A. MELIAN - CONCERTUL AGONIEI CA UN REFREN PESTE TIMP

ALEXANDRU MELIAN - CONCERTUL AGONIEI CA UN REFREN PESTE TIMP

Daca sufletul care a sângerat în cuvânt de ticăloşiile unei epoci blestemate este siluit astăzi să retrăiască blestemul unor ticăloşii similare, mintea, - mereu ispitind speranţa - întreabă şi se întreabă : mai ştie cineva de ce am îmbrăcat cămaşa morţii în decembrie 1989 şi  unde se află adevăraţii fii ai neamului românesc ? Deşi poeziile care urmează sunt scrise într-un atunci de întuneric ele sunt parcă progeniturile unui acum de coşmar.

    Cu adâncă tristeţe,

                       A. MELIAN

CONCERTUL AGONIEI

Privesc acest spectacol de secol în derivă

la mucul lumânării redevenit emblemă

si căutând speranţă, măcar de o colivă,

descopăr doar sfidare, absurd şi anatemă.

Eroi de bâlci şi toante în haine de regină,

mai potriviţi sub gratii sau poate în azile,

ocupă avanscena scăldată în lumină

şi, regizând ovaţii de-adunături umile,

 cioplesc destinul lumii spre moarte şi ruină…

    Si ce fac spectatorii gângavelor tirade ?!...

Topesc în lacrimi râsul şi-n ură disperarea,

se simt părtaşi nevolnici ai tristei mascarade

şi, aşteptând de-aiurea să sune deşteptarea,

se miră că pe scenă cortina nu mai cade…

  Sărmani de noi !!. preaplatnici cu-asupra de măsură !...

Nicicând nu se coboară cortina de la sine.

Unde-am văzut vreodat’ trufaşa impostură

       ieşind din avanscenă, aşa cu de la sine ?!...

   Să vină dar artiştii…şi altă partitură !...

Ianuarie 1985

AVERTISMENT

In unduirea de izvoare a gândului înaripat

vă ispiteşte bezna să ciocăniţi relee,

oştirile de visuri le-aţi sugruma-n tranşee

si zâmbetul speranţei l-aţi vrea crucificat.

Tâlhari de secol în derivă ! Zadarnică vi-i uneltirea...

Voi n-auziţi sorocul morţii cu şoapta lui justiţiară,

nici zvonul surd al răzvrătirii în sumbrul asfinţit de seară ?

Voi n-auziţi chiar cum trosneşte, printre blesteme, prăbuşirea ??!!...

Oct.1988

SUFERINTA ABSURDULUI

Simt cum se metamorfozează timpul

  în linii, în ninsoare şi-n jgheaburi de durere…

Icoana din adâncuri îşi rătăceşte nimbul

iar vocile chemării coboară în tăcere…

Simt cum se metamorfozează spaţiul

   în pulberi, în himere si-n aripă de moarte...

In mlaştina absurdă s-a nămolit nesaţiul

iar tot ce-a fost aproape pierdut e în departe...

Simt cum se frânge timpul şi spaţiu-l simt cum zboară,

temeiurile lumii se spulberă-n reversuri,

mă simt din mine însumi ca sunt zvârlit afară

si pribegesc spre moarte-ntr-o lume fără sensuri…

13 iunie 1988

PRIZONIER

Sunt prizonier în negură şi tină

si ţintuit mă simt de stâlpii umilirii,

rânjeşte cinic lanţul pe gândul de lumină

si mi-s ucişi în suflet, de jale, trandafirii.

Sunt prizonier în lacrimi de ruşine

si hăituit mă simt în fiecare clipă…

trufia bâlbâită mă-ngenunchează în ruine

si fier beton îmi toarnă pe fiece aripă.

Sunt hăituit în lanţuri de jalnic prizonier,

în negura de tină mă surpă disperarea,

uitat mă simt de codru, de zâmbet şi de cer,

cărarea mi-e pribeagă si-n doliu sărbătoarea.

