Am pierdut un mentor şi un
prieten spiritual
Ronald H. Coase
(Din Jurnalul personal de amintiri)
La începutul
lunii septembrie a.c. a încetat din viaţă la vârsta de 102 ani unul dintre
remarcabilii economişti americani, specializat pe o largă problematică a
economiei şi a legislaţiei juridice privind drepturile
de proprietate.
Ideile sale au
avut la bază o multitudine de studii şi cercetări efectuate pe parcursul anilor
încă din tinereţe şi până în 1982 când s-a pensionat de la Universitatea din
Chicago, unde a funcţionat ca profesor de economie în cadrul Facultăţii de
Drept.
Cele mai multe
dintre ideile sale au fost apreciate pe parcursul ultimilor decenii şi socotite
ca fiind importante atât pentru istoria şi ştiinţa economică în general,
devenind astfel unul dintre economiştii din generaţia sa apreciat într-un mod
deosebit.
Ideile sale
economice prezentate cu mulţi ani în urmă, în două articole: “Natura firmei” (1937), prin care a
introdus conceptul de costuri de tranzacţie
explicând astfel apariţia şi modul de funcţionare a firmelor, precum şi “Problema costului social” (1960), explica
şi marca definirea corectă a noţiunii drepturilor de proprietate, precum şi
corelaţia şi dependenţa acestora cu diversele aspect ale costurile de tranzacţie.
Asemenea idei au
constituit criteriile de apreciere şi acordarea în 1991 a Premiului Nobel
pentru economie.
În 2002 continuându-şi
cercetările şi-a extins preocupările asupra problematicii teoriei eficienţei
economice a pieţei.
Ronald H. Coase
s-a născut în 1910, în localitatea Willesden din Marea Britanie , într-o familie modestă din punct de vedere
economic, părinţii săi fiind salariaţi la poştă.
Preocuparea şi grija tatălui său a avut o influenţă şi un efect remarcabil în educaţia singurului
lor copil.
Cu toate că din punct de vedere cerebral era deosebit de
talentat, şi avea o memorie excepţională, Ronald, de mic copil a avut de luptat
cu o dificultate fizică, neputându-se menţine mult timp pe picioare în poziţie
vertical şi de a umbla, având nevoie de nişte suporturi metalice la ambele
picioare. Această situaţie fizică l-a
determinat pe tatăl său să-şi înscrie băiatul la o şcoală pentru copiii cu
defecte fizice.
Educaţia lui acasă sub permanenta grijă a părinţilor i-a
permis să obţină o bursă şi să fie înscris la vârsta de 12 ani la şcoala de
gramatică Kilburn, apoi s-a înscris, şi a urmat cursurile universitare, avându-l
drept îndrumător pe economistul Arnold Plant, un specialist pe problematica
inovaţiilor.
La 22 de ani,
Ronald Coase, a primit o diplomă de Bachelor în domeniul comerţului şi apoi şi-a
continuat studiile la London School of Economics pe care a absolvit-o în 1932.
În anii 1934/35 a
fost lector asistent la Universitatea din Liverpool şi apoi a obţinut postul de
lector asistent la London School of Economics unde a funcţionat între anii 1935
şi 1938.
În 1938, a fost
promovat ca lector şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial a lucrat şi
în cadrul Oficiului Central de Statistică al Marii Britanii.
În 1950, la vârsta
de 40 de ani, Ronald a primit o bursă de
studii care i-a permis să ajungă în Statele Unite pentru a studia activitatea
industriilor americane.
Întorcându-se
în Anglia cu unele observaţii deosebit de interesante obţinute în munca sa de cercetare
şi-a susţinut teza de doctorat şi a obţinut în 1951 titlul de doctor în ştiinţe
economice de la London School of Economics.
Simţindu-se
atras de gândirea şi modul de activitate din Statele Unite, după obţinerea
titlului de doctor a aplicat pentru un post de profesor care i-a fost acceptat şi
în 1951 a emigrat în Statele Unite unde a lucrat timp de şapte ani ca Profesor
de economie la Universitatea din Buffalo; apoi în 1958 s-a mutat la
Universitatea din Virginia unde a continuat munca didactică.
