Lumea în care trăim – o lume la răscruce
- un paradox geopolitic contemporan –
Dr. Alex Berca
SUA
Rezumat: Autorul
face o trecere în revistă a actualei situaţii economice, politice şi sociale
care se manifestă prin diverse aspecte de cele mai multe ori imposibile de a fi
controlate şi le compară cu situaţiile similare ce au existat în trecutul istoric
nu prea îndepărtat.
Făcând uz de diverse exemple se confirmă conflictul
existent între evoluţia ştiinţei şi tehnicii şi cel al globalizării cu
diversele ei aspecte pozitive şi negative.
Printr-o prezentare sumară a diverselor condiţii
politice existente pe plan mondial ajunge la desprinderea unor concluzi
referitoare la actualele conflicte naţionale şi internaţionale, la viaţa
personală a diverşilor indivizi din societate, prezentând cauzele şi efectele
lor.
Sumar:
· O
scurtă privire generală
· Fapte,
cauze şi efecte
· De la
Stalinism la Putinism
· Vecinul
nostru – pericolul nostru
· Statele
Unite într-un moment de grea cumpână
· O
problemă din viaţa de zi cu zi
· Invitaţie
la dialog
O scurtă privire generală
Trăim într-o epocă ce are
aspectul unei mişcări expolzive continue şi de dimensiuni enorme. De la zi la
zi suntem martori şi participanţi la tot felul de schimbări social-politice şi
economice care nu se mai opresc şi care prin efectele lor ne duc după ele sau
într-un anumit fel ne obligă să le preluăm şi să ne adaptăm la ele cu sau fără
voia noastră.
Cu două
secole în urmă lumea a aflat de succesul finalizării căii ferate ce reducea ca
timp (de la luni de drum la numai câteva zile) şi tot odată creşterea confortului
în drumului parcurs între New York şi San Francisco, şase luni mai tărziu
francezii comunicau că au finalizat lucările la canalul de Suez, reducând mii
de mile marine (de navigaţie), între Europa şi India.
La scurt
timp apreciend şi tot odată cu o viziune ”profetică”, Jules Verne a publicat nuvela
sa care a devenit o lucrare clasică: În
jurul lumii în optzeci de zile.
În ultimile decenii, am asistat din nou la
manifestarea unor fapte de dimensiuni enorme şi cu implicaţii similare; asemenea
mutaţii au bulversat minţile oamenilor, ducând la schimbări de valori în toate
domeniile pe care zeci sau sute de ani oamenii le cunoscuseră şi într-un anumit
fel se acomodaseră cu ele.
În foarte
multe privinţe, tot ceea ce fusese, să spunem cât de cât stabil, s-a răsturnat,
şi-a schimbat direcţia şi cu o enormă viteză s-a răspândit într-un mod endemic
pe întregul glob.
Cu un
minimum de efort ne putem da seama de schimbările care se petrec şi influenţează
asupra vieţii fiecărui om prin deosebirile şi efectele ce se remarcă în procesul educaţional, în diferenţele dintre
venituri, între cei ce au acumulat averi enorme şi sărăcia de pe întregul glob,
în modificarea raportului dintre credincioşi şi necredincioşi, între cei cu
concepţii liberale şi conservativi şi în tot ceea ce ne înconjoară şi ne
afectează zilele şi anii fiecăruia.
Este
suficient să ne amintim de unul dintre faptele petrecute sub ochii noştri şi de enormul efect al căderii URSS-ului şi a
lichidării comunismului în Rusia (în 1989) şi în fostele ţări din spatele
cortinei de fier. Dintr-o dată am văzut şi remarcat ce
s-a întîmplat cu sute de milioane de oameni care s-au
trezit dintr-o lungă agonie în care au fost ţinuţi şi au suportat-o peste 70 de
ani şi au trebuit să înceapă o altă viaţă cu adevărat tumultoasă, să se
adapteze la nişte condiţii de viaţă de care unii auziseră şi le cunoşteau destul
de vag şi la care nu mai sperau iar pentru foarte mulţi dintre ei, erau total
necunoscute.
China, cu
miliarde de oameni a trecut de la aplicarea sistemului comunist maoist la un
nou sistem comunist bazat pe economia liberă de piaţă, un fel de melanj
socio-economic, comunisto-capitalist. Mulţi s-au acomodat şi au început să
profite de acest nou sistem, alţii continuă s-o ducă la fel de greu ca şi
înainte; manifestarea liberei opinii şi a unor acţiuni democratice încă este
interzisă.
India şi
Indonezia îşi îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia spre lumea occidentală de
unde aşteaptă suporturi tehnice, economice şi de energie în vederea unei
explozii economice care să le aducă în faza de dezvoltare cât mai aproape de economiile
dezvoltate ale lumii şi tot odată să reducă pe cât este posibil fenomenul corupţiei.
La
orizontul dezvoltării economice îşi face din ce în ce mai mult apariţia un nou
astru: Continentul Africa, cu enorme
potenţe, dar şi cu o perspectivă destul de îndelungată în acest proces al
dezvoltării economice, datorită multiplelor ţări cu enorme diferenţe
social-politice, economice, de limbă, obiceiuri şi grade de dezvoltare.
O mulţime
de ţări printre care China, Rusia, Japonia şi în ultima vreme şi Statele Unite îmcearcă
tot felul de colaborări şi extinderi de proiecte de prospectare a pieţelor
diverselor ţări africane a posibilităţilor de folosire a forţei de muncă şi mai
mult ca sigur a exploatării resurselor de care dispun aceste ţări.
Acelaşi
lucru s-a petrecut şi în alte ţări care au ajuns să fie ”libere” din punct de
vedere economic dar nu şi politic. Chiar dacă multe ţări ajung la un grad
ridicat de dezvoltare economică, asta nu înseamnă şi asigurarea păcii între
aceste ţări.
Dezvoltarea economică nu este o condiţie sine-qua-non a asigurării păcii !
În ultimul sfert de secol lumea a continuat să fie
în plină efervescenţă, în plină agitaţie, cu tot felul de acţiuni deosebit de grave,
iar mai recent, alte conflicte şi tot felul de acte total inumane îşi manifestă
prezenţa: pentru prima oară după mulţi ani, un avion militar american a fost
doborât în Iraq, diplomaţii americani se luptă să influenţeze stabilirea unui
nou guvern în Bagdad, militanţii din ”Statul Islamic”- în Siria, au decapitat doi
ziarişti american şi încearcă să răspândească frica şi tensiunea în tot
Orientul Mijlociu, conflictul dintre armata israeliană şi luptătorii organizaţiei
Hamas în Gaza a dus la nenumărate victime şi distrugeri masive (chiar dacă
pentru circa 30 de zile s-a declarat oprirea acţiunilor militare, nu se ştie
pentru cât timp v-a exista această înţelegere dintre părţile beligerante şi ce
se va întîmpla în continuare), încercarea de retragere a trupelor americane din
Afganistan provoacă multiple dificultăţi de restabilire a păcii în această ţară,
Rusia a declanşat şi continuă diversiunile economice şi social politice cu
Ucraina, în Libia se manifestă un enorm haos şi cu manifestări violente, iar în
multe ţări din Europa, şi de pe alte continente (Marea Britanie, Franţa, în Australia
şi Canada), au loc manifestarea unor nemulţumiri împotriva riscurilor pe care
îl reprezintă posesorii de paşapoarte ale unora dintre ţările occidentale şi
care constituie pericole potenţiale din partea organizaţiilor islamiste la care
au aderat aceşti posesori de paşapoarte occidentale.
Impresia generală confirmă ideia : întregul Pământ a luat foc!.
În zeci de
locuri în lume, zi de zi, au tot felul de conflicte de toate naturile: de la
conflicte sociale şi economice, la cele politice, religioase, culturale, informaţionale,
ş.a.m.d.
Tăvălugul
acestei noi vieţi, al acestei revoluţii continue şi de proporţii globale, calcă
peste toată lumea; pe majoritatea dintre cei mai în vârstă îi striveşte, îi
traumatizează şi încet, încet îi marginalizează. Cei tineri prinşi în focul
acestor mutaţii se adaptează uşor, preiau din mers toate schimbările şi încep
să le considere ca fiind normale pentru viaţa lor de zi cu zi. Această continuă
şi amplă mutaţie provoacă şi accentuază şi mai mult fenomenul ruperii
legăturilor dintre generaţii, care într-un anumit sens a existat în totdeauna,
dar în momentul de faţă aceste neînţelegeri, aceste diferenţieri iau proporţii şi
mai mari, se adâncesc şi sunt urmate şi alimentate şi de un proces al
alienării.
Cele mai
multe dintre valorile familiei şi în final ale societăţii nu mai există sau şi-au
pierdut din esenţele lor şi poate cel mai grav aspect este acela al extinderii lor
la dimensiuni globale.
