A murit Scriitorul.
Nu mai auzisem nimic despre Scriitor de mai bine de treizeci de ani. De când i-am văzut prima, și ultima piesa de teatru, “7 martori”, jucata în sala T94, din incinta Teatrului Național.
Nu știți care este sala T94? Nu știți nimic despre ea? Sala T94 a fost construita, prin munca voluntara a muncitorilor, si prin materialele plătite de Uzinele Electroputere, sub conducerea Partidului Comunist Roman. Aceasta bijuterie a fost unica, sau una dintre rarele Sali de teatru cu scena Elisabetana. Se numea T, de la Tineret. Si 94, de la cele 94 de scaune cu care era echipata sala. A fost darul pentru Tineret, al Uzinelor Electroputere.
Nu știți nimic despre uzinele Electroputere? Uzinele care aveau 30000 de salariați, și produceau locomotive, transformatoare și aparataj electric pentru o pleiada de tari? Este actualul Mall Auchan. Care are 300 de salariați, și oferă marfa calicienilor, marfa produsa într-o pleiada de tari.
De treizeci de ani si mai bine, am auzit o singura data de Scriitor. Este numai vina mea.
Toata lumea politica si economica occidentala și răsăriteană ii purta pe buze, la fiecare întrunire, replicile spectacolelor de teatru si elixirul prozelor. Toată media ii analiza opera. Toți Regii si Presedintii Lumii ii studiau zi de zi, ideile.
Marele Om, chiar, la Golden Blitz, la Ciresica, sau alte și alte Săli de teatru cu nume nu mai putin renumite, ii sorbea cuvintele din renumitele piese de teatru Jack DANIELS, BALLANTINES, TEACHERS, si le oferea spre cugetare mecanicilor auto și tinichigiilor, maneliștilor sau filozofilor din mass media Caliciei.
Dar si Micul Om, de pe axa Curubesti-Londra-Washington, a catadicsit sa spuna la moartea Scriitorului: “Europa ii datoreaza enorm”. Probabil, i-a fost teama sa spuna aceste cuvinte in timpul vietii Scriitorului, pentru ca axa limbii engleze sa nu ii datoreze, totusi, un penny, Scriitorului.
A murit Scriitorul.
De-abia acum, magnații televiziunilor și media vor plăți mai puțin pentru preluarea transmisiilor meciurilor de fotbal, ca sa ii plătească din economii, Scriitorului, colacul si pomelnicul pentru difuzarea, la ore de maxima audienta, a operei lui integrale, neîntrerupte de nicio reclama publicitara. Ei și-au exprimat regretul profund ca au fost atât de profesioniști, ca întotdeauna, încât nu le-a venit mai devreme, ideea.
A murit Scriitorul.
Marii Dictatori de idei ai popoarelor au scris in cartea de onoare a Scriitorului cuvinte mari. Apoi s-au ridicat de pe scaunul de condoleanțe, și au revenit la problemele serioase ale popoarelor lor, și ale omenirii.
Cum sa facă bani. Cum sa facă sa încapă toate sufletele Lumii într-un singur ban.
23 decembrie 2011
Jianu Liviu-Florian