihai Botez-Bujeniță, prin doamna-sa, el lipsind din localitate.

Domnul Aurel Vainer s-a născut la Ștefănești-Botoșani, a urmat liceul teoretic, apoi cursurile Academiei de Studii Economice pe care a absolvit-o cu Diplomă de Merit, după care a obținut titlul de doctor în Economie în cadrul aceleași prestigioase instituții de învățământ și aproape un deceniu a funcționat ca profesor asociat în învățământul universitar”, spune în cartea mai sus citată prof. univ.dr. Sorin Ivan – decan la Facultatea de Științe Sociale, Politice și Umaniste, drept LAUDATIO la acordarea Titlului amintit a Universității...evidențiindu-i succesele.
...O fotografie emblematică – de intelectual din speța cărturarilor umaniști - îl arată pe domnul Aurel Vainer între rafturi cu tomuri groase, impozante, un înțelept iluminat de lumina și bucuria cunoașterii. Spirit al reflecției profunde, domnia sa este atașat de temele fundamentale ale existenței și ale omului în relația lui cu Dumnezeu”, ni-l înfățișează același, și domnia sa mare cărturar.
...Doresc să vă felicit călduros pentru primirea acestei distincții, - Doctor Honoris Causa al Universității „Titu Maiorescu” din București - dorindu-vă multă sănătate, alături de distinsa dumneavoastră soție, aceeași putere de muncă și să ne reprezentați în continuare cu același devotament și succes în ceea ce veți întreprinde, pentru binele tuturor evreilor din România”, scrie în Carte ing. Abraham Ghiltman, președintele Comunității Evreilor de la Iași.
În ce mă privește, cu surpriza bucuriei şi deosebita recunoştinţă apreciez importanta Distincție –„Brevetul” și „Medalia de Onoare”, „Prieten al Comunității Evreiești din România”, drept răsplată a muncii mele dar și a colaboratorilor mei din cadrul Cenaclului la distanţă, prof. Ana Dumitrescu, ing.Martha Eșanu și a colegului meu C. Hușanu- tehnoredactor, situând în vitrina trofeelor personale, cartea „Prietenie”, în primul rând dar şi teancul de reviste „Prietenia, revista Comunității Evreilor din Iași, redactor-șef doamna ing. Martha Eșanu, revistă la care colaborez adesea şi eu, ca şi la unele reviste din Israel.
Sfârșit de septembrie 2015
I.N.Oprea