Unde
suntem şi cum de s-a ajuns la această situaţie? Ce a provocat o asemenea evoluţie,
sau poate ar fi mai corect dacă am numi-o, într-un anumit sens, şi dintr-un
anumit punct de vedere - involuţie?
Cei mai
mulţi dintre sociologi, politologi, economişti, finanţişti, psihologi, istorici
şi din alte domenii de activitate au considerat apariţia şi extinderea acestor
aspecte începând de la mijlocul secolului precedent, ca urmare a revoluţiei
tehnico-ştiinţifice şi a fenomenului globalizării ca fiind cauzele şi consecinţele
acestor multiple şi multilaterale modificări ce au avut şi continuă să aibă loc
până în zilele noastre pe toate paralelele şi meridianele pământului.
În urmă
cu mai mulţi ani, mi-am exprimat opinia după care fenomenul globalizării nu poate
fi considerat ca fiind ceva nou; el a existat, este adevărat, într-o formă mai
restrânsă, încă din epoca Renaşterii,
când a avut loc o explozie similară a ştiinţei şi tehnologiei, când au apărut o
mulţime de invenţii şi s-a dezvoltat sistemul bancar. Aceasta a fost perioada
în care s-au creat şi s-au extins o mulţime de legături între diverse ţări din
Europa, Asia şi America de Nord; totuşi în acea perioadă şi mai târziu, multe
dintre valorile societăţii îşi păstraseră rolurile şi dimensiunile şi mai mult
decât atâta s-au încadrat în anumite limite acceptate în mod universal.
Au fost
oare elementele fundamentale şi valorile pe care se bazau aceste societăţii (din acea perioadă), mult mai
solide, mult mai trainice şi mai valoroase decât cele prezente?.
Răspunsul
la o asemenea întrebare poate fi considerat ca dificil întrucât nici evoluţia
societăţii din punct de vedere ştiinţific şi tehnic şi nici fenomenul
globalizării nu au fost şi cu atât mai puţin în prezent nu pot fi negate,
neglijate sau stăvilite din drumul lor firesc şi normal în special pentru acest
nou secol.
Fenomenul
globalizării prezintă multiple aspecte pline de speranţe şi în acelaşi timp
dezamăgitoare.
Institutul
McKinsey Global Institute, care se ocupă de cercetarea şi a analiza fenomenului
globalizării, a prezentat recent o estimare a câtorva factori printre care:
valoarea comerţului internaţional, activitatea financiară globală şi volumul
serviciilor efectuate pe plan mondial. Totalul acestor activităţi s-a ridicat
în 2012 la circa 23 trlioane dolari.
După
opinia cercetătorilor din cadrul acestui institut, în prezent procentul
bunurilor incluse în activitatea de comerţ exterior internaţional a crescut la
35% faţă de numai 20% cât a fost în 1990.
Peste 1/3
din toate investiţiile financiare efectuate în fiecare an sunt reprezentate de
tranzacţiile internaţionale şi 1/5 din traficul realizat prin folosirea
internetului se referă la aplicaţiile şi folosirea lui pe plan internaţional.
Foarte mulţi
dintre specialiştii din diverse domenii de actvitate îşi pun întrebarea:
Cu toate
aceste – să le spunem, succese, a devenit viaţa oamenilor mai bună şi mai
sigură în comparaţie cu secolele precedente?
Cred că răspunsul
la o asemenea întrebare firească este legată de multiplele aspecte ale evoluţiei
vieţii ca atare. Realitatea, confirmă ideia după care viaţa de zi cu zi în nici
o societate nu a fost şi nu poate fi considerată ca fiind perfectă. Din această
cauză istoria este plină de tot felul de fapte şi evenimente care au apărut,
s-au manifestat şi îşi continuă existenţa prin tot felul de idei sociale,
revoluţionare care au provocat în multe ţări diversele revoluţii sociale.
De cele
mai multe ori au existat tot felul de explicaţii care susţineau necesitatea
unor asemenea mutaţii prezentate de către organele propagandistice sau de către
diverse personalităţi politice ca fiind bazate pe anumite principii şi dorinţi
de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale oamenilor.
Multe
dintre aceste ”idei cu profunde note umanitare”, până la urmă s-au dovedit a fi
ireale sau după ocuparea unor poziţii cheie de către cei ce care le-au susţinut,
au fost date uitării.
Asemenea
situaţii confirmă ideia după care încă avem o insuficientă imagine asupra
modului de evoluţie a vieţii, a politicii în general şi a funcţionării
economiei mondiale, a fluxului financiar care nu totdeauna şi nu în orice condiţii
poate fi controlat, şi acelaşi lucru se întâmplă cu evoluţia politic-economică
internaţională şi în special în procesul caracterizat prin cele două noţiuni:
cerere şi ofertă care de cele mai multe ori nu poate fi asigurat la nivel naţional
şi cu atât mai puţin la nivel global.
De cele mai
multe ori diversele fenomene social-economice şi politice sunt determinate de
mutaţiile care au loc la un anumit moment dat într-o anumită parte a lumii şi se
reflectă şi au efecte în manifestarea fenomenelor economice, politice şi
sociale, în multe alte zone ale lumii.
Pe
parcursul istoriei s-au manifestat de foarte multe ori situaţii în care
imposibilitatea controlului satisfacerii necesităţilor vitale ale oamenilor ca şi
efectele diverselor fenomene naturale destructive erau considerate ca pedepse
divine sau blesteme.
Sute sau
chiar mii de ani ideile politice şi-au găsit suportul prin intermediul bisericii,
mai târziu, în secolul 20 şi în special după evenimentele din 1917 din Rusia, unele
dintre doctrinele politice (cum a fost de exemplu doctrina marxist-leninistă
–n.n.) s-au simţit atât de convingătoare prin sinea lor (sau impuse prin
diversele mijloace de coerciţie – n.n.), încât nu numai că au renunţat la
suportul bisericii dar chiar au început s-o combată şi să considere religia ca pe
un opium al umanităţii.
Majoritatea
cultelor şi-au menţinut punctele de vedere şi aşa au apărut şi s-au manifestat diversele
confruntări între concepţiile laice şi cele religioase care se sprijineau pe unele
principii seculare, pe cutume (cu toate că unele dintre aceste concepţii
religioase erau depăşite sau nu îşi găsiseră explicaţii suficient de
convingătoare.
Aşa cum
afirmă unii dintre specialiştii în studiile privind raportul ştiinţă-religie,
de-a lungul secolelor religiile au criticat şi continuă şi în prezent să
critice cu deosebită înverşunare orice descoperiri şi inovaţii ce contrazic
sensul concepţiilor religioase.
Un exemplu
mai vechi confirmă reacţia Vaticanului faţă de "falsificarea" de către
Galileo Galilei a cosmologiei geocentrice.
Alt
exemplu a fost acela al teoriei darwiniste privind evoluţia omului şi concepţia
religioasă a apariţiei şi existenţei omului.
Nici ştiinţele
sociale nu au scăpat de critica din partea bisericii, cu atât mai mult cu cât
reprezentanţii diferitelor religii considerau dogmele religioase ca fiind prin
definiţie adevărate, unii credincioşi (de exemplu fundamentaliştii islamici sau
creştini) au păstrat şi continuă şi în prezent să interpreteze numai concepţia
literală a textelor biblice. Pentru menţinerea credinţei lor au trebuit să se
confrunte cu multiplele restricţii, discriminări şi chiar cu asprele sancţiuni
impuse de statele comuniste.
În epoca
actuală multiplele descoperiri din domeniul ştiinţei, tehnicii, medicinii şi în
special al electronicii, ca şi din alte domenii, au determinat înlăturarea limitelor
în care acestea au evoluat ajungând ca aceste invenţii şi inovaţii să se
manifeste ca adevărate revoluţii, schimbând dintr-un anumit punct de vedere sensul
evoluţiei istoriei şi al tuturor ideilor şi conformismelor existente.
Concomitent cu acest progres s-au creat şi chiar s-au extins condiţiile
manifestării unor profunde inegalităţi social-economice, a accentuării unor
discriminări ce se manifestă în societate la diverse ei niveluri sociale.
Fapte,
cauze şi efecte
Cine îşi putea imagina în urmă cu 100 sau numai
cu 50 de ani că se va putea ajunge la un asemenea progres putându-se crea
legături internaţionale prin sateliţii artificiali care permit, de exemplu,
conversaţii la mii şi zeci de mii de Km. numai printr-o simplă apăsare pe un
buton al unei invenţii diabolice ”calculatorul electronic” sau al celor mai
recente instrumente (cum ar fi de exemplu telefonului ”smart” sau altele
similare). Crearea şi apariţia programelor care permit nu numai dialogul sonor
dar şi cel vizual (cu imagini clare) între două sau mai multe persoane (cum ar
fi de exemplu prin sistemul Skype sau al
teconferinţelor), sunt numai unele dintre multiplele exemple pe care le ştim
şi mulţi beneficiază zilnic de avantajele lor.
