Un alt scriitor care va trăi prin opera sa

In memoriam,

scriitoarea Olimpia-Octavia Berca…

                         

Eugen Dorcescu , 6 noiembrie 2014

Psalmul 22 (23)

       

Acum, că Domnul e păstorul meu,

Oare de ce voi duce lipsă eu ?

Odihnă-mi dă, păşunile sunt verzi,

Cu ape liniştite şi livezi.

†

Îmi întremează sufletul. De rău

M-absolvă, căci ador Numele Său.

O, Doamne, chiar când calc a morţii vale,

N-am teamă, că-s sub paza mâinii Tale.

†

Pasul mi-l laşi să treacă şi să meargă,

Strunindu-mi-l cu înţeleapta-Ţi vargă.

Atunci când toţi vrăjmaşii sunt de faţă,

O masă-mi pui Tu, dis-de-dimineaţă.

†

Capul mi-l ungi cu mir din cel mai fin,

Paharu-mi se revarsă de prea plin.

Aceste negrăite bucurii

Întreaga viaţă mă vor însoţi.

†

Voi locui în casa Domnului

La nesfârşit, prin îndurarea Lui.

(Duminică, 2 noiembrie 2014)

Sursa:

http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/11/06/in-memoriam-scriitoarea-olimpia-octavia-berca/

Scrieri la Sămănătorul – Editura online

Prezentare:

http://www.samanatorul.ro/editura-online-2011/html/olimpia_berca.html

OLIMPIA BERCA - ( Poieni - Cluj), Critic si istoric literar, eseist, cercetător stiintific. Căsătorită cu poetul Eugen Dorcescu.  Prezentare.

        - Poezia lui Eugen Dorcescu, comentată de... - Crestomatie critică, critică şi istorie literară, documentaristică, comentarii dedicate cărţilor lui Eugen Dorcescu, format pdf, 1128 Ko, vedeti coperta jpg, 349 kb (mart. 011)

         - Departe de centru, aproape de centru, – cronici literare, comentarii dedicate cărţilor unor scriitori precumpănitor contemporani, format pdf, 300 Ko (dec. 09)

BERCA, Olimpia-Octavia

Eseist, critic literar, traducător. Născută la 5 iunie 1933, Poeni, jud. Cluj. Soţia poetului Eugen Dorcescu.

Studii:

Şcoala primară „Spiru Haret” din Timişoara (1940–1944);

Liceul „Carmen Sylva” din Timişoara (1944–1952);

Facultatea de Filologie, Universitatea din Timişoara, secţia română-germană (1958–1963).

Doctor în ştiinţe filologice (1976).

Profesii:

Cercetător,

Cercetător ştiinţific,

Cercetător ştiinţific principal la Filiala din Timişoara a Academiei Române (1963–1996).

Colaborează la: „Contemporanul”, „Familia”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Scrisul bănăţean”, „Limba română”, „Limbă şi literatură”, „Studii şi cercetări de lingvistică — Caiet de semiotică”, "Banat", "Orient latin",„Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45”, „Reflex”, „Caligraf”, „Rostirea românească”,Radio Timişoara, TV Timişoara etc.

Volume publicate:

Poetici româneşti, Timişoara, Editura Facla, 1976;

Dicţionar istoric de rime, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983; Dicţionar al scriitorilor bănăţeni, Timişoara, Editura Amarcord, 1996;

Lecturi provinciale, critică literară, Timişoara, Editura Eubeea, 2003;

Despre maeştri, critică şi istorie literară, Timişoara, Editura Mirton, 2003.

Provincia literară, critică şi istorie literară, Timişoara, Editura Eubeea, 2008.

Poezia lui Eugen Dorcescu. Crestomaţie critică, Timişoara, Brumar, Fundaţia Triade, 2010 (în colaborare cu Sorina Ianovici-Jecza);

Departe de centru, aproape de centru, critică literară, Editura Mirton, Timişoara, 2012.

