 |
| Porcul "viral" de pe virtual |
Viralii limbii române
MÓTTO. Substituirile şi chiar dispariţiile
cutumelor patrimoniale legate de domeniul publicistic şi scriitoricesc au loc azi prin:
- agresiunea trusturilor de presă asupra vocabularului limbii române, înlocuind cuvinte româneşti consacrate de secole,
cu englezisme; (ştirile cu brekingniuzurile, noutăţile cu praitaimniuzurile,
portarul cu goalkiperul, magazinul cu marketul, ş.a.)
- stâlcirea dicţiei clasice a
redactorilor de ştiri şi a reporterilor prin adausuri de mârâieli între cuvinte, inserţia unor vocale în expunere aidoma şcolarului prins cu lecţia neînvăţată;
- abandonarea discursului elaborat, respectuos şi academic în favoarea unor exprimări vulgare împrumutate de la interlopi şi borfaşi, limbaj care începe deja să facă parte, din cotidianul televiziunilor partizane politic, destinate linşajului mediatic”. Revista „Sămănătorul” - Anul V. Nr. 1 - februarie 2015
În ultima vreme o nouă stâlcire a limbii române se
produce în televiziuni şi jurnale prin folosirea cuvântului viral în loc de
virtual. Prezentatoarele ce înlocuiesc ştirile cu brekingniuzurile nu contenesc
să spună că un anumit film sau poză de pe reţeaua Internet a devenit „virală”.
Merge şi aşa! În fiecare dimineaţă deschidem calculatorul şi intrăm în
virtualul ştirilor deşuchiate, pozelor
cu prim plan fund sau ţâţe, filmelor făcute prost de nişte proşti care sunt cu
atât mai mult admirate cu cât mai mare e prostia. Astea cică sunt „virale”
adică se ia ca râia. Dacă un prost se suie pe un porc şi face o tură prin
curte, prostia se transmite rapid ca un virus, musai toţi prietenii lui
trebuind neapărat să vadă un dobitoc „viral” călare pe un dobitoc real.
Culmea prostiei din dimineaţa asta îi aparţine lui Adrian
Boioglu de la „Adevărul” care titrează: „Borna kilometrică devenită virală care
demonstrează că Dorel lucrează la Brăila” ( adev.ro/nl4k2k)
Car’va să
zică, vorba lui Conu Iancu, nu numai proştii şi porcii au devenit „virali” ci
şi bornele kilometrice!
Să-i punem viralului Boioglu dicţionarele în faţă:
- VIRÁL, -Ă,
virali, -e, adj. (Biol.) Virotic. – Din fr. viral. ,Sursa: DEX '09 (2009)
VIRÓTIC, -Ă,
virotici, -ce, adj. Care se referă la virusuri; care se datorează unui virus. –
Din viroză., Sursa: DEX '09 (2009)
VIRÁL, -Ă adj.
(Med.) Referitor la un virus, specific unui virus; virotic. [< fr. viral].,
Sursa: DN (1986)
Adrian Boioglu şi însăşi „Adevărul” - regele
minciunilor – sunt cei mai periculoşi viruşi ai limbii române. Feriţi-vă de ei!
Iată şi
un articol foarte bun mutilat de „uau!” în loc de „Vai!”, „blesteamă-mă,” în
loc de „blestemă-mă” şi de „PR-ul nu funcţionează”
pentru care trebuie să te interesezi la „freelanceri” adică liber profesionişti
ca să vezi ce înseamnă!
De ce Occidentul nu se mai satură de
sărăcia românilor
Vest-europenii nu se mai satură de sărăcia românilor.
În fotografii. În ştiri de jurnal. În articole. În
emisiuni de televiziune. A devenit cea mai importantă atracţie turistică a ţării —
cupluri din Manchester, Heidelberg sau Rennes îşi
planifică acum minivacanţe aici, sperând să-şi ia doza de sărăcie extremă. În curtea unei clădiri
dărăpănate de patru niveluri sau în blocurile de la marginea oricărui oraş mare din România, îi loveşte în faţă — uau! —
o panoramă a mizeriei: murdărie, câini, copii desculţi, căzi de tinichea, totul împodobit de funii cu rufe
puse la uscat.
Îşi scot aparatele foto şi telefoanele şi caută
contrastele şi extremele! (Aşa cum au
învăţat în singurul curs de fotografie pe care l-au făcut
vreodată!) — Clic! — un copil care rânjeşte într-o
curte murdară — Clic! — un porc într-o cadă — Fantastic! Clic! — beţivul satului care zace lângă un indicator pe care
scrie ceva ce ei nu înţeleg — dar probabil ceva
amuzant! — Clic!
Dar au nevoie şi de
anecdote, trebuie să le spună prietenilor de acasă ce li s-a întâmplat alături
de aceşti români săraci şi
mizeri. Fotografiile nu mai sunt de ajuns. Oamenii au nevoie de poveşti. Aşa că, ajutaţi de un însoţitor român
multilingv, hărţuiesc o femeie de etnie romă
îmbrăcată în haine înflorate. Eşti
vrăjitoare! Blesteamă-mă, ţiganco, hai, blesteamă-mă, ia
aici o sută de dolari, hai, nu vrei să mă blestemi? Am nevoie să le povestesc
tovarăşilor mei când mă întorc acasă.
România e o ţară săracă.
Mai ales la ţară, dar şi în mari
zone din oraşe. Sărăcia e prezentă în rândul tuturor etniilor.
Este o întreprindere profitabilă pentru jurnaliştii şi realizatorii de film străini — şi pentru localnicii care le fac toată treaba.
Străinii vin cu o listă de cumpărături. Mai întâi au
nevoie de 1. un sat dărăpănat, cu câini şi porci şi găini în curţi, sau 2.
un mizer bloc comunist, preferabil cu semnele proaspete ale unui recent
incendiu. Poate satul nici nu apare pe hartă! Bestial! Poate e blestemat! Chiar
mai bine! Copii bolnavi — să fie primiţi! Dependenţi de droguri! Excelent! Orfani. Cum, nu sunt orfani?
Copii abandonaţi, atunci, hai să le zicem orfani!
Se spune că la ţară, în
România, sunt doar trei modalităţi prin care
poţi să faci bani — să lucrezi pentru biserică, cu ţuică, sau cu echipe de filmare din Germania.
Dar de ce România? Există şi alte ţări sărace.
Anglia e săracă. În Anglia, sărăcia e în creştere.
Milioane de oameni au slujbe atât de prost plătite, încât nici măcar nu plătesc
impozite. La fel de mulţi sunt dependenţi de hrana pe care o primesc ca ajutor din partea
organizaţiilor de caritate — în Marea Britanie e sărăcie,
multă sărăcie — mai multă sărăcie decât în Franţa şi Germania, dar sărăcia României este mai pitorească.
Feţele oamenilor sunt mai murdare,
alcoolicii miros mai rău, locurile sunt dramatice, copiii arată de parcă tocmai
ar fi ieşit dintr-un lagăr de concentrare — aici
totalitarismul se întâlneşte cu Evul Mediu. Iar asta
stârneşte în rândul occidentalilor un amestec de milă şi uimire — cu alte cuvinte — ‘Cum puteţi trăi aşa?’ şi ‘Ce cool este că trăiţi aşa!’
Este acesta un lucru rău? Nu ştiu. Nimeni nu minte. Nimeni nu construieşte sate dărăpănate ca decor pentru echipele de filmare.
Rezultă o imagine nedreaptă a României? România e săracă. Iar cei mai săraci
suferă mai mult din cauză că nu reuşesc să aibă
acces la educaţie, asistenţă sanitară şi o carieră — ceea ce creează un ciclu nesfârşit al sărăciei.
Poate România să facă ceva ca să restabilească
echilibrul? Din nefericire pentru Bucureşti, un
documentar despre un român deştept, absolvent de matematică şi proaspăt angajat la Microsoft e un subiect pe care
niciun jurnalist străin nu-l va face. Nu contează câte premii Nobel câştigă românii — nici câte distincţii adună la festivaluri internaţionale de film. PR-ul nu funcţionează. Ştirile
pozitive n-or să câştige niciodată în faţa celor negative.
Unul dintre cele mai patetice momente din viaţa politică românească recentă a fost reacţia Ministerului Afacerilor Externe şi a prim-ministrului Victor Ponta, care s-au plâns la
Channel 4 în legătură cu programul de televiziune ‘Vin românii’ pentru că a
înfăţişat oameni săraci din locuri
mizere — ce anume încercau să spună — că sărăcia din România există din vina
unei echipe de filmare de la Londra?
Străinii nu vor înceta să filmeze sărăcia din România
până când sărăcia din România nu va înceta să existe. Fără măsuri pentru
stoparea acesteia, britanicii, francezii şi germanii
vor continua să vină încoace înarmaţi cu o
serie de prejudecăţi pe care vor să şi le confirme — şi pe care
pot să şi le confirme. Poate vor încerca să arate lucruri mai
bune — poate un film va remarca: Iată cum acel copil sărac a ajuns să studieze
la universitate! Dar ochiul privitorului se va îndepărta de la poveste către
lipsa de apă curentă, drumurile murdare, măgarii costelivi şi căruţele,
nenorocitele de căruţe pe care fiecare documentar
despre România pare pornit să le includă.
Îi poţi vedea
vara. Cu camerele de filmat şi microfoanele pe drumurile de
pământ ale Olteniei. Căruţa intră cadru din dreapta, în
centru omul din căruţă îşi scoate pălăria şi
salută, camera urmăreşte căruţa care apoi iese din cadru. Basta! Va fi un hit la
Dusseldorf!
Traducere: Alexandru-Bradut Ulmanu
Cine este autorul ?
Michael Bird. Ce este el? Michael Bird este un
freelancer specializat in editoriale solide, bine documentate, cu subiecte din
aripa estica a Uniunii Europene.
Ce este acela un freelancer?
FREE-LANCE
FRI-LÉNS/
s. n. muzician
liber-profesionist, neîncadrat prin contract în vreo formație. (< engl. free-lance) Sursa:
MDN (2000) | Comentariu: Încadrarea ca s.n. este evident
greșită.
Clar nu? Va să zică
liber-profesionistul ce cânta la lăută
era lăutar, freelancerul specializat
in editoriale solide scrise cu stiloul cu peniţă e un
„peniţar”, nu? Deci, Michael Bird este un peniţar specializat in
editoriale solide, etc…
Acum să vedem ce este cu
„PR-ul nu funcţionează”. Pentru asta trebuie să căutăm un freelancer de
explicat „virale”, şi anume, Dragoş
Alexa de la care am furat o imagine de explicat englezisme ca brekingniuz,
praitaimniuz, goalkiper, market, marketing, public relations, advertising,
brandig.
Iată imaginea, la rândul ei furată de la Bright Eyes.
Iar cei care n-au înţeles ce este un PR-eu să meargă
la
Ca să vă spună dl Alexa despre „Cea mai simpatică
chestie despre PR”
A adunat din „viralul” virtual,
Nicu N. Tomoniu
Revista „Sămănătorul”
