ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ: ÎN AŞTEPTAREA CERTITUDINII
(“Bocitorii. Aşteptătorul”, Editura Singur, 2007 - Târgovişte)
Ce vrea să ne spună, în esenţă, Ştefan Doru Dăncuş, în “Bocitorii”?
Că omenirea a devenit o turmă bocitoare.
Dacă
vine lupul, boceşte. Dacă este război în Gaza, boceşte. Dacă este
război în Irak, sau Iran, sau Coreea de Nord, sau Iugoslavia, sau
Balcani, sau al III-lea război mondial, boceşte. Dacă este criză
mondială, boceşte. Dacă numărul de avorturi întrece de două ori numărul
naşterilor, boceşte. Dacă dincolo de ban nu mai contează nimic, boceşte.
Dacă asomizează porcul, boceşte. Dacă i se interzice să-şi vândă
brânza, vinul, ori carnea, neambalate, boceşte. Dacă vine cancerul de
col uterin, aviara, tuberculoza, războiul, sau apocalipsa, boceşte. Dacă
nu are de mâncare, loc de muncă, căldură, ori răcoare, apă, sau
băutură, boceşte. Dacă animalele, şi omul sunt marcate cu cipuri de
identificare, boceşte. Dacă Universul va sfârşi prin marea îngheţare,
sau marea implozie, boceşte. Dacă nu mai sunt petrol, apă, sau resurse, boceşte.
Dacă Dumnezeu nu există, boceşte. Dacă există, boceşte. Dacă o
covârşesc drogurile, prostituţia, afacerile cu carne de turmă, ori arme,
boceşte.
Pe lume nu mai exista luptă împotriva răului. Nici răul, poate.Doar bocitori ai binelui.
Ce vrea să ne spună, în esenţă, Ştefan Doru Dăncuş, în “Aşteptătorul”?
Că el, Ştefan Doru Dăncuş, a obosit. Să lupte cu toţi. Şi cu sine. Pentru toată lumea. Că este şi el, un om, doar. Care are nevoie de ocrotire. De o mângâiere. De o alinare. Şi atunci, dincolo de microscopicele lui victorii în lupta cu Hidra, Aşteaptă. Şi aşteaptă.
Să vină apocalipsa. Să îşi ia fiecare recompensa. Sau pedeapsa.
Cumpănită de Dumnezeul şi omul care a împărţit totul. Învăţătura,
Cuvântul, Viaţa, Calea, Adevărul, chinul, sângele, şi
trupul. Ca să vedem pentru ce a fost creat omul. Nu pentru apocalipsa
alienării. Nici pentru triumful dictaturii. Fie ea şi a libertăţii şi
democraţiei.
Între
bocitorii şi aşteptătorul, Dăncuş iubeşte viaţa. Femeia. Oamenii. Chiar
şi atunci când sunt vicioşi. Când îi vând speranţele. Când îl înşeală.
Iubirea poate fi palpată în scurte proze, sau poeme în proză de o
hipersensibilitate, emoţie, şi încredere, oarbe. Între bocitori şi
aşteptători, este atâta lumină oarbă. Atâta sămânţă de bine, călcată de
rinoceri, sub copite.
Am citit cartea pe nerăsuflate. Risc
să spun că este de o frumuseţe mizerabilă. Frumuseţea vietii noastre
ratate. Mizeria vieţii noastre reuşite. Un judecător nebun de maculată
iubire a adus pe lume o oglindă în care porcii se văd îngeri care se admiră unii pe alţii. Sau fiecare, pe sine. Şi pentru sine.
Nu ne priveşte. Noi suntem oameni.
19 ianuarie 2009