Colaborări la volume colective:

Studii de limbă şi stil, coordonare ştiinţifică, G. I. Tohăneanu şi Sergiu Drincu, Timişoara, Editura Facla, 1973;

Seria Limbaj poetic şi versificaţie în secolul al XIX-lea, Universitatea din Timişoara, 1975–1984;

Filologie XX, volum îngrijit de Francisc Kiraly, Ivan Evseev şi Ioan Muţiu, Universitatea din Timişoara, 1977;

Academia şi Banatul, volum îngrijit de Ion Iliescu şi Sergiu Drincu, Timişoara, 1988; Dicţionarul general al literaturii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004 şi urm.

Ediţii îngrijite:

C. Diaconovici Loga, Gramatica românească, Timişoara, Editura Facla, 1973;

G. Coşbuc, Versuri, Timişoara, Editura Facla, 1987;

Colecţia „Cartea şcolarului”, serie îngrijită, cronologie şi referinţe critice de Olimpia Berca:

Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis;

Ion Creangă, Amintiri din copilărie;

I. L. Caragiale, D-l Goe;

G. Coşbuc, Iarna pe uliţă;

Constantin Negruzzi, Sobieski şi românii;

Mioriţa, Greuceanul, Timişoara, Editura Excelsior, 1998.

Traduceri:

Jules Dorsay, Motanul negru, Timişoara, Editura Excelsior, 1994;

Roland Jaccard, Nebunia, Timişoara, Editura de Vest, 1994;

Michel Tardieu, Maniheismul, Timişoara, Editura de Vest, 1995.

Traduceri în colaborare:

André le Gall, Anxietate şi angoasă, Timişoara, Editura Marineasa, 1995.

Premii literare:

Premiul pentru critică şi istorie literară al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003);

Premiul pentru eseu la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară Religioasă, ediţia a II-a, Timişoara, 2005;

Premiul "Opera Omnia" al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 2013.

Referinţe critice (selectiv):

În volume: Nicolae Ciobanu, Însemne ale modernităţii, Bucureşti, Cartea Românească, 1979; Alexandru Ruja, Parte din întreg, Timişoara, Editura de Vest, 1994; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori şi lingvişti timişoreni, Timişoara,Editura Marineasa, 2000; Maria Niţu, Seducţii literare, Timişoara, Editura Eubeea, 2005; Dicţionar al scriitorilor din Banat, coordonator Alexandru Ruja, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2005; Aurel Sasu, Dicţionar biografic al literaturii române, Piteşti, Editura Paralela 45, 2006; Alexandru Ruja, Printre cărţi, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2006; Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Timişoara literară. Dicţionar biobibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor - Filiala Timişoara, Timişoara, Editura Marineasa, 2007; Ion Arieşanu, Printre înţelepţi, Timişoara, Editura Eubeea, 2008; 

Lăcrămioara Ursa, Pecetea destinului. Creatori în Banat, Editura Eurovest, Timişoara, 2009; Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul scriitorilor români de azi, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 2011;

Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, II, Editura Semne, Bucureşti 2009 etc.

În periodice: Nicolae Ciobanu, „Luceafărul”, nr. 42, 1976; Laurenţiu Ulici, „România literară”, nr. 38, 1976; Al. Graur, „România literară”, nr. 28, 1984; Nicolae Mocanu, „Steaua”, nr. 2, 1984; Valentin Taşcu, „Cercetări de lingvistică”, nr. 2, 1984; Gheorghe Chivu, „Limba română”, nr. 5, 1984; Vasile Sari, „Limbă şi literatură”, nr. 3, 1984; Livius Petru Bercea, „Banat”, nr. 4–5, 2004; Alexandru Ruja, „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45”, 1 februarie, 2005; Constantin Stancu, "Agero", Stuttgart, 5 iunie 2010;

Iulian Chivu, „Agero”, Stuttgart, 5 mai 2012; „Naţiunea”, 5 mai 2012; „Banat”, 4, 2012; Livius Petru Bercea, "Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", 12 iunie 2012; Dorin Murariu, "Banat", 9, 2012 etc.

Sursa:

http://www.uniuneascriitorilortm.ro/content/berca-olimpia-octavia

Cesare Pavese sau armonia lirică

Cesare Pavese sau armonia lirică

 Cesare Pavese(1908-1950) este un cunoscut jurnalist, eseist . critic literar, poet, romancier italian.Cunoscutul critic Michele Prisco, îl aprecia astfel  în prestigioasa revistă,,La Fiera Letteraria’’( Mândria literară), în 1974: ,,La Pavese, aproape în toate paginile, se simte natura sa autentică de scriitor. Pentru Pavese discursul riscă mereu să se mute în echivoc în sensul că proza lui are acele structuri pe care le-am întâlnit numai la americani precum Faulkner şi Hemingway.’’