Febr.1989

DOAMNE !

Care ne sunt păcatele de moarte şi ce blesteme ispăşim

   de-n poarta inimilor noastre bat fără preget rinocerii ?

Din care zbor de cucuvaie cu plânsul ei de ţintirim

i-au fost menite blândei turme imaşurile otrăvite-ale durerii ?

   Zadarnic urcă înspre ceruri şi rugăciunea şi-ntrebarea…

Prea bunul şi prea dreptul, prea plinul de înţelepciune

spre milă şi iertare pare-a fi rătăcit cărarea,

lovit cumva de amnezie sau poate de deşertăciune.

Să ne răspundem dară singuri, noi cei uitaţi de Domnul lumii :

păcatul nostru nepăcat e c-am fost buni şi-ncrezători şi veşnic mioritici,

că n-am găsit tămăduire epidemiilor minciunii

şi nici puterii jefuite de ticăloşi şi creieri paralitici…

Ianuarie 1989

Şcoala românească nu „scoate tâmpiţi”!

Şcoala românească nu „scoate tâmpiţi”!
Citiţi editorialul care va apare marţi, 31 iulie 2012,  în revista „Sămănătorul”

.

Contra urii, paranoiei şi demagogiei politice,

alimentate de presa vândută, să ne îndreptăm:

SPRE LUCRURI NORMALE

Prin evenimentele politice recente faptul este confirmat: România, prin conducătorii ei politici s-a împărţit în două-trei găşti de îmbogăţiţi în timp ce în marea masă a poporului sărăcit, fiecare individ îşi caută propria salvare prin genocidul instalat de vreo câţiva ani.

La data când scriu acest editorial, sâmbătă, 28 iulie 2012, nu cunosc rezultatul referendumului privind demiterea lui Băsescu, preşedintele căruia  îi  aparţine sintagma “şcoala românească scoate tâmpiţi”, după ce clamase timp de opt ani, “reformarea statului român”, a şcolii, a sistemului de sănătate şi a altor sectoare vitale ale ţării, ce au fost puse pe butuci.

 Faptul că acesta a declarat public - împotriva constituţiei care apără cetăţeanul - că statul român nu este dator să aibă grija “tuturor” (ceea ce este halucinant şi unic în lume!) nu cred că a aţâţat atâta lume încât să se treacă pragul electoral parşiv acceptat. Ne-am aştepta la o replică pe măsură de la cei batjocoriţi de Băsescu: ţigani şi ţigănci împuţite, găozari, tonomate, mămici şi bebeluşi, pensionari, bugetari puturoşi, profesori din şcolile de azi care produc tâmpiţi sau poliţişti care au îndrăznit să strige contra lui. Oare, se va produce?

Ar fi un pas înainte demiterea unui preşedinte pentru care poporul, nu reprezintă nimic mai mult decât o vorbă bună de spus în campania referendumului.

Dar dacă preşedintele Băsescu nu va fi demis?

Indiferent ce se va întâmpla, este evident că am ajuns la o lehamite tot aşteptând măsuri de redresare a crizei economice de la politicieni. Este fără însemnătate care vor fi aceia care vor conduce în viitor România cuprinsă de cancer şi datoare decenii de acum înainte.  Nu putem supravieţui într-o Europă antisocială. Sau cel puţin aceasta este impresia intrată în spontanul maselor, din Spania până în Grecia, din România până în Franţa.

Şi atunci ce-i de făcut? Doar noi, România profundă, vom avea de suferit!

Revista “Sămănătorul” îşi propune ca pe lângă menirea sa de promovare a creaţiei literare inedite şi mai ales de debut literar, să includă în paginile sale momente şi exemple de mare impact educativ, din şcoala românească. Dacă în ultimii ani sistemul educativ a degenerat din cauza unui guvern iresponsabil, să punem umărul la redresarea lui dacă noul guvern asta promite.

