 |
| Daniel Barbu |
MINISTRUL ANTI-CULTURII
MOTTO:
Incompetenții și ipostorii politici caută răul, ca și binele,
oriunde, numai acolo unde se află, nu.
Vocația
Premierului de a-și alege miniștrii ca și colaboratorii în conformitate cu
standardele care au patronat obținerea propriului doctorat, nu încetează să dea
roade. Având ca barometru al selecției „damblaua” personală, el s-a înconjurat
de penali, de imorali și de incompetenți, cu aceeași seninătate cu care i-a
trimis apoi la plimbare, atunci când opinia publică sau justiția l-au obligat
s-o facă. Fără scuze, fără culpa mia,
fără minima rușine a celui din urmă derbedeu. Se poate spune că îndepărtarea
acestora din fotoliile unde n-ar fi trebuit să ajungă niciodată a mai dres
busuiocul și a mai limitatt pagubele.
Iată
însă că, - în pofida probelor de incompetență, de lipsă a probității
profesionale și de carențe ale conștiinței cetățenești – domeniul culturii din
guvernul Ponta a fost dat unui personaj perfect adaptabil oricăror cerințe și
total serviabil celor care l-au luat în simbrie. Adaptabil și serviabil, nu
incapabil. Pentru că ministrul Daniel Barbu nu pare a fi din stofa celor aduși
fără minte și destituiți fără rușine. El e profesor universitar, are două
doctorate, - probabil luate altfel decât Victor Ponta – a fost consilier al președintelui
Emil Constantinescu și consilier al aspirantului la președinție, Crin
Antonescu, este onorat chiar și cu Ordinul național « Steaua
României ». Deci, am putea spune, cel puțin pe baza patalamalelor și a
relațiilor sus-puse, că alegerea lui n-a fost chiar arbitrară. Relativizarea
lui chiar
nu e tocmai întâmplătoare. Pentru că prin anul 2000, un Corp de control condus,
- n-o să vă vină a crede - tocmai de
viitorul prim-ministru, descoperă, la sesizarea Uniunii Europene, nereguli în
derularea unui program Tempus Phare de
vreo 200.000 de euro, coordonat
pentru București de domnul decan de atunci, Daniel Barbu. Eplicațiile de mai
târziu, la un post de televiziune, n-au prea fost convingătoare, așa cum nu l-a
spălat mai bine de suspiciuni nici invocarea tinereții neexperimentate a celui
care condusese Corpul de control. Pe de altă parte, în nici una din funcțiile
evocate mai sus, el nu s-a remarcat prin performanțe deosebite, ori prin
competențe demene de un specialist de prima mână, mai ales că între
multitudinea certificărilor sale figurează și aceea de « specialist în științe
politice ».
Si de această
dată, ne aflăm în fața unei situații penibile. Ceea ce o face și mai greu
suportabilă este caracterul ei aberant. Un om de carte, aparent solid, familiar
cu universul culturii și capabil să înțeleagă, să gestioneze cu mai multă
competență decât Mang, Vanghelie sau Fenechiu domeniul ce i-a fost dat să-l
gestioneze, se dovedește a fi precum cel care, intrând în haita de lupi, începe
să urle ca ei. Viața a dovedit și dovedește mereu că știință și elocință fără
conștiință nu pot da decât o ființă infirmă, cu atât mai primejdioasă cu cât
mai multă putere i s-a dat pe mână. Este și cazul acestui ministru care n-a înțeles,
- poate nici nu dorește să facă ceea ce înțelege prea bine – că un demnitar pus
să conducă Ministerul Invățământului sau Ministerul Culturii are datoria să
slujească învățământul și cultura, care aparțin duratei și poporului, și nu
politicienii, adeseori niște politruci semi-analfabeți, care aparțin efemerului
și unor partide clientelare.
