Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Florian-Vădeianu - Recenzie "Cum să-L ajut pe Dumnezeu?!"



RECENZIE – Cum să-L ajut pe Dumnezeu?!


Este greu să ţii pasul cu dr. Doru V. Fometescu, foarte greu! Am simţit aceasta după ce mi-a oferit cartea sa de reflecții şi poezie „Cum să-L ajut pe Dumnezeu?!”, apărută în anul 1993. Divinitatea a lucrat ca în luna noiembrie a anului 2010 să-mi aşeze pe suflet un om integru, sinergic între „spirit – ca singura libertate spornică şi adevărată; suflet – ca sferă a comunicării esenţiale şi mână – ca expresie a unei vitalităţi îmblânzitoare de taine”. Adevărul „fir de nisip printre stâncile minciunii”, luminează ca un fir roşu toată structura lucrării în care autorul excelează în fineţea analizelor anatomico-fiziologice. Spirit viu, cultivat şi nepărtinitor, operează cu promptitudine.

Medicul îşi spune cuvântul. Marea sală de operaţie a societăţii româneşti, pregătită fiind cu toată tehnica chirurgicală, primeşte Magistrul, care după incizie, analizează atent şi neiertător toate organele bolnave ale comunităţii inundate de metehne şi opulenţe. „Trăim într-o societate bolnavă de complexitate” cu o „grupare umană bântuită de ură, orgolii, clevetiri, violenţă”. „Căutând ordinea firească”, maestrul nu pune preţ pe tehnică – „nu e posibil să faci cercetare ştiinţifică fără entuziasm, stare sufletească deasupra celor mai sofisticate tehnologii” – ci se axează pe puterea individului, pe francheţea lui, pe omul simplu, înţelept.

Păcatul de a fi deştept…” funcţionează în arealul societăţii în care oricând poţi fi catalogat excentric, în afara normalului. Analizând societatea se miră de cei ce pun  carul înaintea boilor, „aşează comerţul înaintea producţiei şi politica înaintea economicului”.

Continuându-şi drumul prim matca vieţii se energizează primind afluenţi pe care îi direcţionează într-o normalitate ce are izvor şi origini: „nu primeşti harul, dacă înstrăinezi cuibul părintesc”.

Femeia „fântână a vieţii” este o altă forţă care perpetuează şi ajută la sporirea râului care deja devine fluviu, tumultuos, capabil de descătuşări lăuntrice. Fraternizând cu „natura intimă” ne trimite cu gândul la origini şi caractere: „niciodată producţia fizică nu va germina viaţă; luxul plafonează spiritul, iar mizeria înrăieşte”.

Jurisprudenţa produce efecte vibrante între universuri, mare şi mic – interior care fabrică idei emoţionale, trecute prin catalizatorul raţiunii glaciale, simple, a ţăranului implantat adânc în ţarina istoriei. Tăietorul viei renaşte viitor.

Lupta percepută împotriva mediocrului – intuitiv chiar, căruia nu îi permite dezvoltarea se asimilează  cu un tumult de idei profund stimulatoare, nedorind o pamfleto metehne ci îndemnând spre iubire, cultură, religios. Nu agreează oamenii care „sar uluca bunului simţ” (Despre un Genghis – han al presei…).

Îndemnul său spre comportament înălţător, pur, dezinteresat – „binecuvântaţi sărbătoarea, ca o resursă lăuntrică”, declanşează impulsuri spre meditaţie.

Principiile „navei comunitare”: „principiul funiei, principiul jugului, principiul regrupării agitaţiei brawniene (entropia), principiul detectării mesajului ipocrit”, orientează Corabia spre ţărmul făgăduinţei, acolo unde societatea ar trebui să se simplifice până la fiabilitate.

Analizând problemele cuplului, bărbatul şi femeia, „acest edificiu uman care adesea are rezistenţă de granit dar, uneori se clatină…”, propovăduieşte  egalitarismul bazat pe respect reciproc, împărţirea greutăţilor nefiind suficientă fără aplicarea unor strategii, de altfel milenare: „problema  dormitorului; problema satisfacerii unor capricii…”

Spiritul viu al eternităţii gorjeene declanşează fulgere de lumină orbitoare asupra vulgarului: „sistemul meu e fără sistem”; „resping elitismul şi naivitatea savanta”.

Idealul său este al Domnului Tudor.



                               „Să fii când nu mai eşti e sensul…”



                                               Florian Văideianu

                                                       jurist