 |
| Charles Diehl, 1922. (wikipedia) |
Charles Diehl, Teodora
– Împărăteasa Bizanţului, trad. Teodora Popa-Mazilu, col. ,,Figuri
istorice", Editura Historia, Bucureşti, 2007.
Recenzie de ierom. Maxim Morariu
Istoria Bizanţului a reprezentat şi
reprezintă încă un subiect interesant, fapt dovedit de interesul constant
existent încă pentru diferite aspecte ale acestei epoci sau numărul destul de
mare de sinteze dedicate istoriei imperiului al cărui sfârşit teritorial a fost
înregistrat la 29 mai 1453, dar a cărui istorie supravieţuieşte încă şi astăzi[1].
Între lucrările mai vechi sau mai noi devenite referenţiale pentru acest
subiect, se numără apodictic şi cea a lui Charles Diehl (1859-1944), intitulată
Teodora – Împărăteasa Bizanţului.
Profesor de istorie
bizantină la Sorobona, membru, începând cu anul 1910, al Académie des
inscriptions et belles-lettres, propus în anul 1935 pentru alegerea în cadrul
academicienilor francezi, acesta a devenit un cercetător cunoscut, de un
prestigiu similar lordului Steven Runciman, cu care au fost aproape contemporani.
Alături de lucrarea de faţă, dintre cele douăzeci de lucrări pe care le-a
publicat în timpul vieţii, a mai fost tradusă în limba română şi cea intitulată
Figuri bizantine. Împărţită în două volume, ea se regăseşte în cadrul colecţiei
,,Biblioteca pentru toţi" (vol. 513-514) şi a apărut, în anul 1969,
marcând redescoperirea interesului pentru istoria bizanţului în spaţiul
românesc.
Biografia dedicată Teodorei, personaj
controversat al Constantinopolului celui de-al şasea secol, consoarta
împăratului Justinian şi ,,apărătoarea creştinismului", intens elogiată
atât de către scriitorii laici ai vremii cât şi de către unii exponenţi ai
teologiei, este segmentată pe trei părţi, fiind urmată de un scurt medalion
biografic dedicat soţului ei. În cadrul lucrării, bizantinologul încearcă să
prezinte în mod echilbirat parcursul vieţii împărătesei, despuindu-o de
tendinţele de sinaxarizare şi encomiatism.
Fără a ocoli aspectele ce relevă diferitele abateri de la
moralitate a acesteia, el nu le foloseşte pentru a o diaboliza, ci le prezintă
într-un stil narativ plăcut, uşor de citit, alături de caracteristicile
pozitive ale ei. Prima parte este intitulată ,,Teodora dansatoarea" (pp.
12-49) şi conţine prezentarea principalelor aspecte legate de copilăria şi
tinereţea ei. Autorul vorbeşte despre activitatea ei ca actriţă, aventurile ei
la hipodrom, întâlnirea ei cu Justinian şi alte aspecte similare, alternând
prezentarea unor aspecte mai puţin măgulitoare ale biografiei ei cu cele care
arată latura ei pozitivă.
Cea de-a doua parte îşi propune
prezentarea împărătesei Teodora (pp. 50-159). Aspecte privitoare la viaţa
imperială a acesteia, picanterii legate de relaţia ei cu basileul sau cu
mozaicata lume a capitalei, relaţia dintre verzi şi albaştri şi răscoala Nika,
palatul sacru al Bizanţului, atitudinea feministă a ei şi alte aspecte similare
sunt prezentate aici într-o naraţiune ce alternează scrisul beletristic cu cel
istoric.
Ulterior, ultima parte a lucrării
dedicate ei, intitulată ,,Preacucernica Teodora" (pp. 160-2013), pune în
lumină aspecte legate de interacţiunea ei cu spaţiul religios, descriind
relaţiile ei cu câţiva dintre călugării faimoşi ai vremii, implicarea ei în
soluţionarea unor dileme de natură doctrinară, relaţiile tensionate ale ei cu
papalitatea, dar şi finalul ei.
Medalionul dedicat basileului consort
este mai scurt, mai condensat în date şi mai parcimonios în descrieri, autorul
considerând probabil că a oferit suficiente informaţii despre el în paginile
dedicate soţiei sale. Cu toate acestea, şi ultima parte se constituie într-un
eseu valoros din punct de vedere istoric, frumos întocmit, frumos stilizat din
punct de vedere al compoziţiei, care face cinste autorului în cauză.
Din păcate, traducerea apărută la
editura Historia, deşi frumoasă şi destul de plăcută este una brută sau de
primă mână, fapt pentru care, lucrarea resimte necesitatea unei relecturări în
urma căreia să se înlăture micile greşeli de lectură sau de dactilografiere.
Departe de a scădea valoarea lucrării, ele se constituie însă într-un minus
pentru ediţia românească.
Cu toate acestea însă, opera lui
Charles Diehl, scrisă într-un stil de-a dreptul romanesc, ce surprinde într-o
manieră plăcută atât informaţie istorică preţioasă cât şi picanterii,
beneficiind de un vast suport bibliografic, analizat critic de către
bizantinologul francez se constituie într-o lucrare valoroasă a domeniului ei,
fiind uşor de lecturat şi oferind informaţii preţioase şi corecte.
[1] Între acestea, unele dintre cele mai
reprezentative sunt: Auguste Baily, Istoria
Bizanţului, trad. Constantin Ionescu Boeru, Editura Prietenii Cărţii,
Bucureşti, 2002; Maria Georgescu, Istoria
Bizanţului, ediţia a 3-a, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2007; Paul Lemerle, Istoria Bizanţului, trad. Nicolae Şerban Tanaşoca, Editura
Universitas, Bucureşti, 1998; Charles Delvoye, Arta bizantină, trad. Florica-Eugenia Condurachi, Vasile Drăguţ,
vol. 1-2, col. ,,Biblioteca de artă", Editura Meridiane, Bucureşti, 1976;
Alexandr Alexandrovic Vasiliev, Istoria
Imperiului Bizantin, trad. Ionuţ-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă,
Sebastian-Laurenţiu Nazâru, Editura Polirom, Iaşi, 2010; Stelian Brezeanu, Istoria Imperiului Bizantin, Editura
Meronia, Bucureşti, 2007; Idem, O istorie
a Imperiului Bizantin, Editura Albatros, Bucureşti, 1981; Edward Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii
Imperiului roman, trad. Dan Hurmuzescu, vol 1-3, col. ,,Biblioteca pentru
toţi", Editura Meridiane, Bucureşti, 1976; Vasile Mărculeţ, Imperiul Bizantin la Dunărea de Jos în
secolele X-XII – spaţiul carpato-balcanic în politcă a Imperiului Bizantin, Editura
s. n., Târgu Mureş, 2005.