În 1958, Ronald
Coase, i-a uimit pe conducătorii diverselor industrii şi pe economiştii cei mai
cunoscuţi, ai timpul său, cu lucrarea referitoare la Comisia Federală pentru Comunicaţii.
În această
lucrare el afirma:
Ӕn domenii cum ar fi de exemplu
radiodifuziunea, guvernul poate crea şi stimula noi pieţe prin acordarea dreptului
de proprietate putând astfel să
determine extinderea comercializării unor bunuri cum ar fi de exemplu staţiile
de radio”.
Citind ideile cuprinse
în acest studiu, conducerea Universităţii din Chicago şi în special Profesorul
economist Milton Friedman, l-a invitat la Chicago pentru a discuta şi dezbate
unele subiecte deosebit de interesante şi utile pentru economia americană..
Punctele de
vedere ale Profesorului Friedman ca şi a altor economişti printre care şi ale
lui George Stigler, au fost în totală
opoziţie cu cele ale lui Ronald Coase, în special cele referitoare la rolului
pe care trebuie să îl aibă guvernul în activitatea de conducere a societăţii,
dar aceste contradicţii nu i-a împiedecat să aibă o deosebit de fructuoasă
colaborare şi să se aprecieze reciproc.
Această
colaborare a fost şi a rămas ca un
piedestal pe care a fost pusă personalitatea şi concepţia economică a lui
Ronald Coase, de către mulţi economişti, simpatizanţi ai ideilor sale, datorită
logicii şi gândirii sale economice chiar dacă acestea erau contradictorii cu
cele avute de cel considerat ca fiind un titan al gândirii economice, Milton
Fiedman.
În 1964, Ronal
Coase s-a stabilit la Chicago şi a funcţionat ca profesor la această
universitate; în paralel lucrând şi ca editor al Jurnalului de Drept şi Economie.
O fire calmă şi
blajină care i-a dat întotdeauna aspectul unui gentleman, Ronald Coase, şi-a
susţinut cu multă vehemenţă punctele de
vedere asupra teoriilor sale.
Într-un eseu
publicat în 1953 intitulat ”Cum ar trebuii aleşi economiştii”, Coase a criticat
punctul de vedere al lui Milton Friedman privind metodologia.
În timp ce
Friedman susţinea ideea după care:
”corectitudinea
ipotezelor într-o teorie, este lipsită de importanţă
şi tot ceea ce contează pentru o teorie economică este ca aceasta
să fie capabilă de a crea previziuni exacte”.
Profesorul Coase
a răspuns cu un contra exemplu care a fost realmente fulminant;
el spunea:
"Am fi putut prezice," în ultimii ani, ceea ce diversele
politici ale guvernului american în domeniul petrolului şi al gazelor naturale
au avut efect, dacă am considera că obiectivul
principal al guvernului american ar fi fost acela de creştere a puterii şi
veniturilor ţărilor OPEC şi cu efect în reducea nivelul de trai al populaţiei
Statelor Unite.
Dar eu sunt sigur că ne-ar avantaja o teorie care să
explice de ce guvernul american, care probabil nu a vrut să ajungă la aceste
rezultate, şi-a condus întreaga metodologie pentru a se adapta politici care a dus la unele condiţii
nefavorabile americane.
Predicţiile testabile nu sunt tot ceea ce contează iar
realismul în ipotezele noastre este necesar (în cazul teoriilor noastre) să ne ajuta
să înţelegem de ce sistemul funcţionează
aşa după cum vedem, iar realismul ipotezelor noastre ne obligă să analizăm lumea aşa cum există,
nu o lume imaginară care nu există. "
Fiind întrebat
care este opinia sa despre politică, Coase a răspuns:
"Chiar
nu ştiu!.
Eu nu
resping nici o politică fără a ţine seama care sunt rezultatele ei.
Dacă
cineva spune că se vor crea unele reglementări, eu nu spun că Reglementările
vor fi bune sau rele.
Ci
spun: să vedem.
