Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 decembrie 2012

Al. Florin Ţene - "A doua carte", treaptă pe scara valorii



Satul Vânăta azi

 “A doua carte “, treaptă pe scara valorii

( Însemnări pe marginea cărţii  lui Florian Văideianu)
        
 “A doua carte “, semnată de Florian Văideianu, apărută la Editura “Măiastra “, Târgu Jiu, 2010, având prefaţa de Doru V. Fometescu şi două postfeţe de prof. Dan Pupăză şi prof. Grigore Haidău, care semnează şi superba grafică ce ilustrează sugestiv o parte din poeziile şi proza cuprinsă între coperţi, ne dezvăluie un autor aplecat asupra nostalgiilor satului oltenesc.

         Volumul este structurat în două părţi: ”Poezie “ şi “Proză “, componente, faţă în faţă, ca două oglinzi, în care se reflectă vibraţiile eului, deosebite din punct de vedere stilistic, de abordare a exprimării ,dar, nu mult diferite din punct de vedere al ideilor   în contact cu nostalgia realităţilor.

Dorul
         Ciclul de “Poezii “, unele cu dedicaţie, scrise în stil clasic, sunt sentimente faţă de soţie, ( Dorinţă), prieteni, vârstei prin care a trecut poetul, (Adio Puştiu ), nu de puţine ori frisonate de o aplecare spre divinitate ( Rugă), şi alte amintiri transfigurate în chip superior şi controlate de reflecţia lucidă. Naivitatea şi candoarea au dispărut cu totul din evocare, iar ingenuitatea e mai degrabă un efect liric premeditat împletit cu reflexul psihologic. Relatarea poetului e duioasă, iar imaginea prietenilor, întâmplărilor relatate e mai degrabă o operaţie pe sufletul viu, atunci când este vorba de istorie: “În mănăstire păşeşti cu sfială, / De teamă să nu calci pe istorie/ Furtuni sufleteşti iscate-n greşeală/ Se spulberă-n vânt, devenind glorie.“(Intimitate ).

         În poezii, (în genere nu au mai mult de 2-3 catrene), cenzura lirică e mereu atentă, întreţinută cu rigoare, construcţia poemelor e rotundă. Din păcate, uneori, rima este imperfectă ( exemplu: “aproapele „ cu „faptele „ din poezia Dialog). Fluxul evocării e purtat de tensiuni subterane (Noroc irosit ), într-o alternanţă studiată, (Dialog ), rumoarea are mereu un aer complice. În plină evocare, se deschide o fantă neprevăzută prin care trece căldura surprizei: ”Lemne din pădure aduc,/ Stele de pe cer s-apuc; /Turta dulce de pe vatră,/ Dă-mi să fiu eu lumea toată„( Rugă). Această surpriză este un fel de egoism al poetului.

         A doua parte a volumului, cuprinzând proza, de fapt povestiri rememorative, unele cu dedicaţie, (Eu sunt o troiţă, povestire dedicată preotului iconom Alexandru Eugen Cornoiu) sunt adevărate clic-clacuri ale unui aparat de fotografiat ce surprinde secvenţe din viaţa cotidiană, trăită cândva, (Domnul Tudor ) sau în prezentul apropiat,( Dorul). Textele scrise matur, cu precizia stilului, dens şi încărcate de sensuri morale, dar şi de obiceiurile locului( Cânepa), în care se relatează un tablou al aratului locului de la Văcării şi în brazdele căruia se semăna cânepa.

Fântâna cu coinace
         Metoda naraţiei, dacă se poate spune aşa, e una de extracţie etnofolclorică (Călcătura), în care surprindem specificul ironic al olteanului, sau cu aluzie, ca în povestirea “Fântâna cu coinace “. Arhaismele folosite de autor dau culoare atmosferei şi autenticitate relatării.

         Povestirile relatează un prezent al confesiunii, mai puţin al acţiunii. Retorica amintirii fuzionează, fără cusur, căci amestecă mai multe stiluri şi timpuri epice, desigur din dorinţa de a face convingătoare reconstituirea, bazându-se şi pe arhaismele folosite, care musteşte în fraza scrisă cu precizie. Confesiunea fiind un act de exorcism trăit cu febrilitate şi cu tensiunea implicării. Fiind o dorinţă de purificare şi eliberare prin spovedanie.

         Citind acest volum mi-am adus aminte de ce spunea Panait Istrate: “Artistul trebuie să facă din arta sa o armă, din succesul său o înfrângere şi din bucuria sa o suferinţă “, cuvinte înţelepte ce le presimt şi la autorul comentat.

         Atât poeziile cât şi povestirile ţes un văl de îndârjire melancolică, în cutele căreia starea permanentă de febricitate a autorului lasă amprentele unui talent, pentru care confesiunea e o formă de răbufnire a interiorităţii.

                                                                                            Al. Florin Ţene

         FLORIAN VĂIDEIANU - (n. 1950, Corneşti - Gorj) - prozator, poet 
 Citiţi Despre  
        - A doua carte, Proză si poezie  vedeti - Coperta - dec. 2012, format pdf, 4099 ko