VISE ÎN LAGĂR

          Erau unele dimineţi în care ne trezeam ciudat de odihniţi, atât de odihniţi, încât ni se părea că suntem frânţi de oboseală. Trupul ne atârna ca plumbul aşa cum îţi atârnă câteodată în somn. În spate şi la picioare ne curgea un sânge toropit, dar viu. Când ne uitam unii la alţii, fiecare dintre noi părea că vine de undeva, de departe. Vorbeam despre zi, despre vremea pe care nădăjduiam frumoasă, deşi până şi bucata de cer era acoperită de nori întunecaţi. Dar niciunul nu îndrăznea să spună că tocmai toropeala şi oboseala cerului ne îndemnau să stăm cu ochii închişi de mulţumire, o mulţumire ascunsă, ce ne lăsa nehotărâţi.

Nu ştiu dacă mai târziu, în timp ce ne plimbam printre barăci, se găsea printre noi vreunul care să-i povestească tovarăşului său cum îşi petrecuse noaptea. Într-o zi mă întrebară: ,,Tu  ce ai visat?’’ dar n-am ştiut să le răspund decât că dormisem ca un copil, fără vise.

Eram ca nişte copii printre barăcile acelea întunecate şi triste, şi, în aşteptarea încolonării pentru plimbarea obişnuită, unii fugeau de ici acolo, căutând câte ceva, alţii şedeau şi trândăveau pe câte o ladă sau pe o treaptă. Cu toţii trândăveam, dar erau unii care ţineau morţiş să se lase copleşiţi de căldură. Se temeau de gândul că ar fi trebuit să se deştepte apoi, la o chemare venită, de undeva, din afară, pentru a pătrunde iar în zi. Şi totuşi, toropeala aceea era în noi şi ne aducea o oboseală imensă răbdată cine ştie cât şi cine ştie unde. Aveam impresia că ne împiedecăm, în zorii zilei, la deşteptare, ca cel care iese dintr-o mare în care a înotat  până la capătul puterilor, lăsând să-i cadă drept în jos, în apă, picioarele istovite. Ceva se întâmplase cu certitudine în timpul nopţii. Visasem cu atâta convingere, încât acum orice amintire părea că-i ştearsă în noi şi stăruia în sânge, rămânea doar o stupoare lină de îndoieli; la fel ca şi zumzetul tăcerii care te face uneori să te gândeşti la un urlet, la un zgomot atât de asurzitor încât nu mai auzi nimic.

Nu-mi este ruşine să mărturisesc că-mi este teamă de întuneric, mie care m-am ţinut dârz în lagărul acela al disperării şi al mizeriei, în care fiecare zi, când răsărea senină ne copleşea de întristare, atât era de absurdă. Ne temeam nu numai de întuneric,ci şi de noi înşine.Nu însemnă neapărat că cel care e teme de întuneric, crede în minuni posibile. Este nici mai mult nici mai puţin decât un om care ştie că sângele şi gândurile lui se pot trezi din amorţeală în contact cu întunericul şi pot să spumege de minuni, cum spumegă de transpiraţie calul. Se întâmplă, câteodată, să ne trezim dimineaţa, încetul cu încetul, fără nici o zguduitură, aşa cum s-ar apropia o luntre uşoară de mal; coboram din pat amorţiţi, uitându-ne în jurul nostru surprinşi ca şi cum barăcile ar fi fost aceleaşi eterne barăci, dar ochii noştri spălaţi în marea neagră a viselor din somn, n-ar fi fost în stare să le recunoască îndată. Toţi cei care se aşezau încă din zorii zilei, ridicând ochii către neliniştiţii care îşi căutau de lucru sub cerul întunecat, pe prispa lagărului, aveau aerul de a-şi căuta printre tovarăşi pe aceia care în timpul nopţii călătoriseră cu ei, înfruntaseră spaimele viselor alături de ei, peripeţiile viselor de acum tulburi. Nimeni nu vorbea despre ele. Ne era de ajuns să ştim şi să simţim cum se topeşte uluirea în noi. Vorbeam mai tot timpul despre prezent, despre treburile noastre