Comportamentul lui condamnabil în
afacerea murdară de la Roșia Montana, iresponsabilitatea senină fața de
prezentarea lamentabilă a României la târgul de carte din Germania iar acum
atentatul legislativ la adresa culturii românești, concretizat în propunerile
validate de H.G.741/2013 și pe cale de a fi legiferate în cadrul Strategiei
Sectoriale în Domeniul Culturii și a Patrimoniului Național pentru perioada
2014-2020, îndreptățesc, nu doar calificarea lui Daniel Barbu drept un MINISTRU al ANTI-CULTURII , ci,
mai ales, mobilizarea tuturor forțelor sănătoase ale societății civile, pentru
a împiedeca apetiturile demolatoare ale ministrului și ale puterii actuale. Eu
cred chiar că însăși clasa politică, în care se află multe conștiințe și
competențe ținute în anonimat dar care sunt gata să-și justifice statutul de
reprezentanți autentici ai poporului român, are capacitatea și datoria de a
împiedeca agresiunea iresponsabilă împotriva culturii românești.
In spiritul Scrisorii deschise, publicate în revista
online « Cotidianul » din 27 nov. 2013, pe care o republicăm mai jos,
al mesajului și al chemării adresate « către toți cei afectați de procesul
sistematic de distrugere a Culturii și Artelor în România », H.G.
741/2013 trebuie abrogată, proiectul Strategiei
Sectoriale în Domeniul Culturii și Ptrimoniului Național pentru perioada
2014-2020 trebuie supus dezbaterii publice și elaborat împreună cu
creatorii de cultură, și nu împotriva lor, elaborat într-o transparență totală
de către cei care cunosc și trăiesc fenomenul, iar nu de către birocrații slugarnici, gata să răspundă comenzii
negustorești a politicului de « a rentabiliza » și
« concesiona » cultura. Cât îl privește pe domnul Ministru, - daca
i-a mai rămas o fărâmă de onoare – el trebuie să demisioneze, fără a mai aștepta
să fie demis. Iar autorii scrisorii deschise, implicit noi, toți cei care am
semnat-o și o vom semna în continuare, să facă demersurile necesare către justiție
care să judece abuzurile, încălcările de lege și reglementări, până la urmă trădarea
jurământului făcut la investitură de către ministrul Daniel Barbu. Agresat
atunci când s-a dus să sfideze manifestanții, el s- adresat justiției care i-a
pedepsit pe agresori. A fost dreptul lui. Dar o țară întreagă, agresată în
cultura ei, în valorile și patrimoniul moștenite, n-are dreptul să ceară justiției
pedepsirea agresorului? Este culpa lui mai mică decât a furiosului care i-a
spart parbrizul mașinii ? Sau poate Ordinul Național « Steaua
României » îi conferă imunitate în fața legii ?
Cred că nu e
prea tarziu ca domnul profesor, doctorul, specialistul în științe politice,
jurnalistul, consilierul, autorul de cărți, decoratul ș.a.m.d. să-și amintească
un lucru elementar : uneori poți scăpa de justiția timpului tău, nu scapi
niciodată de justiția posterității. Pentru că cel care uzurpă și-și bate joc de
valorile și de moștenirea neamului său nu poate lăsa drept moștenire decât amintirea
unei cârpe murdare cu care și-au șters ciubotele pline de mizerie gașca
demolatorilor de cultură.
Inchei cu un gând care m-a cotropit și mă frământă
mereu : Mediatizată drept ţară a conducătorilor sanguinari,
tip Dracula ori Ceauşescu, drept naţie a cărei tipicitate e dată de copiii
străzii, handicapţii şi bolnavii de sida, ori de ţiganii care cutreieră Europa
sub stindardul tricolorului românesc si sub numele fraudulos de romi, percepută,- « graţie »
politicienilor şi insituțiilor manipulate de ei - ca o societate
neguvernabilă, imprevizibilă şi neperformantă, România îsi păstrează încă unul din atuurile
fundamentale : CULTURA. Dacă se
reuşeşte performanţa, aşa cum se încearcă de la Revoluţie încoace, de a-i
dărâma cariatidele, de a-i macula izvoarele şi de a-i înstrăina fiii, atunci
proiectul neantificării acestui popor încăpăţânat, în perenitatea lui etnică,
ar putea să devină realizabil.
Alexandru MELIAN
Recomandare. Citiţi şi:
