Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 31 iulie 2013

Editorial Revista Sămănătorul - nr.7-iulie 2013



Cărţi tipărite la Editura Semănătorul Tismana în luna iulie

Sincronismul cel de toate zilele !
NE LIPSEŞTE ATITUDINEA, RESPECTUL PENTRU ALTUL ŞI PRIORITATEA REVENDICĂRILOR CULTURALE ALE POPORULUI

Nu ne vom schimba politica publicistică şi editorială în ciuda provocărilor prin care capitalismul sălbatic de azi a reuşit să schimbe fundamental viaţa noastră postdecembristă. Nu mai există atitudine, nu mai există respect pentru intelectuali, nici pentru bătrânii noştri, cu atât mai puţin pentru omul de rând sufocat de grija zilei de mâine.
Publicăm articole originale şi inedite, tipărim cărţi venite din suferiţa poporului şi dragostea lui pentru cultură pentru că sincronismul susţinut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura - inclusiv instituţiile - unui popor se dezvoltă, prin imitaţie şi adaptare, în strânsă interdependenţă cu celelalte culturi, nu mai face doi bani. Sincronismul astăzi a devenit snobism, atitudinea contra lui este inexistentă iar respectul pentru semenul tău a dispărut.
Sincronismul de astăzi este unul impus din afară prin miriada de ONG-uri, create tocmai acestui scop şi susţinute de magnaţi precum Soros sau prin programele de “însuşire  a acquisului comunitar”, un ansamblu de măsuri convenite de noi cu Uniunea Europeană, care are ca scop stabilirea unei “consultanţe speciale” pentru adoparea regulilor şi legilor după care se administrează Uniunea Europeană. Ce fel de consultanţă este aceea prin care avem drepturi mai puţine şi obligaţii mai multe şi care mai de care aberante prin care ne "reglementează" normele juridice, activitatea instituţiilor, acţiunile şi politicile noastre prin cozi de topor puse în fruntea ţării ca în vremea fanarioţilor?
Termenul “acquis”, provenind din franceză, ar trebui să însemne “ceea ce s-a dobândit”.Ţine seamă “Uniunea Europeană” de experienţa dobâdită de popoarele Europei sau sub această sintagmă se ascund nişte monstri care ne “reglementează” organizarea socială după propriile interese culturale, economice şi strategice? Acquis-ul românesc nu mai contează? Eugen Ionescu, Traian Vuia, Constantin Brâncuşi, Henri Coandă şi mulţi alţi români care au schimbat viziunea întregii Europe în domeniul lor,  dacă nu şi mapamondul, nu mai contează pentru acest mamut numit Uniunea Europeană? Mai contează România pentru acest  mastodont greoi care pierzându-şi din credibilitate naşte revolte prin “Europa vitezei a doua” cum cu aroganţă ne categorisesc politicienii de mâna a şaptea din Parlamentul European? 
In ciuda clamatei “unităţii în diversitate” a UE unde există peste douăzeci de limbi oficiale, vedem că limba engleză este leul lui Orwell mai egal decât toate celelalte animale chiar a doua zi de la înfiinţarea “comunităţii” Fermei Animalelor. Toate instituţiile principale de stat şi ONG-urile finanţatoare de programe ale societăţii civile primesc “acquisul comunitar” doar în engleză, documentele fiind traduse de “angajaţi pe criterii politice” care nu cunosc bine nici limba română, darămite pe cea engleză!
Că să vă daţi seama de dezastrul acestui fapt, vă relatez un moment trăit la o cabană pe Valea Tismenii, alături de staful PD-ului din anii primelor “alegeri libere”. Bine încintaţi de vinul mânăstiresc şi cu limba dezlegată, Petre Roman, Adrian Severin, Radu Berceanu, alţi “dipotaţi” şi “cantindaţi” senatori, la o ţigară aprinsă la focul de tabără de pe marginea Dornei, erau dispuşi a răspunde orice-i întrebam: “- Intrăm domnule şi noi în UE?” Ehei! Ăsta era pe-atunci un bun motiv de propagandă, până şi văcarul satului dorea UE pe pâine! “- Domnule, zice Berceanu, din partea noastră urgentăm totul: trecem prin parlament legile cerute direct în engleză”... Sare în ajutor şi limbutul de Adrian Severin: “- Ce să mai pierdem vremea cu tradusu’? Ştiu ei mai bine decât noi ce trebuie să facem!”
Exact! Vedem pe pielea noastră cât de bine au ştiut să ajungem de trei ori mai săraci decât atunci! Vedem bine cum clasa politică a pus curul pe “fondurile UE” şi din 100 de lei promişi ajung doar 3 lei la asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate pentru a “emancipa poporul” sau pentru a sprijini “cultura scrisă” cum e cazul revistei noastre. Aşa de bine s-a “implementat” acquis-ul, că primăriile de prin provincie nici măcar n-au auzit de legea privind susţinerea si promovarea culturii scrise nr. 186/2003 si ale Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general. Mai mult, “aleşii” Consiliilor Locale decid singuri în numele comunităţii fără nici măcar să le pese de cadrul normativ care a fost creat în România, favorabil participării organizaţilor non-guvernamentale in procesul legislativ, care obliga administraţia publică să implice societatea civila in identificarea variantelor de acţiune publică conform H.G 50/2005, H.G 750/2005, H.G 775/2005, etc., adică fiecare propunere de politici publice nu ar putea fi înaintată mai departe decât dacă ar „conţine o evidenţă a consultărilor, precum şi a rezultatelor acestora“ cu organizaţiile neguvernamentale şi alte organisme legal constituite.
Şi dacă în primării prioritatea revendicărilor culturale ale poporului este o vorbă în vânt, unde să te adresezi ca să scoţi tipărit revista “Sămănătorul”? La AFCN ! Aţi auzit de ea? Ei fac totul ca să n-auzim sau să ne fie lehamite a mai depune proiecte culturale acolo!
Gardienii PRESEI “CAZONE” DE LA  afcn
AFCN - Administraţia Fondului Cultural Naţional, este institutie publică subordonată Ministerului Culturii, care după propriile spuse, ar trebui să ofere în fiecare an finanţări nerambursabile instituţiilor publice, organizatiilor neguvernamentale şi persoanelor juridice de drept privat care desfasoară activităţi culturale.
De pe site-ul lor, într-un limbaj de lemn copiat din Legea nr. 186/2003 şi Legea nr. 350/2005, tot fără diacritice şi cu evidente greşeli de amator, extragem:
“promoveaza reorientarea catre carte si lectura, sustine debutul literar, dar si crearea unor platforme editoriale (reale si virtuale) cu rol de promovare a culturii scrise. Prin cultura scrisa se intelege domeniul de referinta care curpinde (n.red.: cât se poate de real pe site www.afcn.ro la apariţia acestui nr. al revistei noastre!) carti, reviste si alte publicatii, tiparite sau online, avand caracter literar-artistic, tehnico-stiintific, editate pe orice suport. AFCN sustine totodata si imbunatatirea perceptiei publicului larg asupra noilor media, incurajand operatorii editoriali sa depuna proiecte pentru acest domeniu. Prin proiect editorial se intelege realizarea unor lucrari din domeniile literaturii, artei, culturii si civilizatiei, printr-un set de operatiuni/activitati, precum elaborarea, traducerea, tehno - redactarea, ilustrarea, tiparirea si publicarea acestora, inclusiv in format multimedia si online, desfasurate in acord cu obiectivele enuntate de autoritatea finantatoare, pe o perioada de timp determinata si care au ca scop comun satisfacerea unor nevoi culturale exprimate la nivel local, zonal, regional sau national.”