Pentru că promisiunea lui nu face doi bani fără o acţiune hotărâtă a poporului. Orice ţăran ştie că nu-şi poate asigura viitorul copiilor săi fără învăţătură iar ideea generată la nivel de mass-media, prin care poţi să reuşeşti în viaţă prin şmecherii, hoţii şi gudurare pe lângă cei cocoţaţi politic în domeniile vieţii economice trebuie să dispară.

Această atitudine nu este uşor de îndepărtat şi nu va dispare decât dacă va deveni un fenomen de masă. Îmi fac datoria de a semnala faptul că în şcolile unde a fost implantată o sămânţă sănătoasă de instruire şi o atitudine adecvată faţă de învăţătură, lucrurile decurg normal şi aceste şcoli, departe de a “scoate tâmpiţi”, sunt un pilon important în strategia de care vorbesc.

 În anul 2002, am amenajat, la şcoala Pocruia-Tismana, primul laborator de informatică din zona Tismana şi am realizat primul site al unei şcoli dintr-un sat al regiunii muntoase a judeţului Gorj. Cu timpul, acest laborator s-a modernizat cu toate că eu am ieşit la pensie. Sămânţa a prins aşadar roade şi astăzi, prin grija fostei directoare Florentina Grindeanu, (profesoară de lb. română!) 15 calculatoare, legate într-o reţea locală şi cu acces Internet, fac ca instruirea din acel sat să nu fie cu nimic mai prejos ca una din marile centre urbane!

Tocmai de aceea, considerăm că o revistă de cultură de astăzi nu poate rămâne departe de cuceririle tehnice ale sistemul global de informatizare şi în consecinţă, prezentăm pentru prima dată de la apariţia revistei “Sămănătorul”,  câteva pagini cu fragmente dintr-un volum vizând programarea în Turbo Pascal şi legături spre site-uri cu tematică de specialitate: limbajul HTML, lecţii pentru Visual Basic, realizarea unui site.

Dar nu numai atât. La  cerinţa mea, ing. Antonio Tomoniu, preşedintele asociaţiei “Dorna Tismana” ne pune la dispoziţie alte pagini, prin care se prezintă, atât elevilor cât şi profesorilor, un instrument extrem de util pentru învăţarea diverselor discipline de învăţământ: pachetul UnivTest Generator Pro, în stare să creeze în doar câteva minute, teste folositoare atât elevului cât şi profesorului dornic de a pune la dispoziţia elevilor săi o metodă modernă de învăţare.

 Consider că prin folosirea acestor tehnici, vom putea să integrăm România la sistemul mondial de învăţământ, care tinde să devină prin individualizare şi instruire complementară un sistem ultra-performant, adaptat provocărilor crizei economice mondiale şi schimbărilor climatice cărora trebuim să le facem faţă din ce în ce mai intens.

 Trebuie în egală măsură să demonstrăm conducătorilor vremelnici, de la noi din ţară şi din lumea largă, că soarta lumii nu constă în demersurile lor propagandistice ci în instruirea şi vitalitatea popoarelor lor. Pentru ca niciodată pe glob, vreun dictator paranoic să nu eticheteze şcoala tării lor ca o instituţie a statului care “scoate tâmpiţi”!