obişnuite. Dar cum era cu neputinţă în lagăr să începi un lucru anume şi să-l duci la bun sfârşit, ne luam de fiecare dată după capriciile cerului, în seninătatea lui căutam cu aviditate să o regăsim pe a noastră, dar zi de zi ne luptam cu altă decepţie, căci tristele noastre barăci, dovedeau zădărnicia. Soarele şi vântul ne exasperau, cum îi exasperează bolnavii. Apoi, o dată, la sfârşitul verii, ne obişnuiserăm să fim trişti, chiar şi sub cerul splendid, asta însemna foarte mult pentru liniştea noastră, căci printre noi,tocmai cei care păreau mai calmi şi mai senini erau cei care sufereau cel mai mult.

Poate că, în timpul nopţii, ni se întâmpla să trăim ceea ce ascundeam cu atâta grijă peste zi. Noaptea trupul nostru îşi lua zborul dincolo de ultima bracă, dincolo de tăcutele coline, chiar dacă în somn mai zăream barăci şi coline în locul unui câmp negru în care lucrurile se văd într-o lumină a lor, proprie, iar spaimele, durerile, neliniştile şi regăsirile sunt acelaşi lucru cu tumultul sângelui care mugeşte în întuneric. Întâmplările trăite în somn erau uitate  încă înainte de-a se fi întâmplat, şi poate că tocmai de aici izvora nimicitoarea trudă de a le readuce la lumină. Erau unele nopţi în care, dacă ne-ar fi văzut cineva dormind, poate că nu ne-ar fi recunoscut. Murea în baraca noastră o flacără absentă; ai fi zis că ezită, ea însăşi pradă visului. Nimic din tot ce atingea lumina ei palidă şi slabă nu era adevărat.

Prezentare şi traducere de Livia Mărcan

 

Traian Bădulescu - Șuțeanu: CEL MAI CUNOSCUT ROMÂN ÎN LUME, APROAPE NECUNOSCUT ACASĂ

Martie - aniversarea  celor  trei mari români:

Radu Dumitrescu – Gyr, Mircea Eliade, Nichita Stănescu

 

 CEL  MAI  CUNOSCUT  ROMÂN  ÎN  LUME,

 APROAPE  NECUNOSCUT  ACASĂ

 Cum încă nu a apărut “obiceiul” recunoașterii greșelilor istorice, se poate lesne vedea că cel mai cunoscut om de cultură român azi în lume - Mircea Eliade - este deloc știut în marea masă a poporului, puțin amintit in lumea școlii, știut într-un “anumit fel” în lumea intelectuală, pe alocuri tendențios și chiar intolerant, iar pentru mass media el încă nu există  drept temă sau subiect de emisiune ori de articol omagial. In anul 2007 s-au implinit 100 de ani de la nașterea  acestui mare creator în lumea literelor, moment care  în țară, de la “anul 2007 - anul Mircea Eliade”, Institutul Cultural Roman, condus de un neromân, a coborât evenimentul  la “zilele Mircea Eliade”, în realitate fiind…nimic. (Doar un  anonim  simpozion “particular”, într-un fel de concurs pe tema operei literare, organizat la colegiul Hermes, - reamenajat peste școala primară de pe strada Mântuleasa, unde a urmat savantul primele patru clase primare, - eveniment pregătit de către  “Asociația Națională a Femeilor cu Diplomă Universitară”la inițiativa și cu sprijinul asociației culturale “Renașterea Neamului Românesc”).

 Deși despre locul nașterii s-a tot spus, (în București, la 13 martie 1907) și că a sfârșit departe de casă, (la Chicago, în ziua de 22 aprilie 1986), activitatea și opera puțintelului la trup Mircea Eliade, cunoscut în lume drept eseist, filozof, gânditor și scriitor, a rămas cunoscut  de doar câțiva și apreciat doar de prieteni în țară.. El apare azi ca primul istoric elevat si complet a deslușirii apariției și dezvoltării reli-giilor,dar si drept scriitorul român care a dus la culme  proza fantastică româneas-că, bazat pe mituri locale, credințe populare asupra unor fenomene stranii și a unor datini la români, prinse în forma vie a nuvelelor memorabile : “Șarpele”, “Domni-șoara Cristina”, “La țigănci” dar mai ales în capodopera scrierilor sale, romanul “Noapte de sinziene”. De cum a terminat facultatea de filozofie din București, viața sa a fost o veșnică mutare, de la un loc la altul al lumii. Ajutat enorm de       opera lui Nicolae Iorga, a lui B.P.Hasdeu și a filozofului român Vasile Conta, care l-au cunoscut, el este lansat, împreună cu evreul Mihail Sebastian,prietenul său, de către profesorul lor Nae Ionescu. Afirmarea sa s-a facut în perioada marilor compe-tiții culturale, a generației ”pusă cu burta pe carte”, unde, încă de la liceul Spiru Haret are colegi de înalt talent ca Petre Viforeanu, Barbu Brezianu dar mai ales  vi-itorul mare filozof, “ganditorul de la Păltiniș”, Constantin Noica. Acasă reusește să se facă cunoscut la vârsta de 14 ani când, într-o revistă de popularizare a științei, i se publică povestirea știintifică “Inamicul viermelui de mătase”. După ce aceiași revistă ii publică și povestirea “Cum am găsit piatra filozofală”, îi oferă apoi premiul întâi pentru lucrările sale deosebite.  După un efort de 4 ani, termină romanul autobiografic “Romanul adolescentului miop”, cu care  debutează în proza adevărată, acesta fiind  primului său volium de piață. După alți 3 ani, student fiind, publică partea doua a acestui roman sub titlul “Gaudeamus”, aducând aici experi-ența anilor de studenție. De remarcat că toate scrierile sale sunt analize pe suflet ale celor trăite și aproape concomitent evocate, să nu se îndepărteze prea mult de experiența lor “caldă”.

  Prima ieșire din țară o face în Italia, plecând la studii pentru lucrarea de diplomă cu tema luată din Renașterea italiană. Aici îi cunoaște pe Giovanni Papini și Vittorio  Macchiore, cu publicații de istorie a religiilor, temă care începe să-l pasioneze. Ajutat de Nicolae Iorga,- atunci  ministru al învățământului- Mircea Eliade, pleacă, print- o bursă, în India. Aici un maharajah îi oferă o altă bursă pentru patru ani și este preluat la Calcuta de către marele filozof de acolo Dasgupta. (În casa acestuia o cunoaște pe minunata fiică a acestuia, de care se îndrăgostește, scriind, la intoar-cere, cel mai apreciat roman de dragoste al sau “Maitery”, preluând numele fetei lui Dasgupta). Cu acest filozof, studiază limba sanscrită și yoga, strângând date pentru marele “Tratat de istorie a religiilor”, pe care-l publică la Paris în 1949. In această perioadă istorică de mare înălțare națională au trăit și au creat cei doi mari români Radu Dumitrescu-Gyr si Mircea Eliade, fiecare însă cu un destin  diferen-tiat. Primul a rămas în țară , suferind cumplit intregul chin experimential al impu-nerii cu forța oarbă a comunismului, opera primului fiind doar una a suferințelor din închisoare, celălat însă reușeșete să ramân afară, în lumea liberă, unde și-a pus în valoare  marele talent de observator și de creator  original în știință, filozofie și literatură, motiv pentru care a fost chemat să lucreze în diplomație. Condițiile de aici i-au permis lucru fără oprire, care s-a încheiat la Chicago, unde 29 de ani a oficiat ca profesor de istoria religiilor la universitatea Yoiola de aici, în sala și la catedra care-i poart numele. Scrierile sale filozofice, știintifice și literare sunt adunate în 29 de volume în limba română și 17 volume în limbi străine, de obicei în farnceză și engleză, limbi pe care le vorbea curent, precum limba mamă – româ-na .De remarcat amănuntul : lucrările sale știintifice datează din perioada cât a pre-dat la Sorbona.