Apariţia şi
evoluţia revoluţiei informatice alături de dezvoltarea unei ideologii
ultraliberale a unei pieţe mondiale alături de posibilitatea mişcării libere a
populaţiilor au determinat crearea unor societăţi multiculturale, ceea ce au
dus la apariţia a noi forme de manifestare a noii revoluţii şi în unele regiuni
de pe glob, a unor noi forme de manifestare a democraţiei.
Acesta a
fost momentul în care capitalismul industrial de tip Manchester, ce s-a
manifestat începând cu secolul al 18-lea şi s-a dezvoltat în secolul 19 şi 20,
s-a transformat într-un capitalism financiar, cu multiplele sale aspecte
pozitive şi negative.
Dacă în
secolul 20 am fost martorii unui fenomen al migraţiei producţiei industriale
din ţările dezvoltate spre cele în curs de dezvoltare unde forţa de muncă era
mult mai ieftină, denumit offshoring[1]
şi în care comerţul internaţional juca un rol preponderent, în secolul 21 se
poate remarca apariţia şi dezvoltarea economiei financiare în care fenomenul
acumulării capitaliste clasice ia proporţii deosebite, devenind nu numai
preponderent, dar ajungând să fie cheia întregului sistem economic mondial.
Cu toate că au existat multe voci care au
fost de la început împotriva politicii de offshoring, ea având ca efecte
negative peste cele amintite, creşterea numărului celor ce şi-au pierdut
locurile de muncă (în ţările care au transferat cererile de producţii şi
servicii – n.n), diminuarea sau pierderea veniturilor lunare, pierderea locuinţelor,
scăderea dramatică a standardului de viaţă al clasei mijlocii a societăţii,
etc. etc.
Toate acestea s-au desfăşurat ca o asemenea forţă,
cu o asemenea viteză şi pe o arie atât de întinsă, încât a distrus orice
împotrivire. În spatele acestor idei stătea dorinţa unora de obţinere a unor câştiguri
mari, rapide şi uşor de obţinut.
Este
adevărat că unii s-au îmbogăţit dar câţi au avut şi continuă să aibă de suferit
din cauza acestor efecte negative?; despre acestea nu s-a discutat şi nici
acuma nu se iau în consideraţie. Vocile celor care s-au împotrivit treptat s-au
risipit în spaţiu. Multe dintre evenimentele zilnice ce au loc în prezent pe
plan mondial estompează aceste aspecte cu toate că ele creează tot felul de nemulţumiri
socio-economice şi politice.
Cu toată evoluţia
fantastică a ştiinţei şi a tehnicii, şi a unor condiţii ce ar putea îmbunătăţi
viaţa oamenilor, în plan social, politic şi economic au loc încontinuu diverse acte antisociale; au loc
tot felul de provocări ale anumitor forţe care din anumite interese personale
sau a unor grupuri sectare întreţin tensiuni şi flacăra vie a diverselor
confruntări în cadrul diferitelor naţiuni sau chiar între naţiuni.
Dintre acestea au apărut şi au început să se
manifeste din ce în ce mai profund şi cu efecte din ce în ce mai grave diversele
acţiuni teroriste.
Este
suficient să ne amintim numai de câteva dintre aceste fapte (cum au fost de
exemplu atacul terorist din Septembrie 2001 din SUA, conflictul militar din
Golf, sângerosul conflict militar din fosta Iugoslavie (care a avut ca rezultat
peste 140.000 de morţi, peste 70.000 de invalizi cu diverse grade de
invaliditate şi mutilări precum şi cu peste 3 miliarde de refugiaţi din zonele
de război), atacul terorist din Libia împotriva ambasadei Americane din
Bengazi) ş.a. pentru a ne da seama de enormele pierderi pe care le provoacă
aceste acte criminale,.
Asemenea fapte
au luat proporţii în ultimii ani şi se pot observa în prezent într-o mulţime de
locuri pe glob (cum ar fi în Irak, Ucraina, Gaza şi în alte locuri cum ar fi în
unele dintre ţările din Africa[2]).
Zi de zi
aflăm prin diversele mijloace ale mass-mediei tot felul de conflicte internaţionale
provocate din anumite reminiscenţe sau concepţii ale unor conducători care
aspiră sau visează la anumite situaţii existente cu zeci sau sute de ani
înainte, atrăgându-ne atenţia şi încercând să ne convingă de un fapt pe cât de
real, pe atât de neînchipuit, aşa cum am afirmat şi mai înainte: pământul a luat foc.
Nimic nu poate justifica, explica sau nega
modul în care se manifestă diversele acţiuni teroriste[3]
sau unele acte cu un profund caracter naţionalist, alături de manifestarea unor
acţiuni ale organizaţiilor mafiote care prin crime la adresa anumitor persoane fizice
sau crime în masă, distrugerea unor valori materiale precum şi enormele
cheltuieli destinate unor asemenea acţiuni îşi găsesc utilizări total inumane în
loc să fie destinate nevoile curente şi de perspectivă ale umanităţii.
Astăzi
când numărul populaţiei globului este în creştere şi când apar în mod imanent
diverse necesităţi de hrană, de îmbrăcăminte, de produse de uz curent sau de
folosinţă îndelungată, când se pune problema extinderii mijloacelor de producţie
şi a rezultatelor acestor producţii, apare în mod firesc şi necesitatea
înlăturării oricăror discriminări (sociale, politice, culturale, religioase şi
de altă natură), alături de necesitatea înlăturării sărăciei, foametei şi
decesul unui enorm număr de oameni din cauza unor grave boli, existente în
diverse colţuri ale lumii.
Oricine
urmăreşte emisiunile de televiziune sau presa zilnică nu poate reacţiona altfel
decât printr-o permanentă nemulţumire, îngrijorare sau revoltă referitoare la
toate ştirile cu care omenirea este realmente bombardată zilnic, despre tot
ceea ce se întâmplă pe plan mondial.
Suntem mulţumiţi
şi chiar putem aprecia că suntem informaţi permanent despre tot ce se întâmplă
pe plan mondial. Mulţumim celor de la diverse posturi de radio şi TV sau a
celor din presă care sunt zi şi noapte implicaţi în culegerea şi transmiterea
informaţiilor, dar asta nu schimbă cu nimic marile drame ce au loc peste tot şi
nici faptul că împotriva acestor grave drame sociale nu sunt aplicate cele mai
eficiente măsuri care să le oprească creindu-se o opinie generală care să condamne
în mod real pe cei ce le produc sau pe cei ce stau în spatele lor.
Nimic nu
este mai convingător în sensul celor afirmate mai sus, decât conflictul din
Ucraina pe care preşedintele Vladimir Putin l-a declanşat în dorinţa de
refacere a vechii Rusii (a fostei Uniuni Sovietice – n.n.) care îşi asigurase o
anumită poziţie geopolitică, strategică şi cu un anumit prestigiu de mare
putere în lume câştigat de-alungul a zeci de ani prin folosirea forţei militare.
Cei care
i-au urmat lui I.V.Stalin la conducerea Rusiei au avut impresia că numai astfel
vor putea fi consideraţi ca oameni de o mare putere şi influenţă mondială, prin
anexarea forţată a unor ţări şi a popoarelor acestora la Marea Rusie,
folosindu-se de armată şi de organele de coerciţie create în scopul menţinerii
terorii între cei tiranizaţi, obligându-i să nu acţioneze în nici un fel pentru
aşi obţine libertatea.
De la
Stalinism la Putinism
Mihail Gorbaciov ajungând preşedintele Rusiei (15
March 1990), şi-a dat seama de dezastrul în care se afla ”Marea Uniune
Sovietică” şi imposibilitatea poporului rus de a mai continua viaţa în acel mod;
pentru a salva ţara şi poporul rus, Gorbaciov a propus un plan cu câteva
obiective fundamentale: glasnost
(deschiderea faţă de restul lumii), perestroika
(restructurarea radicală a economiei şi a politicii ruse precum şi
democratizarea ei), şi uskoreniye
(accelerarea dezvoltării economice).
Planul lui
Gorbaciov a fost mult prea revoluţionar pentru o Rusie care fusese ţinută ani
de zile în lanţurile unei robii mascate de propaganda comunistă şi ca atare implementarea
şi obţinerea unor rezultate din aplicarea acelui plan a fost foarte lentă.
