Albert Einstein (1879-1955)
GHIVECIUL EINSTEIN:
ŞTIINŢĂ,
CREAŢIE ŞI HAOS
Nu încape îndoială că
ghiveciul numit „creaţionism ştiinţific”, a dat în clocot în
România şi aburii lui tind să acopere cu o nouă diversiune, de model
occidental, toată ţara!
Amestecul ştiinţă -
religie a devenit o modă! Cine nu-şi dă seama de unde vine moda,
îi spunem noi: de la hârdău! Ei,
hai că am glumit! Domnul Hârdău era un ministru al educaţiei
serios! Dar chitit şi el pe „reforma învăţământului”,
aidoma predecesorilor săi postrevoluţionari care au făcut
varză învăţământul şi educaţia din România.
Până şi elevii ar fi ales nişte miniştri mai buni! Chiar
şi-un manelist, ministru al învăţământului, ar fi fost mai
bun. Ar fi introdus un „Manual de
manele” obligatoriu în ultima clasă de liceu pentru a pregăti
„Banchetul absolvenţilor” şi mare pagubă n-ar fi fost. Se adapta
materia de liceu cu opţiunile tinerei generaţii din ziua de azi care
se bâţâie prin tramvaie cu căştile-n ureche!
Ministrului Hârdău însă,
nu i-a plăcut muzica şi de aceea, a făcut o reformă
prăpăd: a scos teoria evoluţiei din învăţământul
liceal după ce deja ghiveciul creaţionisto-ştiinţific îşi
plantase erezia prin în universităţi. Aceasta este o treabă
extrem de serioasă! Să lăsăm gluma deoparte şi să
vedem unde ajungem, sau mai precis, unde nu mai putem ajunge.
Paradoxul creaţionismului
„ştiinţific” a fost suficient explicat de mai multă vreme, de
renumitul filosof şi logician român
Anton Dumitriu student al renumiţilor profesori Gheorghe
Ţiţeica, Dimitrie Pompei, Traian Lalescu, Octav Onicescu, în 1929 el
obţinând licenţa în matematici. Între timp, studiază cursuri de
filosofie şi în 1938 îşi susţine doctoratul în filosofie cu teza
„Bazele filosofice ale ştiinţei”. A fost membru al Academiei
Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona şi al
Centrului superior de Logică şi ştiinţă
comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie
comparată din Paris şi la Institutul superior de ştiinţe
umane din Urbino şi a obţinut în ţară mai multe premii ale
Academiei Române.
Nu apăruse încă moda
creaţionismului „ştiinţific” dar în articolul său
„Două tipuri de culturi” atingea miezul acestei dileme: poate exista vreo
congruenţă între ştiinţă şi religie?
Răspunsul era categoric: NU!
Mai înaintea sa, însuşi marele
savant Albert Einstein pronunţase acest adevăr, răspândit în
lume prin celebra poveste a întâlnirii lui cu o Alteţă Regală.
„Sunteţi un om credincios, îi spusese alteţa, aţi folosit în
teoria relativităţii şi pe Dumnezeu?” „N-am luat în calculele
mele o asemenea ipoteză, alteţă!”. Era clar că nici nu o
putea lua! Ipoteza creării lumii de către Dumnezeu face parte
dintr-un sistem universal ale cărui axiome nu pot fi nici combătute,
nici utilizate în ştiinţă. Este un sistem închis pentru
ştiinţă. Ştiinţa ajunge la apogeul ei de-abia atunci când
se matematizează, când formează un sistem perfect coerent, raţional
constituit. Religia, reprezintă şi ea un sistem axiomatic coerent de
idei prin Biblie, unde există principii care au consecinţe. În
permanenţă, consecinţele
se articulează mereu cu principiul iniţial, în mod perfect.
Spre deosebire însă de scopul
cercetării ştiinţifice, scopul bibliei este etic si religios. Un
punct de pornire necesar pentru orice examinare a ei, este Evrei 11.3:
"Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută
prin cuvântul lui Dumnezeu". Aceasta înseamnă că cele ce spune
biblia despre creaţie este bazat pe revelaţia divină şi
trebuie înţeles numai din punctul de vedere al credinţei. Acesta este
aspectul care face o distincţie netă între abordarea biblică
şi cea ştiinţifică.
Nu se pot face deci, corelaţii
între abordarea ştiinţifică şi cea din punct de vedere
religios. Punctul de vedere ştiinţific este „lumesc” iar cel religios
afirmă faptul că Dumnezeu a creat totul şi le
stăpâneşte pe toate. Pe acest temei, este dezvoltat marele univers
spiritual al religiei. Luând în considerare această ipoteză în
ştiinţă, nu poţi explica nimic. Cu toate acestea, cu ajutorul religiei se pot explica
toate extrem de clar şi simplu. Cu o condiţie: nici un principiu
religios nu poate fi introdus în ştiinţă, precum nici o
axiomă ştiinţifică nu poate fi introdusă în Biblie. Acest
din urmă caz este ceea ce se cheamă azi pompos „creaţionism ştiinţific”
cu o consecinţă finală fatală: distrugerea principiilor
biblice, distrugerea religiei!
Anton Dumitriu ne explică
extrem de clar:
„Ce este un sistem de idei? Sa detaşăm ideea şi propoziţiile
de semnificaţiile lor particulare; vom putea, astfel, sa studiem din punct
de vedere formal, al structurii, un sistem oarecare. Teoriile care reprezintă
sisteme de idei perfect articulate sunt, în fond, teorii matematice, chiar daca
ele nu sunt exprimate în limbajul simbolic al matematicilor. Să consideram
o teorie oarecare, de pilda geometria elementară; se găsesc aici câteva
principii, câteva axiome, din care, pe baza de raţionament, se deduc alte propoziţii.
Sa cercetam oricare alt sistem matematic; vom găsi, la fel, o serie de propoziţii
admise axiomatic şi o serie de propoziţii recunoscute valabile, în cadrul
teoriei, prin deducţie. In realitate, într-un astfel de sistem nu este
important procedeul prin care obţinem propoziţiile unei teorii;
caracterul ei formal manifestă un grup de axiome considerate adevărate
şi un grup de propoziţii care se articulează cu primele într-un
sistem perfect coerent. Vom spune că fiecare sistem este compus dintr-o
serie de propoziţii primitive şi o serie de propoziţii derivate.
Cum nu interesează metoda prin care propoziţiile derivate sunt obţinute,
putem încă afirma: un sistem se compune din propoziţii primitive si
din propoziţii secundare, care, împreuna, alcătuiesc un corp realizat
armonic. Cercetaţi oricare sistem filosofic sau oricare teorie, ea va fi
constituita la fel. In realitate însă mai niciodată o teorie nu izbuteşte
sa fie în totul armonica; exista în ea fisuri, lacune, contradicţii, ceea
ce face ca ea sa nu fie admisa decât un timp şi sa fie înlocuită cu
alta. Numai teoriile perfect matematice au realizat această armonie
strictă si rigidă. De aceea, în Occident, o ştiinţa este
matură, în momentul când s-a matematizat. Acesta a şi fost visul lui
Descartes, al lui Leibniz, şi in trecut al lui Platon.
Spinoza a încercat, in Ethica sa, să constituie în mod geometric întreaga
sa filosofie. Care este condiţia ca un sistem de propoziţii să alcătuiască
o teorie, adică un corp armonic? David Hilbert a arătat că atenţia
trebuie sa se îndrepte către propoziţiile axiomatice; pentru ca un
sistem sa fie absolut coerent, trebuie ca axiomele lui sa fie necontradictorii.
Cum deducţia este analitica, ea nu poate aduce nimic nou, ci explicitează
tot timpul ce am pus în axiome. Aşadar, o teorie va alcătui un
sistem, daca axiomele ei sunt compatibile. O asemenea teorie este închisă.
Se demonstrează că dacă într-o teorie încap doua propoziţii
contradictorii, dacă acestea sunt ambele valabile, sistemul se deschide şi
orice propoziţie e adevărată în acea teorie; totul e adevărat
şi nimic nu e fals, ceea ce înseamnă ca distincţia dintre adevăr
şi fals încetează de a exista; sistemul acesta s-a dezorganizat, nu
mai reprezintă o coerenta, o ordine, ci un haos.”
Mulţi comentatori ai
incompatibilităţii dintre ştiinţă şi religie,
dezvoltă prea succint modelele axiomatice ale geometriilor din lipsă
de pregătire profesională în domeniul matematic. Dar se poate explica
acest lucru la nivelul cel mai elementar! Geometria euclidiană pleacă
de la axioma „printr-un punct exterior al unei drepte, nu se poate duce decât o
singură paralelă la aceea dreaptă”. Folosind această axiomă
geometria neeuclidiană se poate dezvolta mai departe. În clasa VI-a se
demonstrează, folosind acest adevăr absolut, că suma unghiurilor
unui triunghi face exact 180 grade. Că ducând două perpendiculare pe
o dreaptă, ele nu se vor întâlni niciodată. Şi multe altele,
luaţi manualul de geometrie al copiilor şi aduceţi-vă
aminte! Mai târziu, elevii de liceu sau studenţii de la ştiinţe
matematice, iau cunoştinţă şi cu geometria neeuclidiană
a lui Lobacevki-Bolyai unde două drepte paralele au un punct comun. Iau cunoştinţă
şi cu geometria creată de Riemann unde două drepte paralele n-au
nici un punct comun. Ieşind în spaţiul tridimensional având ca centru
de referinţă pământul, două meridiane perpendiculare pe ecuator nu
sunt paralele ca în geometria euclidiană ci ele sunt concurente la poli.
Vă daţi seama ce s-ar mai întâmpla ieşind din spaţiul
tridimensional în cel n-dimensional? În
consecinţă, geometria lobacevskiană şi spaţiile Riemann
nu au nevoie de axioma lui Euclid! Introdusă forţat, întregul sistem
axiomatic riemannian precum şi cel
lobacevskian este distrus!
Dacă sunt construite independent,
toate sistemele acestea sunt perfect valabile şi le folosim cu mare
eficienţă în ştiinţă. Dacă le intersectăm,
rezultă haosul, aşa cum bine se exprima Anton Dumitriu.
O bună unealtă de a
provoca haosul se dovedeşte creaţionismul ştiinţific! Vedem
pe unele posturi TV un ghiveci între ştiinţă şi religie
care te face să te întrebi dacă acei care fac spume la gură invocând
ştiinţa, dar cu mâinile ridicate la cer, nu sunt smintiţi la
cap, scăpaţi de la casa de nebuni! Cu voce puternică şi
gesturi necontrolate freamătă naivilor care se uită la astfel de
tâmpenii, ghiveciul biblico-ştiinţific!
In universităţi,
creaţioniştii „ştiinţifici” sunt mai ponderaţi.
Emană cursuri sofisticate din care studentul nu se alege cu nimic
folositor. Din contra, dacă-şi dau prea mult interesul, au foarte
mari şanse să devină clienţii clinicilor de
neuro-psihiatrie.
Iată deci spre ce se
îndreaptă decizia lui Hârdău de a se folosi în şcoli mai
degrabă creaţionismul decât evoluţionismul de îndată ce „majoritatea
elevilor sunt credincioşi”! O tâmpenie mai mare ca asta nici că se
putea inventa! Pentru că d-l Hârdău este şi celebrul inventator al
perlelor: „Vreau să le dezvolt îngerul păzitor”, „A vorbit parţial,
pentru că nu sunt bani” şi „Anul trecut sunt mai mulţi bani
decât anul viitor”.
Sub ochii noştri fenomenul
încălzirii globale se accentuează. La Chicago în condiţiile cele
mai moderne de asistenţă medicală din lume, pe timpul caniculei
au murit 14 oameni. În România, anul trecut, nu ştiu să fi murit
vreunul având în vedere că românul este adaptat la o viaţă
naturală, scutită de medicamente cu două tăişuri
şi EUR-i alimentari (deocamdată!). Un cercetător american, a
creat într-un laborator, atmosfera pământului de acum milioane de ani, pe când
trăiau dinozaurii. Toată flora şi fauna existentă acolo s-a
revigorat trecând la gigantism. Concluzia este clară: întreaga floră
şi faună a planetei a evoluat spre o adaptare la noile condiţii
climatice din ce în ce mai vitrege. Avem deci, mai mult ca niciodată,
nevoie să dezvoltăm şi să înţelegem cât mai bine teoria
evoluţionistă ca să putem supravieţui în viitor.
Cu creaţionismul „ştiinţific”
avem toate şansele să provocăm haosul, apocalipsa!
Drumul spre apocalipsă a început
în România cu ordin de sus!
Şi nimeni n-a semnalat
pericolul, din contra, organizaţiile „creaţioniste” au luat un avânt
nemaiîntâlnit!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