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Sămănătorul

Alexandru Melian - PARANOIA REFERENDUMULUI

PARANOIA  REFERENDUMULUI

    « Bătălia referendumului », cum le place unora să numească evenimentul din 29 iulie, - care ar trebui să fie în realitate un act normal de exercitare a suveranităţii poporului – a fost transformată într-o adevărată dezlănţuire paranoică. Toate simptomele acestei boli se manifestă în toate punctele cardinale ale geografiei politice.
    De la parada ideilor fixe şi exploziile orgoliilor nestăpânite, până la mania persecuţiei şi rătăcirea completă a raţiunii, a bunului simţ, a ruşinii, clasa politică, massmedia şi comentatorii de serviciu oferă publicului românesc şi internaţional un circ ridicol în care artiştii şi simpaticele animale dresate au fost înlocuite, în cea mai mare măsură, de cabotini şi de « animale politice », nu doar neîmblânzite dar gata să se sfâşie unele pe altele. Si nu oricum, ci « în numele poporului », adică în numele acelei entităţi umane prin care ajung la putere, la posturi gras plătite şi la mijloacele care le permit să întocmească, să risipească şi să jefuiască bugete. In numele poporului de care uită imediat ce au pus mâna pe butoane şi pe care o tratează ca pe o turmă numai bună de muls, de tuns şi la nevoie de pus la frigare.
    Că Traian Băsescu trebuie demis pentru tot răul şi urâtul cu care a maculat instituţia prezidenţială şi mai ales cu care a batjocorit un popor întreg, este, - din punctul meu de vedere – nu doar o datorie, ci un imperativ. Numai că acest act de vidanjare politică nu trebuie făcut cu vidanja. Adică nu preiei mizeriile celui pe care vrei să-l scoţi din arena politică tocmai pentru că e mizerabil. Or, ce constatăm ? Limbajul birjăresc al suspendatului, seninătatea cu care debitează minciuni, semi-adevăruri ori adevăruri trunchiate, neruşinarea cu care neagă evidenţele au devenit armele, instrumentele pe care le-au pus la bătaie şi adversarii lui. Insultele lui Băsescu se duelează cu cele proferate, patetic sau imperturbabil, de preşedintele interimar sau de primul ministru, « lovitura de stat » a primului este aberaţia complementară a negării de către ceilalţi al oricărui scurt circuit în instrumentarea  actului de suspendare, preşedintele suspendat n-a tăiat salariile românilor aşa după cum Victor Ponta n-a plagiat, moştenirea medievală de a merge cu jalba-n proţap pe la curţile străine n-au actualizat-o doar pedeliştii, iată se pregatesc şi adversarii lor s-o facă pentru a pârî la Uniunea Europeană decizia lui Băsescu de a boicota referendumul. (Ca şi cum cancelariile occidentale n-ar avea suficiente şi performante mijloace de informare sau domnul Barosso n-ar avea altceva mai bun de făcut decât să ia primul avion spre Bucureşti pentru a-l urechia pe « jucătorul » giruetă !!)
    Ceea ce este şi mai întristător e faptul că s-au molipsit de aceste maladii politicianiste până şi oamenii de cultură. Nu cei făcuţi pe puncte, cu diplôme cumpărate şi doctorate plagiate, ci oameni de cultură autentici pe care i-am fi dorit într-un alt orizont de aşteptare. Unde să afle oamenii modele de cumpătare, de rigoare şi relativism, de judecată cumpănită şi drept la existenţă a opiniilor care sunt diferite de ale tale ?
    Zilele trecute am rămas cu un gust amar când la un post de televiziune cineva, - istoric, scriitor, jurnalist, cum l-a prezentat moderatorul – declara, cu un soi de încrâncenare aparent senină, că cine nu vine duminică la vot sau  cine nu votează suspendarea lui Băsescu, este ori semidoct ori înapoiat mintal. Adică cine nu-i împărtăşeşte opiniile şi opţiunile e bun de trimis într-un ospiciu. Iar un savant, de exemplu, un scriitor (ca dumnealui), un filosof, un profesor sunt nişte mediocrităţi intelectuale, dacă nu nici măcar atât. Dezolantă atitudine, cu atât mai mult cu cât intolerantul grizonat părea a fi destul de tânăr pentru a nu fi fost modelat de maşinăriile totalitare. Ce viitor are democraţia noastră cu asemenea mentalităţi, cu asemenea oameni şi cu o asemenea ofertă politică !!??
     Referendumul va trece dar, indiferent de rezultatul lui, marile probleme ale României vor rămâne ca un blestem, atâta timp cât clasa politică, societatea civilă şi cărturarii acestei ţări nu vor deveni adevăraţi semănători de speranţe.