Conflictele
interne între cei care vroiau şi sperau la schimbări radicale şi cei care se
temeau de ele şi preferau să nu se schimbe nimica, şi sub presiunea Statelor
Unite şi a promisiunii de ajutor economic s-a ajuns la dezmembrarea
U.R.S.S.-ului
şi lichidarea comunismului.
După opinia
unor economişti analişti, nerealizarea rapidă a planurilor lui Gorbaciov a fost
motivul principal al înlăturării acestuia de la conducerea Rusiei şi înlocuirea
lui cu un alt conducător - Boris Elţin.
În umbra lui
Boris Elţin şi chiar la propunerea sa se găsea Vladimir Putin care fusese numit
Prim Ministru; acesta era de multă vreme
un potenţial conducător.
Vladimir
Putin era un om cu o experienţă îndelungată în activitatea KGB-ului şi cu un
palmares bogat în activitatea politică[4].
Profitând de faptul că Elţin avea pasiunea băuturii, după cum afirmau unii
chiar din imediata sa apropiere: era mai
mult beat decât treaz; fiind bolnav şi avându-l la mână şi cu unele acţiuni
oneroase ale fiicei sale, Vladimir Putin versat în jocurile politice şi manevrarea
lor, a reuşit să-l înlăture rapid pe Elţin şi i-a luat locul la conducerea
Rusiei.
În
perioada din 1989 şi până la venirea lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei
unele dintre fostele republici sovietice s-au
eliberat de sub ”oblăduirea Mamei Rusia”, şi-au cucerit libertatea fiind recunoscute
de întreaga lume ca ţări independente.
O asemenea
situaţie în care multe dintre fostele republici sovietice au devenit ţări
independente, nu a fost considerată de către noul preşedinte Vladimir Putin ca fiind
ceva normal pentru Federaţia Rusă.
De altfel
într-un discurs ţinut la Moscova afirmase:
”
”lichidarea comunismului în Rusia şi colapsului Uniunii Sovietice a fost cea mai mare greşeală a secolului 20”,...”
şi ca atare s-a hotărât să refacă vechea Uniune
Sovietică şi să-şi readucă fostele republici ce deveniseră independente sub steagul
Federaţiei Ruse.
Metoda de
re-anexare aplicată de preşedintele Putin în strategia sa politică, nu este
nouă; o asemenea metodă, de utilizare a forţei militare, a fost folosită şi de către
predecesorii lui. În acest an, lumea a urmărit modul în care s-a declanşat de
exemplu şi războiul pentru anexarea Crimeei. Nu este nici un secret pentru
nimeni că aceleaşi metode vor fi folosite şi pentru anexarea Ucrainei şi mai
mult ca sigur se vor continua şi cu alte ţări ( cum ar fi de exemplu cu
Transnistria, belarusia şi alte ţări dein nordul Europei, care au făcut parte
din fostul ”melanj rusesc” al puşcăriei internaţionale al diferitelor republici
membre ale Uniunii Sovietice.
Dacă folosirea
metodele militare se dovedesc că nu sunt destul de eficiente şi chiar se găsesc
opozanţi care au propus aplicarea unor sancţiuni socio-economice şi culturale,
Vladimir Putin încearcă şi alte metode cum ar fi cele economice.
Aşa se
explică preocuparea preşedintelui Putin de a crea o Uniune Economică Eurasiatică. [5]
Ideea creării
unei asemenea uniuni are la bază actul din 18 noiembrie 2011, prin care liderii
Federaţiei Ruse, Kazakhstanului şi Belarusului au semnat Declaraţia privind Integrarea Economică Eurasiatică. Această uniune
îşi propusese ca scop primordial crearea unui Spaţiu Economic Comun între cele
trei state, ca urmare a existenţei Spaţiului Vamal (semnat în 2009 şi
operaţional începând cu 1 iulie 2011).
Unora
dintre economiştii analişti le scapă însă din atenţie ideea după care crearea
acestei noi uniuni are toate şansele să devină dacă nu mai puternică ca UE în
orice caz poate deveni un pilon al viitoarei geopolitici printr-o refacere din
punct de vedere economic a fostei Uniuni Sovietice şi tot odată un puternic
competitor al UE.
Ceea ce preşedintele
Putin doreşte este de a crea prin această Uniune în termeni de Realpolitik o Rusie care să devină „unul
dintre centrele de putere ale lumii contemporane”.
Conform
punctului de vedere (cel puţin oficial afirmat, fără a trăda ce se ascunde în
spatele acestui plan – n.n.) al lui Vladimir Putin, noua uniune Eurasiatică îşi
va desfăşura cooperarea cu UE.
În acest
sens preşedintele Putin afirma:
„Acest sistem de partenariat dintre
Uniunea Eurasiatică şi Uniunea
Europeană poate da naştere prezumţiilor
necesare creării unei
schimbări a configuraţiei geopolitice
şi geo-economice a întregului
continent [Eurasia] cu consecinţe
pozitive clare la nivel global”.
Țările
membre ale Uniuni Eurasiatice (care va fi definitiv finalizată în 2015 – n.n.)
sunt: Armenia, Azerbaijan, Belarusia, Georgia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Moldova,
Rusia, Tajikistan, Turkmenistan, Ukraina şi Uzbekistan (toate acestea fiind
foste republici ce aparţineau Uniunii Sovietice - n.n.).
Totalul
populaţiei acestei Uniuni Eurasiatice este de peste 4.6 miliarde locuitori ce
trăiesc pe un teritoriu de circa 55 mil. Km.p.
Din punct
de vedere geo-strategic proiectul unei asemenea uniuni, prevede înfăptuirea
unei „regiuni integrate” care de fapt urmăreşte creşterea influenţei statului
rus în regiunea Eurasiatică precum şi restabilirea fără prea mult zgomot a
fostei Uniuni Sovietice, ca putere economică, număr al populaţiei şi a
influenţei pe care Vladimir Putin o vrea, pentru Rusia în dorinţa de a devini,
aşa cum am mai afirmat, un centru de
atenţie pe plan mondial.
Un
asemenea bloc politic şi economic va funcţiona (după afirmaţia fostului premier
Medvedev pe care l-a prezentat la un interviu dat presei), pe baza unor aşa
zise „poziţii comune” în privinţa unor aspecte de interes comun pentru această
parte a lumii, iar coordonatorul acestora va fi (după cum este ”firesc”(?) şi
”deloc surprinzător”- n.n.), Federaţia Rusă.
Această
Uniune poate fi considerată ca fiind după opinia unor politologi, reacţia
Moscovei faţă de Uniunea Europeană, şi ca atare forţează nota de lărgire a
acestei noi organizaţii cât mai curând posibil.
Ideea ca
atare a unei asemenea uniuni a fost lansată şi în urma creşterii divergenţelor
existente între politica administraţiei de la Kremlin şi reprezentanţii
statelor considerate de Rusia ca făcând parte din ”sperata” zonă de influenţă a Federaţiei Ruse, cum ar fi de exemplu
politica de manifestare a unei independenţe social-politice şi economice din
partea Moldovei, Georgiei şi Ucrainei, (faţă de Kremlin - n.n.).
Susţinând
cu o deosebită perseverenţă crearea acestei uniuni, preşedintele Putin doreşte:
1. ca
Rusia să devină în cadrul acestei organizaţii internaţionale o legătură între Europa, Statele Unite şi Asia, maximizându-şi pe această cale
poziţia de
negociator în relaţiile cu toate ţările occidentale.
2.
crearea unor ”Zone de schimb liber”, ce va duce inerent la înfiinţarea
unei Comunităţi Economice.
3.
evoluţia Uniunii Eurasiatice să se îndrepte nemijlocit către forme de integrare mai avansată cum ar fi de
exemplu: politici industriale unice sau chiar ceea ce Uniunea Europeană nu a reuşit până
în prezent să implementeze
politici energetice unice.
Vrând să
dea impresia asigurării unei note de independenţă politico-economică, a ţărilor
membre ale acestei uniuni, Vladimir Putin a emis ideea după care toate statele
membre vor putea negocia diverse contracte economice direct cu părţi terţe prin
intermediul acestei uniuni, ceea ce le va putea oferi poziţii mult mai bune în
cadrul negocierilor.
Politologii şi economiştii care urmăresc şi analizează poziţia şi rolul
unei asemenea uniuni politico-economică avertizează asupra faptului ce nu
trebuie uitat sau neglijat că procedura de vot din interiorul Uniunii Economice
Eurasiatice nu va fi consensul ci fiecărui stat membru al acestei uniuni i se
va acorda dreptul la vot prin numărul acestor voturi stabilit proporţional în
raport de puterea economică a fiecărei ţări.
De aici
reiese în mod clar de ce s-a ajuns la o asemenea măsură, care dă puteri
deosebite Rusiei faţă de ceilalţi membrii, ea fiind cel mai puternic stat din
punct de vedere economic.
