APEL LA RESPONSABILITATE, PATRIOTISM SI
INTELEPCIUNE
Acum mai bine de 22 de ani,
chiar în ziua de Crăciun când erau seceraţi de gloanţe dictatorii, se
constituia undeva în Transilvania o uniune suspectă. Nu o uniune a
scriitorilor, a muzicienilor ori a veteranilor de război, nici una a
sindicatelor, a producătorilor de cartofi sau a pensionarilor. Apărea, în
ambianţa haotică și bulversată a timpului, Uniunea Democrată a Maghiarilor din
România. Până aici, nimic anormal. Anomalia apare atunci când, - exploatând
iresposabilitatea politică a conducerii FSN, deficitul de credinţă și
devotament faţă de propriul popor și, nu în ultimul rând, infirmizarea chiar de
la început a democraţiei prin fundamentarea
ei pe spirit negustoresc, transacţionist
și imoral - inocenţa asociativă a uniunii
se convertește în baricadă de partid. O baricadă sau un comandament ( ca să nu
zic comandou) menite să răspundă proiectelor de bătălii artificiale, motivate
în esenţa lor, nu atât de grija faţă de românii de origine maghiară, cât de
aspiraţiile profitoare ale unui grup de oportuniști ( în sensul dezonorant al
termenului) care și-au dat seama că vidul de putere de după căderea dictaturii
este tocmai bun pentru a pescui în ape tulburi. Uniunea este transformată în
partid etnic și, - în pofida experienţei și a practicilor europene – puterea
proaspăt instalată la cârma ţării, validează această manevră, în esenţa ei nu
numai anti-românească dar, oricât de paradoxal ar părea, chiar anti-maghiară. Fără
a insista asupra argumentelor care probează această realitate, e suficient să
consemnăm cum este calificat UDMR de alţi pretinși reprezentanţi și apărători
ai românilor de origine maghiară, cei care și-au umflat mușchii recent ca să
întemeieze un nou partid etnic, Partidul Popular al Maghiarilor din
Transilvania. Artizanul acestei noi făcături, Lazlo Tökes, declara la congresul
amintitei jucării politice că UDMR este
“o unealtă a guvernului, a puterii post-comuniste” care “nu pe noi maghiarii ne
reprezintă”. Iar esenţa negustorească a acestui partid era relevată, cu năduf și fără ambiguitate: “ne-a ajuns etnobiznisul
lor asupra capetelor noastre”. Deși sunt departe de a preţui acest personaj, -
mult mai puţin onorabil decât « onorabilii » din UDMR – de această
dată îi dau întru totul dreptate. Cu mica observaţie că partidul pe care el
tocmai l-a moșit este și mai ilegitim și mai periculos decât cel confecţionat
în 1989.
Cum se explică
acceptarea și încurajarea acestei anomalii politice și care sunt consecinţele
ei ? Fără îndoială, motivul abdicării
celor care au condus ţara în anii 90 de la îndatorirea lor patriotică și
cetăţenească, de la principiile democratice experimentate și validate de lumea
occidentală (pe care ne-am luat-o, cu sau fără temei, drept model) este cât se
poate de clar. Interesul electoralist și
maniera negustorească de a practica
actul politic, - în mai toate manifestările lui - au determinat și legalizarea
acestei ilegalităţi. Ca și aceea, de altfel, de a confecţiona deputaţi din
rândul minorităţilor pentru a beneficia mereu de un grup de manevră
politicianistă. Spun de a confecţiona,
pentru că acești parlamentari nu doar că sunt aleși în mod nedemocratic, dar ei nici nu reprezintă în realitate
interesele minorităţilor. Si asta pentru
simplul motiv că interesele minorităţilor sunt, în esenţă, aceleași cu ale
tuturor românilor. Doar dacă discriminarea pozitivă contra românilor
ne-minoritari n-a devenit politică de stat. Iar dacă este așa, se impune o
întrebare legitimă : care articol din constituţie permite înfiinţarea
partidelor etnice și discriminarea pozitivă, sau când s-a organizat un
referendum care să valideze o asemenea politică anti-românească și
anti-democratică ?
Consecinţele
acestei rătăciri vinovate, care se perpetuează până în zilele noastre, sunt
multe și costisitoare pentru societatea românească. Prima dintre ele, și poate
cea mai importantă, este cultivarea insidioasă a tensiunii, uneori chiar a
urii, între românii de origine maghiară
din Transilvania ( și nu numai ) și restul populaţiei, deși viaţa dovedește că
oamenii simpli, - neotrăviţi de propagandă anti-românească sau anti-maghiară - întreţin relaţii conviviale, adeseori
prietenești și nu de puţine ori
familiale. Este o realitate pe care partidul etnic înființat n-avea nici un
interes s-o cultive pentru că ea nu-i justifica existenţa. Deci obiectivul
subteran al UDMR era să semene sămânţa
discordiei pentru a dovedi că ei răspund unei necesităţi. Principiul
pompierului piroman care dă foc pentru a avea de lucru sau pentru a arăta că
existenţa lui este indispensabilă nu e de azi de ieri și istoria omenirii i-a
cunoscut efectele dezastruoase nu o data.