Cum satisface AFCN nevoile culturale exprimate la nivel local, zonal, regional sau naţional s-a văzut în vremea când ministrul culturii în guvernul marionetă Boc, era un ungur. Nu numai că proiectul nostru de tipărire a acestei reviste n-a trecut, dar fondurile cele mai mari au fost alocate revistei Korunk şi unor ONG-uri antiromâneşti care au făcut apologia Ungariei Mari şi Ţinutului Secuiesc, denumiri inexistente pe care istoria şi realitatea tratatelor de pace nu le-a folosit niciodată în niciun război regional sau conflagraţie mondială.
Ceea ce era clar în primăvara anului 2012, proiectele unora ca noi erau “promovate” doar declarativ, fiind ciupite de puncte pe motive inexistente sau inventate.
De pildă, faptul că Editura online şi Revista Sămănătorul nu promovează debutanţii sau diversitatea culturală. Ori tocmai prin asta ne deosebeam şi încă mai ne deosebim noi de alţii: nu există număr de revistă care să nu promoveze un debut sau o temă de diversitate culturală sau spirituală, vedeţi studenţii teologi din Cluj care număr de număr ne trimit studiile lor de religie. Nu mai vorbim de colaboratorul nostru George Anca,  cel mai bun specialist din ţară în probleme de minorităţi, altele decât cea maghiară, care a scris zeci de pagini privind ţiganii, traducând în limba engleză “Ţiganiada” lui Budai Deleanu.
S-au poate tocmai de aia! Uite că luăm atitudine contra gardienilor afacerilor din cultura scrisă. Nu se mai poate! Toată lumea tace, toată lumea se fereşte să critice AFCN, pentru că vezi doamne nu ne mai aprobă proiectele!
Noi respectăm legea aberantă de a folosi “rrom” în loc de ţigan dar respectarea strictă a ei ar însemna să modificăm toate documentele şi scrierile de la Dan Vodă încoace. Avem noi dreptul să modificăm hrisovul domnitorului prin care dă Mânăstirii Tismana “40 de sălaşe de ţigani” scriind că a dat “40 de sălaşe de rromi”? Iată o lege proastă care naşte monştri şi care n-o mai respectă nimeni pentru că în loc să favorizeze diferite comunităţi ţigăneşti, le discriminează punându-le pe toate în aceiaşi oală! 
Ne-am tot ferit în anul 2013 să evităm temele privind ungurii sau ţiganii şi cu toate acestea evaluatorii de la AFCN ne-au ciupit iar la puncte în proiectul Monografia oraşului Tismana vol. al II-lea! Iată ce le-am scris: “Este o încercare jalnică de justificare a diferenţelor de acordare de puncte de la un evaluator la altul. Am explicat în proiect că acest aspect al diversităţii culturale va fi tratat amplu in vol. II datorită comunităţilor  de ungureni şi ţigani-lăutari-zidari de un specific aparte faţă de alte categorii ale etniei general zisă „etnie romă”. Ei au fost sclavi de origine persană şi indiană, donaţi de domnitorii basarabi, mânăstirii. Integrarea lor cu băştinaşii a fost mult mai perfectă la Tismana ca în alte localităţi. Punem accent pe acest lucru pentru că există comunităţi de „romi” diferite: tismănari, rudari, olari, lingurari, lăieţi nomazi iar proiecte actuale de „integrare” nu reuşesc tocmai din cauza necunoaşterii acestei realităţi.”
Din cauza acestora se feresc scriitorii să mai zică “ţigan” ajungându-se la aberaţia că dacă facem o povestire de pe vremea lui Ceauşescu, ţiganii din vremea aceea ar trebui să dialogheze obligatoriu, cam aşa: “- Haoleu, domnule poliţist! Nu mai da, c-aşa-i făcut rromu’ să mai ciordească şi el ca să aibă ce da la copilaşi” în loc de  “- Haoleu, tovarăşu’ miliţâian! Nu mai da, c-aşa-i făcut ţiganu’ ”, respectându-se acurateţea relatării din aceea vreme!
O să mai revenim asupra acestui subiect!

Citiţi şi articolul dr. Alexandru Melian - Ultimatum ţigănesc dat Academiei Române
http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/alexandru-melian-ultimatum-tiganesc-dat.html

Iată contestaţia proiectului care a  fost respins, deşi AFCN clamează pe site că “satisface nevoile culturale exprimate la nivel local, zonal, regional sau national.” Citiţi aici: