Lansările de carte ale Editurii Semănătorul la primăria sect. 2, Bucureşti

Primăria sect. 2 Bucureşti

Marţi 30 iulie  2013,  la Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”,, în cadrul evenimentului cultural COLOCVIILE DE MARŢI, amfitrion dr. George Anca, a fost lansată cartea Elena Toma - Cartea fiinţei iertate.
Vă prezentăm imagini de la eveniment, ilustrând cu ele articolul "Cuvântul editorului" care prefaţează cartea ADRIAN-ŞTEFAN STOIAN - FRAŢII  DIAVOLULUI.
Viitoarea lansare va avea loc marţi, 27 august2013, la Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”.

Pentru noutăţi vedeţi în dreapta caseta Geoge Anca blog
 
ADRIAN-ŞTEFAN STOIAN - FRAŢII  DIAVOLULUI

Prefaţa editorului

            Iată încă o carte inedită din seria cărţilor tipărite la editura „Semănătorul” Tismana, după poeziile dr. Doru V. Fometescu, poezii de „factură filosofică şi de inspiraţie fenomenologică” şi după studiul Elenei Toma – „Cartea fiinţei iertate” - pe tema religiei, într-o altă manieră decât cea… religioasă: cea psihologică sau filosofică.

            Ineditul cărţii lui Adrian-Ştefan Stoian nu constă în abordarea unor concepţii filosofice. De ştiința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor se ocupă academicienii şi – din nefericire – curtezanii literari, care folosind mijloace de creaţie literară se pun în slujba partizanatului politic şi economic.

            Autorul face parte din generaţia postdecembristă care a cunoscut „binefacerile” capitalismului sălbatic instalat de comuniştii vopsiţi şi oportuniştii de după ’89, care i-au spulberat toate visurile şi speranţele de a intra în viaţa activă după învăţarea unei meserii.

George Anca

            „Datorita schimbării de regim nu am mai putut fi angajat din lipsă de experienţă şi reduceri de personal la fabrică”, spune el cu amărăciune.

            După apusul regimului comunist, o generaţie fără perspectiva unei vieţi normale, cădea pradă reclamelor şacalilor capitalişti. Cei care aveau deja un loc de muncă, împrumuturile din bănci pentru locuinţă i-au făcut sclavi pe viaţă.

Aşa l-a primit capitalismul pe tânărul Adrian-Ştefan Stoian şi te-ai fi aşteptat că acesta să privească cu ură o astfel de orânduire. Ei bine, cu o luciditate extraordinară autorul îşi îndreaptă privirea „înapoi”, spre acei care au creat drama vieţii lui şi spre regimul comunist care se plia pe „noua orientare politică”. Asta declarau în emisiunile postului naţional de televiziune generalii de armată care apărau de zilele Crăciunului din ’89 „revoluţia română”.

Când s-a gândit să scrie această carte, autorul nu s-a gândit nici o clipă să devină un nostalgic al „iepocii ceauşiste” cum a ajuns din nefericire astăzi  moda. Ar fi putut - dacă „regimul” nu şi-ar fi dat duhul - să fie astăzi un textilist, în cadrul Fabricii Apaca, cu garsonieră de 9/5 metri asigurată, cu înscriere sigură pe tabelul cu buteliile şi cu cartelă de pâine, făină şi zahăr dată ca supliment la salariu.

Ori, pentru autor nu contează „ce-ar fi fost” ci priveşte în profunzime: cine sunt vinovaţii pseudo-capitalismului de astăzi? De ce „cei de ieri, sunt cei de astăzi” ne având curajul să condamne comunismul decât de ochii lumii prin cozile lor de topor?

Cum s-a putut crea acel „monstru, pe numele său, COMUNISMUL”, cum spune autorul? Ai putea crede că Adrian-Ştefan se repede cu vehemenţă, virulenţă, violență, înfocare, înjurături şi sabie scoasă contra „monstrului”. Ehei! Asta o face însuşi monstrul! Câte „opere literare”  sau articole zilnice nu vedeţi scrise de însăşi tovarăşii de altădată? Câţi strigă astăzi „hoţul”  fiind ei înşişi cei mai mari hoţi?

