RECENZIE – Cum să-L ajut
pe Dumnezeu?!
Este greu să ţii pasul cu dr. Doru V.
Fometescu, foarte greu! Am simţit aceasta după ce mi-a oferit cartea sa de reflecții şi poezie „Cum să-L ajut pe
Dumnezeu?!”, apărută în anul 1993. Divinitatea a lucrat ca în luna
noiembrie a anului 2010 să-mi aşeze pe suflet un om integru, sinergic între „spirit – ca singura libertate spornică şi
adevărată; suflet – ca sferă a comunicării esenţiale şi mână – ca expresie a
unei vitalităţi îmblânzitoare de taine”. Adevărul „fir de nisip printre stâncile minciunii”, luminează ca un fir roşu
toată structura lucrării în care autorul excelează în fineţea analizelor
anatomico-fiziologice. Spirit viu, cultivat şi nepărtinitor, operează cu
promptitudine.
Medicul îşi spune cuvântul. Marea sală
de operaţie a societăţii româneşti, pregătită fiind cu toată tehnica
chirurgicală, primeşte Magistrul, care după incizie, analizează atent şi
neiertător toate organele bolnave ale comunităţii inundate de metehne şi
opulenţe. „Trăim într-o societate bolnavă
de complexitate” cu o „grupare umană
bântuită de ură, orgolii, clevetiri, violenţă”. „Căutând ordinea firească”, maestrul nu pune preţ pe tehnică – „nu e posibil să faci cercetare ştiinţifică
fără entuziasm, stare sufletească deasupra celor mai sofisticate tehnologii”
– ci se axează pe puterea individului, pe francheţea lui, pe omul simplu,
înţelept.
„Păcatul
de a fi deştept…” funcţionează în arealul societăţii în care oricând poţi
fi catalogat excentric, în afara normalului. Analizând societatea se miră de
cei ce pun carul înaintea boilor, „aşează comerţul înaintea producţiei şi
politica înaintea economicului”.
Continuându-şi drumul prim matca vieţii
se energizează primind afluenţi pe care îi direcţionează într-o normalitate ce
are izvor şi origini: „nu primeşti harul,
dacă înstrăinezi cuibul părintesc”.
Femeia „fântână a vieţii” este o altă forţă care perpetuează şi ajută la
sporirea râului care deja devine fluviu, tumultuos, capabil de descătuşări
lăuntrice. Fraternizând cu „natura intimă”
ne trimite cu gândul la origini şi caractere: „niciodată producţia fizică nu va germina viaţă; luxul plafonează
spiritul, iar mizeria înrăieşte”.
Jurisprudenţa produce efecte vibrante între
universuri, mare şi mic – interior care fabrică idei emoţionale, trecute prin
catalizatorul raţiunii glaciale, simple, a ţăranului implantat adânc în ţarina
istoriei. Tăietorul viei renaşte viitor.
Lupta percepută împotriva mediocrului –
intuitiv chiar, căruia nu îi permite dezvoltarea se asimilează cu un tumult de idei profund stimulatoare,
nedorind o pamfleto metehne ci îndemnând spre iubire, cultură, religios. Nu
agreează oamenii care „sar uluca bunului
simţ” (Despre un Genghis – han al presei…).
Îndemnul său spre comportament
înălţător, pur, dezinteresat – „binecuvântaţi
sărbătoarea, ca o resursă lăuntrică”, declanşează impulsuri spre meditaţie.
Principiile „navei comunitare”: „principiul
funiei, principiul jugului, principiul regrupării agitaţiei brawniene
(entropia), principiul detectării mesajului ipocrit”, orientează Corabia
spre ţărmul făgăduinţei, acolo unde societatea ar trebui să se simplifice până
la fiabilitate.
Analizând problemele cuplului, bărbatul
şi femeia, „acest edificiu uman care
adesea are rezistenţă de granit dar, uneori se clatină…”, propovăduieşte egalitarismul bazat pe respect reciproc,
împărţirea greutăţilor nefiind suficientă fără aplicarea unor strategii, de
altfel milenare: „problema dormitorului; problema satisfacerii unor
capricii…”
Spiritul viu al eternităţii gorjeene
declanşează fulgere de lumină orbitoare asupra vulgarului: „sistemul meu e fără sistem”; „resping elitismul şi naivitatea savanta”.
Idealul său este al Domnului Tudor.
„Să
fii când nu mai eşti e sensul…”
Florian Văideianu
jurist
