 |
| Cărţi tipărite la Editura Semănătorul Tismana în luna iulie |
Sincronismul cel de toate zilele !
NE LIPSEŞTE ATITUDINEA,
RESPECTUL PENTRU ALTUL ŞI PRIORITATEA REVENDICĂRILOR CULTURALE ALE POPORULUI
Nu ne vom schimba politica
publicistică şi editorială în ciuda provocărilor prin care capitalismul
sălbatic de azi a reuşit să schimbe fundamental viaţa noastră postdecembristă.
Nu mai există atitudine, nu mai există respect pentru intelectuali, nici pentru
bătrânii noştri, cu atât mai puţin pentru omul de rând sufocat de grija zilei
de mâine.
Publicăm articole originale şi
inedite, tipărim cărţi venite din suferiţa poporului şi dragostea lui pentru
cultură pentru că sincronismul susţinut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în
epoca modernă, cultura - inclusiv instituţiile - unui popor se dezvoltă, prin
imitaţie şi adaptare, în strânsă interdependenţă cu celelalte culturi, nu mai
face doi bani. Sincronismul astăzi a devenit snobism, atitudinea contra lui
este inexistentă iar respectul pentru semenul tău a dispărut.
Sincronismul de astăzi este unul
impus din afară prin miriada de ONG-uri, create tocmai acestui scop şi
susţinute de magnaţi precum Soros sau prin programele de “însuşire a acquisului comunitar”, un ansamblu de
măsuri convenite de noi cu Uniunea Europeană, care are ca scop stabilirea unei
“consultanţe speciale” pentru adoparea regulilor şi legilor după care se
administrează Uniunea Europeană. Ce fel de consultanţă este aceea prin care
avem drepturi mai puţine şi obligaţii mai multe şi care mai de care aberante
prin care ne "reglementează" normele juridice, activitatea instituţiilor,
acţiunile şi politicile noastre prin cozi de topor puse în fruntea ţării ca în
vremea fanarioţilor?
Termenul “acquis”, provenind din
franceză, ar trebui să însemne “ceea ce s-a dobândit”.Ţine seamă “Uniunea
Europeană” de experienţa dobâdită de popoarele Europei sau sub această sintagmă
se ascund nişte monstri care ne “reglementează” organizarea socială după
propriile interese culturale, economice şi strategice? Acquis-ul românesc nu
mai contează? Eugen Ionescu, Traian Vuia, Constantin Brâncuşi, Henri Coandă şi
mulţi alţi români care au schimbat viziunea întregii Europe în domeniul
lor, dacă nu şi mapamondul, nu mai
contează pentru acest mamut numit Uniunea Europeană? Mai contează România
pentru acest mastodont greoi care
pierzându-şi din credibilitate naşte revolte prin “Europa vitezei a doua” cum
cu aroganţă ne categorisesc politicienii de mâna a şaptea din Parlamentul
European?
In ciuda clamatei “unităţii în
diversitate” a UE unde există peste douăzeci de limbi oficiale, vedem că limba
engleză este leul lui Orwell mai egal decât toate celelalte animale chiar a
doua zi de la înfiinţarea “comunităţii” Fermei Animalelor. Toate instituţiile
principale de stat şi ONG-urile finanţatoare de programe ale societăţii civile
primesc “acquisul comunitar” doar în engleză, documentele fiind traduse de
“angajaţi pe criterii politice” care nu cunosc bine nici limba română, darămite
pe cea engleză!
Că să vă daţi seama de dezastrul
acestui fapt, vă relatez un moment trăit la o cabană pe Valea Tismenii, alături
de staful PD-ului din anii primelor “alegeri libere”. Bine încintaţi de vinul
mânăstiresc şi cu limba dezlegată, Petre Roman, Adrian Severin, Radu Berceanu,
alţi “dipotaţi” şi “cantindaţi” senatori, la o ţigară aprinsă la focul de
tabără de pe marginea Dornei, erau dispuşi a răspunde orice-i întrebam: “-
Intrăm domnule şi noi în UE?” Ehei! Ăsta era pe-atunci un bun motiv de
propagandă, până şi văcarul satului dorea UE pe pâine! “- Domnule, zice
Berceanu, din partea noastră urgentăm totul: trecem prin parlament legile
cerute direct în engleză”... Sare în ajutor şi limbutul de Adrian Severin: “-
Ce să mai pierdem vremea cu tradusu’? Ştiu ei mai bine decât noi ce trebuie să
facem!”
Exact! Vedem pe pielea noastră
cât de bine au ştiut să ajungem de trei ori mai săraci decât atunci! Vedem bine
cum clasa politică a pus curul pe “fondurile UE” şi din 100 de lei promişi
ajung doar 3 lei la asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate pentru a “emancipa
poporul” sau pentru a sprijini “cultura scrisă” cum e cazul revistei noastre.
Aşa de bine s-a “implementat” acquis-ul, că primăriile de prin provincie nici
măcar n-au auzit de legea privind susţinerea si promovarea culturii scrise nr.
186/2003 si ale Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general.
Mai mult, “aleşii” Consiliilor Locale decid singuri în numele comunităţii fără
nici măcar să le pese de cadrul normativ care a fost creat în România,
favorabil participării organizaţilor non-guvernamentale in procesul legislativ,
care obliga administraţia publică să implice societatea civila in identificarea
variantelor de acţiune publică conform H.G 50/2005, H.G 750/2005, H.G 775/2005,
etc., adică fiecare propunere de politici publice nu ar putea fi înaintată mai
departe decât dacă ar „conţine o evidenţă a consultărilor, precum şi a
rezultatelor acestora“ cu organizaţiile neguvernamentale şi alte organisme
legal constituite.
Şi dacă în primării prioritatea revendicărilor culturale
ale poporului este o vorbă în vânt, unde să te adresezi ca să scoţi tipărit
revista “Sămănătorul”? La AFCN ! Aţi auzit de ea? Ei fac totul ca să n-auzim
sau să ne fie lehamite a mai depune proiecte culturale acolo!
Gardienii
PRESEI “CAZONE” DE LA afcn
AFCN - Administraţia Fondului
Cultural Naţional, este institutie publică subordonată Ministerului Culturii,
care după propriile spuse, ar trebui să ofere în fiecare an finanţări
nerambursabile instituţiilor publice, organizatiilor neguvernamentale şi
persoanelor juridice de drept privat care desfasoară activităţi culturale.
De pe site-ul lor, într-un
limbaj de lemn copiat din Legea nr. 186/2003 şi Legea nr. 350/2005, tot fără
diacritice şi cu evidente greşeli de amator, extragem:
“promoveaza reorientarea catre
carte si lectura, sustine debutul literar, dar si crearea unor platforme
editoriale (reale si virtuale) cu rol de promovare a culturii scrise. Prin
cultura scrisa se intelege domeniul de referinta care curpinde (n.red.:
cât se poate de real pe site www.afcn.ro la apariţia acestui nr. al
revistei noastre!) carti, reviste si alte publicatii, tiparite sau online,
avand caracter literar-artistic, tehnico-stiintific, editate pe orice suport.
AFCN sustine totodata si imbunatatirea perceptiei publicului larg asupra noilor
media, incurajand operatorii editoriali sa depuna proiecte pentru acest
domeniu. Prin proiect editorial se intelege realizarea unor lucrari din
domeniile literaturii, artei, culturii si civilizatiei, printr-un set de
operatiuni/activitati, precum elaborarea, traducerea, tehno - redactarea,
ilustrarea, tiparirea si publicarea acestora, inclusiv in format multimedia si
online, desfasurate in acord cu obiectivele enuntate de autoritatea
finantatoare, pe o perioada de timp determinata si care au ca scop comun
satisfacerea unor nevoi culturale exprimate la nivel local, zonal, regional sau
national.”
Cum satisface AFCN nevoile
culturale exprimate la nivel local, zonal, regional sau naţional s-a văzut în
vremea când ministrul culturii în guvernul marionetă Boc, era un ungur. Nu
numai că proiectul nostru de tipărire a acestei reviste n-a trecut, dar
fondurile cele mai mari au fost alocate revistei Korunk şi unor ONG-uri
antiromâneşti care au făcut apologia Ungariei Mari şi Ţinutului Secuiesc,
denumiri inexistente pe care istoria şi realitatea tratatelor de pace nu le-a
folosit niciodată în niciun război regional sau conflagraţie mondială.
Ceea ce era clar în primăvara
anului 2012, proiectele unora ca noi erau “promovate” doar declarativ, fiind
ciupite de puncte pe motive inexistente sau inventate.
De pildă, faptul că Editura
online şi Revista Sămănătorul nu promovează debutanţii sau diversitatea
culturală. Ori tocmai prin asta ne deosebeam şi încă mai ne deosebim noi de
alţii: nu există număr de revistă care să nu promoveze un debut sau o temă de
diversitate culturală sau spirituală, vedeţi studenţii teologi din Cluj care
număr de număr ne trimit studiile lor de religie. Nu mai vorbim de
colaboratorul nostru George Anca, cel
mai bun specialist din ţară în probleme de minorităţi, altele decât cea
maghiară, care a scris zeci de pagini privind ţiganii, traducând în limba
engleză “Ţiganiada” lui Budai Deleanu.
S-au poate tocmai de aia! Uite
că luăm atitudine contra gardienilor afacerilor din cultura scrisă. Nu se mai
poate! Toată lumea tace, toată lumea se fereşte să critice AFCN, pentru că vezi
doamne nu ne mai aprobă proiectele!
Noi respectăm legea aberantă de
a folosi “rrom” în loc de ţigan dar respectarea strictă a ei ar însemna să
modificăm toate documentele şi scrierile de la Dan Vodă încoace. Avem noi
dreptul să modificăm hrisovul domnitorului prin care dă Mânăstirii Tismana “40
de sălaşe de ţigani” scriind că a dat
“40 de sălaşe de rromi”? Iată o lege proastă care naşte monştri şi care n-o
mai respectă nimeni pentru că în loc să favorizeze diferite comunităţi
ţigăneşti, le discriminează punându-le pe toate în aceiaşi oală!
Ne-am tot ferit în anul 2013 să
evităm temele privind ungurii sau ţiganii şi cu toate acestea evaluatorii de la
AFCN ne-au ciupit iar la puncte în proiectul Monografia oraşului Tismana vol.
al II-lea! Iată ce le-am scris: “Este o încercare jalnică de justificare a
diferenţelor de acordare de puncte de la un evaluator la altul. Am explicat în
proiect că acest aspect al diversităţii culturale va fi tratat amplu in vol. II
datorită comunităţilor de ungureni şi
ţigani-lăutari-zidari de un specific aparte faţă de alte categorii ale etniei
general zisă „etnie romă”. Ei au fost sclavi de origine persană şi indiană,
donaţi de domnitorii basarabi, mânăstirii. Integrarea lor cu băştinaşii a fost
mult mai perfectă la Tismana ca în alte localităţi. Punem accent pe acest lucru
pentru că există comunităţi de „romi” diferite: tismănari, rudari, olari,
lingurari, lăieţi nomazi iar proiecte actuale de „integrare” nu reuşesc tocmai
din cauza necunoaşterii acestei realităţi.”
Din cauza acestora se feresc
scriitorii să mai zică “ţigan” ajungându-se la aberaţia că dacă facem o
povestire de pe vremea lui Ceauşescu, ţiganii din vremea aceea ar trebui să
dialogheze obligatoriu, cam aşa: “- Haoleu, domnule poliţist! Nu mai da,
c-aşa-i făcut rromu’ să mai ciordească şi el ca să aibă ce da la copilaşi” în
loc de “- Haoleu, tovarăşu’ miliţâian!
Nu mai da, c-aşa-i făcut ţiganu’ ”, respectându-se acurateţea relatării din
aceea vreme!
O să mai revenim asupra acestui subiect!
Citiţi şi articolul dr. Alexandru Melian - Ultimatum ţigănesc dat Academiei Române
http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/alexandru-melian-ultimatum-tiganesc-dat.html
Iată contestaţia
proiectului care a fost respins, deşi
AFCN clamează pe site că “satisface nevoile culturale exprimate la nivel
local, zonal, regional sau national.” Citiţi aici:
