Ion N. Oprea |
Pe publicistul Ion N. Oprea l-am apreciat încă din ziua când Excelenţa Sa
Valeriu Tudor m-a informat că acesta doreşte să-mi trimită nişte cărţi şi are
nevoie de adresa mea. Primesc nenumărate cărţi în format digital pe e-mail,
unele propuse spre publicare sau pur şi simplu cărţi trimise de colaboratorii
revistei „Sămănătorul”, ca sprijin frăţesc în completarea arhivei noastre din
redacţia „Semănătorul Tismana”. Trimit şi eu colaboratorilor mei prin poştă cărţi
şi reviste tipărite la editura noastră „Semănătorul” dar ca un scriitor să-mi
trimită cărţile sale recent tipărite, fără să-l cunosc, nu mi se mai întâmplase
şi ca atare, apreciam din start gestul.
Doar atât la început, gestul ! În privinţa cărţilor nu-mi făceam probleme dacă o să-mi
placă sau nu, mie-mi place să citesc orice carte care-mi cade în mână. Fie că
mă voi bucura să mai găsesc încă unul care-şi pierde nopţile ca mine scriind
sau citind, fie că-mi dă prilejul să înjur, cu voce tare şi în voie în biroul meu,
pe un nou subvenţionat de AFCN sau promovat în mass-media de coloneii tip
Turcescu din presă, care făcură din pensionarul Neagu Djuvara, cu pensie de 50
dolari pentru misiunea sa din Africa, milionar şi „istoric” al neamului,
alături de alţi maimuţoi care interpretează istoria aiurea.
Cu jurnalistul, juristul şi economistul Ion N. Oprea fu altceva ! Fu ca un
trăsnet ce ştii că o să-l auzi după scânteia din nori dar nu ştii dacă o să-l
auzi ca un bum de bombă. Şi fu mare bum constatând că scriitorul e unul de-ai
noştri, din literatura ne cazonă, literatura complementară sau subsidiară,
care-şi tipăresc cărţile în „regie proprie”, adică din mizerabila lor
pensie. Literatură „de nişe”, ar zice,
in lipsa unui vocabular adecvat, scriitorii agreaţi de pixul lui Manolescu sau
mânjiţi de guvern să practice literatura de partizanat politic care umple
librăriile cu maculatură de idei proaste dar frumos ilustrată şi pe hârtie din
cea mai scumpă. Şi ca să fie dezastrul culturii române, al creaţiei
jurnalistice în general, mai mare ca niciodată, recent, guvernul nu dădu aviz
favorabil pentru propunerea legislativă care pune în dezbaterea parlamentului,
în această sesiune, completarea Legii nr. 8/2006 cu prevederea încadrării
activităţii de jurnalism ca activitate de creaţie[i].
Car’va să zică, vorba lui Conu Iancu, nu sunt bani la guvern pentru noi
creatorii, membri ai UZP - Uniunii Ziariştilor Profesionişti, care tipărim reviste şi cărţi de interes
public cu bani din pensia noastră amărâtă dar bani se găsesc pentru mărirea pensiilor pentru
parlamentarii cărora nu le pasă de cultura şi învăţământul românesc. Sau bani
pentru preşedintele Johannis pentru a tace şi mai mult decât o face. Degeaba
semnăm noi petiţii primului ministru[ii]
ca să ne azvârle câte un piept de pui dacă ei nici măcar nişte „tacâmuri” de
pui ceauşiste nu ne aruncă.
În aceste condiţii vitrege apare, ca un bum de trăsnet, scriitorul Ion N.
Oprea care s-a angajat într-o muncă de sisif prin proiectul său de a aduna
revistele noastre ne partizane şi ne cazone într-o antologie de o mare
încărcătură a informaţiei pentru cetăţean, profesor, scriitor sau redactor de
revistă. Cartea primită prin poştă, Ion
N. Oprea – „Revistele? Luminoase, instructive şi educative…” este o monografie de excepţie privind publicistica
actuală ne subvenţionată deloc sau insuficient. Ion N. Oprea nu face un
dicţionar tern al jurnalisticii actuale. Scriitorul preia în carte, cu imagini
şi text, revistele culturale apărute pe „meleagurile noastre mioritice”
incluzând şi mostrele de înaltă încărcătură profesională găsite în ele. Este
remarcabil acest fapt constatând că jurnalismul cultural românesc s-a
de-profesionalizat iar cultura este departe de a sta printre ştirile cu
prioritate în mass-media. Dacă posturile de televiziune, parazitate politic
prin subvenţiile ce le primesc de la cloaca parlamentarilor îmbogăţiţi, se
ocupă de nimicurile din societatea
românească şi de reclame ce te scot din sărite prin englezisme şi
sloganuri tâmpite, intelectualul, omul de cultură, eruditul, caută cu lumânarea
vreo revistă serioasă prin grămada de gunoi politic şi cazon. Ei, bine!
