 |
| Cheile Băluţei - Gj |
BRÂNCUŞI – MILAREPA
Mai uşor este să dai, astăzi, de Milarepa şi mult mai simplu este să-l
cunoşti, ca artist, pe Constantin Brâncuşi, decât să determini cota de
influenţă a primului asupra secundului, ştiindu-se că viaţa şi opera celui
dintâi devenise carte de căpătâi a Demiurgului. Dificultatea „decelării” vine
din simplul fapt că genialul hobiţean nu a lăsat dovezi peremtorii – nici
orale, nici scrise – despre acest capitol special din capacitatea sa
(intelectuală, filozofală şi, probabil, iniţiere în teoria şi practica
yoghinii). Mărturiile provin doar de la câteva personalităţi (istorici de artă,
poeţi, scriitori ş.a.) din preajma sa – episodică, ori mai îndelungată – dar nu
cu o aplecare specială privind acest aspect. Au pus în evidenţă pasiunea genialului
gorjean vizavi de Milarepa următorii (datele provin din convorbirile brâncuşiologului
de anvergură internaţională Friedrich Teja Bach, cuprinse în vasta sa lucrare „CONSTANTIN
BRÂNCUŞI – METAMORPHOSEN PLASTISCHER FORM” (Dumont Buchver’ag Köln), capitolul:
„Amintiri despre Brâncuşi, în discuţiile cu artişti”).
 |
| Dava Milarepa |
1. Jean Cassou (1897 – 1986), scriitor şi istoric de artă franceză, el îl
citise pe Milerapa şi cita mereu cuvinte ale acestui tibetan despre univers,
viaţă şi înţelepciune. Era deosebit de secretos şi taciturn. În prezenţa sa te
simţeai în apropierea unei forţe întunecate, primitive.
2. Jaques Herold (1910, Piatra România – 1987, Paris): „Brâncuşi detesta
excesul de exhibiţionism la Picasso. Cu deosebită plăcere pomenea numele lui
Milarepa”.
3. Jacqueline Matisse Monier: „Brâncuşi ar fi vrut cu plăcere să atingă
Nirvana. „Milarepa” este cartea lui preferată, singura pe care o are legată. O
dată (...) a fost cuprins de un acces de nerăbdare şi l-a invocat pe acesta
să-i vină în ajutor. Când, după aceea, s-a mişcat din loc, i-a căzut din
bibliotecă în cap o carte. Era vorba despre „ventrilog”. A privit în jur şi a
izbucnit în râs. În acest fel îi venise Milarepa în ajutor”.
4. Isamu Noguchi: „Brâncuşi era interesat de culturile asiatice de exemplu,
de Milarepa şi Zovastrism”.
5. Michael Seuphor (1901), scriitor, artist plastic: „El nu vorbea despre
sculpturile sale; vorbea despre alte lucruri, de exemplu, despre Milarepa”.
 |
| Casa memorială Brâncuşi |
Importante informaţii, insuficiente însă pentru a înţelege măsura în care
Milarepa – ca om şi operă – şi-a făcut loc în fiinţa ermetică a lui Brâncuşi.
Doar o analiză comparativă a vieţii şi operei milerapiene şi a aforismelor
Demiurgului (acest lucru presupunând o temeinică cunoaştere a primului), ar
putea să facă lumină în acest „colţ secret” din viaţa şi opera lui Constantin
Brâncuşi. Se ştie că Milarepa (1040 – 1123) era maestru tantric şi întemeietor
al şcolii Kagyii a buddhismului tibetan. Era vrăjitor, eremit, mistic, poet, al
doilea Dalai Lama din istoria legendară a Tibetului. După o tinereţe marcată de
orori regretabile, după grele exerciţii de penitenţă, Milarepa găseşte drumul
iluminării, atingând cea mai înaltă stare a eliberării – Nirvana. Primele
informaţii în cultura occidentală despre existenţa şi opera acestui uriaş
yoghin şi poet al secolului XI e.n. au apărut între anii 1908 – 1925, datorită
fecundului cunoscător în domeniu, Jaques Bacot, abia în anul 1925 – fiind
publicată lucrarea „Poetul tibetan Milarepa” (ediţia Bossard).
 |
| Statuie Milarepa |
Personal, cred că abia din anul 1925 Constantin Brâncuşi a luat act
despre viaţa şi opera milarepiană, iar aventura mistică şi cele o sută de mii
de poeme ale acestuia, intrate, abrupt, în patrimoniul culturii universale, au
exercitat o influenţă extraordinară asupra lui. Căci zicea eremitul tibetan:
„Pentru mine, Milarepa, întregul univers a fost transformat în aur. Nevoie nu
am să strâng aur în pachete şi săculeţe”. Dar iată şi o zicere a Demiurgului
din „ermitajul” său parizian: „Nu mai sunt al lumii acesteia, sunt departe de
mine însumi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucrurile esenţiale”.
Iar Milarepa, cu aproape 900 ani înainte de Brâncuşi, esenţializându-şi
concepţia privind viaţa, sfătuia: „Înfrânge-ţi dorinţa de distracţie,
struneşte-ţi avântul gândurilor. Nu te rătăci căutând mărunţişuri. Oţeleşte-ţi
răbdarea”. Dar ce învăţătură similară întâlnim la zăcământul aforistic al
hobiţeanului? Iată: „Nu poţi ajunge la lucrurile adevărate decât renunţând la
Eu”. Sau, Milarepa: „Sunt conştient că voi muri, dar inconştient de ora morţii.
De aceea, ca să cuceresc perfecta Stare de Buddha, nu am timp de pierdut în
discuţii nefolositoare”. Iată însă şi o consecinţă ideatică perfectă între cei
doi: „Cine nu iese din Eu, nu atinge absolutul şi nu descifrează viaţa”
(Brâncuşi); „Ocupându-te de lucruri lumeşti nu gândeşti la apropierea morţii
căci, brusc, ea apare ca un trăsnet ce bântuie în jurul tău, urlând”, sau:
„Creaţiile spirituale sunt mai multe decât firicelele de praf care dansează în
razele soarelui” (Milarepa).
Dar, din nou, Brâncuşi într-o cuceritoare meditaţie de adevărat eremit: „În
mine locuieşte un monstru care ia toate formele şi este insesizabil”.
Prin urmare, Milarepa – Brâncuşi, un fascinant capitol din viaţa
„secretă” a Demiurgului, îşi aşteaptă pe deplin hermeneutica lămurire cu toate
că, indirect, reputaţii brâncuşiologi Constantin Zărnescu, prin „Aforismele şi
textele lui Brâncuşi” şi Sorana Georgescu-Gorjan, prin „Aşa grăit-a ...”, au
lăsat să se vadă şi o parte din zestrea milarepiană din trăirea şi gândirea
genialului sculptor Constantin Brâncuşi.
Dumitru Dănău
Imagini Tibet: Common Wikipedia
Foto România: Duck D. Duck - Facebook