De o fineţe extraordinară şi cu un umor ce rar îl găseşti în literatura „cazonă” de azi, Adrian-Ştefan Stoian pune pe hâtie, fapte de viaţă comunistă, proverbe, atitudini şi  evenimente, atât din „iepocă” cât şi din timpurile  vitejilor „geto-daci”, traci, huni. Dar şi din întâmplările cu draci şi sfinţi, ba chiar şi cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul.

Nu mai vorbim de muritori: Tudor Vladimirescu, Horia, Cloşca şi Crişan, Mihai Viteazul sau fauna mondială comunistă Stalin, Beria, Hrusciov, Gorbaciov, Ana Paucker, listă tip „CAP” cum scrie autorul.

Ineditul cărţii constă în faptul că o întâmplare cu oricare din aceste personaje, poate reală, poate nu, este o parodie ne mai întâlnită în literatura „cazonă”: reproducerea într-o manieră grotescă ale gesturilor, mișcărilor sau acțiunilor personajelor amintite, nu le aparţine de fapt, ele sunt reîncarnări ale unor contemporani care se zbenguie zi de zi prin mass-media şi printre noi, cu tot atâtea faţete câte are „monstrul, pe numele său, COMUNISMUL”.

Nu-i deloc greu să recunoşti braţele fiarei: cârnii, tălpenii, rizestii, arnăuţoii sau busuiocii securişiti din preajma lui Tudor Vladimirescu sunt cât se poate de reali, contemporani cu noi, cum de altfel însuşi Tudor ne e contemporan, precum Hristos, Dumnezeu sau Lucifer.

Ca să nu uităm asta, autorul se adresează obsedant şi chiar dacă cineva superficial ar zice deranjant, e nevoie mereu a ne aminti că noi suntem „Dragi tovarăşi şi prieteni, cetăţeni ai Erei Post Comuniste”     

Acesta este laitmotivul folosit de autor ca un fel de strigăt mocnit de revoltă: oare nu vedeţi „Dragi tovarăşi şi prieteni, cetăţeni ai Erei Post Comuniste” că ceea ce este  mai rău din evenimentele istorice ni se întâmplă şi acum?

Am exclus istoria din unele clase de şcoală pentru a risca să o repetăm? Se pare că monstrul comunismului mondial asta vrea!

Nicolae N. Tomoniu, director editura „Semănătorul”

 

 Vedeţi alte imagini pe blogul dr. George Anca:

http://georgeanca.blogspot.ro/2013/07/colocviile-de-marti-stefan-cel-mare-si_30.html

Pentru noutăţi vedeţi în dreapta caseta "George Anca blog"
http://georgeanca.blogspot.ro/2013/08/colocviile-de-marti-august-septembrie.html
 

"Cartea fiinţei iertate" va fi lansată la Bucureşti

PREFAŢA EDITORULUI

Apărut în anul 2012 la „Editura Semănătorul online” ca un volum inedit, eseul „Cartea fiinţei uitate” scris de Elena Toma vede - după câţiva ani - lumina tiparului anul acesta sub sigla editurii „Semănătorul” şi aduce un nou şi aşteptat eveniment de debut literar.

Ineditul constă în faptul că – aşa cum spune autoarea - lucrarea „nu este un argument ştiinţific sau documentaristic” ci o tema general-umană tratată psihologic : „încerc să clarific originile istorice ale religiei şi cauzele sau interesele comunităţilor sociale care au generat-o.”

Puţine lucrări din România au abordat tema religiei de o altă manieră decât cea… religioasă. De pildă, cum ar fi cea psihologică sau filosofică. De la Anton Dumitriu[1], licenţiat în matematici în 1929 şi în filosofie şi în 1938 când îşi susţine doctoratul cu teza „Bazele filosofice ale ştiinţei”, atât clericii cât şi istoricii, au tras – cum se spune - fiecare „turta pe spuza lor”. Pentru că este evident că între ei nu există abordări comune, intersecţiile interpretărilor lor de fapte, nu reprezintă decât o mulţime vidă.

In articolul meu „Ghiveciul Einstein: ştiinţă, creaţie, haos” spuneam: „Ştiinţa ajunge la apogeul ei de-abia atunci când se matematizează, când formează un sistem perfect coerent, raţional constituit. Religia reprezintă şi ea un sistem axiomatic coerent de idei prin Biblie, unde există principii care au consecinţe. Şi in permanenţă,  consecinţele se articulează mereu cu principiul iniţial, în mod perfect.