Incepând cu tragedia din 1990 de
la Târgu Mureș, - eșantion a ceea ce pot provoca semănătorii de ură (rolul
UDMR, înfiinţat abia cu trei luni mai dervreme, în această dezlănţuire de
însângerare absurdă, rămâne o necunoscută, ca și atâtea alte vinovăţii ale
epocii, atâta timp cât arhivele secrete rămân sub cheie ori s-au transformat
selectiv în scum) - și continuând cu strategia fabricării de pretenţii și cu
tactica tranzacţionării de profituri, UDMR se înscrie în istoria politică a
României ca un fenomen maladiv, provocat și gestionat de o mână de oameni
inteligenţi, întreprinzători și fără scrupule,
dar validat și încurajaţ de o altă mâna de oameni, mai puţin inteligenţi
dar mai întreprinzători și mai fără de scrupule ( dacă o asemenea calificare
poate cunoaște grade de comparaţie). In plus, sau mai curând în minus, o mână
de oameni mai puţin responsabili și mai puţin atașati faţă de cei pe care au
avut și au pretenţia ca-i reprezintă.
Ceea ce devine de neînţeles și de
o tristeţe revoltătoare este că o
anomalie provocată în circumstanţe tulburi și fără instituţii cu legitimitate
solidă, se perpetuează de peste două zeci de ani, fără ca nici un președinte,
nici un parlament, nici o instituţie de drept să nu socotească necesară
revenirea la normal. Pentru toate aceste instanţe, este normal ca un partid
etnic, votat în medie cam de 6% dintre români, să se afle în toate guvernările
din 1996 și până astăzi, să-și asigure
perenitatea la putere prin toate tranzacţiile și trădările posibile, să-și
impună vice-prim-ministri și să conducă Ministerul culturii, să se îmbogăţească
cu nerușinare, - ca și atâţia dintre
colegii lor din alte partide – pe spatele tuturor românilor, inclusiv al
celor de origine maghiară , să organizeze pe teritoriul României școli de vară
cu sprijinul și participarea directă a guvernului de la Budapesta, unde
tratatele europene să fie puse în discuţie, din perspectivă revanșardă iar ţara
noastră să fie terfelită în toate felurile ( din păcate, nu mai este
disponibilă pe Internet, pe această temă, Scrisoarea
deschisă a istoricului Viorica
MOISIUC, publicată în revista online Analize și Fapte nr.75, dar
procedăm la recuperarea ei), să facă
ceea ce fac în aceste zile, - așa cum au făcut-o pe parcursul întregii lor
existenţe – adică să ameninţe impertinent cu demisia din guvern dacă nu li se satisface cererea
« patriotică » de a se înfiinţa la Târgu Mureș faculatate de medicină
în limba maghiară (bineînţeles, provocând căderea guvernului ei se pregătesc
să fie răsplătiţi de opoziţie )!...
Ceea ce este și mai grav,
actualul președinte împreună cu guvernul său, actualul parlament – devenit
bicicletă cu o singură roată – Curtea Constituţionala și organele noastre de
justiţie, partidele politice, o bună parte din societatea civilă românească și
din masmedia asistă în calitate de spectatori fără bilete de intrare la parodia
înfiinţării unui alt partid etnic, - frăţiorul vitreg al UDMR, Partidul Popular
al Maghiarilor din Transilvania. Mai năbădăioasă și mai radicală, această
progenitură îl are ca părinte, de loc surprinzător,
pe atât de bine-cunoscutul Lazlo Tokeș, - acest personaj dubios, bolnav de anti-românism visceral care a ajuns, - oare graţie cui ? –
deputat al României în Parlamentul european.
Cum pot fi calificaţi factorii de
răspundere ai acestei ţări, - președinte, parlament, partide politice, curte
constituţională – care nu întreprind nimic pentru a scoate în afara legii un
grupuscul etnic violent anti-românesc, gata să se constituie într-o nouă
legiune a urii și a destabilizării ?
O formaţiune politică a cărei ţară
declarată este Ungaria, dar a cărui teritoriu inclus în titulatură este
Transilvania, la a cărei congres secretarul de stat al Guvernului maghiar
declara radios « Sărbătorim aici o luptă îndelungată pentru înfiinţarea
acestui partid », iar marele patriot L.
Tökes arunca eticheta de trădători de ţară
« tuturor maghiarilor, indiferent unde trăiesc, care își atacă
propria ţară, Ungaria, (și) cărora trebuie să le interzicem să mai intre
în Ardeal », o asemenea formaţiune politică are legitimitate, are
dreptul de a pângări ţara de unde-și mănâncă cozonacul de toate zilele ?
Dacă da, atunci toţi cei care
conduc sau se zbat să conducă România sunt ilegitimi și pângăritori de ţară. Ei
vor merita ca domnul deputat
european, care și-a transformat Transilvania în moșie personală, să le interzică
în cel mai pur stil bolșevic, intrarea acolo, în numele ţărișoarei lui de
suflet, Ungaria. Fiindcă ţara de trup, adică Tara românilor nu-i pentru el
decât vaca de muls și boul de tras….
Halal dumneavoastră, trădătorilor
de ţară și vânătorilor de voturi !!!
Alexandru MELIAN