Efectul
unei asemenea poziţii îi va uşura Rusiei să obţină (prin numărul de voturi ce i
se atribuie) blocajul unor decizii care nu îi vor aduce vreun avantaj sau din
contra v-a reuşi să-şi impună un anumit punct de vedere pentru ca o propunere
sau un anumit plan de cooperare cu alţi parteneri din afara uniunii să fie aprobat.
Planul pe
termen lung al preşedintelui Putin este ca Rusia să-şi poată asigura din nou un
avantaj – de mare putere economică mondială, având în vedere că Europa, de
exemplu, va fi nevoită să negocieze cu diverse state cum ar fi de exemplu Belarusia
sau Kazakhstan sau cu oricare alt stat membru al uniunii, numai prin
intermediul Rusiei.
Un al
aspect, pe care liderul de la Kremlin a ţinut să îl menţioneze, în cadrul
primelor şedinţe în vederea constituirii acestei uniunii este acela după care
statele membre vor avea acces la piaţa energetică europeană mult mai uşor prin
intermediul Uniunii Eurasiatice. Într-adevăr acest aspect este important, însă
ceea ce nu s-a menţionat până în prezent în nici unul dintre protocoalele de
creare a uniunii, este faptul că aceste state vor negocia şi vor avea acces
numai prin intermediul structurilor ruseşti şi doar cu acceptul statului rus,
ceea ce va duce la o creştere deosebită a poziţiei strategice a Rusiei în lume.
Una din
marile temeri ale preşedintelui Putin şi a ţărilor care deja sunt semnatare ale
acestei noi uniuni precum şi a celor care vor deveni membre ale acesteia este
progresul pe care îl face, încet dar sigur, Organizaţia
de Cooperare de la Shanghai prin care această organizaţie ar putea deveni
un instrument şi mai puternic de creştere a influenţei economice chineze pe
plan mondial.
Privită în
acest sens, Uniunea Economică Eurasiatică nu ar mai putea juca rolul unui
instrument de balansare a influenţei vestului prin UE, ci mai degrabă a estului
prin poziţia Chinei.
Mai recent
cu aceleaşi planuri preşedintele Putin şi-a propus extinderea activităţii unei
organizaţii internaţionale formată deocamdată din cinci ţări considerate ”emerging national economies” numită BRICS[6].
De la stînga la dreapta: Preşedintele Putin, Narendra Modi
(Primul
Ministru al India), Preşedinta Dilma Rousseff (Brazilia),
Preşdintele Xi Jinping (China) şi Preşedintele Jacob Zuma
(Africa de Sud)
Reprezentanţii
de frunte ai ţărilor membre ale acestei noi asociaţii economice internaţionale (care
apar şi în fotografia de mai sus – n.n.), s-au întâlnit anul acesta în Brazilia
şi au semnat un acord privind crearea unui Fond de rezerve valutare şi o nouă Bancă Economică de Dezvoltare.
După cum
afirmă unii observatori ai acestei noi asociaţii cele cinci ţări membre înglobează
o populaţie de circa 3 miliarde locuitori (care reprezintă circa 40% din
întreaga populaţie a globului), iar activitatea economică a acestor ţări membre
reprezintă 18% din volumul total al economiei mondiale.
Întâlnirile oficiale prealabile (celei din 2014 din Brazilia – n.n.), la
care au participat miniştrii de externe ai ţărilor participante iniţial (Rusia,
China India şi Brazilia) au avut drept scop discutarea drumului pe care trebuie
să-l parcurgă aceste ţări în vederea dezvoltării lor economice în continuare şi
modalitatea de a fi mai mult implicate în activitatea economică mondială.
În acelaşi
timp s-a discutat şi despre necesitatea unei noi monede de rezervă la nivel
global care să poată fi: ”diversificată, stabilă şi predictibilă” şi care să
împiedice ca dolarul SUA să fie în continuare moneda mondială dominantă.
Oricât ar
vrea să mascheze intenţia de asigurare a unei dominaţii mondiale (preşedintele
Putin prin intensificarea acţiunilor de constituire a unei platforme mondiale
din punct de vedere economic-financiar -n.n.), dovedeşte că nu mai vrea să depindă
de influenţa puterii dolarului şi a diferitelor sancţiuni pe care FMI, Banca
Mondială şi alte foruri internaţionale le impun împotriva acţiunilor sale prezente
şi viitoare de extindere a teritoriului şi
puterii Rusiei prin politica externă agresivă dictată de la Kremlin.
Nu
trebuie uitat că atunci când Vladimir Putin a ajuns la conducerea Rusiei (în anul 2000), Rusia se găsea într-un mare haos
domestic iar economia era stagnantă la valorile cele mai joase.
Care este
situaţia actuală a Federaţiei Ruse?: un profund caracter naţionalist, apropierea
de religie (care este sub un mare semn de întrebare: cât de onestă poate fi
această apropiere faţă de biserică şi religie, din partea unui om crescut şi
educat în spiritul combaterii religiei şi a rolului biserici?), o concepţie
social conservatoare şi puterea guvernamentală de super control a întregii
mass-media şi în general a vieţii întregii populaţiei.
Toată această
situaţie în combinaţie cu reacţia recentă a preşedintelui Putin la sancţiunile
acordate de către statele occidentale pentru
implicarea in conflictul din Ucraina dovedesc nu numai tupeul pe care îl are
Administraţia de la Kremlin dar şi faptul că nu se poate conta pe afirmaţiile unora
dintre vârfurile piramidei politice din această Administraţie.
La 30 Aprilie 2014, La Reuniunea de la Minsk a Consiliului Suprem al
Uniunii Vamale, preşedintele Putin a afirmat:
”... Occidentul este cel care a declanşat evenimentele din Ucraina,
iar acum caută
vinovaţi şi, din această cauză, şi introduce
sancţiuni
împotriva Rusiei”.
Mai pot
exista comentarii în faţa unor asemenea afirmaţii?
Ele nu pot fi socotite decât drept glume şi nu dintre cele mai bune!.
O situaţie similară de discreditarea a personalităţii umane a avut loc
la 24 August 2014, când Ucraina îşi sărbătorea 19 ani de la declararea
Independenţei ţării (1991) de Uniunea Sovietică.
În timp ce la Kiev se desfăşura parada militară, se arboraseră drapelele
ţării cu bleu şi galben şi se cântau cântece patriotice, în partea de est a ţării
separatiştii ruşi aveau o altfel de celebrare: în mijlocul oraşului Doneţ separatişti
ruşi i-au adus pe soldaţii ucraineni ce au fost luaţi prizonieri (în propria ţară
!!!, de către o masă de şobolani înarmaţi de către Kremlin), în urmă cu o
săptămână.
Foto: Intact Images/EPA
Separatiştii care astăzi se bucură de succesul luării unor prizonieri ucraineni,
vor răspunde cu ani grei de condamnări pentru un asemenea act.
Nici unul dintre ei nu va scăpa de pedeapsa binemeritată, doar dacă vor
fugi la Moscova şi vor rămâne sub protecţia KGB-ului.
Ruşinea unui asemenea act ce contravine oricăror acte internaţionale, nu
poate şi nu va fi nici uitată şi nici desconsiderată de către forurile internaţionale,
aşa cum nu va fi uitată şi neglijat suportul Moscovei dat acestor pretinşi ”oameni”
ce fac un joc, fără să-şi dea seama care este şi care v-a fi efectul acestui
act.
Cei în vârstă vor putea spune copiilor şi nepoţilor lor prin ce a trecut
ţara lor din cauza unei dorinţe de prea-mărire a unui dictator şi a punerii
Rusiei pe un piedestal pe care nu şi l-a clădit prin muncă onestă ci prin
jafuri şi crime.
Într-o bună zi se va putea scrie istoria adevărată a Ucrainei şi se vor
umple pagini cu numele celor morţi şi a victimelor ce au suferit din cauza
acestor pretinşi ”revoluţionari” ce şi-au pătat cu sânge mâinile, viaţa şi
credinţa lor.
Aceşti oameni care s-au născut şi
au trăit în Ucraina, au mers la şcoli în Ucraina., şi-au găsit de lucru după
calificarea pe care au avut-o, dintr-o dată, asmuţiţi din umbra Moscovei cred
că au fost şi sunt trataţi – neomeneşte, de către colegii de şcoală, de colegii
de muncă şi de ceilalţi care nu vorbesc ”ruseşte”, sunt discriminaţi!
Este oare un sâmbure de adevăr în
toate acestea?
Nicidecum!
Aceşti separatişti trebuie să-şi amintească, dacă au ştiut vreodată că:
Istoria nu i-a uitat şi nu i-a ocolit la sfârşitul
celui de al II-lea Război Mondial pe hitleriştii care au omorât mii de oameni
din ordinul unui criminal bezmetic.
