Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Alexandru Melian - MINISTRUL ANTI-CULTURII



Daniel Barbu

MINISTRUL  ANTI-CULTURII
MOTTO: Incompetenții și ipostorii politici caută    răul, ca și binele, oriunde, numai acolo unde se află, nu.

                Vocația Premierului de a-și alege miniștrii ca și colaboratorii în conformitate cu standardele care au patronat obținerea propriului doctorat, nu încetează să dea roade. Având ca barometru al selecției „damblaua” personală, el s-a înconjurat de penali, de imorali și de incompetenți, cu aceeași seninătate cu care i-a trimis apoi la plimbare, atunci când opinia publică sau justiția l-au obligat s-o facă. Fără scuze, fără culpa mia, fără minima rușine a celui din urmă derbedeu. Se poate spune că îndepărtarea acestora din fotoliile unde n-ar fi trebuit să ajungă niciodată a mai dres busuiocul și a mai limitatt pagubele.
            Iată însă că, - în pofida probelor de incompetență, de lipsă a probității profesionale și de carențe ale conștiinței cetățenești – domeniul culturii din guvernul Ponta a fost dat unui personaj perfect adaptabil oricăror cerințe și total serviabil celor care l-au luat în simbrie. Adaptabil și serviabil, nu incapabil. Pentru că ministrul Daniel Barbu nu pare a fi din stofa celor aduși fără minte și destituiți fără rușine. El e profesor universitar, are două doctorate, - probabil luate altfel decât Victor Ponta – a fost consilier al președintelui Emil Constantinescu și consilier al aspirantului la președinție, Crin Antonescu, este onorat chiar și cu Ordinul național « Steaua României ». Deci, am putea spune, cel puțin pe baza patalamalelor și a relațiilor sus-puse, că alegerea lui n-a fost chiar arbitrară. Relativizarea lui chiar nu e tocmai întâmplătoare. Pentru că prin anul 2000, un Corp de control condus, - n-o  să vă vină a crede - tocmai de viitorul prim-ministru, descoperă, la sesizarea Uniunii Europene, nereguli în derularea unui program Tempus Phare de vreo 200.000 de euro, coordonat pentru București de domnul decan de atunci, Daniel Barbu. Eplicațiile de mai târziu, la un post de televiziune, n-au prea fost convingătoare, așa cum nu l-a spălat mai bine de suspiciuni nici invocarea tinereții neexperimentate a celui care condusese Corpul de control. Pe de altă parte, în nici una din funcțiile evocate mai sus, el nu s-a remarcat prin performanțe deosebite, ori prin competențe demene de un specialist de prima mână, mai ales că între multitudinea certificărilor sale figurează și aceea de « specialist în științe politice ».
Si de această dată, ne aflăm în fața unei situații penibile. Ceea ce o face și mai greu suportabilă este caracterul ei aberant. Un om de carte, aparent solid, familiar cu universul culturii și capabil să înțeleagă, să gestioneze cu mai multă competență decât Mang, Vanghelie sau Fenechiu domeniul ce i-a fost dat să-l gestioneze, se dovedește a fi precum cel care, intrând în haita de lupi, începe să urle ca ei. Viața a dovedit și dovedește mereu că știință și elocință fără conștiință nu pot da decât o ființă infirmă, cu atât mai primejdioasă cu cât mai multă putere i s-a dat pe mână. Este și cazul acestui ministru care n-a înțeles, - poate nici nu dorește să facă ceea ce înțelege prea bine – că un demnitar pus să conducă Ministerul Invățământului sau Ministerul Culturii are datoria să slujească învățământul și cultura, care aparțin duratei și poporului, și nu politicienii, adeseori niște politruci semi-analfabeți, care aparțin efemerului și unor partide clientelare.