Spre deosebire însă de scopul cercetării ştiinţifice, scopul bibliei este etic si religios. Un punct de pornire necesar pentru orice examinare a ei, este Evrei 11.3: "Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin cuvântul lui Dumnezeu". Aceasta înseamnă că cele ce spune biblia despre creaţie este bazat pe revelaţia divină şi trebuie înţeles numai din punctul de vedere al credinţei. Acesta este aspectul care face o distincţie netă între abordarea biblică şi cea ştiinţifică.

Nu se pot face deci, corelaţii între abordarea ştiinţifică şi cea din punct de vedere religios. Punctul de vedere ştiinţific este „lumesc” iar cel religios afirmă faptul că Dumnezeu a creat totul şi le stăpâneşte pe toate. Pe acest temei, este dezvoltat marele univers spiritual al religiei. Luând în considerare această ipoteză în ştiinţă, nu poţi explica nimic. Cu toate  acestea, cu ajutorul religiei se pot explica toate extrem de clar şi simplu. Cu o condiţie: nici un principiu religios nu poate fi introdus în ştiinţă, precum nici o axiomă ştiinţifică nu poate fi introdusă în Biblie. Acest din urmă caz este ceea ce se cheamă azi pompos „creaţionism ştiinţific” cu o consecinţă finală fatală:„distrugerea principiilor biblice, distrugerea religiei!”. Autoarea are marele merit de a nu intra nechemată nici în casa ştiinţei nici în templul religiei.

Elena Toma priveşte din altă perspectivă şi faptele şi pe Dumnezeu „ca Ideal Moral Absolut”. 

Iată un paragraf edificator:

„Numai la nivelul unei comunităţi sociale adepţii majoritari ai unei religii neagă în faţa dumnezeului lor că minoritarii altor religii nu pot fi consideraţi membri comunitari legitimi. Evreii, influenţaţi de conducătorul religios Caiafa erau contra urmaşilor lui David. Biserica prin farisei se considera singura putere rămasă să decidă destinul poporului evreu în faţa suzeranităţii romane. Mesajul lui Iisus ce propovăduia mântuirea prin sacrificiu era de neacceptat pentru evreii ce-şi doreau un erou eliberator de sub ocupaţia romană.”

Şi încă,

„La început poporul l-a urmat pe Iisus pentru minunile sale, apoi l-a părăsit pentru că nu lupta contra romanilor. Iisus lupta împotriva unui rău universal şi nu se făcea părtaşul vreunei puteri terestre vremelnice. Miracolul învierii din morţi a lui Iisus a fost replica prin care Dumnezeu ca Ideal Moral Absolut a combătut divinităţile ca emanaţie a intereselor tribale.”

Un documentar TV de la  „Naţional Geografic” în zilele Paştelui ortodox 2013 se înscria  exact pe acelaşi coordonate pe care autoarea Elena Toma le intuise cu mult înainte de a publica online această carte în iunie 2012. Iată deci o confirmare importantă pentru o lucrare nepretenţioasă, care foloseşte termeni specifici şi chiar personali. Autoarea, bine inspirată, adăugă un glosar la final şi note de subsol. Acestea fiind zise, vă asigur că aveţi sub sigla editurii noastre o carte care merită pe deplin să fie citită.

Nicolae N. Tomoniu, director editura „Semănătorul”

Nota red. Cartea Elena Toma "Cartea fiinţei iertate" va fi lansată la primăria sectorului 2, Bucureşti, marţi, 30 iulie  2013, orele 17.00, în cadrul evenimentului cultural "COLOCVIILE DE MARŢI - Ştefan cel Mare şi Sfânt, punte între Orient şi Occident". Evenimentul va avea loc la Centrul socio-cultural „Jean Louis Calderon”, Str. J.L. Calderon nr.39, tel. 0213156670 (Parcarea în curtea primăriei)

---

[1] A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona şi al Centrului superior de Logică şi ştiinţă comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris şi la Institutul superior de ştiinţe umane din Urbino şi a obţinut în ţară mai multe premii ale Academiei Române.

O nouă carte la Editura "Semănătorul" Tismana

Videoclip: - Elena Toma -  "Cartea fiinţei iertate", ISBN 978-606-93373-1-8, Editura "Semănătorul Tismana", volum apărut în luna iulie 2013.

MEMORIILE  UNUI DESTIN

- recenzie -

                                  ELENA TOMA – CARTEA FIINŢEI IERTATE

Aşa după cum precizează autoarea în cuvântul de început, lucrarea „Cartea fiinţei iertate” se poate constitui într-un eseu bine structurat pe capitole, tratând mai multe teme, atât din punct de vedere religios, cât şi filozofic – teme ce îşi găsesc aplicabilitatea în societate. Elena Toma afirmă că „religia trebuie să slujească intereselor naţionale şi culturale ale poporului respectiv, altfel nu poate fi legitimă faţă de credincioşi”.

Plecând de la primele conflicte religioase, analiza autoarei parcurge încet şi profund trecerea de la matriarhat la patriarhat, explodând în constatări şi răbufniri în ceea ce priveşte menirea femeii în societate, mereu în conflict cu bărbatul care, servindu-se de mituri, doreşte mereu întâietate. Întrebarea care abundă este dacă femeia provine din coasta bărbatului sau dacă ea (Eva) îi împrumută lui (Adam) o bucăţică de creier, scoţându-l din adormirea latentă. „Cheia lumii o are numai conştiinţa”.

Transpunând aceasta în plan astral, autoarea se miră că „Dumnezeu nu este recunoscut ca ideal moral obiectiv ce triază, însufleţeşte şi transformă substanţa genetică în fiinţă umană”. De aici neputinţa oamenilor de a sesiza planul lui Dumnezeu. Nici apariţia materială a lui Iisus Hristos în rândul oamenilor ca trimis al Tatălui Ceresc, nu este percepută corect de către omenire: „evreii au negat mesajul mântuitor al lui Iisus ce acceptase să fie sacrificat pentru a deveni Salvator iertător”, ba mai mult a fost „contestat de către reprezentanţii bisericii evreieşti din acele timpuri istorice”, fiind considerat „un fiu ilegitim ce va fi crucificat ca un tâlhar”. Elena Toma tratează cu o profunzime biologică – ne bazându-se pe ştiinţă sau dogmatism, toate religiile lumii (cele mai importante), admiţând părerile tuturor naţiilor; nu face discriminări pe tot parcursul lucrării. Planurile – religios şi laic – se intersectează pe tot parcursul lucrării: „bisericile ca protecţie în timp tahionic cu înfăţişare de heruvim, un fel de navă aripată ce conservă informaţia îngerească”.

Materialul – sub influenţă angelică, este sustras legilor timpului fizic. Proiectul mesianic al Sfinţilor Prooroci  se va materializa în timp: „câmpul  tahionic al lumii vii este alcătuit din crepusculi energetici ce înmagazinează informaţia rezultată din materia vie”. El nu se răspândeşte haotic, rugăciunea fiind soluţia prin care natura întoarce individului  energia pe care acesta o trimite spre Univers, Creatorul  lăsându-l să fie propriul său arbitru.

Străbătând distanţe atemporale, autoarea zugrăveşte    fresce astrale în legătură cu organizarea şi configurarea perpetuă a cosmosului: „luna ar fi fost pământ terestru expulzat pe orbita gravitaţională când un meteorit provenit dintr-o altă galaxie ar fi lovit planeta. Meteoritul a fost captat în miezul de foc planetar, ceea ce a dus la îngheţul plăcilor tectonice în epoca glaciară. Informaţia extraterestră provenită din rămăşiţele meteoritului ar fi provocat malformaţiile ADN-ului terestru”. Perioada ar corespunde cu legenda îngerilor răzvrătiţi, osândiţi să rămână pe pământ. Ca o primă diviziune a existenţei umane ar fi aceea că o parte a oamenilor se retrage în pustiu devenind sfinţi, alta rămâne complăcându-se în păcat. Tema tratată de către autoare devine foarte interesantă, declanşând imaginaţii şi explicând totodată necesitatea apariţiei pe Pământ a Fiului Omului pentru a repara ADN-ul distrus sau furat de către şarpe prin puterea sa hipnotică.

O importanţă deosebită este atribuită de către autoare cunoaşterii în diferite etape a vieţii omului: „copilăria este cunoaşterea intuitivă, adolescenţa şi tinereţea îmbracă veşmântul cunoaşterii realiste. Bătrâneţea  dăruieşte învăţături urmaşilor”. Ca revers a cunoaşterii este necunoaşterea, generatoare de nenorociri. Omul este o fire ascunsă, cunoscută doar de Dumnezeu, Cel care l-a creat.

Foarte interesant pentru cititor este şi capitolul „Savanţi şi alienaţi” în care autoarea descrie cu o intuiţie foarte inspirată apariţia din OZN-uri a alienilor, „microbi cosmici” care au spart scutul satelitar al Terei, răpind oameni şi folosindu-i  ca şi cobai în cercetările lor: „ajunşi pe platoul farfuriei disperaţii constată că alienii îi supun la diverse experienţe genetice” – sindromul Abel şi sindromul Cain.

Idei ca: „spălarea energetică, ajutorarea orfanilor, asemănarea omului  cu Dumnezeu, plantele şi magnetismul animal, viaţa după moarte”, etc., fac din lucrarea doamnei Elena Toma o operă de referinţă în literatura consacrată. Uşurinţa cu care aşterne în pagină profunzimea ne arată maturitatea scriitoarei. Îşi acceptă martiriul de bunăvoie, precum Iisus care a pribegit patruzeci de zile în pustiu pentru a ne relata materia transformată în energie sub impulsul vitezelor mari.

În capitolul „Credinţe şi eresuri la români” scriitoarea explică într-un limbaj fluent, plin de încărcătură mistică teme precum: sânzienele, luptătoarele, vântoasele, ielele, licornii, rusaliile, caprele – toate acestea în scopul explicaţiilor telurice.

Ca o revoltă a omului altruist, împotriva celor ce evanghelizează lumea în scopuri materiale: „cum să înşeli şi să adormi vigilenţa altuia  prin cuvinte, cum să ucizi oamenii cu droguri şi medicamente periculoase, cum să produci bunuri inutile pentru a sărăcii populaţia, cum să plăteşti statului impozite şi taxe, cum să nu crezi în tine”, etc., Elena Toma se vede fără putere de a îndrepta ceva.

Cea mai eficientă luptă împotriva acestor nenorociri este refugierea în tradiţiile româneşti, privind sănătatea mentală care începe de la igienizarea locuinţelor şi acareturilor, până la sănătatea fizică şi spirituală, puse într-un echilibru fundamental.

Lecturarea cărţii Elenei Toma m-a trimis într-o rugăciune şi gândesc – ba mai mult sunt sigur că şi autoarea tot dintr-un fluid liturgic coboară.

    Florian Văideianu

     Jurist

Elena Toma - Nu-mi plac caracterele nedemne

Odaia bună din casa ţărănească

NU-MI PLAC CARACTERELE NEDEMNE

Nu vreau să păcătuiesc față de mine, nu vreau să urmez exemple sau căi  nedemne. În „şcolile ceaușiste”  am fost educată de profesori cu spinarea dreaptă față de politică, cu gândire nepătimaşă și înțeleaptă. De aceea nu am orbit, sunt echidistantă și nu mă frâng aplecându-mi spinarea după favoruri politice, nici nu mă iluzionez că există dreptate în cer.

Vremea dizidenților anticeaușiști deja a trecut: nu mai sunt oase de împărțit și fabrici de vândut la fiare vechi, cel ce-a depozitat prețul vânzării a sărăcit. Biserica i-a înghițit pe toți ateii în pântecele cel grotesc.

A trecut vremea nostalgicilor și fripturiștilor, a venit vremea realiștilor. De ce să batjocorez memoria lui Ceaușescu? Cei care i-au dat cu pumnii în cap tătălui meu, dizident anticolectivist, au fost ciomagari locali. Cei care m-au nedreptățit pe mine au fost proști cu diplomă și rinoceri de carieră. De ce au proștii diplome și deștepții, nu ? Proștii  memorizează chestionarele, deștepții cercetează și zic că nu sunt interesante. E dovedit științific că prostul nu poate fi dizident, el este ușor adaptabil și se cofundă ușor cu mâna dreaptă a rinocerului conducător.

Cum a ajuns rinocerul cap conducător? Din lipsă de personal, nu oricine poate înghiți orice mârșăvie. Revoltații sunt declarați ecologiști și sunt trimiși în pustiu ca să față ispitelor luciferice ce le promit scaun și slavă dacă acceptă să devină imorali. Unii cedează, alții sunt răstigniți  precum Iisus. Prudenții dau bir cu fugiții și-și zic cu satisfacție: nu m-am mânjit și nu voi fi răstignit.

De ce prudentul nu vrea să devină erou ?  De frică că imortalitatea sa rece va ceda cântărilor de slavă. Ceaușescu a ispășit ca să trăiască proștii majoritari, la români întotdeauna ispășește capul. Nu privesc înapoi cu mânie ci cu tristețe, explicându-mi:„ bunătatea implică naivitate”. Așa este, când ești meschin nu poți fi naiv, când nu ești naiv n-ai cum să fii generos. Când ești generos ierți ca un filozof.

Eu l-am iertat pe Ceașescu pentru că în politica externă a reprezentat țara cu demnitate, politica internă au făcut-o ciomăgarii locali și proștii cu diplomă. Din pustiu mă rog să moară mincinoșii actuali ca mâine să respire un aer proaspăt și dezinteresat cei tineri. Iată un răspuns articulat contra celor ce mai urlă încă la fantomele trecutului sperând că se vor transforma în oase bune de mâncat. 

Autor, Elena Toma

 

Elena Toma - Victimele mentalităţii regresive

VICTIMILE MENTALITĂȚII REGRESIVE

Evenimentele oribile, ce se petrec mai ales în mediul urban, demonstrează că lipsesc reperele morale ce ar trebui să ghideze viaţa comunitară şi familială. „Dacă păcat a fost într-un început, păcat să fie şi astăzi”, îşi zic cei ce împlinesc proorociile biblice. Din ştirile difuzate de canalele mass-media aflăm : o bătrână a fost violată de un adolescent, un tată şi-a violat fiica, o mama şi-a ucis copilul nedorit, un frate şi-abătut şi violat sora, peştii trafichează tinere fete abuzate, un soţ gelos şi-a mutilat soţia, un tânăr a violat un copil.

Religia tribală[i] şi interesul brutelor a culpabilizat misiunea educativă a femeii-mame. Stupiditatea argumentului religios şi pumnul brutelor au făcut şi fac istorie pe pământ. Mamele sunt încurajate de tribali să-şi educe copiii conform cutumelor forţei fizice ce marginalizează fetele şi răsfaţă băieţii. Forţa animalică este venerată, sensibilitatea ce umanizează este dispreţuită. Mentalitate exprimată şi la nivelul politicii mondiale, ţările înarmate impun respect şi se bucură de privilegii.

Cultul forţei fizice se întoarce ca un bumerang asupra membrilor familiei : fiul e abuzat de tatăl, tatăl e lovit de fiul crescut, sora e violată de tatăl sau frate, mama e lovită de tatăl şi dispreţuită de copii. Din cauza atmosferei violente din familie adolescenţii cad pradă proxeneţilor, se încred mai uşor în străini decât în membrii familiei lor. Atmosfera de insecuritate şi iminenţa unui viol din partea tatălui sau fratelui obligă tinerele fete să creadă în diverşi benevoli, aşa ajung florile României victime ale traficanţilor de carne vie.

Aşadar în loc să plătească agresorii imorali, plătesc nevinovatele ce acceptă promisiunile evazive pentru un loc de muncă în străinătate. Femeia civilizatoare deşi a avut prima acces la fructele cunoaşterii nu s-a ghiftuit, ci a ţinut morţiş să-l trezească pe bărbat. Bărbatul trezit a preluat controlul cunoaşterii şi a răsplătit-o pe ofertantă cocoşându-se strâmb : „Pesemne n-ai cap, de asta m-ai trezit ! Rău este că nu m-ai lăsat să dorm, bine este când mă ajuţi să mă înalţ pe gard. Nu mă contrazice căci altfel vei cunoaşte cât de puternic este pumnul meu’’.

Dacă idealiştii vor zice că aceste manifestări sunt de domeniul trecutului, rubrica cu ştiri reale îi contrazice. Ridicole dar şi periculoase sunt părerile xenofobe ale unor neghiobi ce fac declaraţii ironice la adresa femeilor chiar pe posturile de televiziune. Aşa sunt încurajaţi pumnii să avanseze în prim-planul vieţii sociale şi culturale. Păcat că aceştia s-au născut din pântece de femeie şi nu din eprubetele extratereştrilor.

Psihopatologia comportamentului deviant decurge şi din sanctificarea unor izvoare religioase. Biblia o carte de istorie ce descrie obiceiurile religioase ale triburilor originare este considerată chintesenţa tuturor cunoaşterilor. Cât de periculos e să justifici crimele ritualice prin aşa zisa ascultare a unor porunci divine. Criminalii obsesivi, bolnavii psihici, magii manipulatori îşi justifică crimele făcând referire la „învăţămintele’’ biblice.

Psihopatologia vieţii cotidiene scoate în evidenţă indivizi taraţi, aceştia îşi justifica actele de cruzime sau xenofobie făcând referire la nişte stereotipuri şovine din imbecilitatea culturală moştenită prin tradiţii şi obiceiuri româneşti : „Femeia dacă nu-i bătută de bărbat,nu-i cinstită’’. Interpretarea e după împrejurare: onorată de pumnii bărbatului sau educată să devină morală de pumnii imorali ai bărbatului. Gura slobodă a xenofobiei este cinstită de cei cărora le lipsesc calităţile adevărate ale bărbăţie. Vitejiile românilor vizavi de femei şi copii au făcut înconjurul Europei. Lupii vestici unşi cu toate alifiile îi consideră pe români potăi gata să muşte pe furiş. Culpabilizate sunt mamele masculinizate ce nu-şi înzestrează prin educaţie fiii cu sensibilitate şi nu-i învaţă omenia. Hristos a dorit ca misiunea bisericii creştine să fie civilizatoare. Cum este perceput păstorul român în comunitate : „Ascultă ce spune popa, nu fă ce face popa’’. Deci preotul nu practică cuvântul Evangheliei dar credinciosul trebuie să-şi însuşească învăţămintele, nu şi exemplele practice ale predicatorului.

Cum este perceput păstorul ortodox în Europa? Păstorul ortodox ce a luat urma oiţelor plecate la păşunat pe meleaguri străine e văzut ca traficant a locurilor de muncă, deci nu face activitate misionară precum cei catolici. Pesemne cei ce i-au acreditat s-au temut că oiţele ortodoxe vor rămâne ne tunse şi ne mulse, deci în pericol de a fi ademenite de alţi păstori.

Atrocităţile ce se petrec în familiile de români acasă sau comportamentul românilor în alte ţări nu interesează biserica ortodoxă. De ce pretinde păstorul să fie hrănit dacă nu munceşte ca să rodească binele? „Pomana îngraşă leneşul’’ este un proverb verificat. Biserica şi guvernanţii sunt preocupaţi de creşterea natalităţii. Câtă ipocrizie e să obligi o femeie schingiuită de un beţiv să nască copii. De ce nu sunt sterilizaţi violatorii şi taţii iresponsabili? De ce să fie obligate numai femeile să-şi asume consecinţele actului sexual ? Avorturile ce duc la infirmitatea sexuală sau la moartea femeii sunt consecinţa iresponsabilităţii bărbaţilor. Avatarurile creşterii şi hrănirii copiilor cad pe umerii femeii.

 Aşadar femeia-mamă trebuie să aibă dreptul de a decide asupra avortului legal. Dreptul la fericire şi bunăstare al oricărui copil trebuie să fie mai presus de instinctul matern natural. De ce nu dau exemple pozitive guvernanţii şi preoţii în ce priveşte creşterea ratei natalităţii ? Unii şi alţii au resurse materiale şi timp liber berechet.

