Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 14 august 2013

14-15 august - Programul FESTIVALULUI - CONCURS de la Tismana



Festivalul - Concurs al „Cântecului, Jocului şi Portului Gorjenesc”, Tismana, 14-15 august 2013, ediţia a 46-a
Iată mai sus, noua denumire dată arbitrar de organizatori vechiului „Festival al Cântecului, Dansului şi Portului Popular Gorjenesc” de la Tismana, festival care numără anul acesta 46 de ediţii, începând din anul 1966 (edițiile - 1990 şi 1991 - nu s-au ţinut).  
Vă prezentăm mai jos, desfăşurarea festivalului pe zile şi ore:

Programul zilelor de 14 şi 15 august 2013



Afiş cu spectacolul dat de „Ansamblul Artistic Profesionist DOINA GORJULUI:

Imagine de la preselecţia de anul trecut.
Pe frontispiciul şcolii s-a pus cu editorul de imagini
vechea lozincă scrisă la construcţia acesteia.
Dacă vă place, cereţi comisiei de cultură refacerea ei!


Iată şi câteva detalii interesante din istoricul acestui festival, culese din Monografia oraşului Tismana, autor Nicolae N. Tomoniu, lucrare apărută la Târgu-Jiu, Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, 2013

1.3.5.2 Ediţiile “Festivalului Cântecului, Dansului si Portului Popular Gorjenesc de la Tismana” ţinute începând cu anul 1966

După terminarea mandatului meu în anul 2008 oficialităţile Tismenei nu mai ştiau câte ediţii "oficiale" ale Festivalului Cântecului, Dansului si Portului Popular Gorjenesc de la Tismana se ţinuseră deşi puteau afla aceasta de pe filmele postate pe YouTube. Există o secvenţă video unde prezentatoarea Codruţa Florescu afirmă la deschiderea festivalului că anul 2008 corespundea cu ediţia a 40-a. Anul acesta, (2012) d-l Gh. Porumbel este filmat la scenă când afirmă că ediţia actuală este ediţia a 45-a.
De altfel, în mandatul 2008-2012 a avut loc o puternică ingerinţă a politicului în festival prin a se afişa pe scenă cu un discurs populist.  Nu-i vorbă, face parte din cutuma festivalului ca personalităţile gorjene să ia cuvântul la deschidere dar de aici şi până a fi anunţat că organizatori sunt alţii decât Consiliul Judeţean care dă premiul I şi instituţiile culturale care dau majoritatea premiilor este o desconsiderare pentru cei care de facto pregătesc festivalul.
Cercetând istoria, prima ediţie s-a ţinut în anul 1966, ceea ce înseamnă că unele ediţii nu s-au considerat oficiale, a avut loc doar bâlciul şi un spectacol la Căminul Cultural sau în curtea şcolii vechi din Tismana.
În anul 2011, Tismana nici nu mai era comună!
Ea fusese declarată oraş, la 5.04.2004
Existând totuşi nişte manifestări cultural-artistice, ediţia 44 din anul 2011 este, de fapt, a 46-a.

La ediţia a 43/(45)-a din anul 2010, Fundaţia Tismana prezintă pe YouTube doar spectacolul ansamblului profesionist "Doina Gorjului", care s-a prezentat în anul acela cu doar o parte din angajaţii permanenţi din cauza politizării festivalului. Însuşi preşedintele, Băsescu, a defilat populist prin mulţime stricând organizarea iniţială şi amplificând astfel interesul scăzut al consilierilor locali care nu alocă fonduri suficiente pentru acest festival şi nici nu participă la organizarea lui.
Festivalul se organizează de Consiliul Local şi instituţiile gorjeene de cultură, în fiecare an de Sfântamaria Mare, adică la 15 august. Se necesită însă, o reorganizare a lui, o implicare mai responsabilă a factorilor de decizie şi eliminarea prezentei oficiale ale politicienilor deoarece Bâlciul de Sfânta Maria (15 aug) de la Tismana este un act cultural şi nu unul politic.
Aşa cum reiese din spusele de mai înainte, Bâlciul Sântămăriei de la Tismana, este bâlciul oamenilor simpli şi are rădăcini adânci încă din preistorie când aici se întâlneau vara păstorii geţi pentru sărbătoarea Mamei. In creştinism, Sărbătoarea Mamei a devenit Sărbătoarea Sfintei Marii. Apoi, odată cu construirea Sf. Monastiri Tismana se organiza de către aceasta, pe Valea Tismenii, un bâlci consemnat pe Paul de Alep în sec. XVII şi ca “târg al oraşului”. În ultima vreme însă, spaţiul devenind  insuficient bâlciul a fost mutat în pădurea Şerşori, (Sârbşori în secolele trecute) între Tismana şi satul Gornoviţa.
In paralel, Sf. Mânăstire Tismana organizează hramul ei, după programul pe care vi l-am amintit. Pelerinii care veneau la mănăstire primeau hrană şi cazare gratuit până în deceniul întâi al mileniului III.
În ultimii ani, se face doar praznic dându-se masă, cazarea  fiind o problemă. Spaţiile din incintă sunt deja ocupate permanent iar unele imobile de pe Valea Tismenii, ce au revenit mânăstirii, au acum, pe lângă turismul ecumenic şi destinaţie turistică ca atare.


[1] Din anul 1966 şi până în anul 2011, nu sunt 2011-1966=45 de ediţii ci 46! Anul 1966 este inclusiv la numărătoare. Spre exemplu, din 1966 până în anul 1969 nu sunt trei ediţii ci patru: 1966, 1967, 1968 şi 1969.