Iuliu-Marius Morariu - ,,Sâmbăta lui
Lazăr” reflectată în slujbele Triodului
- analiză asupra conținutului și simbolisticii acestora -
1. Introducere
Un eveniment de o deosebită importanță
în parcursul duhovnicesc al Postului Mare, constituie cu siguranță și
sâmbăta de dinaintea Floriilor, cunoscută în tradiția populară și cea
liturgică drept Sâmbăta lui Lazăr.
Importanța ei rezidă în primul rând din
numele sub care a rămas în istorie, personajul pe care îl regăsim în denumire
fiind, după cum, se știe un apropiat al
Mântuitorului. Evenimentul, al cărui protagonist este acesta este, cum era de așteptat, ceva deosebit, o Înviere.
Mântuitorul va mai învia din morți
oameni pe parcursul activității sale,
însă învierea unui mort de patru zile, care, pe deasupra era și un prieten al Său, constituie cu un act
unicat, după cum observăm și din
cercetarea relatărilor evanghelice. Acesta este motivul pentru care această
sâmbătă a străbătut veacurile purtând o denumire ce amintește de Lazăr, pentru care Sfinți Părinți
cu mare autoritate duhovnicească ai primelor veacuri patristice precum Sfântul
Ioan Hrisostom vorbesc despre el,[1]
precum și pentru care imnografia
răsăriteană dedică acestui eveniment o serie de cântări proprii în cadrul Triodului.[2]
După cum se poate însă lesne observa din lectura pericopei ( Ioan, 11,
1-45)[3],
învierea aceasta nu se rezumă la simplul act al chemării la viață din morți,
ea fiind precedată de o discuție cu
sora defunctului, Marta, de o rugăciune de o rară frumusețe, rostită de Mântuitorul înaintea săvârșirii minunii și
de alte evenimente adiacente.
Având în vedere complexitatea acestui eveniment, cercetarea de față își
propune să realizeze o analiză a sa prin prisma felului cum acesta este
reliefat în slujbele Triodului, și, de asemenea, o analiză a bogăției sacramentale, culturale și liturgice a acestor imne.
2. ,,Sâmbăta lui Lazăr” reflectată în slujbele Triodului
-
analiză asupra conținutului și
simbolisticii acestora -
2.1. Triodul
Pentru a putea
realiza o analiză cât mai corectă a imnelor din Sâmbăta lui Lazăr, trebuie în primul rând să realizăm o scurtă
prezentare a cărții în care se regăsesc
ele, adică a Triodului. Aceasta este
văzută de părintele Schmemann ca fiind cartea liturgică a Postului Mare, citez:
,,Postul Mare are propria sa carte
liturgică- Triodul”,[4]
în timp ce părintele Mircea Oros o definește
ca fiind ,,cartea pocăinței
prin excelență, monument unic al Bisericii răsăritene, sinteză a liturgicii și
asceticii ortodoxe”,[5]
întreaga sa compoziţie imnografică fiind străbătută, după părerea sa, de o
atmosferă eshatologică.[6]
Conform ,,Dicţionarului
Religios” al lui Ion Stoian, avem de-a face cu o ,,carte bisericească rituală care cuprinde cântările şi rugăciunile din
cele zece săptămâni dinainte de Paşti.”[7] O definiţie
asemănătoare, mai grandilocventă însă, găsim şi la părintele Ene Branişte,
care, spre deosebire de el, menţionează faptul că: ,,Triodul Înflorit sau Penticostarul începea odinioară de la Florii”[8], durata lui fiind
prelungită probabil mai târziu, în timp ce părintele Bria ne pune în faţă,
între altele,o definiţie etimologică: ,,
se numeşte Triod deoarece canoanele de utrenie sunt compuse din trei ode.”[9] Tot el face şi o
prezentare a timpului în care se foloseşte, împărţindu-l în ,,începutul Triodului” şi ,,Perioada Postului Mare”.[10]
Ea este
aşadar, o carte care conţine ,,cântări şi
pericope biblice pentru fiecare zi a perioadei Postului, începând cu Duminica
Vameşului şi a Fariseului şi sfârşind cu Vecernia din Sfânta şi Marea Sâmbătă”.[11] Aceste cântări au
fost compuse, în marea lor majoritate, după dispariţia practică a instituţiei
catehumenatului, accentul lor concentrându-se pe ideea pocăinţei, după cum ne
remarcă părintele Schmemann.[12]
Cântările au
fost, cu siguranţă, încă de la apariţie, parte a cultului liturgic, ele
contribuind la îmbogăţirea cultului răsăritean. La noi, au fost şi ele traduse
şi apoi publicate în mai multe rânduri în diferite cărţi de cult, de
transpunerea lor ocupându-se nume mari ale muzicii bisericeşti, precum Dimitrie
Suceveanu.[13]
Ea este aşadar
o componentă liturgică de mare importanţă a cultului răsăritean, căci:
,,
Dacă ştim doar că există, prin el putem găsi -împropriindu-ni-l încă o dată- nu
numai duhul postului ci şi duhul Ortodoxiei însăşi, duhul viziunii sale pascale
asupra vieţii, morţii şi veşniciei”. [14]
2.2 Sâmbăta lui Lazăr şi legătura ei cu Duminicile a
V-a şi a VI-a din Post
O puternică
legătură are sâmbăta lui Lazăr cu duminicile care, am putea spune că o
împrejmuiesc şi acest lucru, datorită caracterului circular al anului liturgic
în care evenimentele se înlănţuiesc într-o manieră complexă, gravitând în jurul
celebrării evenimentelor soteriologice. Acesta este motivul pentru care în
rândurile ce urmează ne vom referi la legătura evenimentului nostru cu cele
două duminici.
Referindu-se la Duminica a VI-a din Postul
Mare, mai-sus citatul părinte Oros, în teza sa de doctorat remarcă faptul că,
din prespectiva imnelor liturgice întâlnite în această zi, ea este, citez: ,,prilejul unei întreite prăznuiri:
pregătirea Sâmbetei lui Lazăr, a Duminicii Stâlpărilor și a Săptămânii Mari,”[15] lucru care se
observă, între altele și ,,din plasarea succesivă a celor trei
tropare ale Canonul Utreniei de vineri”,[16] în timp ce grecul
Makarios Simonopetritul, vorbind despre plasarea ,,Parabolei bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr” la
sfârșitul postului susține că ,,aceasta
se explică poate prin analogia între săracul Lazăr și Lazăr prietenul lui Hristos,
a cărui comemorare se pregătește”.[17]
,,De
acum, spune el, creştinilor le este mult mai uşor să îndure de bunăvoie relele şi ostenelile, urmând modelul săracului Lazăr,
căci, pregătirea învierii celui de-al doilea Lazăr a început încă din prima zi
a săptămânii”.[18]
Observăm
aşadar minunata înlănţuire liturgică în care regăsim şi sâmbăta noastră, unde,
fiecare eveniment marcat, are o importanţă aparte în constituirea întregii
sărbători pascale.
2. 3. Frumuseţea imnografică a Sâmbetei lui Lazăr [19]
În această
sâmbătă se prăznuieşte biruinţa asupra morţii şi se dovedeşte posibilitatea
învierii, căci, ,,înviind pe Lazăr,
Mântuitorul arată cu fapta, ceea ce spusese Martei, că El este Învierea și
Viața
și
Stăpânul Atotputernic al vieții și al morții”.[20] Ea se
caracterizează între altele, printr-o bogăţie teologică aparte a textelor sale
liturgice, motiv pentru care, acestora li se cuvine o atenţie deosebită.[21]
Imnele acestei
zile aparțin mai multor autori, Triodul menționând în însemnările sale nume precum împăratul Leon,[22]
Sfântul Andrei Criteanul,[23] Ioan
Monahul[24] și Teofan.[25]
Părintele Oros menționează de asemenea
faptul că săptămâna a cincea din post cuprinde și
stihiri ale Sfântului Teodor Studitul,[26]
între ele fiind cu siguranță și unele care vorbesc despre Lazăr.
Prima stihiră
care vorbește despre el[27] se
remarcă prin faptul că ,,exprimă atotștiința
divină, dar realitatea firii omenești de către Fiul lui Dumnezeu, care, din
iubire, îl aduce la viață pe dreptul Lazăr”,[28] învierea lui
fiind simbolul ,,învierii viitoare a
neamului omenesc”[29]:
,,Doamne,
vrând să vezi mormântul lui Lazăr, cel ce aveai a te sălășlui în mormânt de bunăvoie[30]ai întrebat: Unde l-ați pus pe el? și aflând ceea
ce nu era să nu știi ai strigat pe cel ce-l iubeai!
Lazăre vino afară! Și a ascultat cel fără suflare pe Cel ce
i-a dat suflare, pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre”.[31]
După
cum putem observa, moartea e prezentată ca un somn, căci, de altfel chiar și Mântuitorul le spuse ucenicilor săi: ,,Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc
să-l trezesc”(Ioan 11, 11). Din acest somn al stricăciunii, el este ridicat
la nestricăciune:[32]
,,Doamne
venit-ai la mormântul lui Lazăr cel mort de patru zile și vărsând
lacrimi peste prietenul tău l-ai sculat, Spicule al vieții.[33]Pentru că moartea
fiind legată cu glasul tău, înfășurătorile lui
s-au dezlegat ca și cu mâinile. Atunci s-a umplut de
bucurie mulțimea ucenicilor, și s-au săvârșit de toți o cântare: Bine ești cuvântat
Mântuitorule, miluiește-ne pe noi”.[34]
În următoarele
stihiri este accentuată tema chemării lui Lazăr din morți, lucru care se face pentru încredințarea ucenicilor de învierea lui Hristos însuși, minunea fiind, după cum afirmă Paula Bud ,,percepută ca prefigurare și
adeverire a Învierii Mântuitorului”[35]:
,,Doamne
vrând să încredințezi pe ucenici de de învierea Ta cea din
morți, ai venit la mormântul lui și strigându-l Tu, iadul s-a prădat…”[36],sau ,, Venind la
mormântul lui Lazăr și
strigând pe mort l-ai sculat ca din somn…”[37],sau: ,,Adeverind
Învierea Ta, Cuvinte, cu adevărat ai sculat ca din somn pe prietenul din
mormânt”,[38] idee ce se regăsește de altfel și în troparul sâmbetei: ,,Învierea cea de obște, mai înainte de patima Ta încredințându-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”.[39]
Întreaga
compoziție liturgică specifică acestei
zile este străbătută de ideea Atotputerniciei Mântuitorului, care, prin
învierea lui Lazăr, ,, arată cu fapta,
ceea ce spusese Martei, că El este Învierea și Viața și Stăpânul Atotputerni al vieții și
morții”,
după cum afirmă părintele Petroniu Tănase.[40] El
este cel care: ,,sfarmă cu tărie împărăția
iadului cea întunecată”,[41] care ,,a adus întâi toată făptura din neființă”[42], care a potolit
jalea Mariei și a Martei[43],
care este necuprins[44] și de care Iadul s-a spăimântat,[45]
precum și de ideea pocăinței la care sunt chemați creștinii și pe care imnograful, prin gura cititorului
o exprimă:
,,Curățește-mă Mântuitorule, că multe sunt
fărădelegile mele, și, Te rog, ridică-mă din adâncul răutăților, căci către Tine am strigat, și auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele”.[46]
Întreaga
slujbă a Vecerniei și a Utreniei
cuprinde în stihurile sale și informații privitoare la viața Mântuitorului, care sunt corelate cu evenimentul de față, precum și părți
cu un consistent conținut dogmatic.[47] De-a
lungul canoanelor Utreniei sunt aduse
în atenție cele două firi ale
Mântuitorului. Astfel, el este ,,Împreună
veșnic
cu Tatăl”, [48]
este ,, făcător de minuni”,[49] este ,, Cel ce toate le-a făcut cu înțelepciune”[50]etc., însă în
același timp este și cât se poate de uman, întrucât i se face
milă de lacrimile Martei și ale Mariei[51] și lăcrimează pentru Lazăr,[52] emoție ce este redată într-o manieră foarte
frumoasă și poetică într-una din
stirhirile cântării a șaptea:
,,Lăcrimând pentru prietenul, ai potolit
lacrimile Martei, îndurate, și cu patima cea de voie, ai șters lacrima de pe fața poporului
tău; Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat”.[53]
Dacă s-ar dori
realizarea unei analize literare a compoziției
imnografice a slujbei Sâmbetei lui Lazăr,
nici cel mai exigent critic nu ar putea să nu rămână uimit de frumusețea alcătuirii acestora, de măiestria și de talentul autorului,[54] de
înaltele simțăminte duhovnicești ale sale, transupse atât de frumos în
aceste mărgăritare duhovnicești,
simțăminte care se transmit și cititorului ce se apleacă cu dragoste și cu evlavie asupra lor, care rămâne uimit
de Atotputernicia și de dragostea
divină, de solemnitatea momentului, dată pe de-o parte de prezența Mântuitorului și pe de altă parte de înfăptuirea minunii, căci:
,,
Cine a văzut, cine a auzit, să fi sculat vreun om mort mirosind greu? Ilie și Elisei au sculat, dar nu din mormânt și nici de patru zile”( Pavecernița Mare, Cântare a
4-a, stihira 7).[55]
Observăm așadar bogăția
și frumusețea liturgică, literară și
duhovnicească a minunatelor compoziții
ale Sâmbetei Învierii lui Lazăr, care
este deosebit de importantă în cadrul ciclului liturgic al praznicelor în
preajma cărora se găsește și care are un pronunțat caracter penitențial[56] și eshatologic,[57]
calități care de altfel sunt specifice
întregii perioade a Triodului.
3. Concluzii
În urma
prezentării analitice și sintetice a
componentelor liturgice specifice perioadei asupra căreia ne-am concentrat,
observăm importanța, complexitatea și frumusețea
lor. Stihirile și troparele acestei
zile sunt, o comoară imnografică a Ortodoxiei,[58] cum,
de altfel, este întregul Triod.[59]
Ele se
străduiesc să imortalizeze frumusețea
evenimentului, accentuând în același
timp și Atotputernicia Mântuitorului,
precum și o serie de idei morale de
importanță peremptorie pentru mântuirea
fiecărui creștin, precum pocăința și
smerenia. Din analiza lor se constantă multiplele valențe, între care, alături de cele duhovnicești, și cele literare.
În ceea ce
privește alegerea acestei sâmbete ca zi
de pomenire a morților, aceasta este
legată, după cum remarcă Paula Bud, de, ,,biruința
lui Hristos asupra morții și asupra iadului”,[60] ea fiind aleasă, ,, pentru pomenirea celor care, asemenea lui
Lazăr odinioară, au ajuns la Hristos cel înviat Înviat, desigur, de această
dată, într-un alt nivel de existență, cel al vieții veșnice”.[61]
Observăm așadar importanța
acestei sâmbete și modul cum este ea reflectată
în slujbele Triodului, care reliefează bogăția și profunzimea sa
din punct de vedere liturgic și
dogmatic și arată importanța evenimentului și profundele sale conotații
soteriologice.
4. Bibliografie
A. Izvoare
1.
Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub
îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist –
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1989.
2.
Idiomelar -
partea a treia, tradus din greceşte în româneşte şi prelucrat de paharnicul
Dimitrie Suceveanu, protopsaltul Mitropoliei Moldovei, Ediţia a II-a, îngrijită
de Arhid. prof. dr. Sebastian Barbu Bucur, Editura Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei, Trinitas, Iaşi, 1997.
3.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar le Evanghelia de la Ioan, Ediţia a II-a, traducere
Gheorghe Băbuţ, colecţia ,,Ortodoxia Românească”, Editura Pelerinul Român,
Oradea, 2005.
4.
Saint Jean Chrisostome, Homelies sur Lazare, dans ,,Oeuvres Completes de S. Jean
Chrysostome”, traduit par M. L’Abbe J. Bareille, Tome Premier, Paris, 1865.
5.
***, Triodul
care cuprinde slujbele bisericești de la Duminica Vameșului
și
a Fariseului până la Sfânta Înviere, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
2000.
B. Dicţionare şi Enciclopedii
6. Branişte, Ene, Dicţionar
enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş,
Caransebeş, 2001.
7.
Bria, Ioan, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ediţia a
II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1994.
8.
Stoian, Ion
M., Dicţionar religios, Editura
Garamond, Bucureşti, 1994.
C. Lucrări auxiliare
9. Oros,
Mircea, Valoarea și semnificația
teologică a imnelor liturgice din Triod, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007.
10. Schmemann,
Alexander, Postul cel Mare, traducere
Andreea și Laurențiu Constantin, Ediția a II-a, Editura Doris, București,
1998.
11. Simonopetritul,
Makarios, Triodul explicat, mistagogia
timpului liturgic, Ediția a II-a,
traducere Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2003.
12. Tănase,
Petroniu, Ușile pocăinței,
meditații
duhovnicești la vreme Triodului, Ediția
a II-a, Editura mitropolitană Trinitas, Iași,
2002.
D. Studii şi articole
13. Bud,
Paula, Cinstirea zilei sâmbetei în cultul
Bisericii. Perioada Triodului, în volumul ,,Un neobosit slujitor al
Bisericii: Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul”, coord. Ioan Chirilă
şi Cristian Bârsu, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008, pp. 81-103.
14. Oros,
Mircea, Imnografii creștini,
autori de imne liturgice din cartea Triodului, în revista ,,Studia
Universitatis Babeș-Bolyai, Theologia
Ortodoxa”, (XLVIII), nr, 1-2, 2003, pp.
182-189.
15. Idem, Teme liturgice ale Triodului, în revista
,,Studia Universitatis Babeș-Bolyai,
Theologia Ortodoxa”, (XLVII), nr. 1-2, 2001, pp. 190- 201.
[1]
Sfântul Ioan Hrisostom, vorbește despre
el în omiliile dedicate pericopei sale din comentariul la Evanghelia după Ioan:
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar le
Evanghelia de la Ioan, Ediţia a II-a, traducere diac. Gheorghe Băbuţ,
colecţia ,, Ortodoxia Românească”, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2005, pp.
329-351. De asemenea, face şi alteori referire la el cu ocazia diferitelor sale
omilii. Un exemplu în acest sens este comparaţia acestuia cu celălalt Lazăr
evanghelic. Vorbind despre celălalt Lazăr, el remarcă faptul că era atât mai
vrednic de admiraţie cu cât n-avea exemplul de care se bucură celălalt omonim
al său. Cf. Saint Jean Chrisostome, Homelies
sur Lazare, dans ,, Oeuvres Completes de S. Jean Chrysostome”, traduit par
M. L’Abbe J. Bareille, Tome Premier, Paris, 1865, p. 609.
[2] ***, Triodul care cuprinde slujbele bisericești
de la Duminica Vameșului și a Fariseului până la Sfânta Înviere, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000 (în continuare voi cita doar Triodul, op. cit. ). Rânduielele
privitoare la Sâmbăta care ne interesează le găsim între paginile 508-528.
[3] În cadrul acestei lucrări, citatele scripturistice
sunt reproduse din: ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub
îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist – Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989.
[4]
Alexander Schmemann, Postul cel Mare, traducere
Andreea și Laurențiu Constantin, Ediția a II-a, Editura Doris, București,
1998, p. 49.
[5] Pr.
Mircea Oros, Imnografii creștini,
autori de imne liturgice din cartea Triodului, în revista ,,Studia
Universitatis Babeș-Bolyai, Theologia
Ortodoxa”, (XLVIII), nr, 1-2, 2003, p.
182(în continuare voi cita doar Mircea Oros,
Imnografii creștini, autori de imne liturgice din cartea Triodului, op. cit.)
.
[6] Idem,
Teme liturgice ale Triodului, în
revista ,,Studia Universitatis Babeș-Bolyai,
Theologia Ortodoxa”, (XLVII), nr. 1-2, 2001, p. 191(în continuare voi cita doar
Mircea Oros, Teme liturgice ale
Triodului, op. cit.,).
[7] Ion
M. Stoian, Dicţionar religios,
Editura Garamond, Bucureşti, 1994, p. 276.
[8] Pr.
prof. dr. Ene Branişte, Dicţionar
enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş,
Caransebeş, 2001, p. 521.
[9] Pr. prof. Dr. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ediţia a II-a, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 409.
[10] Ibidem, p. 410.
[11]
Alexander Schmemann, op. cit., p. 49.
[12] Ibidem, pp. 49-50.
[13] Idiomelar- partea a treia, tradus din
greceşte în româneşte şi prelucrat de paharnicul Dimitrie Suceveanu,
protopsaltul Mitropoliei Moldovei, Ediţia a II-a, îngrijită de Arhid. prof. dr.
Sebastian Barbu Bucur, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Trinitas,
Iaşi, 1997( Ediţia princeps a fost tipărită, după cum aflăm din coperta
interioară, care reprezintă un facsilmil al copertei originale, în anul 1857).
Cântări privitoare la ,,Sâmbăta lui
Lazăr” regăsim între paginile 64-71 (n.n.). În continuare voi cita doar Idiomelar- partea a treia, op. cit.
[14]
Alexander Schmemann, op. cit., p. 54.
[15] Pr.
Dr. Mircea Oros, Valoarea și
semnificația teologică a imnelor liturgice din Triod, Editura Casa
Cărții de Știință, Cluj-Napoca,
2007, p. 158 (în continuare voi cita doar Pr. Dr. Mircea Oros, Valoarea și semnificația
teologică a imnelor liturgice din Triod, op. cit.). Aceeaşi idee o regăsim
şi la Makarios Simonopetritul, Triodul
explicat, mistagogia timpului liturgic, traducere diac. Ioan I. Ică jr, Ediția a II-a, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p.
377.
[16]Pr.
Dr. Mircea Oros, Valoarea și
semnificația teologică a imnelor liturgice din Triod, op. cit., p.
158, nota subsidiară numărul 1.
[17]
Makarios Simonopetritul, op., cit., p.
376.
[18] Ibidem, p. 376.
[19] De
mare frumusețe sunt și stihirile din cadrul săptămânii ce precede
această sâmbătă, însă dorința de a fi
brevilocvent mă obligă să nu mă ocup și
de analiza acestora. Cei care vor dori să vadă analiza acestor stihiri, o vor
găsi atât la Makarios Simonopetritul,
op., cit., pp. 376-380, cât și la
Pr. dr. Mircea Oros, Valoarea și
semnificația teologică a imnelor liturgice din Triod, op. cit., pp.
159-165. ( n.n.).
[20]Protos
Petroniu Tănase, Ușile
pocăinței,
meditații
duhovnicești la vreme Triodului, Ediția
a II-a, Editura mitropolitană Trinitas, Iași,
2002, p. 90.
[21] Paula
Bud, Cinstirea zilei sâmbetei în cultul
Bisericii. Perioada Triodului, în volumul ,, Un neobosit slujitor al
Bisericii: Preasfinţitul Episcop - vicar Vasile Someşanul”, coord. Pr.prof.
univ. dr. Ioan Chirilă şi Conf. Univ. dr. Cristian Bârsu, Editura Renaşterea,
Cluj-Napoca, 2008, p. 95.
