Faceți căutări pe acest blog

vineri, 5 octombrie 2012

Silviu Aurelian Jimborean - Recenzie "Pocăinţa"




,,Pocăinţa”, de Ilarion Felea

Deosebit de importantă pentru orice creștin ortodox este cea a pocăinței, ,,necesară pentru iertarea păcatelor și pentru redobândirea sănătății sufletești și pentru reașezarea creștinului în starea harică din care căzuse”.[1] O lucrare deosebită în acest sens ne prezintă părintele Ilarion Felea, ea fiind intitulată ,,Pocăinţa, studiu de documentare Teologică şi Psihlologică”.
 Cartea este structurată pe nouă capitole, cel dintâi fiind Introducerea[2],  cel de-al doilea fiind intitulat ,,Pocăința în Noul Testament”[3], al treilea ,,Pocăința în primele trei veacuri creștine”[4],  al patrulea ,,Pocăința în epoca patristică, sec. IV-VIII”[5],  al cincilea  ,,Pocăinţa în hotărârile sinoadelor locale şi ecumenice”[6], al şaselea ,,Pocăinţa în cărţile rituale”[7], al şaptelea ,,Psihologia Pocăinţei” [8],  al optulea ,,Pocăinţa şi experienţa liturgică”[9],  iar cel din urmă prezintă concluziile.[10] Observăm că avem de a face cu o analiză complexă a fenomenului pe toate palierele sale.bservăm că avem de a face cu o analiză complexă a fenomenului pe toate palierele sale.
            În introducere el precizează  faptul că ,,pocăinţa începe cu cel dintâi om păcătos” şi că  ea ,,merge în paralel cu păcatul”,[11] după care face o prezentare a pocăinţei în Vechiul Testament concluzionând cu afirmaţii precum cea că ,,forma cea mai desăvârşită a practicilor penitenţiale din Vechiul Testament este întoarcerea la Dumnezeu, cu corolarul ei mărturisirea păcatelor”  şi că   ,,cei mai mari predicatori ai convertirii aici au fost profeţii”, ea fiind ,,urmarea convertirii”[12],  dar accentuând faptul că ,,nu poate fi vorba aici de pocăinţă ca Taină”[13]. De asemenea, părintele arată faptul că ,,mărturisirea publică şi  comună a păcatelor o făcea arhiereul în ziua expierii”.[14]
           Capitolul II.  În cel de-al doilea capitol, autorul realizează o prezentare a pocăinţei în Noul Testament, arătând încă de la început că  ,,mărturisirea există în toate religiile”  şi că ,,cu ivirea creştinismului, simbolul antic şi ritul practic al mărturisirii păcatelor primeşte consacrare definitivă”.[15] Prezentarea de aici debutează cu Ioan Botezătorul, al cărui strigăt ,,Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3,2), ,,avea o misiune pregătitoare. Era glasul pustiei ce dorea să se facă livadă roditoare”.[16] La el  este ,,un adevărat sistem de canoane de pocăinţă, primul ce-l întâlnim în Noul Testament”.[17]
 De asemenea, ,,începutul Evangheliei coincide cu începutul predicii Mântuitorului despre pocăință”, credința și Evanghelia chemându-se una pe alta căci ,, una zidește pe cealaltă”.[18] Scopul venirii Mântuitorului în lume este așadar ,,pocăința, marea lege a iertării păcatelor”[19] el fiind cel dintâi care ne arată cum trebuie săvârșită.[20]
De la El primesc Apostolii câteva îndrumări pastorale  despre ,, cum să trateze pe fratele care se nărăvește cu păcatul,”[21] ca de exemplu ,, Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l.” (Luca 17, 3-4). În concluyia capitolului, părintele accentueayhă faprul că ,,Noul Testament  se referă de multe ori la Sfânta Taină a Pocăinței”.[22]
 Capitolul III realizează o analiză a pocăinței din perspectiva scrierilor patristice. El debutează prin prezentarea celor din perioada apostolică. Astfel ,,Didahia cuprinde dovezi prețioase despre Taina Pocăinței…autorul anonim încheie: ,,Mărturisește-ți păcatele tale și nu te duce  la rugăciune cu cel rău”[23].  Informații asemănătoare găsim și în epistola lui Varnava care spune : ,,să-ți mărturisești păcatele . Să nu vi la rugăciune cu cugetul rău. Aceasta este calea luminii”[24], însă ,, cele mai multe date cu privire la pocăință ni le oferă Păstorul lui Herma, cea dintâi carte despre Pocăință,[25]  autorul ei fiind numit ,,doctorul pocăinței”.[26] Urmează apoi o analiză a secolelor II și III, în operele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, a lui Celment Alexandrinul,[27] a lui Tertulian,[28] a lui Origen,[29] a Sfântului Ciprian al Cartaginei,[30]și a altor Sfinți părinți.
Capitolul IV prezintă o analiză a pocăinței în epoca patristică a secolelor IV-VIII, autorul prezentând opinia unor Sfinți precum Iacob din Persia, care în a 7-a Omilie despre Pocăință spune că ,,soldații lui Hristos luptă cu un vrăjmaș  nevăzut”, ajutorul lor fiind Dumnezeu,[31] a Sfântului Efrem Sirul, care a scris 9 Omilii despre pocăință și care ,,nu înțelege prin aceasta numai o simplă formalitate rituală, ci o adâncă transformare și îndreptare a vieții”,[32] a lui Eusebiu de Cezareea, a Sfântului Atanasie, a Sfântului Vasile cel Mare care ne-a lăsat 84 de canoane penitențiale, a Sfântului Grigore de Nazianz, care numește pocăința ,,Botezul lacrimilor”,[33] a Sfântului Grigore de Nissa, a Sfinților Chiril al Ierusalimului, Ioan Gură de Aur,[34] Chiril al Ierusalimului, Epifaniu sau Teodoret al Cirului, precum și a altora asupra cărora nu voi insista însă.
Urmează apoi o privire asupra felului cum este percepută pocăința în Apus, unde sunt evidențiate opiniile Sfântului Ambrozie, care scrie împotriva novațienilor un tratat despre pocăință, a Fericitului Augustin, care distinge o întreită formă de pocăință ,,una continuă, pentru păcatele zilnice, mărturisirea publică și mărturisirea secretă a păcatelor”,[35] a Fericitului Ieronim, care spune că ea este ,,a doua scândură de mântuire pentru păcătoşi”[36], a Sfântului Grigore cel Mare, care spune că ,,pocăinţa deschide păcătoşilor uşile cerului”[37] şi a altora.
Capitolul V vorbeşte despre pocăinţă în hotărârile sinoadelor locale şi ecumenice şi este împărţită în două subcapitole, primul care vorbeşte despre sinoadele locale şi al doilea care vorbeşte despre sinoadele ecumenice. Autorul realizează aici o prezentare a acestor hotărâri, care relevă importanţa pocăinţei.
Capitolul al VI-lea constituie o analiză a pocăinţei în cărţile rituale. El remarcă faptul că Octoihul  numeşte pocăinţa  ,,făclie luminoasă prin care ieşim întru întâmpinarea mirelui”[38],  Triodul ,,este cea mai bogată carte  în îndemnuri şi cântări de pocăinţă”[39] şi că ,,scopul ultim al cântărilor  de pocăinţă este pocăinţa Molitfelnicului”.[40]
Capitolul VII este intitulat Psihologia Pocăinţei. Încă de la începutul său, autorul spune că ,,pocăinţa nu are numai o  documentare istorică, biblică şi practică universală, ci şi una psihologică”[41], ea fiind o ,,necesitate psihologică”[42]. El realizează apoi o analiză a pocăinţei din această perspectivă şi ajunge la concluzia că ,,pocăinţa nu este numai un subiect de studiu istorico-dogmatic, ci şi psihologic”.[43]
Capitolul VIII porneşte de la premisa că ,,cea mai gingaşă lucrare a preotului este duhovnicia”[44],  căci, ,,nimic nu  înalţă şi nu osândeşte mai uşor pe un preot, ca slujba aceea sfântă”.[45] El realizează apoi o prezentare a duhovnicului şi a raportului său cu spovedania, evidenţiind şi practica sa proprie, după care capitolul este încununat de o sinteyă care reyump ideile sale principale, accentuând legătura strânsă dintre duhovnic şi mărturisire, prin cuvintele episcopului Roman Ciorogariu de la Oradea: ,,adevăratul preot se cunoaşte în scaunul mărturisirii”.[46] Urmează apoi un subcapitol intitulat Experienţa Sfântului Ioan de Kronstadt, în care se vorbeşte despre importanţa lui şi despre aportul său în privinţa spovedaniei.
Capitolul IX reprezintă concluziile. Autorul accentuează aici că ,,pocăinţa este o floare a virtuţilor, o poruncă bisericească”, sentimentul ei apărând odată cu ,,cel dintâi om păcătos.[47] El prezintă elementele ei: ,,căinţa, mărturisirea, ispăşirea, şi dezlegarea păcatelor”[48] şi conchide afirmând că este o ,,virtute evanghelică”.[49]

SILVIU-AURELIAN JIMBOREAN - (n. 1991, Topliţa-Harghita) - Eseist, teolog, autor la “SEMANATORUL - Editura online


[1] Pr. prof. dr. Isidor Todoran, arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica ortodoxă, manual pentru seminariile teologice, Editura Arhidiacezana Cluj, Cluj-Napoca, 1997, p. 315.
[2] Pr. Ilarion Felea, Pocăinţa, studiu de documentare Teologică şi Psihlologică, Editura Scara, București, 2000, pp.5-9.
[3] Ibidem, pp. 9-33.
[4] Ibidem, pp. 34- 83.
[5] Ibidem, pp. 84-116.
[6] Ibidem, pp. 117-126.
[7] Ibidem, pp. 127-141.
[8] Ibidem, pp. 142-165.
[9] Ibidem, pp. 166- 227.
[10] Ibidem, pp. 228-231.
[11] Ibidem, p. 7.
[12] Ibidem, p. 7.
[13] Ibidem, p. 8.
[14] Ibidem, p. 8.
[15] Ibidem, p. 9.
[16] Ibidem, p. 10.
[17] Ibidem, p. 10.
[18] Ibidem, p. 11.
[19] Ibidem,  p.12.
[20] ,, Cum să se săvârșească pocăința ne arată  întâi de toate Învățătorul”. Ibidem, p. 13.
[21] Ibidem, p.19.
[22] Ibidem, p.32.
[23] Ibidem, p.35.
[24] Ibidem, p. 36.
[25] Ibidem, p. 39.
[26] Ibidem, p. 47.
[27] Ibidem, pp. 49-52.
[28] Ibidem, pp. 52-58.
[29] Ibidem, pp. 58-65.
[30] Ibidem, pp. 65-70.
[31] Ibidem, p. 86.
[32] Ibidem, p. 88.
[33] Ibidem, p. 92.
[34] Acesta numește preoția ,,taină cutremurătoare”  și susține că ,,pocăința e dovada dragostei lui Dumnezeu față de oameni”. Ibidem,  p. 97.
[35] Ibidem, p. 108.
[36] Ibidem, p. 111.
[37] Ibidem, p. 113.
[38] Ibidem, p. 128.
[39] Ibidem, p. 129.
[40] Ibidem, p. 135.
[41] Ibidem, p. 142.
[42] Ibidem, p. 145.
[43] Ibidem, p. 164.
[44] Ibidem, p.166.
[45] Ibidem, p. 168.
[46] Ibidem, p.261.
[47] Ibidem, p. 228.
[48] Ibidem, p. 229.
[49] Ibidem, p. 231.