Ce se
va putea descoperi este că cele mai multe Reglementări nu au produs ceva bun
sau au produs în ultima vreme, unele
rezultate greşite. Dar n-aş vrea să
afirm că toate Reglementările ar avea acest efect, deoarece trebuie să ne gândim la circumstanţele
în care acestea au fost stabilite.
În 1995,
Profesorul Coase a finalizat o lucrare intitulată Essays on Economics and Economists în care explica care sunt
criteriile după care economiştii decid asupra modului de abordare şi alegere a
teoriile pe care le susţin.
Această lucrare prezintă răspunsuri la multe întrebări cu
caracter general şi a reflectat punctul de vedere
al Profesorului Coase despre preocupările fundamentale
ale economiştilor din ultimele două secole.
Continua preocupare
pentru munca de cercetare i-a permis ca în preajma aniversării propriului
centenar să se găsească în plină activitate cu elaborarea unei lucrări cu
privire la creşterea economiilor din
China şi Vietnam.
Într-un interviu
pe care l-a acordat în decembrie 2010, lui Wang Ning (colaboratorul său la
elaborarea cărţii ”Cum a devenit China
capitalistă” ), Profesorul Ronald Coase a explicat misiunea pe care şi-o
impusese societatea chineză şi viziunea economiştilor chinezi pentru a
transforma China într-o mare putere economică competitivă pe plan mondial.
Pentru întreaga
sa activitate didactică, de formare a unor noi generaţii de economişti, precum şi
pentru ampla sa activitate de cercetare Profesorul Dr. Coase a fost onorat şi a
primit în luna mai 2012 un doctorat onorific din partea Universităţi din
Buffalo departamentul de economie.
Modestia sa ce
depăşea cu mult orice imaginaţie, s-a reflectat printre altele şi în scurtul
discurs pe care l-a ţinut cu prilejul
acordării Premiul Nobel în 1991.
El spunea:
”Nu îmi pot imagina
cum ideile mele au putut deveni
încât să
justifice ancorarea acestui premiu.
Este pentru mine
o experienţă destul de ciudată
când sunt lăudat
la 80, pentru o activitate pe care
am făcut-o la
20”.
Pin analizele
sale referitoare la activitatea industrială a căutat să răspundă la două
întrebări pe care le-a socotit ca fiind esenţiale în teoria economică în
general şi în cea a economiei industriei în mod special:
• Prima întrebare, se referea la ideea de ce
oamenii creează întreprinderi şi care este criteriul de alegere sau mai bine
zis a ajungerii unor companii la dimensiuni de mamut, precum şi modul în care
marile companii, cum ar fi de exemplu General Motors, Ford sau Union Carbide,
reuşesc să antreneze şi să colaboreze cu un număr destul de limitat de
parteneri, în timp ce alte întreprinderi industriale mai mici reuşesc să-şi
asigure colaborări cu o mulţime de întreprinderi de aceleaşi dimensiuni sau
chiar şi mai mici.
Explicaţia dată unor
asemenea întrebări s-a referit tot la teoria sa privind costul tranzacţiilor. Acest răspuns a fost mai întîi prezentat în
cadrul unei conferinţe ţinută la Dundee (Scoţia) unde Ronald Coase fusese
lector asistent la Dundee School of Economics and Commerce între 1932 şi 1934
ăi apoi a fost publicată ca o lucrare separate.
Opinia
Profesorului Coase era următoarea: atunci când costul tranzacţiilor este nul,
este irelevant sub aspect economic cui i-au fost alocate in mod iniţial
drepturile de proprietate dar atunci când costurile de tranzacţie sunt
suficient de mari, drepturile de proprietate iniţiale vor avea un efect
semnificativ.
Din perspectiva
eficienţei economice, drepturile de proprietate ar trebui astfel alocate încât
să se ajungă la o acţiune economică eficientă.
Costurile de
tranzacţie implică şi o problemă legată de efectele pe care firmele le au
asupra mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Această problemă a devenit
cunoscută ca fiind problema efectelor colaterale numite externalităţile negative, care, în concepţia economică tradiţională,
trebuie rezolvate prin taxarea generatorului de externalităţi.
Toate aceste argumente au stat la baza creerii faimoasei
„teoreme
a lui Coase“.