Scriitorul Ion N. Oprea înşiruie pe uliţa culturii româneşti o grămadă de
felinare ce arată calea pe care trebuie să o ia omul avid de o educaţie şi
instrucţie serioasă. El a gândit un proiect de promovare a publicaţiilor locale
şi a cărţilor în regie proprie pe care ar fi trebuit să-l facă Ministerul
Culturii demult ! S-a încărcat însă ca cetăţean şi scriitor cu o muncă de
Hercule aidoma iniţiativei concepută de Artur Silvestri care dorise învierea
online a vechilor reviste din jurul anilor 1900. Bietul Artur, alături de care
lucram ca redactor al revistei „Sămănătorul” şi webmaister al „Editurii online
Semănătorul”, s-a stins de vreo 8 ani,
o parte din revistele lui online, rămase arhivă, încă mai pâlpâie iar eu duc în
spate supliciul „Sămănătorului” prin munca de editor şi publicist. Mă gândesc
că s-o ivi şi cineva care va duce mai departe conceptul Oprea de promovare a
jurnalelor precum şi promovarea „jurnaliştilor încă necunoscuţi” ce colaborează
la ele.
A doua carte, Ion N. Oprea – „Dacii la ei acasă”, urmând conceptul
de tip antologic descris mai sus - care pare să fie un şablon inedit pentru
volumele sale - autorul atinge punctul sensibil al societăţii noastre actuale
putrede, abordând tema patrimoniului nostru istoric, lingvistic, arheologic şi
imobiliar, pe cale de distrugere irecuperabilă în viitor. Ne facem un motiv de
mândrie în a-i aloca un articol separat.
Până atunci, deja colaboratorii noştri care au abordat subiectul în
„Sămănătorul” saltă cu mândrie capul pentru că iată, se instalează şi se
îngroaşă rândurile erudiţilor care lasă în urma lor, prin sacrificii materiale
proprii, adevărate manuale de istorie şi de patrimoniu cultural românesc. Vai vouă
pseudo-profesioniştilor din cultură şi educaţie, vremea când veţi fi arătaţi cu
degetul pentru anti-românismul vostru se apropie ! Vai vouă dascălilor care la
comanda marionetelor politice de la cârma inspectoratelor şcolare, acceptaţi
prin „obligativitatea” intonării imnului naţional să ridicaţi odă în fiecare
dimineaţă de cursuri împăratului roman Traian, jefuitorul aurului dacic ! Câte
petiţii aţi făcut pentru a intona alt marş patriotic în şcolile noastre ?
Vremea apocalipsei personalului didactic din şcoli, începe! Elevii vă vor
întreba de ce aţi scos istoria neamului nostru din manuale, vă vor pune
întrebări de ce Eminescu, poetul nostru naţional, e cadavrul din debaraua lui
H.R. Patapievici, de ce pentru cărţulii de tipul „De ce iubim femeile”,
preferatul băsescului „Cărtărăscu” a fost propus pentru Premiul Nobel de către
grangurii dintr-un minister al culturii condus de maghiari mai bine de un
deceniu. Vai vouă ! Urmează încă o etapă în dezvoltarea omenirii la fel ca
acelea care au urmat după stăpânirea focului sau după inventarea roţii ! Reţeaua
Internet va revoluţiona civilizaţia umană iar voi veţi deveni inutili când
elevii vă vor întreba la şcoală: „De ce să citim Cărtăreşti, Patapievici şi
Pleşi în loc să citim despre studiile lui Virgil Ene care ne spune despre Eminescu,
că a fost şi om de ştiinţă, şi astrofizician, care cu o imaginaţie halucinantă
a elaborat peste 50 de anticipaţii ştiinţifice bazate pe eseurile lui Albert
Einstein ?”
Cum ar putea fi adevărurile istorice scrise în volumele lui Ion N. Oprea
incluse într-un învăţământ cu legea educaţiei modificată de 26 de ori? Sau ca
producţia de carte şi de reviste locale pe teme culturale, să fie inclusă în proiectele de finanţare
ale AFCN - Administraţia Fondului Cultural Naţional, când în parlament se dau
legi aberante pentru taxarea producţiei
de carte [iii]?
Lumea mileniului al III-lea se schimbă iar dacă o ţară nu-şi schimbă
ţintele educative, instructive şi culturale în funcţie de noua revoluţie a
informaţiei - ce permite tehnic ca orice cunoştinţă să o poţi accesa din
buzunarul cu celularul sau din mapa cu tableta - aceea ţară va rămâne
înţepenită la nivelul celor două decenii scurse din acest mileniu.
Citim recent că sistemul finlandez de educaţie, considerat cel mai bun din
lume şi depăşit doar de ţări precum China şi Singapore la rezultatele testelor
PISA, se pregăteşte de reformă. Copiilor finlandezi nu le vor mai fi predate în
şcoli materii, în sensul clasic, cum sunt geografia sau biologia. În schimb,
profesorii vor trece la predarea în baza unor subiecte şi teme de interes, ceea
ce presupune o abordare interdisciplinară.
Vai vouă ce călcaţi istoria dacilor în picioare şi o ascundeţi prin şcoli
de ochii tinerimii, pentru că veţi pieri !
A venit timpul când în pauza mare a şcolii, elevii să facă grup în jurul
unei tablete şi să citească despre războaiele geto-dacice din cărţile lui Ion
N. Oprea sau ale altora care, împreună, au citit mii de cărţi privind originea
poporului român !
Nicu N. Tomoniu,