IN
MEMORIAM
Obştescul
sfârşit
Întins pe patul
spitalului, cu faţa în sus, privind fix tavanul salonului în care este
internat, omul al cărui zâmbet îngăduitor era mereu prezent, acum părea altă persoană.
Privirea rece,
încordată, exprima o spaimă îndreptată spre nicăieri, spre un neant în care
călătorea absentă, neomenească.
- Să trăiţi, domnule
primar!
Câteva secunde nu a
reacţionat în nici un fel, după care s-a întors spre mine, faţa i s-a luminat
şi, încercând să se ridice, a exclamat:
- Dumneavoastră, aici?
Mulţumesc, chiar mă gândeam că o să veniţi!
Mi-a întins o mână
slabă, prin ale cărei vene pulsa, destul de greu, un sânge violet. A încercat o
strângere abia perceptibilă.
- V-am spus că mi s-a
terminat benzina...
Ne-a părăsit un OM.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dați clic pe imagini pentru format mare