COMEMORAREA UNIONIŞTILOR
„Parastasele Unirii”
Anul acesta sărbătorim 104 ani de la înfăptuirea visului de veacuri al
daco-geţilor prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Socotim că acest eveniment este cel mai mare
prilej de a ne reaminti de noi înşine, acum în vreme de mare dezbinare politică
a ţării. In acest sens asociaţia noastră culturală „Renaşterea Neamu-lui
Românesc al Dacilor” am preluat cerinţa fundaţiei DECENEU din cadrul Societăţii
Culturale Bucureşti - Chişinău de a se organiza „Parastase ale Unirii” în toate
localităţile ţării. Forma concretă constă în intrarea în câteva biserici din
capitală a unor membri ai asociaţiei să dea citire acestui eseu de venerare şi
pomenire la nominal a celor care vreme de aproape o sută de ani au cheltuit sănătate,
timp, inteligenţă şi bani pentru crearea de comitete ale unirii până în ultimul
cătun, apoi au acţionat la organizarea marilor
adunări şi la votul delegaţilor în cele patru trepte ale unirii depline.
Întrucât această dorinţă de secole a dacilor a fost
reuşită în anul 1600, - doar şi pentru o clipă istorică, - de marele voievod de
Alba Iulia, domnitorul - martir MIHAI VITEAZUL, nume pe care-l punem în policioara de valori a
neamului alături de cel al regelui-erou DECEBAL.
Urmează nesfârşitul
pomelnic sui generis al celor care n-au mai fost pomeniţi nicicum în cei 65 de
ani de ateism de stat şi interzicere a
manifestărilor cu caracter naţional.
Vom pronunţa cu durerea şi pioşenia cuvenită numele
tânărului boiernaş de Argeş , istoricul NICOLAE BĂLCESCU, de la care s-a pornit
reînvierea sentimentului naţional şi declararea expresă a dorinţei şi a nevoii
de unire, daco-român care s-a stins la doar 33 de ani în străinătate, din aceiaşi
atitudine antinaţională atunci ca şi a unor politicianişti de azi.
La acelaşi loc de cinste îi situăm pe cei doi mari bărbaţi
de stat, originalul om de cultură, care la 24 de ani era deja academician,
cunoscut ca descoperitor şi lansator al marelui Eminescu, boierul moldovean
TITU MAIORESCU, cel care, alături de
boierul muntean, cel mai mare om politic al neamului de până acum, ION C. BRĂTEANU,
au realizat marele act de-o rară inteligenţă, determinând alegerea aceluiaşi
colonel Alexandru Ion Cuza, ca domn al Moldovei apoi şi al Munteniei, reuşind
prima unire oficială şi veşnică sub denumi-rea de Unirea Principatelor. Deşi atunci istoricul Mihail Kogălniceanu, în
calitatea lui de prim ministru i-a sugerat domnului Cuza ca ţara să se cheme
România, - cînd firesc ar fi trebuit să se recheme Dacia, - rolul său în acel
act a fost definitoriu, punând statele adversare ale unirii în faţa unui fapt
împlinit, fără drept de apel. Lângă el a fost alături, în funcţia de ministru
de externe, marele său prieten poetul naţional
VASILE ALECSANDRI dar şi cei apropiaţi lor scriitorii Iacob Negruzzi şi
Costache Negri, dar mai ales dacianistul MIHAI
EMINESCU, a cărui operă poartă pe-cetea simţirii unui dac autentic. Modalitatea
realizării Unirii Principatelor a ară-tat că totul se poate face doar prin noi
înşine.
Această concepţie naţională a dat curajul băsărăbenilor
să se unească într-un parlament, formă statală care a cerut oficial ţării mamă
să primească unirea. Gestul a fost aprobat prin decret regal de către regele
FERDINAND, stejarul naţional în jurul căruia
s-au adunat apoi toată inteligenţa neamului. Punerea în scenă, la 27 martie
1918 a fost gestul boierului buzoian ALEXANDRU MAR-GHILOMAN, cel care, în
calitatea sa de prim ministru, a citit la Chişinău Decretul regal de admitere a
unirii Basarabiei cu România. Aici avem obligaţia sfântă să le amintim numele
celor care au riscat, în plină revoluţie bolşevică rusească, să-şi cheme fraţii
la unire. Mai întâi este vorba de marele animator PANTELIMON HALIPA şi
apropiatul său ION INCULEŢ, acesta chiar
în funcţia de preşedinte al parlamentului, mari daco-români care au adus în
jurul lor un întreg parlament, de unde
reţinem, pentru posteritate, numele de Anton Crihan, Ion Buzdugan, Pantelimon
Erhan, Vasile Gafencu, Ion Pelivan, Elena Alistar, poate prima femeie implicată
în politică, după Ana Ipătescu, Ion Păscăluţă,
Constantin Stere ca şi Leonida Ţurcan.
Imboldul naţional
„să înfăptuim totul prin noi înşine”, a ridicat inimile bucovinenilor
care , la 28 noiembrie 1918, la doar câteva zile înainte de actul de la Alba
iulia, au cerut şi ei alipirea la ţara mamă. Glasul principal l-au avut bărbaţii
IANCU FLONDOR şi ONISIFOR GHIBU, aflaţi în fruntea grupu-lui alcătuit din Ion
Nistor, Dimitrie Bejan, Doru
Popovici, mitropolitul Vladimir de Repa,
Radu Zbierea şi Ion Tomoioagă.
