SCABIA POLITICA ȘI JUSTIȚIA
Motto : Diferența dintre partidele noastre este că în unele sunt mulți
corupți iar în altele puțini cinstiți,
în unele mulți mediocri, în altele puțini valoroși, în unele mulți proști, în
altele puțini deștepți, în unele multă
mizerie, în altele puțină curățenie.
După cum se știe, scabia sau râia este o boală
infecțioasă și molipsitoare, provocată de murdărie, de mizerie. O boală a cărei
asociere metaforică din titlul de față se impune oricărei conștiințe lucide și…
neatinse de scabie .
Condamnarea
recentă a lui Adrian Năstase la 4 ani de închisoare a provocat multe reacții și
de toate felurile, de la cele analitice și principiale, chiar dacă severe, pâna
le cele lamentativ încriminatorii, chiar dacă pavoazate într-un sentimentalism
ipocrit umanitar. Ceea ce atrage cu deosebire atenția sunt vocile uimiților, revoltaților, șocaților de
faptul că justiția a avut îndrăzneala să-l condamne încă o dată pe nașul lor
politic, pe modelul și modelatorul lor, cel care, - potrivit democraților de
paradă - ar trebui să fie deasupra legii. Așa cum ei înșiși se consideră și se
străduiesc să legifereze.
Ceea ce este foarte îngrijorător, cu atât mai mult
cu cât pare fi o constantă a mentalității politice a celor aflați la putere,
este violarea cu seninătate a principiului democratic fundamental privind
separarea puterilor în stat. Verbal, toți se declară partizanii acestui
principiu, în fapt, cei mai mulți îl încalcă de fiecare dată când consecințele
aplicării lui le afectează interesele. Interesele de partid, de gașcă sau pur
și simplu personale. Bineînțeles, o fac șmecherește, subtil, își imaginează ei.
Fiecare dintre taberele care-și dispută scena politică, se referă, nu la
justiție, ci la adversarul care ar fi în spatele actului judecătoresc. Dintr-o
parte, manipulatorul este Băsescu și camarila prezidențială, din cealaltă,
Ponta și familia lui, compusă din neamuri, prieteni și subordonați bine
răsplătiți. Fiecare se raportează la ticăloșia celorlalți. Si dacă-ți pui
întrebarea cine are dreptate, nu poți răspunde decât : și
unii și alții. Numai că problema care este omisă din gâlceava și
judecata lor, - atâta cât o au – este fondul, obiectul care a determinat
justiția să ia decizia pe care a luat-o. Discursul lor este în registrul hilar
al lui Gâgă. « Noi nu ne pronunțăm asupra justiției, noi îl condamnăm pe
Băsescu pentru că a fost condamnat Năstase ».
Ca în atâtea alte situații, exponentul pitoresc, -
ca să nu spunem grotesc al PSD – este Marian Vanghelie. Omul a cărui mâncărime
de limbă și scărpiniș de creier îi rămân mereu simptomele definitorii. Într-o
declarație făcută la solicitarea ziarului online Gândul, inteligența și cultura lui proverbială au sintetizat
mentalitatea și priceperea politică a partidului pe care-l întruchipează :
"Nu cred că aşa
se poate trata politica într-o ţară civilizată. Dacă ar fi să vorbim din punct
de vedere uman, e dezastru! E dezastruos ce se întâmplă! Nu cred că se putea
aştepta nimeni. Cred că a adus şi el nişte servicii destul de mari acestei
ţări". (…) Cred că tot ce se întâmplă în clipa de faţă este crearea unui
precedent foarte periculos. În UE nu se întâmplă cu niciun fost prim-ministru
şi cu niciun om politic de calibrul lui Adrian Năstase aşa ceva. Cred că
este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut el, fie bune, fie
rele. Indiferent dacă este vinovat şi trebuie să plătească.(subl. noastră) Dar eu cred că în clipa de faţă
creăm un precedent foarte periculos şi nu ajută cu nimic la democraţia din
România ».
Analiza
acestui text, izvorât din puțul gândirii vangheliene, este extrem de
semnificativ pentru cele spuse anterior. Mai întâi că justiția nu tratează politica într-o țară civilizată (deși ea ar trebui foarte serios tratată la
noi, și nu numai, de numeroasele maladii care-o bântuie). Justiția face
justiție, în numele legii și e destinată să apere societatea de toți
infractorii, indiferent cine sunt aceștia (constituția oricărui stat democratic
are ca punct geometric egalitatea deplină în fața legilor a tuturor
cetățenilor). Din punct de vedere uman, ceea ce i s-a întâmplat lui A. Năstase,
- ca oricărui alt condamnat, de altfel - este un dezastru. Un dezastru personal
iar, când ești și un om public, un dezastru pentru instituția pe care ai
reprezentat-o și pentru partidul din care faci parte și eventual l-ai condus.
