MILA DOMNULUI
ANDREI PLESU
Motto : « C’est un grand malheur de
perdre par notre caractère les
droits que nos talents nous donnent sur la société » (Este o mare nenorocire să
pierdem prin caracterul nostru drepturile pe care talentele noastre ni le dau
asupra societăţii) Diderot
Impărtăşesc aproape toate opiniile critice, uneori foarte dure, ale domnului
Pleşu cu privire le Victor Ponta şi la perspectiva sumbră ca acesta, -
profitând de toate instrumentele statului pe care le are la îndemână şi le
manevrează în scop personal, fără nici un fel de scrupul - să devină preşedintele
României. Pe de altă parte, nu înţeleg şi nu împărtăşesc optiunea acestui mare
artist, care este Radu Beligan, de a gira cu marele său prestigiu o nulitate
politică, atât de nocivă pentru ţară. Si totuşi faţa de această figură
luminoasă a teatrului românesc nutresc un adânc respect şi preţuire, în timp ce pentru domnul filozof, în pofida
calităţilor sale intelectuale, nu pot avea nici respect nici preţuire. Poate
părea paradoxală această mărturisire,
dar ea nu este deloc aşa. Este reacţia naturală şi de bun simţ a unui om
credincios tablei sale de valori, dar care nu refuză celorlalţi dreptul la
opinie şi la opţiune, chiar şi atunci când acestea sunt diferite de ale
sale.
Ceea ce îl descalifică pe A. Pleşu, în raport cu respectul şi preţuirea, -
dincolo de imperativele democraţiei - este în primul rând aroganţa de a da lecţii
de morală. El, de a cărui moralitate ai toate motivele să te îndoieşti. Nu voi
inventaria faptele care pun în lumină caracterul lui, deloc onorabil şi de loc în măsură să-i
acorde creditul de a vorbi de caracter şi de morală. Pentru cine este
interesat, sursele de informaţie din presă sunt numeroase. Relevant şi direct
legat de atitudinea lui faţa de Radu Beligan, - chiar dacă în registru
pamfletar – este textul publicat pe blogul personal de V. Roncea, la 22
sept.2014.
Eu voi încerca să-i reamintesc articolul său din Adevărul (8 aprilie 2013), “Cazul »
Victor Ponta, în care, cu iscusinţa lui în mânuirea limbii şi sofisticarea
ideilor, aducea laude acestui aventurier politic, gol pe dinăuntru ca o nucă
seacă şi îl proclamă, cu morga sa de trezorier al adevărului, speranţa noastră
de viitor. Ba chiar şansa momentului istoric. « Avem, totuşi, noroc » , răsufla uşurat filozoful, spre sfârşitul articolului de recuperare, recondiţionare
şi reabilitare a lui V. Ponta. Nu voi relua analiza, făcută la vremea
respectivă, probei de oportunism jalnic pentru un intelectual care merita să se
respecte mai mult (« Laudele
infirme ale domnului Andrei Pleşu », - www.samanatorul.blogspot.com). Voi sublinia doar caracterul lui de giruietă
mediatică. Critic acerb, şi pe bună dreptate, a lui V. Ponta până la acel
articol, astăzi, - nu mai ştiu de când – critic demolator al candidatultui la
preşedinţie, şi din nou pe bună dreptate, te întrebi care-i Ponta (sau care-i poanta) lui A. Pleşu şi care-i Pleşu
care nu te duce cu preşu ?!...
Răspunsul e simplu : V. Ponta e mereu acelaşi ca şi Andrei Pleşu. Si dacă
te întrebi, din nou, ce l-a determinat pe domnul fost ministru de externe, fost
consilier prezidenţial şi fost bursier în Germania Federală pe vremea dizidenţei
sale anti-ceauşiste, să-l butaforeze, la un moment dat, în erou pozitiv pe Primul Ministru mereu
negativ, răspunsul ni-l dă chiar autorul articolului din 2013, atunci când
elogiază faptul că « premierul a
schimbat de picior, trecând de la o politică de front la una a compromisului ».
A compromisului cu cine şi cu ce ? Evident, cu T. Băsescu şi
cu politica lui. Tocmai se încheiase celebrul pact nocturn . Azi pactul
nu mai există şi Victoraş râvneşte
fotoliul prezidenţial. Deci trebuie demolat. Recurgând din nou la o întrebare
retorică, te întrebi de ce ? Că doar filozoful gazetar nu mai e dispus « să presteze » pentru ţară şi
să cedeze aşteptărilor generale de a o salva, candidând la preşedinţie . « Eu socotesc că am prestat destul
pentru naţie », răspunde el dezabuzat la întrebarea : de ce nu
candidează la funcţia supremă în stat. Dezabuzat şi cu o nuanţă de reproş
faţă de naţia nerecunoscătoare care, ea, la rândul ei, n-a prea « prestat » pentru
dezinteresatul şi dăruitorul prestator.
Nu, condeierul şi moralistul de serviciu
nu se războieşte pentru el însuşi ? El este altruist şi generos şi mereu
fidel Preşedintelui legendar al României contemporane, împreună cu care va
intra triumfal în eternitate. Acolo unde un biet actoraş ca Radu Beligan nu
poate avea acces, de vreme ce a avut proasta inspiraţie de a susţine
candidatura lui Victor Ponta !!!...
Milostivului Andrei Pleşu îi este milă de Radu Beligan….De ce nu i-o fi
milă oare de el însuşi ?!?!...Sau măcar…un pic de ruşine ?!?!..
Alexandru MELIAN