            Comportamentul lui condamnabil în afacerea murdară de la Roșia Montana, iresponsabilitatea senină fața de prezentarea lamentabilă a României la târgul de carte din Germania iar acum atentatul legislativ la adresa culturii românești, concretizat în propunerile validate de H.G.741/2013 și pe cale de a fi legiferate în cadrul Strategiei Sectoriale în Domeniul Culturii și a Patrimoniului Național pentru perioada 2014-2020, îndreptățesc, nu doar calificarea lui Daniel Barbu drept un MINISTRU al ANTI-CULTURII , ci, mai ales, mobilizarea tuturor forțelor sănătoase ale societății civile, pentru a împiedeca apetiturile demolatoare ale ministrului și ale puterii actuale. Eu cred chiar că însăși clasa politică, în care se află multe conștiințe și competențe ținute în anonimat dar care sunt gata să-și justifice statutul de reprezentanți autentici ai poporului român, are capacitatea și datoria de a împiedeca agresiunea iresponsabilă împotriva culturii românești.
In spiritul Scrisorii deschise, publicate în revista online « Cotidianul » din 27 nov. 2013, pe care o republicăm mai jos, al mesajului și al chemării  adresate « către toți cei afectați de procesul sistematic de distrugere a Culturii și Artelor în România », H.G. 741/2013 trebuie abrogată, proiectul Strategiei Sectoriale în Domeniul Culturii și Ptrimoniului Național pentru perioada 2014-2020 trebuie supus dezbaterii publice și elaborat împreună cu creatorii de cultură, și nu împotriva lor, elaborat într-o transparență totală de către cei care cunosc și trăiesc fenomenul, iar nu de către birocrații  slugarnici, gata să răspundă comenzii negustorești a politicului de « a rentabiliza » și « concesiona » cultura. Cât îl privește pe domnul Ministru, - daca i-a mai rămas o fărâmă de onoare – el trebuie să demisioneze, fără a mai aștepta să fie demis. Iar autorii scrisorii deschise, implicit noi, toți cei care am semnat-o și o vom semna în continuare, să facă demersurile necesare către justiție care să judece abuzurile, încălcările de lege și reglementări, până la urmă trădarea jurământului făcut la investitură de către ministrul Daniel Barbu. Agresat atunci când s-a dus să sfideze manifestanții, el s- adresat justiției care i-a pedepsit pe agresori. A fost dreptul lui. Dar o țară întreagă, agresată în cultura ei, în valorile și patrimoniul moștenite, n-are dreptul să ceară justiției pedepsirea agresorului? Este culpa lui mai mică decât a furiosului care i-a spart parbrizul mașinii ? Sau poate Ordinul Național « Steaua României » îi conferă imunitate în fața legii ?
Cred că nu e prea tarziu ca domnul profesor, doctorul, specialistul în științe politice, jurnalistul, consilierul, autorul de cărți, decoratul ș.a.m.d. să-și amintească un lucru elementar : uneori poți scăpa de justiția timpului tău, nu scapi niciodată de justiția posterității. Pentru că cel care uzurpă și-și bate joc de valorile  și de moștenirea neamului său  nu poate lăsa drept moștenire decât amintirea unei cârpe murdare cu care și-au șters ciubotele pline de mizerie gașca demolatorilor de cultură.
Inchei cu un gând care m-a cotropit și mă frământă mereu : Mediatizată drept ţară a conducătorilor sanguinari, tip Dracula ori Ceauşescu, drept naţie a cărei tipicitate e dată de copiii străzii, handicapţii şi bolnavii de sida, ori de ţiganii care cutreieră Europa sub stindardul tricolorului românesc si sub numele fraudulos de romi, percepută,- « graţie » politicienilor şi insituțiilor manipulate de ei - ca o societate neguvernabilă, imprevizibilă şi neperformantă, România  îsi păstrează încă unul din atuurile fundamentale : CULTURA. Dacă se reuşeşte performanţa, aşa cum se încearcă de la Revoluţie încoace, de a-i dărâma cariatidele, de a-i macula izvoarele şi de a-i înstrăina fiii, atunci proiectul neantificării acestui popor încăpăţânat, în perenitatea lui etnică, ar putea să devină realizabil.

                                                                     Alexandru  MELIAN
Recomandare. Citiţi şi: