Munţii Vâlcan în memoriile lui Erich von Fakenhayn

N. N. Tomoniu: Un documentar din primul război mondial

     

Descrierea luptelor din Munţii Vâlcan în memoriile lui Erich von Fakenhayn.

(Selecţiuni începând cu pag. 124 a cărţii lui Erich von Falkenhayn, „Campania Armatei a 9-a împotriva românilor şi a ruşilor”)

Ca un zid imens se ridicau Munţii Vulcan (lăţime orizontală de 5—6 km.), din valea adâncă a Jiului românesc (altitudine 1000 m.) spre coama înălţimii, aflată Ia 1700 m. şi mai mult.

Trecătoarea Surduc propriu zisă (spărtura Jiului prin munţi), nu putea fi, în niciun caz, cucerită de front. îngustimea defileului, care nu avea spaţiu decât abia pentru curgerea râului şi şoseaua săpată artificial în stânci ca şi inaccesibilitatea versaţilor foarte abrupţi de ambele părţi, împiedicau succesul unei operaţiuni de front. Şoseaua nu putea să fie cucerită decât prin învăluirea coamei Munţilor Vulcan pe la Vest şi Est. Existau cărări: una din valea superioară a Jiului peste D. Arcanului; una mai jos de Lupeni peste trecătoarea Vulcan (care de fapt nu este o trecătoare, ci o culme înaltă), alta de la Livezeni peste Stâna Prislopu. Toate trei trebuiau însă mai întâi refăcute pentru circulaţia trupelor, deoarece aveau pante care nu puteau fi urcate de vehicule decât prin manevre de forjă (cu ajutorul frânghiilor). Odată însă ajunşi pe culme, scoborâşul mergea foarte lin în spre partea deluroasă românească, pe drumuri bune, care nu erau mai lungi ca o zi de marş.

Pe aceasta porţiune de teren am proiectat atacul, după următorul plan: Fixare de front la Surduc şi Vulcan, şi învăluire pe la dreapta şi stânga. Divizia de cavalerie, trecând peste D. Arcanului mai avea misiunea de a înainta în câmpie, fără a ţine seamă de luptele în munţi, pentru a deschide drumul trupelor ce atacau defileurile de front. Pentru a nu fi împiedicată în această acţiune de trupele române ale Grupului Orşova, am ordonat Colonelului v. Szivo să concentreze o grupare puternică de atac pe aripa sa dreaptă, cu care să lovească de asemenea cât de curând. Din nefericire, atacul a început abia la 14 Octomvrie.

Operaţiunea Generalului Kneussl s'a desfăşurat, la început, complet după program. Vremea se schimbase considerabil în bine până la începerea atacului. La 11 Octomvrie toată coama muntoasă se afla în stăpânirea sa. In seara următoare o coloană mixtă compusă dintr-un batalion austriac al Regimentului 97 infanterie landsturm şi Brigada 5 cavalerie, care era urmată de celelalte unităţi ale Diviziei 6 cavalerie, au ajuns pe D. Arcanului şi Dealul Piva, până la marginea de Sud a munţilor împăduriţi şi se pregătea să atace satele Boroşteni şi Frănceşti. Coloana Generalului v. Busse (Divizia 11 infanterie bavareză şi Brigada 144 infanterie austriacă) a ajuns de ambele părţi ale strâmtorii Surduc, cam până Ia mijlocul acesteia. Inamicul a încercat în mai multe rânduri să oprească asaltul dar a fost pretutindeni respins. La 13 Octomvrie seara, Boroşteni se aflau în stăpânirea coloanei mixte, în urma căreia sosise în câmpie şi Brigadele 3 şi 8 cavalerie, cu două baterii. Frănceştii (partea din spre Vest), se mai afla încă în stăpânirea inamicului venit din spre Orşova. Szivo n-a putut sa atace acolo la timp. El a început acţiunea abia la 14 Octomvrie.

Coloana Generalului v. Busse ieşise din munţi şi cucerise satele Dobriţa, Staneşti—Sâmbotin şi Birnici. Pe şoseaua Surduc se cucerise chiar Lainici şi către Est, D. Mare şi Muncelul.

Intre timp au sosit întăriri: Divizia 7 cavalerie, ajunsă în bazinul Petroşani şi Batalionul württemberghez de munte, care pornise în marş de la Pui.

Deoarece din informaţiile trimise reieşea că Generalul Kneussl judeca situaţia extrem de favorabilă — în special conta să iasă sigur în ziua următoare cu întreaga Divizie 3 cavalerie din munţi — i-am îngăduit să dispună de unităţile ce urmau să sosească, potrivit următorului ordin:

„Ideea de bază a operaţiunilor de acolo a fost şi este de a deschide drum masei de cavalerie în regiunea deluroasă română, în scopul de a o utiliza apoi, în primul rând pentru a executa o largă învăluire a grupurilor romane, care se afla în faţa ei."

Totuşi evenimentele urmau să se desfăşoare cu totul altfel. Coloana v. Busse, care proporţional cu tăria ei, înaintase prea mult, pe o lărgime mai mare de 20 km. a fost atacată la 14 Octomvrie dimineaţa, pe ceaţă, de forţe române mult superioare. Inamicul reuşise să se infiltreze în mai multe părţi prin intervalele libere, aflate între unităţi şi să acţioneze astfel prin învăluire.

Toată rezistenta depusă, deşi plină de vitejie, n-a putut împiedica o retragere completă. Generalul v. Busse a voit să-şi fixeze deocamdată, batalioanele sale încadrându-le în linia Sişeni—Rugi—Birnici. Totuşi nu i-a mai fost posibil să le oprească acolo, ci a trebuit să le retragă, la 15 Octomvrie, mai departe, pe linia Vălari—Schela—Birnici, pe care a ţinut-o deocamdată, cu toate eforturile disperate ale inamicului şi cu toate dificultăţile ivite în reaprovizionări prin schimbarea din nou a timpului — zăpadă şi ploaie. Toate acestea au necesitat la 17 Octomvrie o nouă retragere. Pivotând pe aripa stângă fixată la Birnici, pe şoseaua Surduc, Generalul v. Busse şi-a refuzat dreapta înapoi, până la jumătatea drumului Schela-Buliga, în spre pădure. In partea de Est a sectorului Jiu, posturile noastre s-au menţinut pe D. Mare, Urina Boului, Muncelul şi Moldovişul.

Prin mişcarea în retragere a aripei drepte a lui Busse şi coloana mixtă a fost nevoită să se retragă. Ea nu putea înainta izolat, deoarece ploaia desfundase drumul, făcându-l inaccesibil reaprovizionărilor peste D. Arcanului. Ofensiva ar fi eşuat din cauza lipsei de muniţiuni; iar defensiva din poziţia înaintată, din cauza dificultăţii aprovizionărilor cu hrană. Marşul în retragere al coloanei s-a efectuat cu greutăţi, ce abia pot fi descrise.

Şoseaua era în multe locuri îngheţată, desfundată, surpată sau distrusă de inundaţie. Chiar ducerea înapoi a cailor abia a fost posibilă; pentru tunuri şi vehicule — cu toată abnegaţia călăreţilor — a fost o imposibilitate. Au trebuit să fie distruse sau împinse în prăpăstii, unde nu mai puteau fi găsite de inamic; aceasta a reuşit. Timpul a fost atât de rău, încât a împiedicat şi pe inamic să urmărească de aproape.”

 Aceste rânduri ne arată mai multe lucruri. În primul rând, generalul neamţ  evită să vorbească de stratagema luptelor  din 10 -14 octombrie şi retragerile de la 15 şi 17 octombrie. Ele aveau menirea să menţină capete de pod care să asigure o pătrundere masivă prin trecătorile din defileu. Deci noua stratagemă prevedea abandonarea  luptelor pe un sector larg şi concentrarea atacului pe o direcţie principală la Surduc şi Vulcan şi identificarea tuturor mijloacelor de trecere prin defileu a grosului întregii armate a 9-a.

În linii mari, acesta a fost momentul principal al ieşirii în Podişul Getic a armatei germane care a ştiut să poarte un război folosind toate mijloacele moderne permise sau încă nepermise. Dar despre spionajul din spatele frontului şi trădări ale unor ofiţeri şi generali români şi chiar ale unor clerici, cu altă ocazie!