                                                                  Alexandru MELIAN

Al. Melian - SCOPUL SCUZA MIJLOACELE ?

SCOPUL SCUZA MIJLOACELE ?

Moto: …”vechiul raţionament cinic  scopul scuză mijloacele nu este o cheie de aur cu care deschizi, ci un lanţ ruginit care te încătușează.”

Ce a însemnat regimul Băsescu şi guvernele sale pentru România ultimilor ani a simţit-o fiecare roman pe pielea lui. In “Scrisoare deschisă politicienilor ţării”, publicată în revista online   samanatorul.blogspot.ro/2012/01, adresam un apel aproape disperat celui care ocupa fotoliul de preşedinte şi tuturor politicienilor ţării de a nu pune din nou la încercare răbdarea românilor, prin politica şi comportamentul lor, infectate de incompetenţă, iresponsabilitate şi clientelism generalizat.

După câteva luni, ultimul guvern marionetă era înlăturat printr-o moţiune de cenzură şi ajungea la putere opoziţia. Cum anume, erorile de constituire a guvernului şi pericolele pe care toate acestea risca să le genereze le-am pus în lumină într-o altă intervenţie, “Apel adresat noilor ajunşi la putere” (samanatorul.blogspot.ro/2012/05) .   Exprimându-mi aprecierea asupra declaraţiei repetate a fostei opoziţii de a promova o altfel de politică decât cei înlăturaţi de la putere, precum şi speranaţa că o nouă generaţie va pune capăt moravurilor şi năravurilor care au înveninat şi sărăcit ţara, atrăgeam atenţia că ea şi-a început mandatul în mod îngrijorător: Că aţi înlăturat guvernarea Ungureanu este o victorie, cum s-a obţinut ea  este un eșec. După ce aţi condamnat cu vehemenţă traseismul politic și UNPR ( ca formaţiune imorală și mai ales grup parlamentar fară legitimitate politica )  – și pe bună dreptate, pentru că această « curvăsărie politicianistă», care durează de peste 20 de ani, este nu doar o sfidare și o insultă adusă alegătorilor, ci și un mecanism vicios, nelegiuit care falsifică și murdărește viaţa politică – aţi primit cu braţele deschise (ca să nu spun că aţi ademenit cu « zâmbete de sirenă ») giruete ideologice și morale din arcul guvernamental, trăind sub deviza tuturor veneticilor : ubi bene, ibi patria (partidul) și aţi îndreptăţit presa să titreze cu majuscule, « MAREA IMPACARE  PONTA - OPREA ». Românul are o judecată foarte severă faţă de cei  “care ling acolo unde scuipă” și nu mai puţin severă faţă de cei care se  întovărășesc cu aceștia, chiar dacă din raţiuni de conjunctură și în scop benefic..

        Din păcate, astăzi se poate constata că n-a fost vorba de un accident conjunctural şi că, de fapt, noua putere a schimbat-o pe cea veche dar i-a păstrat metehnele. Motivaţi în aceste zile, aproape exclusiv, de o maladivă sete de putere, pentru satisfacerea căreia totul este permis, cei în care ne-am pus speranţa au aruncat  între paranteze legi şi regulamente, au pornit la asalt împotriva instituţiilor şi oamenilor care nu răspund comenzii lor politice, tratează cu aroganţă tartuffiană opoziţia şi cu superficialitate vinovată adevăratele probleme ale ţării. Adică exact cum au procedat înaintaşii lor şi care au fost înlăturaţi tocmai pentru asemenea motive. De altfel, în susţinerea unora dintre măsurile abuzive, actuala putere invocă abuzurile vechii guvernări, ca şi cum ea nu ar fi pretins că vrea sa vină la putere pentru  întronarea legii acolo unde ea a fost detronată, ci pentru a-şi concura în abuzuri înaintaşii.

