ARH. CEZAR LĂZĂRESCU
1923-1987
– 25 de ani de la moarte –
Anul
acesta, la 30 martie, s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Cezar
Lăzărescu, arhitect, profesor de arhitectură, omul care a schimbat înfăţişarea
Bucureştiului.
Puţini cititori ştiu cine a fost arhitectul,
profesorul şi omul Cezar Lăzărescu. Unii l-au iubit şi apreciat foarte mult,
iar alţii l-au duşmănit cu aceeaşi forţă. Cezar Lăzărescu s-a născut la 30
octombrie 1923 la Bucureşti, dintr-o familie de intelectuali, tatăl militar şi
mama pictoriţă. Din partea tatălui, bunici erau din Valea Stanciului, pe Jiu.
Copilăria şi-a petrecut-o în cetatea lui Bucur, în Valea Izvorului. A urmat
cursurile liceului Gheorghe Lazăr şi
a absolvit Institutul de Arhitectură Ion
Mincu din Bucureşti, cu calificativul Magna
cum laudae.
A fost profesor de arhitectură la
Institutul de Arhitectură Ion Mincu,
astăzi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti; a fost rectorul Institutului de Arhitectură
Ion Mincu în intervalul 1970-1977
(două mandate); a fost preşedintele Uniunii Arhitectilor (1971-1987); a fost
numit, în 1972, în conducerea Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, cu sediul
la Paris. Printr-un decret din 28 iunie 1972 al Consiliului de Stat, i s-a
acordat titlul de Profesor Universitar
Emerit.
Între anii 1955-1960 a coordonat şi
a participat la proiectul pentru litoralul românesc, unde şi în calitate de
arhitect a proiectat multe dintre construcţiile noi de pe litoralul românesc.
Arhitectul Cezar Lăzărescu a
proiectat 11 lucrări de urbanism şi 67 lucrări de arhitectură. A publicat 11
lucrări şi 50 de articole de specialitate – urbanism şi arhitectură. Pe lîngă
lucrările menţionate mai sus, cele mai importante proiecte realizate de el sunt
următoarele: clădirea Aerogării din cadrul Aeroportului Otopeni; Palatul
Sporturilor şi Culturii Bucureşti; Sala OMNIA (sala congreselor); Ambasada României
la Beijing; Ambasada R.P. Chineze din Bucureşti; Turnul de Televiziune din
Bucureşti; Palatul prezidenţial din Sudan; clădirea Parlamentului din Sudan;
Biblioteca Naţională din Capitală; Casa de Cultură şi clubul cu sală ale oraşului
Piteşti; Palatul Administrativ Focşani; vilele şi hotelurile de pe litoral, de
la Mamaia la Mangalia etc.
Proiectul Bibliotecii Naţionale din
Bucureşti a fost ultima lucrare a prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu. Din
nefericire, disparitia lui fulgeratoare l-a impiedicat să continue şi să-şi desăvîrşească
proiectul iniţial.
Biblioteca Naţională a României are
la baza studiile arhitectului Cezar Lăzărescu, începute în 1985 şi va rămîne
unul dintre cele mai impresionante edificii bucureştene; pentru detalii, vedeţi
cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh. Cezar
Lăzărescu de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea, Editura Capitel,
2003, Bucureşti).
Arhitectul prof. dr. Cezar Lăzărescu a fost primul proiectant al
Casei Poporului. Nici nu se putea altfel. Conducerea statului nu putea să încredinţeze
o asemenea lucrare unei arhitecte stagiare. Mira Anca Victoria Petrescu-Mărculeţ
(născută la 20 martie 1949, Sighişoara), care pretinde că este arhitectul şef
al Palatului Parlamentului, abia terminase facultatea cînd se începuse, deja,
construcţia Casei Poporului. Proiectul era de mult terminat. Lucrarea de
proiectare începuse din anul 1977 (vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anca_Petrescu
). La proiectarea Casei Poporului au lucrat peste 400 de arhitecti, dintre
cei mai valoroşi. Dacă este să fim corecţi, adevăratul şef de proiect
coordonator al Casei Poporului a fost preşedintele Nicolae Ceauşescu.
Arhitectul Cezar Lăzărescu a fost apreciat şi s-a bucurat de toată consideraţia
conducătorilor statului român: Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.
Construirea Casei
Poporului (acum Palatul Parlamentului) a început în primele luni ale anului
1983, iar proiectul era de mult terminat. Nici nu se putea începe construcţia
unui asemenea edificiu fără o documentaţie elaborată, verificată şi aprobată. Arhitecta
Anca Petrescu, care pretinde că ea este proiectantul edificiului CASA
POPORULUI, era la vremea respectivă arhitect stagiar, fusese secretar al
biroului U.T.C. pe facultate, fusese un an repetentă şi era în grupul beţivilor
din preajma lui Nicu Ceauşescu.
Banda care se lipise de Nicu Ceauşescu,
formată, în majoritate din evrei, ţigani, iudeo-ţigani şi sectanţi, urmăreau,
de fapt, crearea imaginii de antisemit a preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi au
reuşit. Această gaşcă era, de fapt, în slujba complotiştilor internaţionali şi
interni, care urmărea, în principal următoarele: România să fie lichidată ca
stat şi poporul român ca naţiune, împroprietărirea „evreilor“ autohtoni şi a
evreilor care vor invada România cu bunurile materiale şi spirituale ale
patriei noastre, alungarea românilor de pe meleagurile lor strămoşeşti şi chiar
schimbarea denumiririi teritoriului care ar mai fi rămas. Se urmărea dezrădăcinarea
poporului nostru din patria lui. În mare parte, acţiunile complotiştilor
internaţionali şi interni au reuşit. România după 1989 a devenit un teritoriu
administrat de iudaismul mondial, iar, cu timpul, îşi va schimba şi denumirea. Românii
vor deveni nişte grupuri răzleţe, rătăcite în istorie, fără patrie, o
curiozitate etnică.
Pe Nicolae Ceauşescu nu-l puteau înlătura
de la conducerea Statului Român decît dacă îi creeau o imagine de antisemit.
Nicolae Ceauşescu nu era antisemit, era chiar prietenul evreilor din toată
lumea – inclusiv al statului Israel, cu care, cum se ştie a păstrat continuu
relaţiile diplomatice (pe cînd toate celelalte ţări socialiste le rupseseră) şi
chiar a mediat legături între Israel şi ţările arabe etc.; avea evrei în
familie şi suprasaturase toate instituţiile statului român cu evrei. Comitetul
Central al P.C.R., guvernul, conducerile ministerelor şi întreprinderile statului,
presa, Radioul, Televiziunea, Agerpres-ul erau pline de evrei. Aşa a fost
posibilă baia de sînge din decembrie 1989 şi păcălirea românilor. Nimeni nu a
vrut schimbarea sistemului socialist, pentru că românii ştiau că, prin trăsătura
sa, capitalismul este antisocial şi antiuman. Socialismul este sensul universal
al Istoriei în proxima etapă. Se vede de 23 de ani, de cînd a fost asasinat preşedintele
Nicolae Ceauşescu, iar complotiştii internaţionali şi interni au impus sistemul
capitalist: ţara este o ruină şi e deposedată de aproape toate bunurile
materiale şi spirituale.
În România, înainte de 1989, Naţionalismul
învinsese Comunismul. De aceea l-au asasinat complotiştii internaţionali şi
interni pe preşedintele României Nicolae Ceauşescu. România, după 1989, a
devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial cu sediul la New York,
iar românii au devenit nişte robi, nişte slugi la străini. Ne merităm soarta.
Am avut milă de alogeni.
Mulţi s-au întrebat
cine îl sfătuia pe preşedintele Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură.
Nu ştia nici arhitectul Cezar Lăzărescu. Cu cîteva zile înainte de a muri (22
iunie 1992), academicianul arh. prof. Grigore Ionescu a mărturisit că el este
cel care l-a îndrumat pe Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură şi
urbanism. Grigore Ionescu este înmormîntat în cimitirul Bellu Militar fig. 5, loc 5, la 10 m depărtare de mormîntul lui
Gheorghe Gheorghiu-Dej. Statul Român are
numai cinci arhitecţi, membri ai Academiei Române: Petre Antonescu (29 iunie
1873-22 aprilie 1965), Nicolae Ghica- Budeşti (22 decembrie 1869-16 decembrie
1943), Duiliu Marcu (23 martie 1885-9 martie 1966), Octav Doicescu (8 ianuarie
1902-10 mai 1981) şi Grigore Ionescu (11 ianuarie 1904-22 iunie 1992). Toţi aceşti
arhitecţi-academicieni i-au fost profesori arhitectului Cezar Lăzărescu.
Teatrul Naţional din Bucureşti a
fost proiectat de arhitectul Romeo Belea. Preşedintele Nicolae Ceauşescu a fost
aşa de supărat cînd a văzut cum arată clădirea în 1975, încît a comandat imediat
o modificare de proiect, însărcinîndu-l pe Cezar Lăzărescu cu reproiectarea
acestui edificiu. Nicolae Ceauşescu i-a transmis, prin arhitectul Constantin
Jugurică, lui Cezar Lăzărescu următoarele: „Spune-i să se uite şi el la ceea ce
au făcut înaintaşii lui“, îndreptînd braţul spre lucarnele din acoperişul clădirii
Universităţii, realizate de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Preşedintele României
Nicolae Ceauşescu avea un cult pentru arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Nicolae
Ceauşescu desena cu un stilou gros ceea ce dorea – după cum relatează d-l arhitect
C. Jugurică, care era, în aceea vreme, directorul tehnic al Institutului
Proiect Bucureşti. Unii spun că Nicolae Ceauşescu avea chiar talent la desen. De
asemenea, i-a spus să meargă în strada Mihail Moxa, nr. 5, să vadă cum arată clădirea
care a aparţinut generalului Radu Rosetti, şi edificiul Muzeul Ţăranului Român,
ambele proiectate de arh. Nicolae Ghica-Budeşti. Decizia de modificare a faţadelor
este pusă şi pe seama posibilelor eventuale pretenţii de daune pecuniare şi
morale pe filieră franceză, cauzate de plagierea faţadei după celebra lucrare La Chapelle
Ronchamp a lui Charles
Edouard Jeanneret (1887-1965), cunoscut sub şi mai faimosul nume Le Corbusier, arhitect francez, de
origine elveţiană.
 |
| La Chapelle Ronchamp |
Fotografiile clădirii Teatrului Naţional
în 1975, înainte de modificările proiectate de arh. Cezar Lăzărescu şi după
acestea – până cu câteva luni în urmă –, sunt prezentate în cartea Vise în piatră – În memoria prof. dr. arh.
Cezar Lăzărescu, de Ileana Lazarescu si Georgeta Gabrea. Clădirea iniţială,
din 1975, semănă cu o pălărie evreiască. Este trist, chiar dureros, că, în prezent
arhitectul Romeo Belea, proiectantul iniţial al clădirii Teatrului Naţional din
Bucureşti, a acceptat să se refacă faţada imobilului, spre a se reveni la
faţada sa, din 1975, prin care l-a plagiat pe Le Corbusier. Probabil a făcut
aceasta faptă ca o recompensă pentru primirea sa în Academia Română. Nu poţi să
crezi! Te doare că trebuie să crezi! Generaţiile viitoare nu vor fi aşa de
indiferente că actualii conducători ai Statului Român doresc o Românie fără români.
Nu este îndepărtată vremea cînd va fi arătată poporului român adevărata valoare
a fiecărui individ. Înseamnă că Nicolae Ceauşescu nu era un om nepregătit, cum încearcă
o mînă de conspiratori şi de infractori de drept comun, în majoritatea lor
alogeni, să împroaşte cu noroi familia Ceauşescu şi poporul român. Totodată,
apelăm la Ambasada Franţei la Bucureşti – personal la Excelenţa
Sa Phillipe Gustin – să impună Guvernului României să oprească lucrările de
remodificare a faţadei Teatrului Naţional, comise spre a se reveni la forma
plagiată după Le Corbusier. În caz de refuz, Franţa să intenteze statului
român proces de plagiat şi să ceară daune materiale, pe care să le plătească
primarul Sorin Oprescu şi cei din clica ocultă care au manevrat această acţiune
dolozivă. 
Discreditîndu-l pe Nicolae
Ceauşescu, autorii şi profitorii complotului internaţional antiromânesc din
decembrie 1989 se tem că vor rămîne în istorie nu ca bravii eroi, aşa cum şi-ar
dori-o, ci ca asasini, ceea ce şi sunt cu adevărat. Trebuie să remarcaţi că,
prin corecturile sale, Nicoale Ceauşescu le ceruse arhitecţilor să se inspire
din faţada Teatrului Naţional aşa cum arăta înainte de a fi distrus de
bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944!
Am încremenit cînd am văzut că pe clădirea
Teatrului Naţional a apărut, din nou, pălăria evreiască. Au biruit răul, boala,
cancerul, hoţia, Iuda, satana, Antihristul. De unde are primarul Oprescu bani
pentru această nemernicie, dar nu are bani pentru alte lucrări, cu adevărat
importante pentru Capitală? Cum de nu are un pumn de euroi să
refacă inscripţia BUDAPESTA, de pe Arcul de Triumf, (re)acoperită cu ciment
de vreo zece ani, dar are bani pentru enorma lucrare de refacere a
plagiatului? Oricum, se vede că plagiatul arhitectului Romeo Belea este
recompensat, în loc să fie condamnat, aşa că putem spune că numele său este
predestinat, fiindcă este o adevărată belea! Aşa au inversat valorile
guvernanţii postdecembrişti.
Generaţiile viitoare de adevăraţi
români, dacă vor mai exista, vor şti ce să facă, de fapt, ceea ce a vrut să facă
şi preşedintele Nicolae Ceauşescu, cînd a văzut prima dată clădirea. În mod
sigur o vor demola, aceasta şi pentru a dispărea acuzaţia de plagiat din partea
statului francez.
Mareşalul Ion Antonescu a avut
perfectă dreaptate cînd a declarat: „Mai bine dispărem ca naţie, decît să devenim
slugi la străini!“
Cezar Lăzărescu s-a stins din viaţă
la 30 martie 1987, în urma unui accident vascular cerebral, după o muncă neîntreruptă,
lăsînd în urmă o operă pentru eternitate.
Şi după toată această activitate şi
lucrările pe care le-a proiectat, arhitectul Cezar Lăzărescu n-a avut parte de
recunoştinţa şi nici de mormînt. Omul, profesorul, arhitectul Cezar Lăzărescu a
fost înmormîntat în Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti, fig. d14, loc. 344. În
prezent mormîntul este în paragină, plin de buruieni, crucea din marmură este
spartă şi doborîtă la pămînt, iar inscripţia de pe cruce este aproape ilizibilă.
Mormîntul este împrejmuit cu un gard metalic, parţial distrus. Locul de înmormîntare
a fost atribuit pentru 7 ani şi, în cazul cînd nimeni nu se mai interesează de
mormînt, probabil peste cîţiva ani va fi profanat şi înstrăinat. Aceasta este
recunoştiinţa poporului român?! Uniunea Arhitecţilor din România ar trebui să
se implice.
 |
| Teatrul National in 2011 |
Guvernele postdecembriste doresc o
Românie fără români şi vor să şteargă orice urmă de existenţă a Neamului Românesc
de pe meleagurile strămoşeşti ale românilor.
Cezar Lăzărescu a avut mulţi duşmani
în timpul vieţii. Mulţi arhitecti l-au denigrat şi i-au creat o atmosferă defavorabilă.
În mod deosebit alogenii conduşi de Horia Maicu şi Damian Ascanio. Ei nu
concepeau că un Român este mai valoros decît ei. Campania de denigrare a lui Cezar
Lăzărescu continuă şi după moarte. Mai întîi, i s-a furat proiectul care a
schimbat înfăţişarea Capitalei. Acum i se fură şi demnitatea ştiinţifică,
printr-o gravă acuzaţie de „naţional-comunism“ – o absurditate conceptuală.
Locul Arhitectului Cezar Lăzărescu
era la Cimitirul Bellu Ortodox alături de cei 7 mari arhitecţi ai Neamului Românesc:
Ion Mincu (1852-1912) fig. 81, loc 12; Petre Antonescu (1873-1965) fig. 32 bis,
loc 11-12; Nicolae Ghica-Budeşti (1869-1943) fig. 124 loc 12; Duiliu Marcu
(1885-1966), parcela academicienilor; Octav Doicescu (1902-1981) fig. 118, loc
95; Grigore Ionescu (1904-1992) fig. 5 loc 5, Cimitirul Bellu Militar; Horia Creangă
(1893-1943) fig. 123, loc 41.
După arhitectul Ion Mincu (1852-1912),
care, spre regretul tuturor românilor, nu este membru al Academiei Române, arhitectul
Cezar Lăzărescu va rămîne o personalitate de frunte a arhitecturii şi urbanismului
din România.
Timpul va rezolva problema şi lui Cezar
Lăzărescu, i se vor recunoaşte meritele.
Naţiunea veşnic recunoscătoare. Spre
glorie şi eternă recunoştinţă.
31 octombrie 2012 Voicu TUDOR
Articol propus de Col (r) Vasile Zărnescu
---------------------------
Detalii. Un link către pagina Le Corbusier
https://www.artsy.net/artist/le-corbusier
Una din listării expoziție Corbusier
Le Corbusier
Chapelle de Notre-Dame du Haut, Ronchamp, France, 1950-1954
Anthony Scibilia / Art Resource, NY / Le Corbusier (Charles-Edouard Jeanneret,1887-1965) © ARS, NY
Ronchamp, France
https://www.artsy.net/artwork/le-corbusier-chapelle-de-notre-dame-du-haut-ronchamp-france