Ceea ce era de
asemeni deosebit de interesant era faptul că Profesorul Coase remarcase faptul că în prima jumătate a secolului 20,
companiile şi-au dezvoltat activitatea pe principiul integrării verticale (de exemplu, Ford Motor şi-a construit
propriile sub-companii pentru diversele subansambluri şi şi-a asigurat
cauciucurile necesare automobilelor fabricate cumpărând propriile plantaţii de
cauciuc, în loc să se bazeze pe diverşi furnizori), ulterior, remarca
Profesorul Coase, companiile şi-au desfăşurat activitatea într-un mod diametral
opus, externalizând într-un mod
realmente agresiv funcţii chiar de bază cum ar fi de exemplu: plata propriilor angajaţi.
• Cea de a doua întrebare, era cea a relaţiei
dintre guvern şi locul pe care îl deţine piaţa în cadrul economiei naţionale.
Opinia profesorului Coase era aceea că piaţa poate fi a
considerată în afara importantului aspect al mediului înconjurător care astfel
ar putea reduce implicarea masivă a guvernului în activitatea economică.
În acest context merită amintită opinia economistului
englez Arthur Cecil Pigou (1877-1959) care afirma în lucrarea sa fundamental
publicată în 1920 ”Economics of Welfare”,
existenţa unei divergenţe între
costurile private şi costul social al unei activităţi; după opinia sa doar
costurile private sunt reflectate pe piaţă, creându-se o imagine trunchiată a
bunăstării sociale.
În scopul
remedierii acestei “slăbiciuni ale pieţei” (market failures), după cum afirmă şi
Conf. univ. dr. Mariana Vuţă în studiul intitulat Abordări modern privind eşecul pieţei şi externalităţile, Arthur
Pigou preconizase
intervenţia statului sub forma taxelor asupra
dezeconomiilor externe. În cel mai bun caz, taxele ar trebui să fie egale cu o
sumă care să reflecte valoarea monetară a costului extern, respectiv costul privat
şi costul social. Datorită acestei proceduri, efectul extern evaluat în
expresie bănească şi contabilizat, face parte integrantă din calculul economic.
Această
integrare în sfera economică a fenomenelor externe la origine, pentru că nu
sunt băneşti, este în mod frecvent numită “integrarea
efectelor externe”. Un asemenea demers amintit de Dna Dr. Vuţă (numit “taxa
pigouviană”), departe de a incrimina rolul regulator al pieţei, se bazează, din
contra, pe corectarea slăbiciunilor pieţei cu ajutorul intervenţiei statului şi
de unde desprinde concluzia după care: piaţa trebuie să prezideze asupra
alocării costurilor şi a condiţiei de a fi, în mod corect, “informată”.
Alţi analişti,
printre care se remarca şi intervenţia Profesorului Ronald Coase, aprecia că într-o
definiţie de proastă calitate, drepturile de proprietate asupra resurselor
naturale (mediului înconjurător) cauzează disfuncţionalităţile pieţei.
Din acest punct de vedere Profesorul Coasei în articolul
amintit privind costul social a respins total ideea intervenţiei statului în
favoarea soluţiilor liber negociate între părţi (cum ar fi de exemplu,
poluatorul şi poluatul (poluaţii)).
În preajma pensionării sale, Ronald Coase afirma:
Sunt foarte conştient
de faptul că mulţi economişti pe care îi respect şi îi admir
nu vor fi de acord
cu opiniile pe care le-am exprimat iar uni pot fi chiar ofensaţi
de ele.
Dar un om de ştiinţă
trebuie să cunoască ce este fals în ceea ce spune şi, ceea ce
este adevărat;, el
poate conta în cele din urmă văzându-şi opiniile acceptate,
în cazul în care
trăieşte destul de mult.
Prin pierderea acestui om, am pierdut un mentor spiritual
care prin întreaga sa gândire economică, mi-a sugerat nenumărate idei pe care
le-am folosit în cariera mea economică.
Amintirea lui o voi păstra vie în mintea şi în inima mea
cât voi trăi.
Dr. Alex Berca
Annapolis, MD- SUA
Septembrie 2013