[22] Triodul, op. cit. p. 508.
[23] Ibidem, p. 512.
[24] Ibidem, p. 519 și p. 523.
[25] Ibidem, p. 519.
[26]
Mircea Oros, Imnografii creștini,
autori de imne liturgice din cartea Triodului, op. cit., p. 183.
[27] Triodul, op. cit., pp. 508-509.
[28]
Paula Bud, op. cit., p. 96
[29]
Makarios Simonopetritul, op., cit., p.
378.
[30] În versiunea
părții a treia a Idiomelarului se spune: ,,Cei
ce ai voit a te sălășlui în mormânt”.Cf. Idiomelar- partea a treia, op.
cit., p. 64. Ar fi foarte interesantă o analiză a textelor pe care le au la
bază cele două ediții, în vederea
stabilirii textului original, respectiv a fidelităţii traducerilor ( n.n.).
[31] Triodul, op. cit., pp. 508-509.
[32]
Paulda Bud, op. cit., p. 96.
[33] La
D. Suceveanu textul este puțin diferit:
,,Doamne venit-ai la mormântul lui Lazăr
cel mort de patru zile și vărsând
lacrimi peste prietenul tău, mort fiind de patru zile l-ai sculat,
Spicule al dreptății”. Cf. Idiomelar- partea a treia, op.
cit., p. 64. Probabil, repetarea cuvintelor ,,mort de patru zile” este o greșeală
de tipar, însă o ipoteză plauzibilă ar putea justifica folosirea ei de către
diortositor pentru a accentua evenimentul morții
și consecințele sale (n.n.).
[34] Triodul, op. cit., p. 509.
[35]Paula
Bud, op. cit., p. 97. Aceeași idee o regăsim și la părintele Petroniu Tănase: Petroniu Tănase, op. cit. p. 90.
[36]Triodul, op. cit., p. 509.
[37]Ibidem, p. 509.
[38] Ibidem, p. 519.
[39] Ibidem, p. 518.
[40]
Protos: Petroniu Tănase, op. cit., p.
90.
[41] Triodul, op. cit., p. 519.
[42] Ibidem, p. 519.
[43] Ibidem, p. 520.
[44] Ibidem, p. 523.
[45] Ibidem, p. 525.
[46]
Catavasie, Ibidem, p. 523.
[47] De
exemplu Ibidem, p. 517, p. 521, et
passim.
[48] Ibidem, p. 521.
[49] Ibidem, p. 521.
[50] Ibidem, p. 518.
[51] Ibidem, p. 518.
[52]
Această manifestare afectuală a Sa este expplicată dintr-o dublă perspectivă,
înr-o maineră foarte frumoasă, de părintele Petroniu Tănase, citez: ,,A suspinat cu duhul și a
lăcrimat Domnul la mormântul lui Lazăr (Ioan 11,33); a lăcrimat pentru
prietenul iubit:,, Iată cât de mult îl iubea”, ziceau iudeii- și a
lăcrimat pentru firea omenească, plăsmuită ,,bună foarte”, dar stricată și
împuțită
de păcat”. Protos. Petroniu Tănase, op.
cit., p. 90.
[53] Triodul, op. cit., p. 524.
[54] Sau
autorilor (n.n.).
[55] Ibidem, p. 514.
[56]
Mircea Oros, Imnografii creștini,
autori de imne liturgice din cartea Triodului, op. cit. p. 182; Alexander
Schmemann, op. cit., pp. 49-50; Catavasie, Triodul, op. cit., p. 523.
[57] Mircea
Oros, Teme liturgice ale Triodului, op.
cit., p. 191.
[58] Paula Bud, op. cit., p. 95.
[59] Mircea Oros, Imnografii creștini, autori de imne liturgice
din cartea Triodului, op. cit. p. 182.
[60] Paula Bud, op. cit., p. 97.
[61] Ibidem, p. 97.
