Ionuţ Hens - Omul rațional și manifestările sale în lumina lucrării

Omul rațional și manifestările sale în lumina lucrării :    “Învățături despre viața morală”

Eseu  : Ionuţ Hens, student – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj

            Printre scrierile ce alcătuiesc cuprinsul primei Filocalii se numără și cea a Sfântului Antonie cel Mare ce deschide primul volum al Filocaliei. Filocalia, după cum arată în prefața lucrării, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, îi oferă omului drumul prin care acesta poate ajunge la cunoașterea și dobândirea vieții în Hristos. Acest drum este unul progresiv al vieții duhovnicești și începe prin curățirea omului de patimile care îl închid în egoismul satisfacțiilor trecătoare. Acest drum reprezintă calea înfățișată de Mântuitorul Iisus Hristos și în care poate înainta cel ce crede în El.

            Sfântul Antonie cel Mare, s-a născut într-un sat din Egipt, iar după moartea părinților săi s-a hotărât să vândă toată moștenirea primită, să o împartă săracilor și să-și închine viața lui Dumnezeu. Sfântul Antonie este primul monah care s-a retras în pustie. Pentru început acesta nu s-a îndepărtat prea mult de locurile natale, slujindu-i ca adăpost un mormânt gol. Mai apoi, i-a crescut dorința după singurătate și s-a retras în munții nisipoși de pe malul Nilului. În jurul său s-au strâns mulți ucenici, iar el a părăsit și acest loc și pe ucenici și s-a retras în pustia din preajma Mării Roșii. Sfântul Antonie a murit în anul 356 fiind înmormântat într-un loc necunoscut, având lângă el doar doi oameni de încredere cărora le-a poruncit să nu spună nimănui locul în care este înmormântat.

            Sfântul Antonie cel Mare, oferă învățături despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare cuprinse în 170 de capete. Din aceste însemnări ale Sfântului Antonie reies idei ca : “om rațional” și accentul care îl pune pe deosebirea dintre bine și rău, pe caracterizarea lui Dumnezeu ca medic.

            Din perspectiva Sfântului Antonie cel Mare, omul rațional este acela care are sufletul rațional, adică, acela care poate deosebi binele de rău. Acest tip de om rațional este omul care își dedică întreaga viață lui Dumnezeu și Îl cunoaște pe Acesta. Oamenii lumești, care se consideră pe sine raționali nu au această însușire în modul real și adevărat, ci doar în propria conștiință și în propria mândrie. Omul rațional are o singură grijă în lumea aceasta : să asculte de Dumnezeu și să-L placă pe El, gândindu-se tot timpul cum să facă acest lucru și să nu-l supere pe Dumnezeu. Pe parcursul scrierii sale, Sfântul Antonie cel Mare arată ceea ce îi stă omului în față pentru a deveni un om rațional, ce trebuie să facă pentru a ajunge la această stare și îndrumări pentru a deveni un om rațional.

            Omul rațional pe parcursul vieții este războit de simțurile trupului care sunt în număr de cinci : auzul, văzul, gustul, mirosul, pipăitul, iar sufletul omului prin aceste simțuri cade în cele patru patimi dătătoare de moarte : slava deșartă, bucuria, mânia și frica. Pentru a birui în fața acestor patimi, omul este nevoit să ducă o luptă aspră în întreaga sa viață pământească.

            Omul rațional caracterizat printr-un suflet sănătos nu este fricos, nu are voie să se sperie de patimile și încercările ce se abat asupra sa, pentru că, cu ajutorul lui Dumnezeu acesta va birui, iar în caz contrar va ajunge batjocură pentru diavoli.

            Omul a fost creat de Dumnezeu cu trup și suflet, trupul este stricăcios și vremelnic, iar sufletul este nestricăcios, nemuritor și veșnic. Sufletul pătimește împreună cu trupul, dar trupul nu pătimește împreună cu sufletul. Sufletul omului este în trup, iar în suflet este mintea și în minte este cuvântul, acestea fiind elementele prin care Dumnezeu face sufletul nemuritor, dându-i nestricăciunea și fericirea veșnică.

            Prin trup, omul este muritor, iar prin minte și cuvânt este nemuritor, în tăcere mintea naște cuvântul. Trupul vede prin ochi, iar sufletul prin minte, atât trupul cât și sufletul au organul văzului, unul le vede pe cele pământești, celălalt pe cele duhovnicești. După cum amai spus, mintea se găsește în suflet, prin urmare aceasta nu este suflet. Este un dar al lui Dumnezeu care mântuiește sufletul, îl călăuzește și-l sfătuiește la ceea ce este plăcut lui Dumnezeu. Pentru a fi plăcut lui Dumnezeu, omul trebuie să disprețuiască cele pământești și să râvnească la cele duhovnicești, veșnice și nestricăcioase. Mintea, învață pe om să umble în trup, dar să înțeleagă prin minte cele cerești.

            Elementul esențial al minții este și sluga acestuia este cuvântul care are înțeles și este folositor sufletului și este dar al lui Dumnezeu. Prin urmare, ceea ce leagă toate aceste elemente constitutive ale ființei omenești : trupul, sufletul, mintea și cuvântul constituie viața omului. Pe lângă aceste elemente, omul a primit de la Dumnezeu un dar suprem, libertatea. Omul nu este constrâns de Dumnezeu, ci are posibilitatea de a alege între bine și rău, între moarte și viață. Deci, omul este compus din partea rațională, cu puterea aceea negrăită și dumnezeiască, Sfântul Antonie spunând că sunt puțini oameni aparținând acestei categorii și cea trupească, acestea două având legătură între ele.

            Pentru omul rațional, care crede în Dumnezeu, moartea trupească trebuie să fie în permanență în mintea sa, pentru că pentru acest tip de om, moartea este nemurire, iar dacă nu se află în minte este moarte, se instalează starea fricii de moarte. Un om care-L iubește pe Dumnezeu nu trebuie să se teamă de moarte, ci de pierderea sufletului care înseamnă necunoașterea lui Dumnezeu.

            Ceea ce stă împotriva fericirii veșnice a omului și care a contribuit și la căderea în păcatul strămoșesc a protopărinților noștri Adam și Eva este păcatul, care aduce după sine moartea. Păcatul, este văzut ca o patimă a materiei, sufletul rațional se scutură de greutatea materiei în care zace păcatul, ușurându-se de această materie, Îl cunoaște pe Dumnezeu, iar la trup privește atent ca la un vrăjmaș și nu mai crede ale lui. Printre păcatele care stau împotriva mântuirii omului și reprezintă piedici pentru mântuire sunt negrija și lenea.

Durerile trupești sunt proprii trupului, ca unul ce e pământesc și stricăcios, iar înaintea patimilor stau următoarele : lăcomia pântecelui și poftirea celor lumești. Boala cea mai mare a sufletului este ruina și pierzarea lui și să nu-L cunoști pe Dumnezeu.

            Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai înțeles cu mintea, iar trupul nu poate trăi fără suflet, prin urmare, toate cele ce se văd și există nu pot ființa fără Dumnezeu. Dumnezeu i-a oferit omului libertatea de a alege între bine și rău, de a deosebi cele folositoare sufletului.â

            Cei care-L iubesc pe Dumnezeu disprețuiesc cele pământești, iar roadele omului plăcut lui Dumnezeu sunt recunoștința față de Cel care l-a creat și viețuirea cea bună, Dumnezeu creându-l pe om cu voință liberă, omul fiind liber să aleagă patimile sau să fie liber.

            După ce au fost prezentate elementele componente ale omului și patimile care rup legătura dintre el și Dumnezeu, vor fi prezentate elementele care îl fac pe omul rațional plăcut lui Dumnezeu.

            Armele omului rațional cu care stă împotriva răului și a păcatului sunt următoarele : înfrânarea, suferirea răului, neprihănirea, stăruința, răbdarea. Dacă le vom avea toate acestea, putem să biruim toate ispitele și patimile diavolului. Omul rațional trebuie să se lepede de grija de multe care îl duce pe om spre moarte, spre rătăcirea în întunericul unei vieți cu păcate.

            Sfântul Antonie cel Mare îl definește pe om ca pe cel ce a înțeles ce este trupul, definit ca stricăcios și vremelnic și sufletul, definit ca dumnezeiesc și nemuritor și suflare a lui Dumnezeu, fiind creat spre cercare și îndumnezeire. Cine a înțeles sufletul, viețuiește drept și plăcut înaintea lui Dumnezeu, nemaisupunându-se trupului. Vede pe Dumnezeu cu mintea sa și contemplă bunurile veșnice dăruite sufletului de Dumnezeu. Omul este înzestrat cu cunoștință și libertate, de a alege între bine și rău. Înaintea tuturor vituților se află smerenia.

            De viața virtuoasă se împărtășesc cei cuvioși și cei cu mintea iubitoare de Dumnezeu. Este numit, părinte, cel ce poate îmblânzi pe cei neînvățați pentru a iubi învățătura și îndreptarea.

Este definit ca om, cel rațional sau cel ce îngăduie să fie îndreptat, iar de cei care nu se împărtășesc de acestea, trebuie să ne ferim. Un om rațional poate ajunge prin deprinderea între viața virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu, nu numai prin forma trupului. Pricepe toate ale vieții și ăi urmează lui Dumnezeu deplin. Este asemănat cu corăbierii a celor ce se silesc spre viața duhovnicească.

            Pe oamenii liberi îi caracterizează libertatea și fericirea și starea sufletului lor fără prihană și izbăvit de cele vremelnice.

            Semnele prin care se cunoaște un suflet rațional și virtuos sunt următoarele : privirea, mersul, glasul, râsul, ocupațiile și întâlnirile cu oamenii. Sufletul rațional se ferește de : mândrie, înșelăciune, pizmă, răpire care sunt fapte ale diavolilor. Omul rațional pentru a-și păstra curat sufletul trebuie să se ferească de : înalta părere de sine, slava cea deșrtă, să se silească spre buna îndreptare a vieții și a socotinței. Pricinile sau cauzele care stau la baza suferințelor noastre suntem noi înșine prin păcatele noastre.

            Omul bun care-L cunoaște pe Dumnezeu, știe calea cunoștinței lui Dumnezeu descoperită prin bunătatea Sa. Acesta nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de față, iar pe la spate nu-i bârfește.

            Pentru omul rațional, virtutea sufletului este singura avere sigură, care nu e furată după moarte și mântuiește pe cei ce au dobândit-o. Bărbat înțelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbește puține și cele de trebuință și plăcute Lui. ” Mâncarea scumpă hrănește numai trupul, dar cunoțtință de Dumnezeu : înfrânarea, blândețea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire și blândețea îndumnezeiesc sufletul.

            Rânduială a lui Dumnezeu este considerată următoarea : pe măsură ce crește trupul, sufletul să se unple de minte, ca omul să poată alege dintre bine și rău ceea ce îi este de folos. Toate trupurile au trup, nu însă toate sufletele au minte. Trupul fără suflet este mort, așa și sufletul fără puterea minții este nelucrător și nu poate moșteni pe Dumnezeu. Sfânt este considerat omul care este curățit de patimi și păcate.

            Peste toate acestea se află Pronia lui Dumnezeu, care ține lumea, în această lume nu se găsește loc fără Pronia lui Dumnezeu. Pronia lui Dumnezeu este definită prin cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu. Prin credință, omul cunoaște toate cele nevăzute și gândite. Începutul păcatului este pofta, iar începutul mântuirii și al împărăției Cerurilor este dragostea.

            Această lucrare a Sfântului Antonie cel Mare ne oferă exemplul de urmat pentru fiecare dintre noi, de a urma lui Dumnezeu, de a ne identifica în omul rațional creionat de Sfântul Antonie în aceste rânduri, pentru a ne face plăcuți lui Dumnezeu și de a dobândi fericirea veșnică.