Faceți căutări pe acest blog

luni, 11 martie 2013

Alexandru Melian - NOIMA SCHIMBARII




NOIMA  SCHIMBARII
           
Există  în lumea aceasta schimbări dincolo de voința omului și schimbări determinate de om, prin voința, neputința sau inconștiența lui. Toată istoria omenirii este scrisă în coordonatele acestei ecuații, deși viața este doar o picătură în cuprinsul fără de margini al  schimbării universale.
            Restrângând universalul  la terestru, terestrul la european și europeanul  la român,  să observăm că dinamica schimbării  și-a impus  ecuația ei implacabilă  și în configurarea destinului  românesc ; așa cum a făcut-o cu soarta tuturor popoarelor care au trăit sau trăiesc încă pe planeta noastră. Identitatea și istoria fiecăruia  dintre  ele  a rezultat din raportul  dintre  dimensiunea obiectivă, fatală a schimbării  și cea subiectiv umană, opțională și adeseori arbitrară. Nici una dintre ele însă n-a acționat identic  pretutindeni și  în același timp. Nici cataclismele naturale și nici cele umane. De unde unicitatea de esență a popoarelor.  Nu acel « altfel » din instrumentarul manipulator  întru  dispreț și boială urât mirositoare  al lui L. Boia, ci altfelul  existențial  născut din diversitate.
            Nu e nici o noutate în cele de mai sus, dar dacă mi-am permis să reamintesc   asemenea adevăruri elementare,  este pentru că adesea  ele sunt uitate  sau ignorate cu bună  știință,  din  rațiuni rătăcitoare , atât de des ispitite de rațiunea umană.  A sosit  timpul , - și nu de azi de ieri – să reflectăm cu luciditate la schimbările  începute în iarna lui 1989, la cele care s-au succedat în ultimii 22 de ani și mai ales la cele care sunt pe cale să se producă după ultimele alegeri parlamentare. Firește, mă refer la schimbările determinate de om, de voința, de putința și de înțelepciunea lui , de orizonturile avute în vedere și de destinatarii schimbării. Subiectul este imens, atât pe orizontala cât și pe verticala lui. Nu mi-am propus  să-l abordez acum și aici(1).  De altfel, sorocul trecerii nici nu-mi va permite probabil  s-o fac vreodată  în mod sistematic.  Dar simt nevoia  din  nou să mă adresez, în primul rând, celor care de peste 22 de ani au « administrat », în numele nostru,  această țară, și să-i invit să mediteze cu mâna pe conștiință, dac-o mai au, la schimbările  pe care le-au « orchestrat » României  de la Revoluție  până  astăzi și la consecințele pe care acestea le-au avut asupra a ceea ce ar fi trebuit să fie începutul renașterii românești.  Nu fac parte dintre nihiliștii care neagă  tot ce s-a realizat  între 1989 – 2012. Fiindcă s-au realizat multe și pe multe planuri.  Dar sunt alături de toți aceia   care se simt profund afectați de faptul  că realizările inventariabile nu reflectă  nici pe departe  resursele naturale, materiale și umane  pe care ajunșii la putere le-au avut la dispoziție după răsturnarea regimului Ceaușescu. De toți aceia care se simt profund afectați  de bagatelizarea până la anulare a criteriului moral în fiecare din articulațiile societății, inclusiv  ale  familiei,  de nivelul lamentabil al clasei politice  care se auto-reproduce cu toate moravurile și năravurile ei, de ineficacitatea  societății civile, în special   a tinerilor de valoare,  a intelectualilor autentici, în asanarea vieții politice  și a mai tuturor instituțiilor țării poluate de virusul politic.
Aș  vrea să amintesc o regulă de aur a viețuirii omenești: orice schimbare autentică are o  noimă  pe care, dac-o ignori sau o violezi, o transformi din lumină a speranței  și izvor de împlinire  întru bine și frumos,  în negură a deznădejdii  și cauză  a eșecului  întru rău și urât. Noima schimbării adecvate presupune răspunsul  înțelept, curajos  și responsabil la cel puțin trei interogații:  de ce?  care sunt obiectivele ?  pentru cine ?  Încercați să evaluați schimbările fără noimă  ale regimurilor Iliescu, Constantinescu și Băsescu, din perspectiva acestor întrebări !  Cum s-au făcut schimbările de regim, de proprietate, de avere, de clasă politică,  cum s-au schimbat  discursurile politice, rămânând neschimbate  comportamentele politicianiste,  cum se schimbă miniștrii și înalții funcționari bine plătiți,  cum se schimbă aliații și adversarii ?... Și  întrebările ar putea continua;  pentru că  nu întrebările ne lipsesc, ci răspunsurile.
            Din această perspectivă aș dori să mă refer la proiectul foarte mediatizat al schimbării constituției.  Este o angajare de mare răspundere  și de felul în care ea va fi gestionată  și rodnicită depind  mai toate  orizonturile de progres  ale viitorului românesc.  De aceea,  socotesc că imperativul  numărul  unu,  decizia preliminară cea mai importantă este  asigurarea competenței indubitabile  și evitarea conflictului de interese  în constituirea  comisiei de revizuire.  Cred că o asemenea comisie trebuie să fie constituită în mod exclusiv  din specialiști de primă anvergură în drept constituțional,  administrativ și internațional,  în domeniul economiei și finanțelor,  profesori, medici, academicieni, nici unul dintre ei angajați politic.  Punându-li-se la dispoziție toate condițiile, protejați de presiuni politice și  dându-li-se un termen rezonabil de elaborare a proiectului de revizuire, membrii comisiei  vor putea să propună clasei politice și apoi referendumului  un corpus constituțional  temeinic, riguros  și destinat  întregului popor  român iar nu unor partide care s-au dovedit  și se dovedesc incapabile  să acționeze dincolo de interesul de grup ori de interesul personal al  unuia sau altuia din efemerii păpușari politici.  O constituție, - vedeți constituția Angliei, de pildă -  trebuie  să fie o plantă perenă , nu o floricică efemeră care să dureze  doar  atât cât ține « sezonul agricol » al celor aflați la putere sau să devină în mâinile unui rătăcit pe scaunul prezidențial cărticica lui « să trăiți bine ».
Din păcate,  acțiunea a început  dezamăgitor și primejdios. Parlamentul a votat, aproape în unanimitate,  o comisie de 23 de politicieni,  constituită  pe criteriul algoritmului politic, criteriu care aplicat abuziv, fără discernământ  și negustorește,  a generat  în acești ani  post-revoluționari  atâtea aberații și atâtea contra-performanțe.  Nu doar că, citind lista respectivă, te întrebi ce competență de specialitate ar îndreptăți investirea lor cu asemenea răspundere, dar chiar dacă printre ei s-ar afla juriști, economiști, profesori, medici, -  cu diplome și titluri mai mult sau mai puțin valide – incompatibilitatea lor  este fundamentală și obiectivă.
Să reamintim cele trei interogații pe care noima schimbării le presupune. De ce ? De ce e necesară modificarea constituției ?  Pentru că prin lacunele, ambiguitățile și contradicțiile ei  a generat, în acești ultimi ani mai ales, o stare conflictuală permanentă  între  instituțiile  statului,  o infirmizare a suveranității naționale,  nu doar  în raport cu U.E. (care face parte, până la un punct, din regula jocului ),  dar și în raport cu Ungaria care tratează România, cu complicitatea celor investiți  să-i apere suveranitatea,  ca pe un sat  fără câini,  a transformat țara într-un câmp de manevră nestingherit pentru corupție și corupți, pentru condamnați de justiție să ajungă parlamentari   și demnitari,  pentru semidocți cu studii incerte să devină profesori universitari, doctori și conducători de doctorate,  pentru plagiatori să devină miniștri și prim-miniștri,  a tolerat apariția și activitatea partidelor etnice,  după cum a transformat  prevederea corectă de combatere a discriminării minorităților  în practica incorectă  a discriminării  principiilor democratice ,  a înlesnit enormitatea  de a fabrica un parlament  aberant prin dimensiune, alegerea  nedemocrată  a multor  parlamentari  și promovarea  mediocrităților ori a penalilor(2). 
Care sunt obiectivele ?  Exact cele care derivă  din anomaliile mai sus amintite.  Pentru că obiectivul focalizator al modificării constituției  trebuie să fie edificarea unei construcții constituționale care să asigure pentru ani mulți de acum înainte condițiile și garanțiile  viețuirii și dezvoltării  armonioase a națiunii române, în concordanță deplină cu resursele ei naturale, economice și umane, cu istoria și valorile transmise ca moștenire de către aceasta, în concordanță cu o tablă de valori întemeiată  pe principiile adevărului,  binelui și  frumosului  și cu o Europă a patriilor.
            Pentru cine ?  Pentru poporul român în integralitatea lui, fără nici un fel de discriminare.
            În mod obiectiv judecând,  este capabilă comisia decisă de Parlament să răspundă acestor trei imperative ?  Răspunsul nu poate fi decât unul negativ.  De ce ?  Pentru simplul motiv că tocmai deficiențele  constituției  care impun modificarea ei  au făcut posibilă starea actuală a clasei politice. Cei 23 de politicieni din comisie  nu sunt decât  panerașul  reprezentativ  din fructele acestor deficiențe constituționale , agravate de nenumăratele corigențe morale, pe toate palierele societății. Cum ar putea ei să-și fixeze drept obiective prevederi care ar însemna eliminarea multora de pe eșichierul politic,  constrângerea politicianului  de a se supune legii și nu de a o viola, acceptarea și promovarea unei generații tinere  și nemaculate  în politică ?  Cum ar putea să gândească o constituție pentru poporul roman  când ei,  de peste 22 de ani, nu fac decât  să negustorească  în interesul partidului, al șefului,  mai mare sau mai mic,  al grupului de interese,  adesea inter-partinic. Poporul, România sunt doar niște pretexte, contexte, subtexte, după cum le cade mai bine la socoteală în circurile electorale, panaramele televizate sau discursurile festive.  Cum poate o coaliție împotriva naturii care s-a cârpit  doar pe un temei demolator ( eliminarea unui președinte catastrofă și a guvernului său de marionete corupte)  să coopereze într-o operă constructivă, când aproape totul, - în afara țintei lor negative, parțial atinse deja, - situează  cei doi combatanți principali pe baricade  diferite și adverse ? Păi,  cum va fi soluționată una din slăbiciunile constituției actuale care se referă la raporturile președinte – premier,  când dl. Antonescu este candidat la președinție iar dl. Ponta e deja prim-ministru,  cu toate butoanele la dispoziție ?  Cum va putea fi soluționată ilegitimitatea toxică a partidelor  etnice,  deschis  și provocator anti-naționale  (vedem ce se întâmplă în aceste zile cu atacurile insultătoare ale lui Tökes,  nu împotriva lui Ponta, efemer și dezamăgitor prim- ministru,  ci împotriva poporului român, a istoriei și valorilor sale)  când,  în disprețul  - nu doar al țării întregi -  dar chiar al tovarășilor de coaliție,  Victor Ponta își alege drept consilier personal  pe unul dintre  fruntașii UDMR, adversar deschis al articolului 1 din constituție (3)?  Cum poate fi interzis constituțional  traseismul politic,  cu izul lui de trădare și negustorie fără scrupule, când noua coaliție a ajuns pentru prima dată la putere  tocmai prin metodele pe care le condamnase cu vehemență - și pe bună dreptate - la cei pe care i-au dat jos ?  Că atunci,  pe principiul  te faci frate cu dracul până treci podul,  manevra, - chiar dacă impardonabilă  - putea fi explicabilă conjunctural , după victoria lejeră din alegeri,  pactele cu transfugii de profesie din UNPR și cu veșnicii  precupeți ai accesului la putere  (cred că nu e deloc dificilă identificarea UDMR),  dovedesc  că principiile morale  nu prea au trecere la cei aflați astăzi la butoane,  în raport cu meschinele  calcule politicianiste  privind menținerea la putere  când coaliția se va rupe. Cum să propună în constituție  reprezentanții lui V. Ponta o prevedere care să reglementeze  organigrama maximală a guvernului  și a instituțiilor  de stat, bugetofage și birocrato-file  prin natura lor, când premierul și-a ajustat după bunul plac, sau după damblaua lui, - cum îi place s-o zică din când în când – structura guvernului și a instituțiilor adiacente ?  Criteriul numărul 1 : satisfacerea clientelei politice și a amicițiilor de toate felurile. Cum poate fi altfel apreciat faptul  că, în timp ce E. Boc, - sub presiunea opoziției și a opiniei publice -  și-a desființat Cancelaria primului-ministru, compusă din mai mulți secretari de stat și consilieri,  Victor Ponta, ajuns la putere,  o reînființează, o dotează bine și-l pune șef pe unul dintre apropiații săi (Vlad Ștefan Stoia) ?  Si aceasta în condițiile în care există și un Aparat de lucru al primului ministru, frumos garnisit cu personaje bine plătite și,  bineînțeles,  un Secretariat general al guvernului, compus din 4 secretari de stat și 14 departamente, compartimente, direcții, fiecare cu personalul aferent.  Și exemplele ar putea continua mult și bine, cu referire le miniștrii secretari de stat, le cele 57 de instituții centrale, la componența parlamentului și la privilegiile parlamentarilor etc. etc.
            Toate acestea  justifică  fără rezerve imperativul  ca organismul investit să propună  conținutul și forma modificărilor  din constituție  să fie constituit  exclusiv  din specialiști neangajați politic, de înaltă  competență și probitate.  Validați de pregătirea lor de specialitate  și neîncorsetați de interese partinice,  ei vor putea pune la dispoziția Parlamentului, eventual a comisiei constituite, un proiect de modificare a constituției, - nu știu dacă perfect  - dar sunt convins, incomparabil  mai solid,  mai curat  și mai dedicat poporului în totalitatea lui, decât ar pute-o face comisia desemnată sau oricare altă comisie constituită pe aceleași criterii și în același spirit.
            De bună seamă, proiectul propus de specialiști  comisiei  Parlamentului va putea fi fortificat, eventual nuanțat din perspectiva subtilităților politice pe care politicienii le stăpânesc mai bine decât  oricine. Uneori atât de bine,  încât prin intermediul lor  și al formulărilor criptate, negrul poate fi prezentat drept alb și invers. Tocmai pentru a fi protejați de asemenea ispite, este înțelept și asigurător ca propunerile comisiei de specialiști și ale  comisiei parlamentare să  fie date publicității și supuse dezbaterii publice.  Abia apoi, Parlamentul, - luând în dezbatere propunerile celor două comisii și sinteza dezbaterii publice – să voteze forma finală a propunerilor constituționale, supuse referendumului popular.
            Firește, nu sunt atât de naiv încât să nu-mi dau seama că actuala majoritate parlamentară  poate face tabula rasa cu propunerile venite de la specialiști  și impune după bunul plac  noua configurație a constituției. Sigur că o poate face. Am speranța însă că există cel puțin trei factori care vor împiedeca  arbitrariul  înlesnit de majoritatea  fără concurență a puterii actuale:
1.      In pofida imaginii  dezagreabile pe care o oferă global clasa politică, - îndeosebi “grație”  multora din cei care s-au strecurat la posturile de comandă    există în acest spațiu atât de compromis, prin generalizare și absolutizare, bărbați și femei  cărora nu li se poate refuza  nici stima, nici prețuirea, nici competența și nici atașamentul față țară, fața de oamenii care trăiesc aici și care așteaptă de la aleșii lor să-i slujească și să-i reprezinte. Ei sunt capabili să înțeleagă importanța crucială a modificării constituției  și să se angajeze ca acest act să nu fie compromis.
2.      Chiar cei care nu fac parte din categoria de mai sus mă îndoiesc  că sunt atât de lipsiți de luciditate și bun simț încât să nu înțeleagă un fapt elementar :  nimeni nu rămâne  veșnic la conducere și,  dacă faci o lege pentru tine când ești la putere,  ea devine o lege contra ta când ajungi în opoziție. Cu atât mai mult cu cât e vorba de legea fundamentală a unei țări. De aceea, creditul acordat competenței  neafectate de partizanatul politic  reprezintă  singura soluție viabilă pentru toți politicienii și fiabilă pentru toți cetățenii.
3.      Comportamentul în cadrul procesului de schimbare a constituției, va reprezenta pentru fiecare nu doar un simplu episod efemer de bucătărie politică ori socială, ci un reper emblematic  de identificare a omului în fața uneia dintre problemele majore  ale vieții cetățenești.  Or, politicienii știu bine cât poate costa electoral  comportamentul iresponsabil  într-o acțiune  fundamentală pentru țară.
      In naivitatea mea de bătrân, care în pofida ninsorii de pe creștet nu și-a pierdut cu totul  primăvara din suflet,  sper ca aceste gânduri  să nu aibă soarta seminței căzute pe o piatră golașă.
                                                                        
                                                                                        Alexandru  MELIAN

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
      1.Câteva gânduri despre schimbările fără noimă de după Revoluție  se află, pentru cei interesati, în studiul  publicat de mine  în  revista online  Samanatorul,  « Abuzul  și criza de autoritate » (www.samanatorul.ro  nr. 1, 4, 9, 11/ian., aprilie, sept.,nov.2012 )
      2. Pentru a avea un termen de comparație, iată care este raportul între numarul de parlamentari și numărul locuitorilor,  în câteva din cele mai importante țări din Europa :                                      ROMÂNIA  - 1 la 32.312 locuitori,   ITALIA – 1  la  64.300,  FRANȚA  -  1  la  72.000,  OLANDA  -  1  la 74.000,  SPANIA  -  1  la  76.923,  GERMANIA  1  la  134.206
     3. Pentru detalii asupra acestui subiect, vezi articolul meu, « Un nou ministru filomaghiar », publicat pe 15 ian. 2013, pe blogul revistei Samanatorul, http://cleptocratia.blogspot.com