 |
| Din icoanele bisericii Vânăta - Tismana |
Nu
ştiu voi cum simţiţi, dar eu ştiu că anii şcolii şi tinereţii mele au fost
Raiul.
Îngeri,
arhangheli, serafimi şi heruvimi au fost bunicii, părinţii, învăţătorii
şi profesorii. Iar noi, copiii, am fost pesemne nişte drăcuşori atât de iubiţi,
încât simţeam că suntem şi nemuritori, şi veşnici. Şi poate chiar aşa şi
era.
Nu vreau să vă spun eu cum a fost în Rai. Amintiţi-mi, vă rog, şi mie . Memoria
mea este atât de slabă, încât zi de zi notez ce am de făcut, ca să nu uit. Unele
din puţinele fapte pe care mi le amintesc din liceu, sunt două întâmplări: o
victorie, şi o înfrângere. Victoria – când am obţinut într-un an, nu îmi aduc
aminte care, locul I la concursul de baschet pe liceu. Nimeni nu ne dădea nicio
şansă. În primul rând, profesorul Amărăscu. S-a dus. Râdea de noi, care
nici nu ştiam bine regulile jocului: “Berbecii! Heee, berbecii!” Am ajuns până
în finală. Am întâlnit o echipă cu un an, sau doi, mai mare. Care era
condusă de căpitanul echipei de baschet a Şcolii Sportive. Şi mai avea cel
puţin un jucător de acolo. Profesorul Amărăscu a râs, şi a vrut să le dea
tricourile galbene de campioni de la bun început. Dar jocul a fost altfel. Noi,
o echipă de pitici, ne-am legat de fiecare minge. De fiecare palmă de teren. Şi
am învins.
Cât despre înfrângere… Era finala competiţiei de handbal. Ajunsesem şi acolo,
după ce echipa clasei sportive jucase hochei cu noi pe teren. Jucam şi eu, şi
îmi aduc aminte că trebuia să fiu în acelaşi timp în două locuri: şi la meci,
să joc, şi la un spectacol, la sala T94, astăzi Marin Sorescu. Am stat acolo şi
după spectacol, să privesc o fată. Când am venit la liceu, finala de încheiase.
Clasa noastra pierduse. Dar mi-au spus: ştii, până la pauza eram la egalitate. Te
aşteptam să vii. Şi eu nu am venit.
Dragii mei. Cei care ne-au făcut, cum au putut, din ce au putut, mai mult din
ei, Raiul, se duc.
E rândul nostru, acum, să le luăm locul.
Să facem Raiul. Pentru alţi copii.
E drept, nu e drept. Dar e perfectibil.
Să nu faceţi ca mine. Să rataţi o victorie, alături de colegi, pentru că nu aţi
venit să învingeţi.
Cu drag,
Jianu Liviu-Florian
