Prof.dr. CONSTANTIN
CIUTACU
Fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al
Academiei Române
„După 25 de ani, clasa
politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul
României moderne”
1989-2014, un sfert de veac de corupţie şi jaf
Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe
neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem şi mai săraci şi un pic mai bătrâni…
Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune;
firmele dau faliment cu miile pe semestru, investiţiile scad vertiginos,
capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă secretă”,
originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu este, cum ne-am fi
aşteptat, „tigrul” economic al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe
în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu
care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică
românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară. Un fost
ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la
Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre
rănile care ne dor de 25 de ani.
„În 1989,
infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa”
Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din
punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele
10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se
construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi
Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi.
Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian. La Reşiţa se
fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania. Centrala nucleară
de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm
acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume,
după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de
peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi
Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
 |
| Lângă Hunedoara |
În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de
fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule
ministru?
A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după
1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la
fier vechi, fostul prim ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a
României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această
etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem această viziune, cităm
date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14
milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane. Producea 400.000 tone
de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul
dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de
motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de
700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1600 de
excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am
construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în
timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an în
1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi
pe an; azi, abia 800
(cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi
vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje
diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită.
Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii
oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier
vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10
miliarde de euro! Am exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro,
şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5
miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a
milioane de locuri de muncă!
 |
| Furnalul din Govajdia de langa Hunedoara era vestit pentru că aici s-au produs unele componente din fontă pentru Turnul Eiffel. A fost primul furnal cu flux continuu din Europa in 1810 |
„Practic, întreaga
economie naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel
puţin că este cadou sau pradă de război”
Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
Iată situaţia la zi în domeniul petrolului: România producea
13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi. Suspect.
Cineva nu raportează corect. Nu am nici o încredere în această cifră, atât timp
cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să
plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone
şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se
rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989,
produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane.
Produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam
500.000 de tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat
că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine
măsoară distribuţia?
După 1990 s-a schimbat, deci, peisajul industrial. S-a creat o falie
între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?
 |
| Petrila înainte de închidere |
Au venit „sfaturi” de la competitorii noştri europeni: faceţi
IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii din marile
uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi kit-uri, componente, nu produse
integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu
locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de
dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit
misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost
totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza
comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre
în grila europeană cu industria siderurgică de 14 milioane tone de oţel. A
trebuit lichidată şi ca un „bonus” pentru admiterea în UE.
 |
| Fabrică pentru prelucrarea sticlei |
Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma
cărora s-a dat startul la jaful naţional?
Prima a fost restituirea „părţilor sociale” - o privatizare
pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti
bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură
anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital
lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de
proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a
capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către
interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de
masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari;
viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic de cei care ştiau
ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul
societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de
70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunţat
totodată că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă
FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi
guvernele au promovat, controlul total, fără luptă, şi fără niciun câştig,
asupra întregii economii. Practic, economia naţională a fost oferită fără nici
o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război, celor
care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea
Europeană.
 |
| Crivina - o localitate moartă |
„. Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al
ultimilor 25 de ani”
Vă rog să continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la
25 de ani de la răsturnarea „dictaturii de dezvoltare”.
A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii,
tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de
pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost
închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de
preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri
combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor din industria lemnului şi
mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor,
din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi
neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi
cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în
general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut
industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări
etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată.
România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de
culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus aproape în
totalitate sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la
Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani; au fost
abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi
desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau
Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată
şi lăsată fără nicio logică structurală.
 |
| Bloc din Mătăsari - Gorj |
Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj
apocaliptic, desprins parcă dintr-un film s.f. cu „terminatori”?
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al
multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile,
construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează
reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile
mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ
500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi
libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă; astăzi, avem şi
industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi construcţii şi transporturi
şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare
inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât
subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf
marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării,
cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici după
25 de ani, clasa politică – veritabil detaşament al legiunii străine,
terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin
care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie.
Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor,
printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de
impozite şi contribuţii.
A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne
ce s-au perindat pe la palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent de
dezvoltare?
Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa
politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici,
prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea
facilităţilor destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit
să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu
salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de competitivitate. „Veniţi în România, că vă garantăm sclavia
pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!” Acesta a fost, în esenţă,
programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că
fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguvernare.
Care sunt predicţiile dv. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică
a României?
Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu
va putea să cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri
sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene,
România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator
geografic.
Ion Longin Popescu
Imagini: Ioana Cîrlig şi Marin Raica - "Un proiect inedit pentru România"
Ce a rămas după ce totul s-a închis. Site Internet: http://www.postindustrialstories.com
Ce a rămas după ce totul s-a închis. Site Internet: http://www.postindustrialstories.com
 |
| Locomotivele Electroputere spaima lui Hrusciov |