Un loc aparte în istoria noastră zbuciumată l-au avut
daco-românii transilvăneni care, vreme de o mie de ani au trăit sub jugul unora care au venit din stepele Asiei şi s-au
aşezat aici ca stăpâni emfatici şi neîngăduitori. Dacă n-am fi câştigat războiul,
mergând cu trupele până la Budapesta, marii
noştri intelectuali din
Transilvania n-ar fi avut cum să-şi ducă până la capăt marele efort de convingere
a neamului de necesitatea unirii cu ţara mamă . Deşi până la Tisa nu s-a ajuns
nici până astăzi, totuşi ceea ce au construit pleiada aceea de mari daco-români
rămâne momentul final şi crucial al existenţei noastre azi ca ţară liberă şi
aproape în forma ţării mamă Dacia. In
cartea de aur a neamului vor sta la loc de cinste personalităţi ca IULIU MANIU, daco-românul dăruit
ţării până la moarte, cel chinuit bestial de comunişti, care a sfârşit la Gherla.
Lângă el au suferit enorm aproape patru milioane de români arestaţi de
securitate dintre care aproape două milioane, din ţară şi din Basarabia au sfârşit
în temniţe sau în Siberia. Fie-le ţărâna uşoară şi niciodată să nu fie uitaţi!..Dintre
cei rămaşi vii, care au luptat pentru Marea Unire, se cuvine să-i pomenim pe
VASILE GOLDIŞ, acel moderator şi purtător de cuvânt în Catedrala Neamului de la
Alba Iulia, cel care a primit familia regală pe regele FEREDINAND şi frumoasa
regină MARIA şi a citit Decretul regal al Marii Uniri. Lângă el s-au aflat GHEORGHE POP DE BĂSEŞTI, ION RAŢIU,
(bunicul celui care în 1989 a venit la salvarea neamului, şi el fiind dus în
neant de aceiaşi politruci nedemni),
apoi ŞTEFAN CICIO POP, IOSIF
VULCAN şi episcopul ANDREI ŞAGUNA, alături de pleiada de oameni de cultură,
ştiinţă şi artă, precum scriitorii Ion Agârbiceanu, George Coşbuc, Liviu
Rebreanu şi Ion Slavici, binecunoscuţii în epocă Grigore Antipa, Tiberiu
Brediceanu, Zaharia Bârsan, Victor Babeş, Ion I.C. Brătianu, Iladie Chendi,
Timotei Cipariu, episcopul Miron Cristea, dramaturgul I.L. Caragiale, gene-ralul
Coandă, fost prim ministru, dascălii de
înaltă şcoală Mircea Djuvara şi Dimitrie Onciu, Victor Etimiu şi Nicolae
Filipescu. Constantin Sandu Aldea, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ştefan Ţiţeica,
Elena Văcărescu, Traian Vuia, Alexandru Vlahuţă, Ion Vidu, Alexandru Vaida
Voievod, istoricul A.D.Xenopol, academicianul Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe
Lazăr , dar mai ales Spiru Haret, marele ministru al învăţământului sub care şcoala
a cultivat sentimentul naţional şi mândria de a fi daco-român, aducînd unirea
ca pe cea mai mare bucurie naţională, serbată an de an cu onorurile cuvenite. (
Deşi Ziua Naţională era emblematica zti a revenirii la regalitatea dacică 10
MAI, ceea ce nu trebuie uitat ceste că acea zi, serbată ca Ziua Naţională 80 de
ani, a fost înlocuită cu ziua ocupării noastre de trupele sovietice 23 august,
iar decretarea zilei Marii Uniri ca Ziua Naţională, este gestul celor care au
repus mâna pe putere în momentul când se
aştepta căderea pe loc şi definitivă a structurilor comunismului. Intrucât asta
nu s-a întâmplat, cei trei preşedinţi ai republicii de sorginte comunistă au serbat
acest eveniment ezoteric şi formal, ba chiar cu mare conflict de învrăjbire la
Alba Iulia, de către primul guvern cripto-comunist. Să nu uităm de asemeni că
aproape toate marile personalităţi naţionale din secolul XIX şi începutul
secolului XX au participat cu tot sufletul la unire, într-un consens naţional
pe care ni-l dorim şi din anul 2013 încolo.
Dar pentru cî
cei mai mulţi martiri ai neamului
au sfârşit în temniţele şi lagărele de muncă forţată din comunism,
asociaţia noastră va face efortul de pomenire şi a lor în şcoli şi în biserici
în ziua de 21 decembrie, la 23 de ani de la începutul rupturii de comunism, de
care încă nu ne-am dezlipit, datorită structurilor lui oculte, încă vii şi
decizionare.
In documentul amintit, în final, despre Marea Unire,
se spune: „Atunci s-a refăcut unitatea
teritorială a Daciei…Gestul de readucere a lor,(a unioniştilor ) în
actualitate, în inima şi mintea celor care vieţuim azi, - şi tot aşa din generaţie în generaţie, - face să ne
asigurăm dăinuirea. Unirea în cuget şi simţiri
trebuie reactivată mereu , menţinută
ca pe o sfântă comoară”.
Iar noi adăogăm
că aceasta este forţa prin care am rezistat, şi putem rezista tuturor presiunilor
politicianiştilor vremelnici, de orice culoare, care înţeleg prin „interesul naţional”,
ascultarea oarbă de vocile venite din afară.
profesor Traian Bădulescu Şuţeanu
preşedinte
fondator