Din perlele negre ale religiei : geneza biblică acreditează teoria primului hermafrodit Adam ce ar fi avut un uter uriaş în loc de o coastă normală. Hermafroditul a fost anesteziat şi chirurgul divin l-a operat zicându-i : „Te operez metafizic căci din cauza greutăţii poftelor şi intrigilor tale te vei prăbuşi în iad’’. Adam ruşinat de goliciunea sa morală (planurile de dominaţie îi fusese extirpate de chirurgul divin) s-a refugiat în codru, preferând să ducă o viaţă de bandit. Odată a fost prins şi iertat de un judecător mituit şi a mărturisit că dumnealui a ascultat de femeia ce l-a trădat. „Femeie ,a zis judecătorul către unealta dezvăluită a banditului, ascultă de bărbat şi ascunde-te bine’’. Femeia reală ce asistase pitită printre amintirile lor halucinante s-a îngrijorat : „Doamne fereşte, bărbaţii aceştia sunt nebuni. Decât să mă contrazic cu nebunii mai bine zic cum spun ei şi voi face după capul meu’’. De aceea femeia este considerată eminenţa cenuşie, adică ea ar decide la urma-urmei.

Obsedaţii zic că totul se învârte în jurul femeii. De exemplu, „revoluţionarii lui peşte’’, zişi plăcintari, spun că tovarăşul Adam-Nicolae era bolnav psihic, tovarăşa Eva-Elena era responsabilă de toate relele. Aşadar responsabilitatea este pentru femeie, ea trebuie să vegheze mereu. Majoritatea româncelor se refugiază în împărăţia cerurilor sperând că rugăciunile îi va îmblânzi pe tartori. Cohorte de femei cu hormoni împrumutaţi de la bărbaţi se calcă la propriu în picioare în speranţa de avea acces primele la miracole.

Rezolvarea problemelor ce ţin de violenţa în familie sau societate nu se rezolvă miraculos. Bestia trebuie educată şi sensibilizată pozitiv ca să-şi uite nostalgiile gen: „Atât de bine era în paradis, am fost maimuţe inocente ,ne lingeam şi ne deparazitam făcând amor în grup, nici nu mai conta dacă era o ea sau un el’’. Ȋn fapt aceasta este nostalgia indivizilor moderni, inteligenţi şi instruiţi dar incapabili să-şi castreze dorinţele bestiale. Perversiunile sexuale, obscenităţile verbale, stranietăţile intelectuale sunt defulările bestiei ce refuză să se evolueze. Manifestările violente, plăcerile obscene sunt regresii comportamentale.

Păstorii din trecut îi ameninţau pe credincioşi cu perspectiva iadului: o peşteră afumată, lipsită de confort, populată cu draci primitivi costumaţi în animale fioroase ce i-ar prăji pe păcătoşii lipsiţi de muşchi în chip de hrană dulce. Iadul real provocat de războaie, ciumă şi foamete a îndurerat multe generaţii de oameni. Astăzi tinerii de bani gata parodiază iadul în orgiile lor, dacă ar fi lipsiţi câteva zile de confort şi ar suferi de foame ar deveni mai responsabili.

De ce este atras tineretul de starurile la modă, nonconformiste? Aceştia reprezintă pentru ei exorciştii instinctelor lor bestiale, prin muzică şi dans sunt eliberaţi de tensiunile libidinoase violente. Există însă lupii cenuşii şi şerpii otrăvitori interesaţi să reducă tineretul la o turmă drogată. Mulţi părinţi se prăbuşesc psihic pentru că trăiesc mereu cu teama că fiii sau fiicele ar putea deveni victimele unor indivizi lipsiţi de scrupule. Atunci unde este dreptatea? Agresorii se bucură de toate înlesnirile democraţiei iar victimele sunt ridiculizate şi ameninţate .

Autoare : Elena Toma

---

[i] Dacă consideraţi că termenul tribal trebuie actualizat cu numele de gaşcă de cartier, gaşcă politică,  golaniadă masculină sau feminină, nu-i bai. Baiul e comportamentul regresiv, cu recăderi către manifestările primitive a unor indivizi sau grupări sociale care totuşi se bat cu pumnul în piept că prin practicarea violenţei sunt moderni. Tocmai acesta mă nedumereşte, modernismul ar reprezenta pentru unii descătuşarea unor energii viscerale deci nu îngrădirea lor în favoarea unui pluralism cultural tolerant.