        Nu scopul de a-l suspenda pe Traian Băsescu este discutabil (comportamentul şi actele sale din ultimii ani justifica pe deplin un astfel de demers),ci mijloacele folosite pentru aceasta. Graba, precipitarea cu care a fost instrumentată această acţiune, nu o dată în dispreţul pavoazat al legii, a dat impresia că actuala majoritate, temătoare de alegerile din toamnă, vrea să-şi vadă sacii în căruţă înainte de a rămâne fără boi. Ştiind cum au ajuns la putere, dacă erau de bună credinţă şi dornici să-şi slujească ţara responsabil şi cu demnitate, ar fi trebuit să se preocupe cu toată energia de administrarea României, adusă în pragul colapsului,  de rezolvarea urgentă a celor mai acute probleme ale populaţiei,  de  pregătirea  cu grijă a desfăşurării  alegerilor parlamentare şi abia după ce ar fi fost legitimaţi, în mod autentic de poporul roman, să treacă la acţiuni de fond privind instituţiile statului şi legile ţării. Din păcate, cei ajunşi la putere cu ajutorul traseiştilor, cei atât de vehement criticaţi pe când USL se afla în opoziţie, par a nu fi avut alte obiective mai importante decât îndeplinirea visului prezidenţial al lui Crin Antonescu (fie el şi interimar) şi a ambiţiei orgolioase a lui Victor Ponta de a-şi îngenunchea  toţi adversarii, indiferent cu ce mijloace. Numai că scopul nu scuză mijloacele, aşa după cum impostura nu validează omul.

Actuala putere ar trebui să înţeleagă faptul că românii n-au ieşit în stradă şi n-au ales în mod masiv în organele locale  reprezentanţii USL ca să se trezească în faţa aceleiaşi Mării cu altă pălărie. Ba chiar a unei Mării cu mai mult apetit pentru centură, bătut din picior şi suliman înşelător.

Cât de întristător este pentru o ţară să se trezească cu un prim ministru plagiator şi uzurpator de titluri şi cu un preşedinte (fie el şi interimar) dublu repetent în studenţia lui îndepărtată şi lider incontestabil al chiulangiilor din Parlament !!! Este o realitate tragică pe care doar alegătorii o pot neutraliza. Este necesar însă ca,  dincolo de înţelepciunea şi curajul acestora, societatea românească să ofere alternative fiabile la actuala clasă politică, compromisă total în cei 22 de ani de la Revoluţie.

 Altfel, viitorul României va fi sumbru iar speranţa renaşterii pe temeiul valorilor autentice ale poporului nostru va deveni un fel de Fata Morgana.

                                                        Alexandru  MELIAN

A. Melian- IMPERTINENŢA NERUŞINATĂ A UNUI NOSTALGIC

IMPERTINENTA  NERUSINATA  A  UNUI  NOSTALGIC

            Căpetenie de uniune etnică,  transformată abuziv în partid politic prin iresponsabilitatea sau complicitatea conducerii FSN, în lunile tulburi de după Revoluţie, Marko Bela îşi confirmă identitatea de poetastru al epocii comuniste, metamorfozat peste noapte în lider politic pro-capitalist, anti-românesc şi super-negustor.

            Obişnuit de ani mulţi să profite de toate guvernele în care a intrat împreună cu grupul său, aproape totdeauna prin trădare şi şantaj, acum, când se simte lipsit de butoanele ce i-au fost mereu puse la dispoziţie, devine agresiv şi neruşinat, imaginându-şi că în acest fel îi va convinge pe cetăţenii români de origine maghiară să-l aleagă din nou, - pe el şi pe acoliţii lui - acolo unde, sub lozinca de apărători etnici, n-au făcut decât să se îmbogăţească şi să semene discordie .