Fiţi siguri că nici voi nu veţi fi daţi uitării !
Vecinul nostru – pericolul nostru
Ceea ce constituie un fapt ce nu trebuie neglijat trebuind menţionat şi
urmărit cu multă atenţie, de către membrii UE şi ai NATO, este poziţia unor ţări,
cum ar fi de exemplu cea a Ungariei.
După remarcile unor observatori politici în urmă cu circa un sfert de
secol: în momentul în care a încetat
războiul rece, Ungaria a fost una dintre primele ţări dintre sateliţii Uniunii
Sovietice care a abandonat concepţia şi modul de aplicare al comunismului şi
s-a declarat o ţară cu o concepţie liberal democrată.
Astăzi concepţia conducerii Ungariei exprimată prin punctul de vedere al
Primului Ministru Viktor Orban, se pare că este ”ceva mai diferită”;
Ungaria, după opinia lui Orban,
”... se consideră o ţară
ce îşi construieşte un model nou manifestat printr-o aşa numită ”illiberal democracy„ (lipsa unei
democraţii - n.t)”.
Ce înseamnă acest model nou?
Nu cumva democraţia guvernamentală impusă de conducerea de la Budapesta
se manifestă printr-o politică de erodare a libertăţilor individului, de
separare a puterii guvernamentale de sistemul legislativ.
Primul Ministru Viktor Orban, afirmă:
”... lumea s-a
schimbat în mod fundamental în 2008, ...
odată cu marea cădere a sistemului
financiar occidental.
... de atunci
puterea americană este în declin şi valorile liberale sunt
întruchipate astăzi de corupţie, sex şi violenţă”.
Iar referindu-se la Europa
occidentală afirmă:
” ... Europa a devenit
un teren al unei libere generozităţi,
în spatele
căreia există un aşa numit sistem de ajutor
social guvernamental ”
Concluzia lui Viktor Orban este:
”Noul nostru model pentru
viitor este Rusia, Turcia, China,
Singapore şi India”.
Oare opinia lui Viktor Orban poate fi adevărată când se referă la faptul
că Ungaria îşi va alege drept model al viitorului, Rusia şi concepţia
social-economică şi politică introdusă prin Putinism?.
Este interesant jocul politic al lui Viktor Orban, pe de o parte declară
că ţara sa va deveni o ţară a lipsei de democraţie, dar în acelaşi timp vrea ca
Ungaria să rămână membră a UE.
Oare ce îl determină pe Domnul Orban să ceară menţinerea în UE?
Nu este cumva interesul său pentru cele 20 miliarde dolari drept ajutor
pentru şapte ani, pe care UE l-a promis Ungariei?
Cred că ţările membre ale UE ar trebui să-şi revadă urgent propunerea privind ajutorul ce urmează să fie acordat
atâta timp cât conducerea Ungarie nu îşi v-a corecta poziţia fără a viola
drepturile specifice pentru o ţară democrată, în adevăratul sens al cuvântului,
libertatea de exprimare şi respectarea legislaţiei constituţionale.
În acelaşi timp cred că poziţia Statelor Unite trebuie să fie aceea de
revizuire a gradul de apreciere a relaţiilor cu Ungaria şi de a reduce această
apreciere la un nivel corespunzător cu ceea ce exprimă poziţia actuală a
conducerii de la Budapesta faţă de Statele Unite.
S-ar putea ca nu peste mult timp afirmaţiile Domnului Orban să primească
unele reacţii şi comentarii care ar fi mai apropiate de necesităţile actuale şi
de perspectivă ale Ungariei şi care să împiedice eventuala auto izolare a ţării
sale de UE şi de celelalte ţări din lume care cunosc ceea ce înseamnă
libertatea (din toate punctele de vedere –n.n.), în adevăratul ei înţeles şi
efectele ei imediate.
Preluarea Putinismului drept model sau chiar a filozofiei politice a
Chinei vin cu nişte riscuri printre care: revenirea la un sistem totalitarist,
la o conducere bazată pe forţă ceea ce nu poate să corespundă unor principii în
concordanţă cu secolului în care trăim.
Oare aşa ceva îşi doreşte Primul Ministru Viktor Orban în special când
este vorba de aplicarea unei politici de forţarea a unor ţări de a ajunge din
nou sub steagul Federaţiei Ruse?.
De fapt prin politica externă putinistă se încearcă o dezmembrare a
sistemului social-economic şi politic european, o dezmembrare a modului de
guvernare a diverselor ţări care au făcut parte din fostul URSS, pentru a fi
mai uşor de ”reanexat” de către Federaţia Rusă şi o dezmembrare a unora dintre
instituţiile şi organizaţiile internaţionale pentru a le submina rolul şi
importanţa lor pe plan mondial.
Sunt asemenea acte şi politica rusă un model demn de urmat de către o ţară
europeană care a avut de suferit în 1956 când a avut loc Revoluţia maghiară anticomunistă
şi când trupele sovietice au invadat Ungaria înăbuşind această revoluţie?.
Este Ungaria în situaţia de a putea să-şi desfăşoare o activitate
social-economică prin măsuri militare? sau în mintea Primului Ministru Viktor
Orban sunt nişte himere ale intenţiei de alipire a Ardealului la ”Marea Ungarie”?
Indiferent ce are sau nu de gând Viktor Orban, cred că ar trebui să-şi revadă
urgent punctul de vedere şi poziţia pe care o are ca ţară membră a UE şi a
NOTO, dacă nu vrea să ajungă din nou la mână şi sub controlul conducerii de la
Moscova.
Statele Unite într-un moment de grea cumpănă
În altă ordine de idei, atunci când se discută
despre situaţia şi poziţia Statelor Unite în politica externă internaţională,
nu se poate contesta faptul unor mari schimbări ca au avut loc în special după
atacul terorist din 2001, precum şi scăderea influenţei Statelor Unite pe plan
mondial.
Cu toate
că din punct de vedere militar Statele Unite rămân în continuare pe primul loc
în lume, eşecurile războaielor din Afganistan şi Irak, la care s-a adăugat
efectul crizei economice declanşat aici şi care s-a răspândit cu mare viteză în
întreaga lume, au avut şi continuă să reflecte multiplele efecte negative
provocate de aceste situaţii.
În multe
privinţe în momentul de faţă se remarcă efectele unei conduceri care nu este la
înălţimea aşteptărilor. Aceeaşi opinie se referă şi la poziţia multor membrii ai
Administraţiei Politice de la Casa Albă. Opinia referitoare la scăderea
popularităţii conducerii Statelor Unite a fost exprimată recent printr-un
sondaj de opinie din care a rezultat că 58% dintre americanii chestionaţi nu sunt
de acord cu maniera în care preşedintele Barack Obama conduce politica externă
a ţării şi are ca efect o dezbinare, o distrugere a unităţii populaţiei
americane.
Aceasta reprezintă după opinia unor politologi şi a unor specialişti în problemele sociale, o
creştere a cu 10 % (în luna august 2014), faţă de luna precedentă a nemulţumirii
populaţiei americane şi cel mai înalt nivel de respingere a politicii dusă de
Casa Albă, de când Barack Obama a devenit preşedinte.
La
începutul lunii septembrie 2014, David Cameron - Primul Ministru al Marii
Britanii a prezentat în faţa Parlamentul său un raport în care îşi exprima
unele opinii şi concluzii de-a dreptul alarmante şi în acelaşi timp atenţiona şi
conducerile altor ţări europene cu privire la crearea califatului Islamic în
Irak şi Siria şi la acţiunile extremismului islamic care se manifestă printr-un
plan de export al terorismului către diverse ţări europene.
Cameron
afirma: ” În confruntarea cu acţiunile
extremismului islamic avem nevoie de un viguros, inteligent, calm şi o abordare
cuprinzătoare pentru înfrângerea terorismului încă de la sursa lui. Noi trebuie
cu toţii să folosim toate resursele disponibile, ajutorul comun, diplomaţia
noastră şi puterea militară pe care o avem”.
Câteva zile mai târziu Marea Britanie a ridicat
nivelul de atenţionare a terorismului la gradul ”sever”.
În acelaşi
timp preşedintele Barack Obama a prezentat un punct de vedere cu un mesaj
complet diferit.
Obama
spunea: ”...este adevărat că Orientul
Mijlociu este provocator, dar adevărul este că această provocare este de mult
timp. Vă asigur că acesta este mult mai puţin periculos decât a fost cu 20 sau
25 de ani în urmă. Acesta nu este comparabil cu provocarea pe care am avut-o de
întîmpinat în timpul Războiului Rece”.
Iar la o întâlnire
cu un grup de contribuitori cu fonduri pentru partidul democrat în oraşul
Newport (statul Rhode Island), afirmase: ”... aparatul nostru de securitate
creat după atacul din 11 Septembrie, ne asigură că suntem destul de feriţi de
orice acţiune a organizaţiei teroriste ISIS...”.
