Odaia bună din casa ţărănească |
NU-MI PLAC CARACTERELE NEDEMNE
Nu vreau să păcătuiesc față de mine, nu vreau
să urmez exemple sau căi nedemne. În „şcolile ceaușiste” am fost educată de profesori cu spinarea
dreaptă față de politică, cu gândire nepătimaşă și înțeleaptă. De aceea nu am orbit, sunt
echidistantă și nu mă frâng aplecându-mi spinarea după favoruri
politice, nici nu mă iluzionez că există dreptate în cer.
Vremea dizidenților anticeaușiști deja a
trecut: nu mai sunt oase de împărțit și fabrici de vândut la fiare vechi, cel
ce-a depozitat prețul vânzării a sărăcit. Biserica i-a înghițit pe toți ateii în
pântecele cel grotesc.
A trecut vremea nostalgicilor și fripturiștilor, a venit
vremea realiștilor. De ce să batjocorez memoria lui Ceaușescu? Cei care i-au dat cu
pumnii în cap tătălui meu, dizident anticolectivist, au fost ciomagari locali.
Cei care m-au nedreptățit pe mine au fost proști cu diplomă și rinoceri de
carieră. De ce au proștii diplome și deștepții, nu ? Proștii memorizează chestionarele, deștepții cercetează și zic că nu
sunt interesante. E dovedit științific că prostul nu poate fi dizident,
el este ușor adaptabil și se cofundă ușor cu mâna dreaptă a rinocerului
conducător.
Cum a ajuns rinocerul cap conducător?
Din lipsă de personal, nu oricine poate înghiți orice mârșăvie. Revoltații sunt declarați ecologiști și sunt trimiși în pustiu ca
să față ispitelor luciferice ce le promit scaun și slavă dacă acceptă să devină
imorali. Unii cedează, alții sunt răstigniți
precum Iisus. Prudenții dau bir cu fugiții și-și zic cu
satisfacție: nu m-am mânjit și nu voi fi răstignit.
De ce prudentul nu vrea să devină erou
? De frică că imortalitatea sa rece va
ceda cântărilor de slavă. Ceaușescu a ispășit ca să trăiască proștii majoritari,
la români întotdeauna ispășește capul. Nu privesc înapoi cu mânie ci cu tristețe,
explicându-mi:„ bunătatea implică naivitate”. Așa este, când ești meschin nu
poți fi naiv, când nu ești naiv n-ai cum să fii generos. Când ești generos ierți ca un
filozof.
Eu l-am iertat pe Ceașescu pentru că
în politica externă a reprezentat țara cu demnitate, politica internă au
făcut-o ciomăgarii locali și proștii cu diplomă. Din pustiu mă rog să
moară mincinoșii actuali ca mâine să respire un aer proaspăt și dezinteresat
cei tineri. Iată un răspuns articulat contra celor ce mai urlă încă la
fantomele trecutului sperând că se vor transforma în oase bune de mâncat.
Autor, Elena Toma