Un roman despre victimele războiului
După
ce a publicat o proză memorialistică, Din Văianu la Toronto (în 2010), şi
volumul de nuvele Cireşe amare (în 2011), Ion C. Gociu este prezent, acum, cu
romanul Maia (Editura Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2012, 238
p., prefaţă de prof. Dr. Zenovie Cârlugea), care aduce în prim-plan aspecte ale
celui de-al doilea război mondial.
Este
vorba, în principal, despre evacuarea evreilor din Iaşi şi despre deportarea
ţiganilor în Transnistria, cu toate consecinţele neomeneşti care le-au însoţit.
Mulţi au murit, iar cei rămaşi au fost mutilaţi sufleteşte pe viaţă. În
asemenea cazuri, dibăcia şi norocul sunt elementele salvatoare. Este relatată
viaţa evreicei Maia Zimmerman(n), fiica unui negustor de coloniale din
cartierul Păcurari din Iaşi, devenită Mariţa, şi a celui care va deveni soţul
ei, Trifu, de fapt fruntaşul dezertor Trifon Mogoş, din comuna Valea Mare,
amândoi victime, înţelese, acceptate şi salvate de comunitatea ţiganilor, în
care se vor integra, drept recunoştinţă, până la moarte.
O
tematică asemănătoare, până la un punct, întâlnim în romanul sasului Claus
Stephani (născut în 1938 la Braşov), Blumenkind / Copil din flori, apărut în
2009 la Schirmer Verlag, München, în care este redat destinul tragic al tinerei
evreice Beila, din Arviniţa, un sat în apropiere de Focşani, al cărei soţ,
Jacob Aaron Altmann, fusese ucis de legionari. Spre deosebire de acesta,
romanul lui Gociu este mai complex şi, ca o adevărată saga, se întinde pe două
generaţii. În plus, mai aduce la lumină şi obştea romilor cu viaţa şi
problemele lor.
E vorba aici de cu totul altceva decât în romanele obişnuite. Autorul încearcă şi reuşeşte să redea crâmpeie de viaţă dintr-o lume prea puţin cunoscută şi prezentată în literatură, cea a lăieţilor, care îşi au legile lor nescrise, dar pecetluite cu sânge. Ba, mai mult, autorul foloseşte expresii neaoşe din limba romilor dar şi din cea oltenească (fiindcă acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri), expresii pe care le explică într-un Glosar, anexat la finele cărţii.
O carte bună nu o mai laşi până când nu o termini de citit. Iar apoi meditezi îndelung la cele relatate şi nu o poţi şterge din memorie prea curând. O astfel de carte este şi acest volum al gorjeanului Ion C. Gociu. După lectură, încerci să-ţi imaginezi ce va urma în al doilea volum, pe care-l aştepţi cu interes. Nu ştim în ce măsură este sau nu vorba de fapte reale, dar istoria relatată pare verosimilă.
E vorba aici de cu totul altceva decât în romanele obişnuite. Autorul încearcă şi reuşeşte să redea crâmpeie de viaţă dintr-o lume prea puţin cunoscută şi prezentată în literatură, cea a lăieţilor, care îşi au legile lor nescrise, dar pecetluite cu sânge. Ba, mai mult, autorul foloseşte expresii neaoşe din limba romilor dar şi din cea oltenească (fiindcă acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri), expresii pe care le explică într-un Glosar, anexat la finele cărţii.
O carte bună nu o mai laşi până când nu o termini de citit. Iar apoi meditezi îndelung la cele relatate şi nu o poţi şterge din memorie prea curând. O astfel de carte este şi acest volum al gorjeanului Ion C. Gociu. După lectură, încerci să-ţi imaginezi ce va urma în al doilea volum, pe care-l aştepţi cu interes. Nu ştim în ce măsură este sau nu vorba de fapte reale, dar istoria relatată pare verosimilă.
Romanul
lui Ion C. Gociu are un puternic suport umanist, evocând încrederea în oameni,
altruismul în momente dramatice.
MIRCEA
M. POP, Heidelberg
Sursa
articolului: ziarul „Gorjeanul”