             Protestează dumnealui că Guvernul a anulat o hotărâre aberantă a cunoscutului ministru ungurean, privind UMF Târgu Mureş (vezi articolul nostru din Samanatorul,   « Ungureanu care decide ungureşte » ), că s-a decis recuperarea mitei electorale dată primarilor PDL şi UDMR pe ultima sută de metri a guvernului precedent, - ignorând fără jenă că de bani « pentru drumuri, scoli, grădiniţe » are nevoie nu numai comunitatea d-lui, ci toate comunităţile din ţară - şi se plânge cu aroganţă că nu e iubit. Imaginaţi-vă ce dramă sentimentală trăieşte acest Făt frumos al politicii româneşti ! La festivitatea de lansare a candidaţilor UDMR de la Târgu Mureş, în acordurile imnului Ungariei (căci asta este ţara lor, deşi mănâncă pâine, - de fapt cozonac – în ţara noastră), el declara, cu timbrul lui inconfundabil, că « nu suntem iubiţi, nu ne iubeşte Victor Ponta, nu ne iubeşte PSD, nu ne iubeşte Crin Antonescu, nu ne iubeşte PNL, nu ne iubesc politicienii români. Nu ne iubeşte Senatul UMF ». Dar cine vă iubeşte pe dv., domnilor, şi pentru ce v-ar iubi ? In realitate, nici măcar românii de origine maghiară nu vă iubesc, pentru că au înţeles până la urmă că nu interesele lor stau la baza apariţiei UDMR şi  a activităţii ei, ci propriile interese de grup şi de gaşcă. Priviţi-vă în oglinda pe care v-a oferit-o Lazlo Tokeş, deşi ea este fidelă, în aceeaşi măsură lui însuşi şi celor pe care i-a adunat în jurul său.

            Ar trebui să ştie d-l poet Marko Bela că iubirea este un sentiment sacru şi că în politică el se profanează. Ar trebui să ştie, de asemenea că ura nu poate naşte iubire. Si la urma urmei, dv. nu de iubire aveţi nevoie, ci de respect. Or, nu poţi respecta o uniune care se transformă în partid etnic în împrejurări tulburi şi cu complicităţi vinovate, nu poţi respecta o formaţiune care-şi întemeiază supravieţuirea politică pe negustorie, şantaj şi trădare, o formaţiune care-şi cultivă interesele personale meschine, semănând discordie într-o societate hărăzită bunei înţelegeri, un grup care-şi proclamă Ungaria patrie de suflet şi tratează România ca vacă de muls.

            Cu atât mai puţin e demn de respect Marko Bela, - el ar putea foarte bine să se ia de mână cu Csibi Barna, sasul care l-a decapitat simbolic pe Avram Iancu şi care, recent purta de gât o pancartă contra APARTHEIDULUI din România – atunci când, înflăcărat de nostalgii bolşevice, trece la ameninţări provocatoare . « Le-ar plăcea acestor drăguţi politicieni să refacem Regiunea Autonomă Maghiară ? » Auziţi ce gărgăuni îi foşgăie prin minte !!.. Se vede treaba că, în căldurile lui nostalgice, « drăguţului » de Marko Bela i s-au  defectat busola minţii şi ceasul timpului. El pare a nu fi aflat nici astăzi că Stalin e oale şi ulcele iar tancurile sovietice au devenit istorie.  El pribegeşte încă pe drumurile însângerate ale anilor 1940-1950 şi se crede politrucul trimis de la Moscova să joace ceardaşul pe cadavrele celor care nu-l iubesc.

            Domnule Marko Bela şi toţi cei cu care trudiţi la demolarea României, nu uitaţi proverbul românesc, care e de fapt universal : « Cine seamănă vânt, culege furtună » !!...  Si, parafrazând această cugetare înţeleaptă, v-aş spune în încheiere că cine seamănă ură nu poate culege iubire.

 

                                                   Alexandru MELIAN