 |
| Prof. dr. Alexandru Melian |
SOLIDARITATEA PUȘCARIABILILOR
Cu ani în urmă, Adrian Năstase, - pe
atunci președinte al PSD și personalitate de prim rang a politicii românești –
inaugura solidaritatea de partid și gașcă cu infractorii din propria gospodărie.
Nu era vorba de acea trăsătură frumoasă de caracter de a te manifesta alături
de cel în suferință, de cel nedreptățit și abuzat, de cel devenit victimă a
puterii nelegiuite. Era reacția de complicitate a unora care știau că, - fiind
din aceeași plămadă cu inculpatul – pot oricând să împărtășească o soartă
similară. Ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat, între alții, chiar cu șeful
partidului care purtase și « epoleții »
de prim-ministru.
Practicată de atunci mai
mereu, cu mai multă sau mai puțină nerușinare, cu mai mult sau mai puțin circ
mediatic, această apucătură cunoaște în ultima perioadă un adevărat spectacol
demn de Oscarul caraghioșilor așteptați de pușcării. Un personaj din categoria
interlopilor politici cu gulere albe (care ascund rapănul mizeriilor de toate
felurile) a ajuns, în sfârșit, să dea socoteală în fața justiției pentru
matrapazlâcurile sale, demult știute și tot așa de mult imunizate de
solidaritatea complice a preaputernicilor zilei. Urmărind pledoaria în
Parlament a lui Sebastian Ghiță, acest personaj emblematic al mafiotismului
românesc diseminat în sferele puterii, îți dai seama cât de pervertită le este
gândirea politică, - dacă se poate vorbi de așa ceva la politicienii noștri. Cu
ce argumente a reușit inocentul și angelicul client al DNA sa-și convingă 176 de
camarazi întru deputăție că el este atât de inocent încât nu merită să fie
arestat, ca orice cetățean al țării într-o situație similară ? După ce
roagă, fără aroganța-i obișnuită, să fie respinse « cererile de reținere
și arestare ale DNA », pentru că se înscriu într-o « practică abuzivă » a justiției,
domnul deputat se adresează instituției din care face parte cu rugămintea subânțeleasă
de a se solidariza cu el și de a-și arăta
mușchii atletici de legislatori,
inclusiv față de cei investiți și chemați să aplice legea :
„Vă rog să arătați că
Parlamentul României respinge metoda arestărilor ca mijloc de presiune asupra funcționării democratice a statului”, (…) Parlamentul României
este supus unei presiuni uriașe, folosindu-se toate mijloacele politice,
mediatice şi juridice. Care este scopul presiunii? Instaurarea fricii prin
hărţuire şi folosirea arestării ca instrument modern de tortură pentru a obține
noi denunțuri. Toată societatea românească pare paralizată de frică”.
Să analizăm
puțin acest mini-discurs, în descendența inconfundabilă Cațavencu –Brânzovenescu - Farfuridi. Deci arestarea, care este un act legal al justiției, devine mijloc de presiune asupra funcționării democratice
a statului, pentru că obiectul
investigației judiciare este Sebastian Ghiță, întruchiparea democrației românești. Curat democrație, ar spune
Pristanda, ducându-și mâna la
chipiu. Apoi, într-un viraj strategic, campionul democrației nu se mai referă la el însuși. Cu
altruismul său creștinesc, este
îngrijorat de soarta Parlamentului care ar fi supus unei presiuni uriașe, menite să instaureze
frica. Cum ?!.. Citiți textul de mai
sus. Așadar, justiția română practică hărțuirea (ce fel
de hărțuire nu se
spune) și arestarea ca instrumente moderne de tortură. Mai întâi, că oratorul, - nu
prea tare la limba română, ca mulți dintre politicieni – n-are proprietatea
cuvintelor. Dacă nu știe ce înseamnă tortură, pentru că n-a cunoscut
pușcăriile
comuniste, nici pe cele naziste, nici pe cele din Evului Mediu, ar fi putut consulta măcar un dicționar , dacă documentarele istorice și muzeele torturii i-au rămas necunoscute. Pe de altă parte, el ar trebui să răspundă nu numai pentru infracțiunile comise, ci și pentru această încriminare a justiției. E
de remarcat apoi, că pe linia
strategiei cunoscute, el vrea să-și solidarizeze nu doar
Parlamentul, ci și toată societatea
românească, paralizată de frică. De frica cui ? A justiției ?
Poate. Dar sigur de frica indivizilor de teapa lui Sebastian Ghiță, care au
acaparat puterea politică și economică de peste 26 de ani și care umilesc un
întreg popor cu fărădelegile lor, cu nerușinarea transformată în blazon, cu
aroganța de parveniți fără scrupule.
Inculpatul
penal nu răspunde la întrebarea simplă, logică și de bun simț : de ce este
anchetat de procurori ? Ce are de
spus despre cele 7 infracțiuni de care e
acuzat ? Si el nu răspunde pentru că solidarii săi colegi de fotolii deputățești,
n-au găsit de cuviință să pună asemenea întrebări. De ce ? Fie pentru că
ei cunoșteau realitatea și eventualele răspunsuri ar fi șifonat și mai mult
decizia lor de solidaritate, fie pentru că, apărându-l pe Ghiță, ei știau că se
apără pe ei înșiși. Oratorul răspunde totuși la două întrebări, puse retoric de
el însuși, în maniera modelelor sale caragialești :
„De ce mi se cere arestarea? Aceste lucruri se
întâmplă pentru a mă forţa să devin denunţător. Pe cine credeţi că mi se
sugerează de un an de zile să denunţ? Pe fostul premier Victor Ponta. De ce vor
capul lui Ponta? Pentru că şi-a făcut datoria cu demnitate?”