Acest fapt poate stârni compasiune și regret, dar el nu pune în discuție actul
de justiție, întemeiat pe judecarea faptelor și încheiat prin pronunțarea
sentinței. Precedentul periculos de care vorbește alesul bucureștenilor a fost
și rămâne, nu judecarea și condamnarea vinovaților, mai ales când aceștia sunt
personaje sus-puse, prin bogăție și funcții, ci protejarea lor prin NUP-uri
dubioase, prin amânări până la prescriere, prin cedarea în fața presiunilor
politice ori a ispitelor bănești. Exemple cred că are la dispoziție oricare
cititor și nu puțini chiar dintre cei care nu citesc mai nimic. Cum se
dovedește,de pildă, și M. Vanghelie. Pentru că a afirma ceea ce afirmă el
despre UE, unde chipurile nu sunt condamnați oameni politici ca A. Năstase,
înseamnă a fi analfabet, orb și surd. Numele lui S. Berlusconi, a lui N.
Sarcoszi, E. Baladur, Jerôme Cahuzac,fiica regelui Spaniei, ca să le amintim
doar pe cele mai recente, se vede că n-au ajuns niciodată sub ochii și la
urechile domnului primar și vice-președinte al PSD…
Dar capodopera gândirii lui
profunde rămâne pasajul subliniat. Cum o fi putând să funcționeze o justiție,
după mintea lui M. Vanghelie și a celor pe care-i reprezintă, indiferent
de faptele pe care le face cineva și indiferent dacă este vinovat și trebuie să
plătească ?!?! Cred că
Eugen Ionescu, unul dintre părinții absurdului în literatură, s-ar simți
complexat în fața « maestrului » de la sectorul V al Capitalei
care-și încheie declarația în același registru demn de Premiul Nobel pentru
stupiditate :
"Încercarea de
la un mandat la altul să ne arestăm între noi nu cred că o să ajute pe nimeni.
Şi cred că în ăştia 20 de ani de politică poate ar fi trebuit să fie mult mai
mulţi condamnaţi cu pedepse mult mai mari"
Cu deosebire gravă este însă atitudinea Primului Ministru. Șeful puterii
executive, care atacă deciziile puterii judecătorești, ori este iresponsabil,
ori este incompetent, ori este și una și alta. Răspunsul dat că el nu se bate cu Justiția, ci cu Băsescu și
cozile lui de topor este de același calibru
cu panseurile lui M. Vanghelie. Or, se pare că V. Ponta, chiar dacă nu e
departe de conștiința politică a vice-președintelui său, când vine vorba de
știința politică, el este, - sau ar trebui să fie – măcar la nivelul
doctoratului celebru cu care a fost gratificat. Când vorbești de nedreptatea
condamnării lui Năstase, de ignorarea meritelor politice ale inculpatului, de
hăituirea lui politică și de caracterul politic al procesului, nu pui în
discuție actul de justiție ? Nu ataci puterea judecătorească ? Când
identifici condamnarea lui Năstase cu aceea a Iuliei Timoșenco, nu arunci oprobriul asupra justiției române, asimilând-o unei justiții totalitare de tip
bolșevic ? După câte știu eu, fostul prim-ministru ucrainian nu și-a
construit fraudulos o vilă Zambaccian, nu a devenit dintr-un simplu cercetător
științific un milionar în euro (dacă nu un miliardar), după ce s-a cocoțat pe
scările de marmură ale politicului, nu a deturnat fonduri pentru campanie
electorală, nu a vândut anti-național un Rompetrol și nici subsolul Ucrainei,
nu a plătit miliarde de euro unei societăți clientelare, precum Bechtel, pentru
câțiva km. de autostradă. Si poate că dacă am manifesta o nemulțumire fața de
justiție, în acest caz, (altfel, demnă de toată aprecierea pentru semnele de
curaj și demnitate profesională pe care le dă în ultimul timp) ar fi faptul că
Adrian Năstase, și mulți alții ca el, nu sunt judecați pentru acte mult mai
grave decât cele pentru care sunt condamnați.
Desigur,
este explicabil ca aprecierile lui A. Năstase despre sine și despre ce se
întâmplă cu el să fie subiective și discutabile. Deși, de la un om de cultura
lui, cu meritele și calitățile de care a dat dovadă nu o dată, te-ai fi
așteptat la o atitudine mai demnă și la o auto-estimare mai aproape de adevăr
și mai exigentă cu sine-însuși. Că el n-are forța interioară pentru un astfel
de comportament, nu poate fi explicat, cred, decât prin caracterul propriu a
cărui dominantă identificatoare se dovedește mereu orgoliul nemăsurat,
vanitatea, aroganța zâmbăreață și mereu ironică. Sunt tarele personalității lui
care i-au bemolizat meritele și i-au irigat aproape toate erorile și eșecurile.
Inclusiv cele care l-au dus după gratii. Însăși scrisoarea din închisoare este
edificatoare, în acest sens. Deși pare o confesiune, în esență este o
condamnare. Condamnatul îi condamnă pe cei vinovați de condamnarea lui. Cel
dintâi culpabil e Băsescu, care se răzbună pe adversarul politic. Nimic nou în
această apreciere ; este invarianta lui dintotdeauna . Nouă este
indicarea celui de al doilea vinovat :
În orice caz,
de data asta nu voi mai putea spune că este exclusiv vina lui Băsescu. Răul
poate fi făcut nu doar prin acţiune, ci şi prin inacţiune. Faptul că actuala
coaliţie a consolidat mecanismele prin care Băsescu controlează sistemul
judiciar la vârf, aplicând, în continuare, reguli aberante, este o mare
neîmplinire. În loc să se concentreze pe adoptarea unor legi moderne,
echilibrate, pe efortul de revizuire a Constituţiei, actuala coaliţie se ocupă,
nejustificat de mult, în opinia mea, de conflictele locale din teritoriu ».
Cel de al treilea vinovat este și
el o invariantă. Este vorba de completele de judecată, formate « din
judecători numiți și cenzurați de Băsescu », reprezentând « justiţia
politică a lui Băsescu, un instrument de luptă, sub
aparenţa justiţiei,
împotriva adversarilor politici »
Năstase a identificat și un al patrulea vinovat al condamnării lui : presa . Este o țintă relativ nouă și curioasă
pentru cineva care, pe de o parte, știe foarte bine că justiția nu se
face prin presă, iar pe de altă parte, care a proclamat, nu o dată, rolul
fundamental al presei într-o societate democratică.
Deși multe
comentarii s-ar putea face pe marginea acestei scrisori, ne oprim la două.
Primul vizează cel mai definitoriu atribut negativ al personalității omului
Năstase, în general, și a omului politic Năstase, în special. Nicăieri, printre vinovații condamnării sale,
nu se află principalul vinovat, adică tocmai personajul deferit
justiției !!??... Încât ai putea crede că în lumea nostră satanică,
singurul înger care a mai rămas a devenit victimă și se numește Adrian
Năstase !!...
Cea de a doua
observație este indusă de un paradox. Fostul demnitar care nu-și află nici
măcar o fărâmitură de vinovăție în cariera lui imaculată, probabil fără să-și
des seama, își mărturisește totuși, fie și implicit, vinovățiile. Măcar unele
dintre ele. Citindu-i cu atenție textul de identificare a vinovatului nr.2, se
impun câteva întrebări. Din răspunsul la ele se poate configura răspunderea
fostului Prim-Ministru și a fostului președinte PSD în bulversarea propriei
vieți, a propriului partid și, ceea ce este mai grav, a țării. A țării față de
care a inversat raportul de proprietate. A socotit mereu, - ca mai toți
infectații de râia politicianistă – că țara îi aparține lui și alor lui și nu că
ei aparțin țării pe care au jurat s-o slujească. De altfel, în subtextul
scrisorii rânjește ideea că USL n-a reușit, nu să asigure independența
justiției, ci subordonarea ei, astfel încât el să nu ajungă la închisoare. In
acest sens, pritocirea, din nou râioasă a unei amnistii care să-i scoată din
închisoare pe toți camarazii și complicii politici ajunși la necaz, amenință
îngrijorător temeliile și așa destul de șubrede ale democrației noastre. Iată
întrebările pe care nu le mai comentez, pentru că ele sunt, în realitate,
simple întrebări retorice :
-
Cine a înlesnit
accesul lui T. Băsescu la scaunul prezidențial, prin aroganța cu care și-a
purtat campania electorală, prin arbitrariul deciziilor din interiorul
partidului și stângăciile tactice în disputele cu fostul primar al
Bucureștiului, căruia nu i se dădea aproape nici o șansă de victorie ?
-
Unde era Adrian
Năstase când lamentabilul candidat al PSD, Mircea Geoana, pierdea alegerile prezidențiale în fața aceluiași T. Băsescu, nu atât datorită fraudelor
gestionate de acesta, cât datorită inepțiilor comise de contracandidatul
său ?
-
Cine este autorul
confecționării dintr-un om mediocru, a acestui Dinu Păturică modern, care se
află astăzi în fruntea guvernului, cine l-a format și promovat, cine i-a condus
plagiatul doctoral, cine i-a sforărit cocoțarea în fruntea celui mai mare
partid din România ?
-
Unde era A. Năstase
când V. Ponta încheia pacte diurne cu UDMR , nocturne cu destituitul de la
Cotroceni și murdare cu cloaca traseiștilor de la UNPR, când tranzacționa
numirea Laurei Köveși ca procuror general, când numea miniștri după
« damblaua » lui, când juca ceardașul între Da și Nu, în privința proiectelor Roșia Montana și gazele de șist ?
Si întrebările ar putea continua
iar răspunsurile cinstite, curajoase și bine gândite ar putea folosi. Si lui
Adrian Năstase, dar mai ales oamenilor politici care sunt chemați să conducă
această țară cu răspundere, devotament și pricepere, nu s-o călărească
tâlhărește.
Altfel
declarația purtătorului de cuvânt al PSD, « suntem alături de el », -
care acum este doar o minciună, fiindcă mulți dintre ei nu sunt la închisoare
lângă A. Năstase, așa cum ar merita – s-ar putea transforma într-o veritabilă
profeție. O profeție care, dacă s-ar împlini, ar pune capăt epidemiei de scabie
politică, prin tratament adecvat și curățenie.
Alexandru MELIAN
