Alexandru Melian - IN SPIRITUL « SĂMĂNĂTORULUI »

IN  SPIRITUL  « SĂMĂNĂTORULUI »

            Cartea « George Coșbuc de la Tismana » este o scriere oarecum neobișnuită . Mai întâi, prin cuplul de autori. Un profesor de matematică, căzut în mrejele informaticii și ispitit de cultură, mai ales în aspectele ei istorice, îi dă întâlnire unui tânăr slujitor al bisericii care, - deși absolvent foarte apreciat al Facultății de teologie – a preferat, în locul preoției cu perspective ierarhice și avantaje de toate felurile, calea aspră a călugăriei, unde slujirea lui Dumnezeu nu este intermediată decât de credința și dăruirea ieromonahului.                 

Mai apoi, însăși identitatea cărții. Ea este un fel de mozaic asimetric, având în centru figura lui G. Coșbuc, proiectată în orizontul istoriei tismănene, într-un soi de caleidoscopie a documentarului, a amintirii și a evocării, a mesajului combativ în numele unor valori primejduite care se impune a fi reactualizate și apărate. Desigur contribuția autorilor este diferită. Ea se situează în coordonatele ecuației meșter-învățăcel, purtător de mesaj-discipol. Ceea ce conferă unitate  ansamblului, dincolo de efigia poetului evocat, este afinitatea comună pentru ideea de cultură națională, pentru sentimentul datoriei față de cei mulți, anonimi și disprețuiți, pentru conștiința că adevărata răsplată se află în făptuirea însăși, curată, curajoasă și dăruitoare.

            Aparent, capitolele sau articolele pot fi percepute ca un ansamblu patronat de

Măn. Tismana. Alexandru Melian și Gheorghe Doca

jocul între centripet și centrifug. Considerațiile de istorie literară sau de istorie pur și simplu, (cum sunt capitolele substanțiale, fortificate de documente revelatorii, privind bătăliile românilor între 1916-1918), paginile consacrate mânăstirii Tismana, ca « bastion al ortodoxiei, al învățământului și culturii în veacurile trecute » ori ca « loc de întâlnire al oamenilor de cultură », mai ales la Vila Sfetea, răscoala de la Salva, cum s-a născut Sămănătorul cel nou, toate acestea par componente dezintegrate, în raport cu titlul.  De fapt însă, vorbind despre Sămănătorul de astăzi, despre întâlnirea de grație dintre Artur Silvestri și Nicolae Tomoniu, care a rodit, între altele, renașterea publicației editate  în 1901 de G. Coșbuc și A. Vlahuță, evocând propria copilărie marcată de umbra poetului și a doamnei sale la Tismana, referindu-se la « curente și reviste literare apărute în jurul anului 1900 », oferind informații bogate, documentate și ilustrate despre România în primul război mondial, chiar evocând figura legendară a lui Tănase Todoran ori republicând recenzia lui Iuliu-Marius Morariu la cartea « Prin vremuri de război » semnată de Ioan Aurariu, autorii, - părând că sunt alături de titlul cărții -  converg mereu către miezul acesteia : poetul, omul, căutătorul de frumuseți George Coșbuc. Cel care, descoperind Tismana pe la începutul secolului, a transformat-o, pentru aproape 15 ani, în grădina lui de refugiu, de meditație, de dialog solitar cu Dante Alighieri sau, în fața unei ulcele pline de rubiniu, de dialog animat cu oameni simpli sau cărturari de seamă, cum a fost de pildă Ramiro Ortiz. El nu numai că a descoperit-o și și-a asumat-o, dar grație și împreună cu Spiru Haret  a transformat-o uneori într-un adevărat spațiu de pelerinaj pentru mari personalități ale culturii și vieții publice românești la începutul veacului trecut. Nume precum cele ale lui Spiru Haret și mai toți miniștrii Cultelor și Instrucțiunii publice din guvernele Th. Rosetti, Dimitrie  A. Sturza, Ion C. Brătianu, T. Maiorescu, A Vlahuță, Gr. Moisil, Alfons  Castaldi, Ramiro Otiz, - și lista ar putea continua – au venit la Tismana pentru că au înțeles că acolo  sălășluia un duh pe care-l înnobila, nu doar istoria meleagurilor , ci și prezența unei personalități emblematice, precum G. Coșbuc .

Cartea de față dezvăluie , prin proiectări încrucișate, cât de mult, cât de divers și cât de puțin cunoscut s-a implicat mesagerul și discipolul inegalabilului ministru Spiru Haret, în răspândirea luminii și a speranței acolo unde era întreținut întunericul și hrănită disperarea. Meritul autorilor este, din acest punct de vedere, demn de toată lauda. Tismana capătă, grație lor, aura unui spațiu încărcat de istorie și purtător de mesaj, atât pentru contemporanii noștri, cât și pentru cei ce vor veni după noi. Vila

Fam. prof.dr. Al. Melian (dreapta), prof.dr. Gh. Doca (stânga) și prof. N.N.Tomoniu la vila Ursu

« Sfetea » și chioșcul umbrit de fagi nu mai sunt doar spații turistice, aducătoare de bani, ele sunt realități inefabile, înnobilate și iradiate de spiritul și făptuirile lui G. Coșbuc și ale celor care au fost alături de el. Si au fost alături de el pentru că s-au simțit în prezența unui artist exponențial prin poezia și angajarea lui de apostol dăruitor. Nu este de loc întâmplător că Octavian Goga și-a dedicat discursul de primire în Academia Română lui G. Coșbuc, cel în descendența căruia se situa cu mândrie și a cărui poezie o aprecia la superlativ, deși altul îi era portativul liric.  Una dintre rostirile elogiului său în aula Academiei îi sintetiza acestuia specificul și

Vila Ursu, Tismana. N.N. Tomoniu citind istoria vilei Ursu, fostă Sfetea

anvergura creației poetice. Poezia lui era comparată cu  „o harfă eoliană pe care natura cântă în dragă voie. E concepţia omului de la ţară, în intimitate străveche cu cerul şi pământul, de aceea pulsaţiile vii, multitudinea de senzaţii, panteismul estetic  care se revarsă din aceste pagini pline de mişcare.

      Fiecare anotimp îşi desface bogăţiile prodigioase ce se risipesc sub ochii noştri stropite cu pulbere de aur. E o încrucişare de forţe ascunse, un uriaş erotism al firii,

o măreaţă învălmăşeală de energii active, printre cari omul apare ca un atom ce se pierde în infinit »

Din păcate, în august 1915, singurul său fiu, Alexandru, care era student, se prăpădește în urma unui accident de mașină, poate primul astfel de accident pe meleagurile noastre. Tragedia bulversează și omul și poetul. In mai puțin de trei ani, ani de suferință și vid interior, George Coșbuc pleacă în pribegie să caute sufletul băiatului său. El îi lasă însă trupul la Tismana, așa cum lasă în această oază de frumusețe și istorie, moștenirea trecerii sale pe acolo, pusă în lumină de această carte a restituirii generoase.

                                                             Alexandru MELIAN