Mai mult
ca sigur că acţiunea guvernului britanic de a ridica paşapoartele unor persoane
care sunt suspecte de acţiuni teroriste, poate fi o măsură mult mai apropiată
de realitatea ce are loc în Europa, în timp ce afirmaţiile preşedintelui Obama
nu pot calma starea de îngrijorare a populaţiei americane.
Ineficienţa
şi lipsa de putere sau chiar lipsa unor decizii şi strategii importante în relaţiile
internaţionale, este cauza scăderii poziţiei Statelor Unite pe plan mondial.
Unii dintre
reprezentanţii mass-mediei americane consideră ca afirmaţia preşedintelui Obama
referitoare la lipsa unei strategii
privind acţiunile teroriste ale organizaţiei ISIS, este o adevărată idioţenie (Charles Krauthammer,
Ukraine abandoned, The Washington Post, Sept. 5, 2014, pg. A21) .
Chiar dacă
este aşa, şi în momentul de faţă nu are o strategie de acţiune, nu trebuie să-şi
exprime această opinie pentru a fi aflată de întreaga lume. Nu este actualul
preşedinte Barack Obama, conducătorul lumii libere? Atunci ce se poate aştepta
de la alte ţări în conflictul cu terorismul când SUA este ambiguă în acţiunile sale?
După cum
se ştie şi în special într-o lume ce este martora unor continue schimbări, poziţia
Statelor Unite poate fi considerată că nu va fi la fel peste câţiva ani. Vor apare, cel puţin aşa se speră, unele
modificări care vor dovedi clar care va fi poziţia geopolitică şi strategică a
SUA.
Atât
americanii intervievaţi cât şi o mare parte restul populaţiei îşi doresc acest
lucru şi până la urmă se va realiza. America îşi va continua cursul ei normal
de viaţă ca un apărător al libertăţilor umane, al unei reale democraţii naţionale
şi încercarea de implementare a unora dintre aspectele democraţiei pe plan
mondial.
La un anumit
moment dat multe dintre racilele sociale actuale îşi vor găsi rezolvări
pozitive; acest lucru însă cere timp şi un enorm volum financiar de care în
momentul de faţă Statele Unite nu dispun (ajungând în 2014 la peste 17
trilioane datorii externe şi din păcate nu făcute în interesele poporului
american, ci pentru nişte planuri ne avizate de către cei care au fost aleşi să
decidă asupra a ceea ce este bine şi util pentru poporul american în special şi
pentru America în general - n.n.).
Aşa
după cum apreciază mulţi politologi, vechea ordine mondială nu mai funcţionează
la nivelul valorilor estimate, iar o nouă ordine mondială încă nu s-a născut
pentru a marca noile forţe mondiale.
Dacă
alte ţări nu vor ajunge să preia locurile primordiale în clasamentul mondial în
condiţiile unei aşa zise noi ordini mondiale, America ar avea şansa de a se menţine
şi în viitor pe poziţia sa leader, dar viitoarele administraţii de la Casa Albă
vor avea foarte mult de lucrat pentru a reface imaginea Statelor Unite ca o
adevărată forţă, economică, politică şi socială, pe plan mondial.
O problemă din viaţa de zi cu zi
O
problemă deosebit de controversată cu foarte mulţi ce se împotrivesc dar şi cu
mulţi ce o susţin este cea a relaţiilor şi oficializarea căsătoriilor dintre
două persoane de acelaşi sex.
În unele
dintre Statele Unite şi în alte ţări considerate deosebit de liberale asemenea
acte şi-au obţinut legalizarea oficială.
Sunt foarte
mulţi dintre susţinătorii unor asemenea relaţii care consideră că trebuie trataţi
în mod similar cu oricare alte persoane, întrucât s-au născut cu asemenea
predispoziţii, cărora nu li se pot împotrivi în nici un fel.
Un asemenea
personagiu (a cărui iniţiale sunt AC), i
s-a adresat unui membru al mass-mediei internaţionale[7],
explicându-i că este homosexual de la vârsta de 6 ani. ”Aşa m-am născut, spune individul respectiv; şi tot el o învinuia pe
această reprezentată a unuia dintre mijloacele mass-mediei că nu cunoaşte nimic
din ştiinţa orientării sexuale şi trăieşte la nivelul secolelor trecute; încheindu-şi
peroraţia cu afirmaţia ”Homofobia dvs. (cel puţin în această parte a
frazei, este politicos adresându-i-se cu Dvs.), excesivă nu vă face cinste!”.
Mărturisesc că urmărind dialogul individului AC cu
reprezentanta presei, nu pot să nu-i dau dreptate acestei ziariste, care a ştiut
să-şi exprime într-un deosebit de inteligent opinia referitoare la opinia
individului AC.
” La vârsta de 6 ani, la care majoritatea copiilor se
gândesc la jucării, dumneavoastră aţi fost în stare sa vă auto-diagnosticaţi
boala de care suferiţi şi pe care o mărturisiţi fără nicio jenă. Sânt sigură că
o să va „irite” cuvântul „boală”, însa
acesta este adevărul.”
Și în
continuare reprezentanta presei susţine:
” Până în anii ’70, tratatele de psihiatrie şi
codificarea internaţională a bolilor (I.C.D.) conţineau diagnosticul de boală
numit „homosexualitate”, fiind trecut la capitolul „deviaţii sexuale”. În
medicina modernă, bazată pe argumente solide, un diagnostic sau o noţiune se
schimbă numai dacă apar dovezi ştiinţifice, adică studii clinice, care să fie
apoi confirmate şi răs-confirmate. Homosexualii americani însă, care sânt cu
grămada, pentru că din America au plecat astfel de nenorociri în toată lumea,
prin lobby politic şi presiuni non-ştiinţifice, au determinat Asociaţia
Psihiatrilor din S.U.A. să elimine diagnosticul „homosexualitate” din tratatele
de psihiatrie. E ca şi cum, la presiunea străzii, am decide acum că nu mai
există tuberculoză, cei care tuşesc cu sânge aşa s-au născut. Odată cu
eliminarea politică a diagnosticului de „homosexualitate” a dispărut şi
tratamentul”.
Şi sunt
convins că Dna Maria Diana Popescu, are dreptate când afirmă:
Nu există orientarea sexuală, ci o propagandă pseudo-ştiinţifică
”Orientarea sexuală nu există de fapt, este
o propagandă pseudo-ştiinţifică, orice individ normal tinde biologic către
reproducere şi psihic către completare, iar orice deviere de la acest
comportament este patologică. Homosexualitatea este un comportament dobândit,
este un rezultat complex între mediul psihic intern şi factorii de mediu
favorabili, ca orice boală. Chiar admiţând că printr-o ciudăţenie biologică
v-aţi născut homosexual, acest lucru nu înseamnă decât că aveţi un un anume tip
de malformaţie congenitală, ca oricare alta. Malformaţiile congenitale,
anatomice sau psihice, beneficiază de tratament”.
Sunt
nenumărate voci care afirmă de asemenea că
” Cu ce se ocupă anumite persoane, sub plapumă este
anormalitatea lor, sânt liberi s-o acceseze cum vor, dar în spaţii închise, nu
să ceară drepturi şi demonstraţii publice, într-o ţară eminamente creştină, în
cadrul unei unor comunităţi normale”!
Şi în
încheiere, trebuie amintit că legalizarea
căsătoriei între „bipezi” de acelaşi sex, e o sinucidere a rasei umane, iar
adopţia de copii de către un asemenea cuplu este un act criminal comis asupra
viitorului acestor copii! Un grav atentat la morala creştină şi socială!
Oare mai
sunt necesare argumente suplimentare pro sau contra faţă de cele expuse de Dna
Maria Diana Popescu?
Personal,
cred că pledoaria Dnei Popescu, este suficientă.
Nu cred că
ar trebui condamnaţi cei care au asemenea preferinţe dar nici să li se accepte
solicitările privind drepturile legale de căsătorie şi adopţiune a minorilor,
numai pentru a se asigura potenţiali votanţi şi consolidarea unor popularităţi
politice.
Cine are
alte argumente, merită să şi le expună şi chiar îi invităm la asemenea
dialoguri.
Invitaţie
la dialog
Viaţa cu
diversele ei meandre pot determina tot felul de fapte şi opinii complexe şi
controversate.
Articolul
de faţă nu şi-a propus să analizeze multitudinea acestora ci vrea să fie numai un
deschizător de opinii, lăsându-i cititorului drumul liber spre a găsi şi alte
idei care vor putea şi vor trebuii să fie exprimate liber fără niciun risc de
interzicere a diverselor puncte de vedere.
Bibliografie:
1. Podesta, John – The Power of Progress, Crown
Publisher. NY, 2008
2. Goldberg, Pinelopi Koujianou, and Nina Pavcnik -
Distributional Effects of
Globalization in Developing Countries, Journal of Economic Literature:
Vol. 45
No. 1 (March 2007), pg. 39-82, American Economic Association
3. Parag, Hkanna – The Second World, Empires and
Influence in the New
Global Ordere, Random House, N.Y., 2008
4. Foreign Trade Statistics, 2010 – Trade in Goods
(Import, Exports and Trade Balance)
with
China, U.S. Census Bureau, in: http://www.census.gov/foreign-trade/balance/c5700.
html#2010
5. Frunzetti, Theodor – Soluţionarea crizelor
inyrtnaţionale, Iaşi, ed. Institutului European,
2006
6. Higgs, Robert – Deppresion, War and Cold War:
Studies in Political Economy,
N.Y.,
Oxford University Press, 2006
7. Paşcu, Mircea (Prof.Dr.) şi Vintilă Nicolae
Sergiu (Lct. Drd.) – Teoria relaţiilor
internaţionale,
Note de curs, Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative,
Facultatea de Știinţe Politice, în: http://cezarsalahor.files.wordpress.com/2008/04/
/teoria-relatiilor-internationale.pdf
8. Voegelin,
Eric – Modernity Without Restraint: The Political Religions, Vol.5, Manfred
Henningsen Editor, University of Missouri Press, Columbia, MI, 2000
9. Berca, Alex(Dr.) – Început de secol,Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2012
10. Wooward, Bob – Bush at War, Simonm &
Schuster. New York, 2002
11. Roston, Ahmad – The Man who pushed America to
War – Ahmad Chalabi, National Books,
2008
12. Barnes, Robert – On same-sex marriage, victors
jostle for high court’s attention,
The
Washington Post, August 28, 2014, pg A15
[1] Offshoring înseamnă obţinerea unor activităţi
efectuate într-o altă ţară. Riscurile şi criticile aduse unui asemenea proces
de extrateritorializare se referă la transferul diverselor activităţi în alte ţări
unde forţa de muncă este mult mai ieftină dar care aduce după sine şi o serie
de riscuri cum ar fi de exemplu riscuri
geopolitice, diferenţele lingvistice şi de comunicare,
transferurile de tehnologii şi ulterior
chiar crearea unor competiţii nedorite din partea ţărilor care acceptaseră
efectuarea producţiilor solicitate în condiţiile contractelor stabilite de ţările
solicitante.
[2] În 25 de ţări din Africa
se remarcă peste 150 de conflicte între trupele de militari şi ale poliţiei
împotriva unor grupuri separatiste şi de anarhişti. Unele dintre conflictele
cele mai intense se găsesc în: Africa
Centrală ( război civil), Republica
Democrată Congo (război împotriva unor grupuri rebele), Egipt (unde au avut loc demonstraţii şi lupte de stradă împotriva
guvernului), Mali (război împotriva
unor grupuri de militanţi islamişti), Nigeria
(războiul împotriva unor militanţi islamişti), Somalia (războiul împotriva unor militanţi islamişti), Sudan (război împotriva unor grupuri de
rebeli), Sudanul de Sud (unde are
loc un război civil)
[3] În conformitate cu
diversele site-uri din Internet, mijloacele de acţiune ale terorismului se
referă la acţiuni violente asupra populaţiei neangajate, prin sabotaje, acte
criminale aleatorii, crearea de stări de panică în special în masa largă a
populaţiei civililor.
Scopul lor este acela al schimbării unor
politici majore, iar participanţii erau şi sunt formaţi din indivizi sau
grupări care se autodeclară nonstatale.
După opinia diverşilor specialişti în
strategii politice şi militare, există mai multe forme ale terorismului:
- terorismul
individual (exemplu: Toeodor
Kaczynski supranumit şi Unabomber
(absolvent al Uniuversităţii Harvard, doctor în matematică),
- grupuri
teroriste izolate formate
dintr-un număr mic de persoane, (exemplu: Timothy McVeigh şi
Terry Nichols, care au săvârşit atentatul asupra clădirii FBI din
Oklahoma),
- grupuri teroriste
de franciză din care face parte şi Al Qaeda,
- grupuri
teroriste cu susţinere externă (exemplu: grupul terorist din care făcea parte şi
Carlos Șacalul, care la indicaţia
lui Ceauşescu a căutat să-l omoare pe Mihai Pacepa, sau gruparea teroristă Septembrie cel Negru, cu baze şi susţinere
financiară din Siria şi Liban),
- grupuri
teroriste afiliate ( exemplu:
Hamas,
Hezbollah).
[4] După absolvirea universităţii, unde a studiat dreptul international, Putin a fost
recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj. În 1976 a terminat cursul de
perfecţionare al KGB din Ohta, Leningrad. Apoi, a lucrat la aşa numita direcţie
nr. 5 a KGB-ului, care combătea opoziţia politică. Mass-media americană confirmă
că s-a ocupat o vreme cu urmărirea unor cetăţeni străini aflaţi la Leningrad. A
primit ulterior oferta de a se transfera la serviciul de inteligenţă aflat în
sarcina primei direcţii a KGB şi a fost
trimis pentru antrenamente suplimentare vreme de un an la Școala Superioară
Dzerjinski a KGB, din Moscova iar apoi, la mijlocul anilor 1980, la Institutul
KGB Yuri Andropov din Moscova (acum fiind Academia pentru Inteligenţă Externă).
Din 1985 până în 1990, KGB-ul l-a repartizat pe Putin la Dresda, pe atunci în
Republică Democrată Germană. Din 1994 până în 1997, Putin a ocupat mai multe
funcţii politice în St. Petersburg . În martie 1994 a devenit Vice-primarul oraşului
St. Petersburg. Doi ani între 1995 şi
1997 Putin a condus filiala locală a partidului de guvernământ din St.
Petersburg . În acelaşi timp el a fost şef al Consiliului Consultativ al
ziarului Viedomosti din St. Petersburg. În august 1999 Putin a fost numit de
către Boris Elţin în funcţia de prim-ministru. În această calitate a ordonat
reluarea ostilităţilor cu forţele separatiste din Cecenia. După forţarea
demisiei lui Boris Elţin, (decembrie 1999 a ocupat funcţia de Preşedinte
interimar al Federaţiei Ruse. La 31 decembrie 1999, Boris Elţîn s-a retras din
funcţia de Preşedinte al Rusiei, Putin devine preşedinte interimar, pentru ca,
la alegerile prezidenţiale martie 2000, să fie ales cu o majoritate de 52,50%
din voturile exprimate. Este reales în martie 2004, având o majoritate comodă,
ceea ce îi permite să guverneze într-un stil autoritar. În cel de al doilea
mandat (2004-2008), a fost reales cu o majoritate de voturi. La cel de al
treilea mandat (2012) a fost reales ca preşedinte al Federaţiei Ruse pentru un
mandat de 6 ani.
[5] Uniunea Euroasiatică a
fost iniţial o propunere pentru Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia,
Tadjikistan,
precum şi alte state postsovietice, precum şi
potenţiale: Finlanda, Ungaria, Republica Cehă, Bulgaria şi
Mongolia pentru a aprofunda integrarea economică şi politică în
aceste ţări într-o uniune supranaţională.
Ideea se bazează pe un sistemul de integrare
similar cu cel al Uniunii Europene; această idee a fost prezentată ţărilor mrnţionate mai sus de către Vladimir
Putin, dar a fost propusă pentru prima dată ca un concept de către preşedintele Kazahstanului, Nursultan
Nazarbayev, în timpul unui discurs ţinut în 1994 la o universitate din Moscova. La data de 18 noiembrie 2011 preşedinţii
din Belarus, Kazahstan şi Rusia au semnat un acord, stabilind un obiectiv de instituire a Uniunii Eurasia
până în 2015. Acordul a inclus foaia de
parcurs pentru integrarea
viitoare şi a stabilit Comisia Eurasia (după modelul Comisiei Europene) şi
Spaţiul Economic Eurasiatic, ambele şi-au început activitatea la 1 ianuarie 2012.
[6]BRICS - o asociaţie de
cinci mari economii naţionale emergente: Brazilia, Rusia,
India, China şi Africa
de Sud. Această nouă grupare a fost iniţial
cunoscută sub numele de "BRIC" (înainte de includerea Africii de Sud în 2010). Membrii BRIC. erau
toate ţări în curs de dezvoltare sau recent industrializate, dar ele se disting
prin, economiile mari cu creştere
rapidă şi o influenţă semnificativă asupra afacerilor regionale şi globale;
toate cele cinci state sunt
membre ale grupului G-20.