     După 1989, aceiași “descurcăreți” în ale publicisticii din țară, se reped și încep a-i tipări unele opere la București, simțind că acum „Eliade dă bine !”. Bineînțeles că primul este  prezentatorul în patru volume a scriitorilor realismului socialist, Eugen Simion, care editează ceva din opera prozei sale fantastice.(Poate pentru a drege busuiocul neprinderii lui în volumele pline de toți scriitorii comuniști). Au fost și alți care s-au repezit, simțind în acest nume  moment de relansare a  lor, ajungându-se ca și cea mai comercială și mai susținută oficial editura Humanits să-i publice în anul 2004 romanul “Gaudeamus”, dar, observând că “nu se vinde”, a renunțat alte reeditări. (Credem și pentru că, atât timp cât trăiește Ion Iliescu, adevărul despre cea mai neagră perioadă a istoriei neamului nostru, să stea acolo, la obroc, pentru „liniștea noastră”, adică a tuturor foștilor). Singur  biograful său Mircea Handoca l-a reeditat cât a putut, el însuși scriind cărți de prezentare a marelui creator de texte memorabile. S-ar fi putut ști mult mai multe despre acest deosebit român dacă ar mai fi trăit emului său Ioan Petru Culianu, cel care l-a asistat la universitatea din Chicago, dar pe acesta l-a “evaporat” securitatea în chiar anul “eliberării” formale 1990.

Membru a 12 universitati din lume, - de  la toate primind distincția supremă “Magna Cum Laude”-, Mircea Eliade se bucură de o atenție deosebită în lumea nord-americană.  La 100 de ani de la nașterea sa la Chicago, în aula universității s-a ținut un mare moment comemorativ iar mitropolia ortodoxă română de aici a oficiat un mare parastas de pomenire în cimitirul Hide Park, în sala ce-i poartă numele  s-a desfășurat apoi o altă întâlmire cu unele comunicari despre savant.  Sculptorul brăilean Nicapetre, - trăitor până la capăt în Canada,- i-a imortalizat chipul într-un bust de toată măreția, așezat în galeria marilor români din curtea Câmpului Românesc din Hamilton , alături de Nae Ionescu, Aron Cotruș și Mihai Eminescu. Dacă Petre Culianu ar mai fi trăit, aveam acum o biografie di granda a acestui unic exemplar al neamului nostru. (Asa cum Vladimir Alexe a reușit să devoaleze adevărata față  a celui care a participat activ la chinul neamului nostru, publicând în săptămânalul “Lumea Liberă” din New York “Biografia secretă”  a alogenului Ion Iliescu, sărbătorit anual în aceiași lună de către cei care sunt prote-jați și acum de marele comunist de concepție, care a oprit 22 de ani votarea legii lustrație ; gest făcut de-abia acum de un parlament ciuntit, lipsit de opoziție. Dezvăluirea unei biografii,  contrafăcută, este preluată și  de ziarele “Curetul” si “Gardianul” pe site-ul lor, în vreme ce despre Mircea Eliade încă nu se vorbește !)  Se cuvine să lămurim că acest mare observator și trăitor  al evenimentelor mij-locului secolului xx, n-a putut să stea de o parte când românismul s-a manifestat plenar și înalt, vreme când tineretul a fost ridicat la conștiința de neam deosebit în Europa, acei tineri ostași care  au sărit precum lei din tranșeie să aducă Basarabia acasă. El a ințeles, pe de-asupra, că un ADEVARAT CREATOR NU TREBUIE SA FIE PARTE DIN INTREG, SĂ RĂMÂNĂ  LA ÎNĂLȚIMEA DEMIURGICĂ, de unde se vede totul exact și nepărtinitor. El s-a detașat de privirea partizană și a devenit universal, opera sa fiind astfel un bun al intregii omeniri. Este regretabil atacul fără sens a fostei sale bibliotecare Adriana Berger,(neromâncă), ajunsă la concluzia falsă a antisemitismul eliadesc,  când acest om, în toate scrierile sale, are respect pentru toți creatorii reali evrei, cu Mihail Sebastian a fost coleg dar si prieten adevărat...

La 13 martie ne reamintim ziua nașterii sale iar la 22 aprilie, pe aceea a unui sfârșit apoteotic și demn, el rămânâd pentru noi exemplu de efort și de creație de mare valoare, pentru ai tăi și pentru omenire.

Traian Bădulescu - Șuțeanu