Faceți căutări pe acest blog

luni, 3 decembrie 2012

Grigore-Toma Someșan - FEMEIA ŞI MÂNTUIREA LUMII



Grigore-Toma Someșan - FEMEIA ŞI MÂNTUIREA LUMII
                                        Introducere


         S-a vorbit mult în modernitate despre faptul că religia ar fi un concept depășit, polemicile fiind alimentate în acest sens și de conflictul dintre rațiune şi credință, care au împărțit autorii în mai multe categorii. Filosofi precum Descartes sau Hegel, au susţinut adevărurile teologiei,în timp ce alții, precum Marx, Nietzsche, Freud şi mai nou Vattimo au decretat moartea acestor adevăruri.
             De foarte multe ori m-am întrebat de ce această atitudine de negare a religiei. Căutând prin filosofia contemporană, cea făcută cu bun simț bineînțeles, am găsit un posibil răspuns dat de filosoful şi teologul Nicolae Turcan, care afirmă următoarele:
 În lumina raţionalismului modern şi a schimbării paradigmei adevărului prin apariţia ştiinţelor pozitive, suspiciunea faţă de credinţă a devenit oarecum explicabilă. Ceea ce raţiunea nu valida nu putea avea pretenţii de adevăr, iar credinţa religioasă, care opera adeseori cu adevăruri primite din revelaţie, se vedea în imposibilitate de a mai concura cu filosofia şi ştiinţa”[1].
            Acest lucru se datora concepției greșite a cercetătorilor, care vroiau să coboare pe cel necuprins la un simplu concept, o parte au reuşit, dar şi-au dat repede seama că totuşi creatura nu poate să cuprindă Creatorul în toată complexitatea Lui. Astfel ne întâlnim în filosofie cu conceptul de „fenomen saturat”[2].
            Alţii în schimb, proclamând numai autonomia raţiunii umane, au fost nevoiţi să  caute alte puncte ferme, unde să  se fundamenteze, şi aşa s-a ajuns la aşa numita ,,morală a scopurilor”, cum o numeşte tologul catolic Joseph Ratzinger, care surprinde bine meteahna lumii contemporane atunci când afirmă:
 „Nucleul ispitirii pentru om şi al căderii este cuprins în acest cuvânt programatic: Veţi deveni ca Dumnezeu(Geneză 3,5). Ca Dumnezeu : adică liberi de legea Cretorului, liberi de legile înseşi ale naturii, stăpâni absoluţi ai propriului destin”[3]
               În solul acestei gândiri se dezvoltă şi curentul feminist, tot mai activ și mai locvace astăzi, despre care vreau să vorbesc în lucrarea de faţă.
            Cu siguranţă mă veţi întreba de ce să dezvoltăm acest subiect intr-o instituţie de teologie, si mai cu seamă ce m-a făcut să scriu pe această temă. Răspunsul este simplu: cartea teologului Paul Evdokimov „Femeia şi mântuirea lumii”, mi-a dat această idee, în plus acest curent a provocat o rană imensă Trupului lui Hristos, după cum vom vedea în cele ce urmează.
            Sub acest titlu vreau să prezint în linii mari cea de-a doua parte a cărţii teologului rus mai sus pomenit. În cadrul lucrării voi insista însă cu precădere asupra părții a doua, fiindcă aceasta ne pune în faţă un concept creştin asupra femeii. Prin aceasta nu voi lăsa însă cu totul pe dinafară  primul capitol al cărţii unde avem prezentată sub forma eseului o mică dogmatică, nu fără legătură cu partea a doua, căci datorită acesteia, cel neiniţiat în teologie reuşeşte să înţeleagă capitolul referitor la femeie.
            Din motive practice nu mă voi referi la această mini-dogmatică, deoarece majoritatea sunteţi familiarizaţi cu conceptele lui Evdokimov din cărţiile: „Ortodoxia”, „Rugăciunea Bisericii de Răsărit”, „Arta icoanei”, „Iubirea nebună al Lui Dumnezeu”, „Viaţa creştină în cetate”etc.

                                                           I. Femeia în istorie

            Până în secolul XVII, femeile au reuşit oarecum să intre în viaţa culturală a societăţii, dar enorm de greu, şi oricum se pare că această situaţie nu schimbă cu nimic situaţia femeii, aceasta datorită faptului că instituţia familială reprezenta idealul.
                   „Femeia era supusă într-u totul bărbatului, pedeapsa corporală fiind recomandată. De asemenea era recomandat taţilor să nu zâmbească fiicelor etc”[4].
             Din acesta rezultă suprema autoritate a bărbatul, care trebuia să stea în turnul lui de fildeş, rece şi distant.
            Venind pe firul istoriei, vedem că prima femeie medic în America este în 1849,  iar prima femeie profesor universitar este Marie Curie spre sfârşitul secolului al-XIX-lea.
            Trecând în plan religios, Evdokimov pune degetul pe rană şi face următoarea afirmaţie:
purismul iudaic a lăsat urme adânci în conştiinţa creştină, din 364 se interzice femeiilor să intre în altar datorită particularităţiilor biologice. Riturile purificatoare acuză necurăţia naşterii pusă pe seama naturii feminine a mamei”.[5]  
            Cu un simţ fin, dar fără să acuze religiile unde femeia are un statut inferior, teologul rus vede rădăcinile acesei concepţii false, afirmând: „totul în natura femeii o pregăteşte pentru maternitate, dar ea nu poate fi niciodată sigură că o va îndeplini şi riscă în fiecare clipă să resimtă amărăciunea fiinţei ratate”[6] şi mergând mai în adânc spune: „femeia nu are un destin propriu, ea este o fiinţă al cărui destin se raportează la destinul masculin şi mai mult decât atât, a se unii cu acest destin este un privilegiu”[7].
            Din păcate aceasta este şi atitudinea unei lumi creştine, femeia fiind văzută de mulţi dintre creştinii de astăzi ca un simplu obiect erotic. Filosoful Petre Ţuţea, celibatar fiind, a fost întrebat dacă preţuieşte femeia, iar răspunsul profund şi uimitor a fost : da! o preţuiesc, pentru că este născătoare de oameni. Cât adevăr, ea naşte biologic dar de cele mai multe ori şi moral, spun aceasta deoarece în familiile tradiţionale mamele sunt cele care ne-au învîţat prima dată o rugăciune şi totodată de la ele am învăţat ce înseamnă postul.
            Odată cu mişcarea de emancipare a femeilor, se aruncă în luptă un enorm potenţial de forţe ,,feminismul încercând să elimine orice urmă de tradiţie religioasă”[8]. Nu trebuie însă să uităm de producţia economică, care provoacă teamă bărbatului, deoarece el prefera „să trateze femeia ca pe o sclavă, convingând-o că este regină”[9]. Independenţa femeii pe plan economic este benefică, dar în plan spiritual, a copiat fidel comportamentul bărbatului şi de aici rezultă opoziţia dintre feminism şi patriarhat:
                        patriarhatul este asimilat şi identificat cu tradiţia şi cu societatea tradiţională, pe când feminismul este asimilat şi identificat cu modernismul, cu societatea modernă, cu evoluţia şi progresul acesteia”[10].
            Având în vedere acest fapt, putem afirma că problema societăţii moderne este următoarea:
 falsificarea naturii feminine şi neputinţa de a introduce femeia ca femeie în comunitatea umană. Nevoia de egalitate face femeia agresivă şi o pune pe o poziţie de rivalitate ;femeia îl dublează pe bărbat, dar potenţialul afectivitâţii sale specific feminine se epuizează şi riscă să-şi piardă adevărata ei natură”[11].
            „Biblia feminismului”, cartea Simonei de Beauvoir „Al doilea sex”, are părţi bune şi părţi enorm de dăunătoare, sfârşindu-se destul de fals, afirmând că, o femeie  liberă nu poţi fi cu adevărat decât dacă renunţi la tradiţie în special la cea creştină. Absurdul reiese din următorul fapt, anume ca: numai creştinismul este o piedică împotriva feminităţii, nimic mai fals, eu cred că în creştinism femeia este respectată la adevărata ei valoare, pe când celelalte religii o tratează ca fiind inferioară[12].
            Cu această poziţie noi creştinii ortodocşi nu putem fi de acord, însă putem să ne asumăm următoarea expresie al lui Evdokimov: „dacă verbul bărbatului este a acţiona, al femeii este a fii şi aceasta este categoria religioasă prin excelenţă”[13] , această concepţie puţini adepţi ai teologiei feministe o deduc din misterul feminin, aceasta datorita orientări lor spre zona  păgânismului, făcând totdeauna referire la o zeitate maternă primordială, o zeiţă mamă care să fie născătoarea universului. Desigur, au ajuns la această concluzie după ce un timp au cotrobăit prin Scripură şi prin cărţiile părinţilor bisericii, în speranţa că vor găsi exprimări de genul feminin, atunci când se vorbeşte de creaţie, uitând că masculinizând femeia şi feminizând bărbatul, se trece uşor de tot, la sodomie.
            Nu vreau să închei acest capitol, fară să spun ceva despre sacerdoțiul femeii, o problema destul de delicată in mediile teologiei din apus si care, de ce sa nu spunem, ne preocupă și pe noi.           Nu de puține ori ne intrebăm, dacă femeia in creștinism este egală bărbatului, atunci, de ce să nu aibă aceași egalitate si in ceea ce priveste preoția. Teologi de talie mondială au meditat la această problemă si au ajuns la concluzia că această egalitate există. În cele ce urmează voi argumenta aceasta afirmaţie.
            Teologul Karl Barth a spus protestanţilor: graniţa intre fiinţe, comportarea si acţiunea bărbăteasca si nebărbăteasca, femeiască si nefemeiască, nu este o iluzie... femeia poate să nu poarte valul si poate și vorbi in adunare. Nu acesta e faptul cel mai important care trebuie învăţat din 1Corinteni, pentru problema noastră ci altceva: ca ea să fie si să rămână femeie în toate împrejurările, ca atare, și să nu se comporte ca un bărbat.
            Sacerdoțiul după Evdokimov, „este o funcție care nu arată superioritate din punct de vedere duhovnicesc, ci este rezultatul unor harisme ale bărbatului ca tip al lui Hristos, care este bărbat si recapituleaza in sine intreaga fire. Domnul Hristos a trimis pe Duhul care intemeiază Biserica, având in frunte pe Maica Domnului Arhetip feminin. Ea n-a fos preot, iar omoforul ei este semnul protecției materne. Sacerdoțiul ierarhic nu este dorit de femeie, pentru ca Arhietipul Theotocos e mai presus de sacerdotiu si ierarhie”[14], fiind sfințenia absolută realizată de o ființă omenească, iar părintele Boris Bobrinskoy, abordând problema dintr-o perspectivă teologică mai profundă, ne spune următoarele:
 dacă femeile nu au fost chemate la apostolatul celor doisprezece și la o preoție slujitoare nu este din dispreț faţă de condiția femeii sau din motive sociologice. Eu văd în aceasta o extindere a prezenței reale a lui Hristos, în conducerea Euharistiei unde, cine oare dacă nu Fecioara Maria ar putea fi vrednică de această onoare. Preoța Fecioarei Maria și apostolatul său sunt de alt ordin și redescoperind taina Fecioarei Maria se pot înțelege în vremea noastră harismele proprii femeii inalienabile în Biserică, se poate înțelege însăși taina Bisericii în sensul său matern, fecioresc.”[15]
            Încheiem acest prim capitol prin a afirma că Biserica creştină vede în om totalitatea lui complementară în care bărbatul este ajutorul şi completarea femeii şi invers, pentru că:
vocaţia femeiii nu este legată de societate, ci de omenire. Adevărata transcendenţă uneşte maculinul cu femininul într-o integrare care transformă elementele sale. Ea opreşte împărţirea lor în femele şi masculi”[16].
           

                                                           II. Urmarea Mariei

            Nu sunt eu de talia lui Thomas de Kempis sau după unii, a lui Ioan Gherzenu[17], pentru a scrie o urmare a Maicii Domnului, dar vreau să privim puţin cum sau raportat creştinii anumitor timpuri faţă de Fecioara Maria şi deasemenea cum ar trebui să se raporteze femeia de astăzi, Mariei.
                        ,,Prea multe întâmplări nedesluşite în viaţa unei copile!.Singură pe lume, cerul i se deschide în toată nemărginirea lui.
                        Nevinovată-n logodnă, îngerul o vesteşte mamă iminentă .
                        Născătoare de Dumnezeu: smerenie zdrobită-n Bucurie!
                        Duhul Sfânt, ca un săgetător prin curăţia cărnii.
                        Uimire Fecioara se află pe sine având în pântece”.....[18]
            Aşa scria Îps Bartolomeu, despre Fecioara Maria, iar această frază o recomand celor ce susţin că religia creştină, consideră femeia ca fiind inferioară bărbatului, fiindcă de aici se vede clar, o femeie are putere de a deschide cerul, dar cu condiţia, să urmeze Maicii Domnului, de ce, ei?, prin simplu fapt că ea este creştinul prin excelenţă, împlinind prin acel Fie, voia lui Dumnezeu.
            În însăşi persoana sa de tânără evreică devenită mamă a lui Mesia, Maria leagă în mod vital şi inseparabil vechiul şi noul popor al lui Dumnezeu, Israelul şi creştinismul, Sinagoga şi Biserica. Ea este punctul de joncţiune fără de care credinţa riscă să se dezechilibreze fie faţă de Vechiul Testament, fie numai faţă de Noul Testament. În ea putem vedea, în schimb, sinteza întregii Scripturi.[19] , de aici putem concluziona cu expresia istoricului şi teologului Jaroslav Pelikan, Femeie pentru toate timpurile[20], idee susţinută, după cum se vede, de intreaga lume catolică şi ortodoxă, catolică prin însăşi vocea supremă, papa Benedict al -XVI-lea, atunci când spune:
,,Cu destinul ei, care este în acelaşi timp de Fecioară şi de Mamă, Maria continuă să proiecteze lumină asupra a ceea ce Creatorul a voit pentru femeia din orice timp, inclusiv din timpul nostru. Mai mult, poate că mai ales pentru timpul nostru, când-aşa cum ştim- este ameninţată însăţi esenţa feminitâţii. Fecioaria şi Maternitatea ei înrădăcinează misterul femeii într-un destin foarte înalt, din care nu poate fi scoasă....Este cea care nu se teme să stea sub cruce, care este prezentă la naşterea Bisericii; dar este şi cea care, aşa cum nue spune Evanghelistul păstrează şi meditează în inima ei ceea ce i se întâmplă în jur. Creatură a curajului şi a ascultări, este un exemplu la care orice creştin –bărbat şi femeie – trebuie să privească”[21].
                        Perspectiva ortodoxă privitoare la acest subiect este expmimată  prin vocea lui Paul Evdokimov, care spune:
 ,,Femeia, legată chiar în fiinţa ei de Duhul Sfânt, Mângâietorul, Dătătorul de viaţă, ea este Eva, cea care dă viaţă, salvează, ocroteşte fecare părticică a creaţiei masculine.... ea este chemată să-şi îndeplinească preoţia ămpărătească prin fiinţa ei...preoţia sacramentală este misterul slujiri, caq demnitate funcţională ea se rezumă şa scopul ei, acela de a transforma omul în preot, sau altfel spus, femeia are mai înainte de orice harismă maternă de-l naşte pe Hristos în sufletele bărbaţilor[22].
            Ceea ce am afirmat mai sus, este o poziţie a creştinismului din toate timpurile, însă îcepând din sec. XX, se reafirmă această idee în întreaga societate, era imposibil să vorbeşti despre femeie şi să nu priveşti la Maica Domnului, de fapt şi Simone de Beauvoir, cea care susţinea sus şi tare, că femeia modernă nu poate fi cu adevărat liberă, atâta timp cât are în spate o tradiţie creştină, face şi ea referire la Maica Domnului: pentru prima dată în istorie mama îngenunchează în faţa fiului, asumându-şi în mod liber inferioritatea. Aceasta reprezintă suprema victorie masculină dobândită prin cultul fecioarei, dar o corectează istoricul Pelikan, când spune : dar în acelaşi timp reabilitarea femeii prin desăvârşirea înfrângerii ei.[23]
             Maica Domnului a servit apologeţilor ortodoxiei drept model pozitiv pentru reinterpretarea locului femeii în gândirea creştină.
            Femeia pentru toate timpurile, de-a lungul istoriei Fecioara Maria a constituit obiectul devoţiunii creştine şi un model de viaţă dumnezeiască, aşa cum singură a prezis: că iată de acum mă vor fericii toate neamurile ( Luca 1,48). Ceea ce vor înţelege generaţiile succesive de creştini prin mă vor fericii toate neamurile ,” va diferi de la o epocă la alta, însă ceea ce va dăinui în conştiinţa oamenilor din toate timpurile va fi sfinţenia Fecioarei Maria. Iar aceasta a făcut-o pe ea  Femeia pentru toate timpurile[24] , iată cuvinte greu de înţeles pentru lumea contemporană, care vrea o femeie emancipată, dar fără sfinţenie.
            Aruncând o privire în literatura universală, m-am oprit la doi giganţii ai culturii europene, anume Goethe şi Dante Aligheri.
             Goethe „ a fost profund faşcinat de figura mistică a Fecioarei Maria şi mai ales de statutul ei de Mater Gloriosa şi Eternul feminin” [25] în celebra operă Faust.
                           Închinați-vă privirei
                           Răscumpărătoare,
                           Căci, iertântu-vă, vă’ndreaptă
                           Spre eternul soare
                           Veșnic o să ţi se-ncine
                           Râvna lor curată,
                           O, Fecioară, Maică, Dă-ne,
                           Mila ta bogată”[26].
            Dante, marele poet italian, în magistrala sa lucrare intitulată ,,Divina Comedi ”, începe cu Săptâmâna Patimilor şi  sfârşeşte în Paradis cu viziunea Fecioarei Maria:
 Fecioară, Maică-a Domnului și fiică,
                                               Soroc nestrămutat al vrerii sfinte
                                               Ce mai presus de fiinţe te ridică,
                                               Tu ești aceea ce umana ginte
                                               Ai înălţat-o astfel, că Ziditorul
                                               Nu se sfii în lut să se-nveșminte;
                                               ..................................................
                                               Tu faclă ești de milă ș-ndurare
                                               Aci-ntre noi, iar pe pământ fântână
                                               De doruri și nădejdi izbăvitoare”.[27]
            Analizând aceste versuri, vedem cum Maica Domnului este un soroc, un termen fix am putea spune, din istoria umanității.
             Sincer să fiu, după ce  am citit aceste două cărţi, mi-a fost teamă să vorbesc despre o dimensiune religioasă a lor, dat fiind faptul că unii teologi vorbesc ostil la adresa lor, cazul părintelui Justin Popovici în celebra lucrare Omul şi Dumnezeul om, unde-l critică pe Goethe, dar văzând că un teolog  nu se sfiieşte să vorbească de dimensiunea religioasă, e drept  printre rânduri şi cu o anumită reţinere, iar la finalul capitolului, spune că este greşit să vorbim în sensul terminologiei bisericeşti(Jaroslav Pelikan) , am scris şi eu aici despre ele ca fiind o mărturie despre Maica Domnului ca Etern feminin şi Mater Gloriosa.
            Întreaga viaţă a omului este sacerdotală, în Duhul Sfânt, căci este prinosul vieții noastre adus „jertfă bine plăcută lui Dumnezeu”(Rom.12,1). Fecioara Maria aduce acest prinos în mod desăvârșit:
                           Ea este locaș al prezenței reale a Fiului său înviat, imaginea veșicei ascultări și păstrări a Cuvântului lui Dumnezeu de către creatură. Acesta este sensul maternității Fecioarei Maria, al Bisericii, de a ne îndemna să ascultăm și să primim în tăcere Cuvâtul, prin harul Duhului Sfânt.”[28]
            Închei prin a spune că raportarea la Fecioara Maria, nu este nicidecum specifică numai femeilor ci şi bărbaţilor de-o potrivă, nu numai celibatarilor ci şi căsătoriţiilor, iar datorită rolului pe care l-a jucat în istoria ultimelor douăzeci de secole, Fecioara Maria, a constituit subiect de reflecţie şi dezbatere dspre ceea ce înseamnî să fii femeie mai mult decât orice altî femeie din istoria lumii.....Întrucât Maria apare  ca femeia prin excelenţă.[29]

 
                                                           Bibliografie

            ***Biblia sau Sfânta Scriptură ,Ed EIBMBOR ,Bucureşti,2008
            ***Noul Testament, trad.Pr.dr.Emil Pascal, Ed.Editions du dialogue societe d`editions internationales, Paris 1992.
             Alighieri, Dante, Divina Comedie, trad. Eta Boeriu, Ed.Pentru literatură universală, București, 1965.
            Anania, Bartolomeu, Îps., Apa cea vie a ortodoxiei, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
            Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, trad. Vasile Manea, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004.
            Evdokimov, Paul, Femeia şi mântuirea lumii, trad.Gabriela Moldoveanu, Ed.Christiana, București, 1995.
            Goethe, Faust, trad.I.U.Soricu, Ed. Ancora, București.
            Isidor, Gheorghe, Patriarhat şi feminism sau războiul ideologic, în Iniţiere şi familie o abordare feminologică, Ed. Presa Clujeană,  2012.
            Jurcan, Emil, Dumnezeu din perspective unei teologii contextuale, Mişcarea feminist şi poziţia creştină în  Iniţiere şi familie o abordare feminologică, Ed. Presa Clujeană,  2012
            Marion, Jean-Luc, Idolul şi distanţa,trad.Tinca-Prunea Bretonnet şi Daniela Pălăşan, Ed.Humanitas, Bucureşti.
            Pelikan, Jaroslav, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, trad. Silvia Palade,  Ed.Humanitas, Bucureşti.
            Ratzinger, Joseph, Raport asupra credinţei , trad.Mihai Patraşcu, Ed. Sapienţia, Iaşi, 2011.
            Turcan, Nicolae,  Începutul suspiciunii, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
                      
Reviste

            N. Chiţescu,În legătură cu preoţia femeii, în Ortodoxia, nr.2,anul 1975. 
           


[1] Nicolae Turcan, Începutul suspiciunii, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p.11.
[2] Jean-Luc Marion, Idolul şi distanţa ,trad.Tinca-Prunea Bretonnet şi Daniela Pălăşan, Ed.Humanitas, Bucureşti.
[3] Joseph Ratzinger, Raport asupra credinţei  trad.Mihai Patraşcu, Ed. Sapienţia, Iaşi, 2011, p. 91.
[4] Paul Evdokimov, Femeia şi mântuirea lumii, trad.Gabriela Moldoveanu, Ed.Christiana, București, 1995, p.184.                                                     
[5] Ibidem, p.168.
[6] Ibidem, p.187.
[7] Ibidem, p.187.
[8] Isidor Gheorghe, “Patriarhat şi feminism sau războiul ideologic”, în  Iniţiere şi familie o abordare feminologică, Ed. Presa Universitară Clujeană,  2012, p.365.
[9] Paul Evdokimov, op. cit. p. 188.
[10] Isidor Gheorghe, art.cit, p. 353.
[11] Paul Evdokimov, op cit. p.189.
[12] Emil Jurcan, “Dumnezeu din perspective unei teologii contextuale, Mişcarea feministă şi poziţia creştină” în Iniţiere şi familie o abordare feminologică, Ed. Presa Universitară Clujeană,  2012, p.375.
[13] Paul Evdokimov, op. cit. p.191
[14] N. Chiţescu, ”În legătură cu preoţia femeii”, în Ortodoxia, nr.2,anul 1975, p.355.
[15] Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, trad. Vasile Manea, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p.267.
[16] Paul Evdokimov, op.cit. pp.191-192.
[17]  Thomas de Kempis și Ioan Gherzenu- presusupușii autori a celebrei opere Urmarea lui Hristos, exegeţii oscilează între aceste nume.
[18] Bartolomeu  Valeriu Anania,  Apa cea vie a ortodoxiei, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p.61.
[19] Joseph Ratzinger, op.cit.p.106.
[20] Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, trad. Silvia Palade,  Ed.Humanitas, Bucureşti, p.29.
[21] Joseph Ratzinger, op.cit.pp.107-108.
[22] Paul Evdokimov, op.cit. pp.221-231.
[23] Jaroslav Pelikan, op.cit.p.12.
[24] Ibidem,p.29.
[25] Ibidem,p.168.
[26] Goethe, Faust, trad.I.U.Soricu, Ed. Ancora, București, p.432.
[27] Alighieri, Dante, Divina Comedie, trad. Eta Boeriu, Ed.Pentru literatură universală, București, 1965. p. 563.
[28] Boris, Bobrinsckoy, op.cit. p.267.
[29] Ibidem,  p.169.