Deci,
inocentului parlamentar i se cere arestarea nu pentru infracțiunile comise, ci
pentru a-l transforma în denunțător ?!...Si nu orice fel de denunțător. Un
denunțător de fost prim ministru căruia i se cere capul « pentru că și-a
făcut datoria cu demnitate » ?!... Ticăloasă justiție și sărmane
victime pușcăriabile, complet nevinovate, care sunt torturate de justiție
pentru demnitatea lor, pentru patriotismul înflăcărat, pentru responsabilitatea
lor dusă până la sacrificiu !... Cum să nu te solidarizezi cu ele și să le
aperi de hărțuirea, de arestarea și mai
ales de tortura justiției de Ev Mediu care pune o presiune atât de uriașă pe
sărmanul Parlament ?!...Prin urmare, aleșii neamului, prin majoritatea
exprimată, s-au solidarizat cu victima Sebastian Ghițiă. Evident, în numele respectului pe care ei îl
așteaptă din partea poporului român, altfel cam ingrat cu aleșii
lui !...(vezi articolul « Cenzură de parlamentar », semnat de
Marian Sultănoiu în Gândul .info din 2/04/2016).
Solidaritatea pușcăriabililor cunoaște
însă și o formă mai pitorească în nerușinarea ei. Frumoasa primăriță a
Craiovei,- ilustrând și ea năravurile partidului din care face parte și a
conducătorilor acestuia – a fost încătușata de DNA, dusă la mititica și apoi
arestată la domiciliu. Deși ea se socotește, nu doar nevinovată, ci o neostoită făcătoare de bine. Drept pentru
care, cu înțelepciunea ei pseudo-creștinească, califică atât acțiunea justiției
cât și propriul profil de noblețe făptuitoare în formula aforistică ,
« Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită » .Ei, bine, cine se
solidarizează cu noua « victimă » a justiției, exprimându-și
indignarea descătușată (la propriu, nu la figurat) ?!...O altă frumoasă,… Elena
Udrea. Că e mult mai bogată în dosare
penale, (și nu numai ), că trecutul ei politic și uman e plin de mizerii iar
viitorul înnegurat și imprevizibil, nu
reprezintă suficient temei pentru a-i crăpa obrazul de rușine. Această parvenită
politic , prin nurii ei irezistibili și tupeul dezarmant, îmbracă acum vestmântul
unei măicuțe de mănăstire, care dă lecții de morală, apoi se erijează într-un
fel de Zeus care fulgeră « mașinăria fricii » manevrată de justiție și
pe puternicii zilei care-și asigură doar pentru ei demnitatea
și prezumția de nevinovăție .
Ceea ce în mintea câlțoasă a doamnei Udrea pare un fel de mâzgă a uitării
e faptul că ea nu-și mai amintește că a ajuns
la închisoare direct de pe piedestalul puterii, așa cum se va întâmpla
probabil si cu Sebastian Ghiță sau Olguța Vasilescu și cum s-a întâmplat cu atâția dintre
parlamentarii și miniștrii ajunși după gratii de la înălțimea puterii
prin care se credeau invulnerabili. Intr-un
final apoteotic al intervenției sale, fosta candidată la fotoliul prezidențial,
își etalează, cu mândrie haiducească, curajul de a merge acolo unde de fapt îi este
locul :
« Mă voi
duce la Arestul Central, acolo de unde mă scoteau încătuşată acum un an, pentru
a dovedi că există curaj şi solidaritate în societate. Nu contează culoarea
politică, ci nevoia unei societăţi normale, fără de care România nu poate avea
viitor''
Intr-adevăr, nevoia unei societăți normale este un imperativ. Dar nu cei care au cultivat anormalitatea,
care au morbidizat istoria ultimilor 26
de ani sunt în stare și pot pretinde
s-o facă. România nu poate avea viitor cu specimene ca
Elena Udrea și cei de teapa ei. Sau ca fostul președinte care și-a inventat partid
cu scopul de a face cu o jucărie politică ceea ce n-a făcut timp de un
deceniu cu biata corabie românească ajunsă pe mâinile sale de matroz cu epoleți.
De altfel, nu e deloc de mirare că In clanul solidarizaților a apărut și fostul președinte. Mai ales ca Udrea fără Băsescu e ca o caricatură fără model. Milos la « mâna de femeie » adusă de la Craiova, critic fața de prestația lui
Sebastian Ghiță dar solidar cu Parlamentul, supus unei demolări sistematice, domnul căpitan de partid surprinde nu atât prin solidarizare, cât
printr-o mărturisire auto-critică… O adevărată noutate pentru cineva care totdeauna a
socotit că doar el are
dreptate în timp ce eroarea și
vina aparțin doar celorlalți..
Auto-critica sa este însă revelatoare pentru această figură de tristă aducere aminte
a politicii românești de după Revoluție. El e mândru
că a întărit justiția în cei 10 ani
de mandat, dar socotește că a greșit pentru că nu a prea
vorbit despre respectarea drepturilor omului. Cu șmecheria lui dintotdeauna, fostul și actualul vrea să-l credem c-a greșit, când de fapt opțiunea lui a fost un calcul : justiția trebuia să fie puternică atâta timp cât Președintele avea
imunitate, dar acum, ca ex-președinte, dezbrăcat de vestonul elegant
al imunității și pasibil de
costumul în dungi, drepturile omului trebuie să fie pe primul plan…
In fața acestei
epidemii de solidaritate toxică a pușcăriabililor,
singurul remediu rămâne solidaritatea sănătoasă a celor mulți și cinstiți, fortificată de o justiție dreaptă și intolerabilă în fața răului, promptă în decizii și curată în interiorul său.
Alexandru MELIAN
