SAVATIE BAȘTOVOI: Despre moarte şi caricaturi
Ce este
o caricatură? Aş putea răspunde la această întrebare ca un copil educat de
caricaturi. Nu aş greşi dacă aş spune că m-am născut într-o ţară-caricatură:
URSS, că îmi înveleam bucăţile de pîine cu unt pe care mi le luam la şcoală în
gazeta ”Pravda” care era plină de caricaturi, că învăţam într-o şcoală care
avea un panou cu caricaturi, că îmi cumpăram îngheţată şi limonadă de la o
alimentară pe peretele căreia era o caricatură, că citeam cărţi pioniereşti
ilustrate cu caricaturi, că uneori şi oamenii îmi păreau caricaturi decupate
din gazete.
Într-un
cuvânt, eram înnebunit de caricaturi. Am studiat pictura şi, la rîndul meu, am
desenat caricaturi.
Caricatura
este o invenţie a modernităţii. În antichitate, când locul fiecăruia în
societate era clar şi unde ponegrirea simbolurilor şi a imaginii imperiale erau
pedepsite cu moartea, caricatura nu îşi avea locul.
Răsfoind,
de-a lungul scurtei mele vieţi, reviste şi cărţi despre istoria omenirii, cu ce
a avut ea rău şi bun, am observat următorul lucru: caricaturile se înmulţesc
atunci cînd cei care le fac nu pot ucide. Caricaturile apar înaintea unei
revoluţii, dispar în perioada măcelului şi reapar pe timp de ”pace”, dar nu ca
operă a partizanilor, ci ca armă a sistemului.
Caricatura
a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluţia Franceză pînă azi.
În
Rusia ţaristă nişte oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care ţarul,
bancherul şi preotul erau reprezentaţi într-o cuşcă, iar oamenii de pe stradă
îi priveau râzând. Peste câţiva ani ţarul a fost asasinat şi sute de mii de
preoţi lichidaţi sau deportaţi în lagăre, unde majoritatea au murit în chinuri.
Totul a
început de la caricaturi, epigrame, glume, dacă vreţi. După ce milioane de
oameni au fost ucişi şi regimul socialist s-a instaurat în Rusia şi ţările
cucerite prin crimă, a fost declarată perioada de pace, de libertate a
expresiei, de justiţie echitabilă. A venit vremea cînd oamenilor care
desenaseră oarecând caricaturi li s-a zis că nu mai au voie să împuşte preoţi,
comercianţi şi pe urmaşii familiilor aristocrate chiar aşa, pe stradă. Atunci
ei s-au întors iarăşi la caricaturi – aceste caricaturi au umplut Uniunea
Sovietică şi erau expresia celei mai sincere uri de clasă, ură care a ucis sute
de milioane de oameni.
Charlie
Hebdo, prin caricaturile religioase cu caracter pornografic pe care le-au răspândit,
a exprimat aceeaşi ură sinceră faţă de credinţele altor oameni, care nu cred ca
ei.
Această
ură contravine legilor Franţei şi ordinii democratice, totuşi ea a fost
încurajată, iar acum e aclamată de spuma naţiunilor europene.
Franţa,
ca şi URSS, a avut orgoliul să proclame libertatea cu ghilotina şi baioneta. Când
râurile de sânge s-au scurs în pământ şi din pământ au crescut iarbă şi flori,
regimul instaurat a declarat vreme de pace şi a făgăduit să apere libertatea,
chiar şi cea religioasă. Imperiile moderne nu au avut onestitatea imperiului
antic roman în care religiile se întâmpla să fie interzise prin lege, cum a
fost şi cazul creştinismului, ci au făgăduit în chip mincinos libertatea de
exprimare cu gândul ascuns de a extirpa în timp orice urmă de religiozitate. În
acest scop au fost folosite batalioanele de scriitori, artişti, actori, bufoni,
jurnalişti, caricaturişti care umilesc, batjocoresc, murdăresc pe toţi cei care
cred altfel decât sistemul.
Ceea ce
nu poate face statul ”democratic” cu sabia, a încredinţat să o facă celor de la
Charlie Hebdo şi altora ca ei, de care e plină lumea.
Asistăm
la un proces grotesc de reeducare la care sânt supuşi oamenii de diferite
credinţe în tot spaţiul Europei. Tragedia care a avut loc în aceste zile în
Franţa anunţă eşecul reeducării de tip Piteşti, când preoţii erau torturaţi
fizic prin bătăi cumplite, iar psihic prin impunerea să înghită fecale şi să
bea urină într-un ritual demonic care batjocorea Taina Sfintei Împărtăşanii.
Acum, când acest lucru nu se mai poate face în România, toţi cei care urăsc pe
Hristos se bucură când văd caricaturile murdare de la Charlie Hebdo şi le
venerează ca pe nişte icoane.
Din
păcate, isteria a cuprins întreaga Europă. Există mărturia prin care se
confirmă că cei doi fraţi vinovaţi de crima de la Charlie au fost împuşcaţi de
poliţie, deşi nu au opus rezistenţă şi nu au luat ostateci. Mărturia a fost
făcută de Michel Catalano, omul care a petrecut o oră în firma sa cu cei doi
asasini, bând cafea cu ei, deşi presa a trîmbiţat că managerul fusese luat
ostatec.
Câţi
oameni mai trebuie să moară pentru a apăra reputaţia unor caricaturi mizerabile
şi pornografice? Nici autorii acestora şi nici alţii nu au meritat să sfârşească
astfel. Viaţa este un preţ mult prea scump şi care poate fi plătit o singură
dată.
Opriţi-vă!
Și dacă nu puteţi desena ceva frumos, priviţi-vă pur şi simplu. Frumuseţea
chipului uman a trezit dintotdeauna admiraţia. Strădania de a strâmba ceea ce
este frumos vine de la diavol, chiar şi la cei pentru care diavolul nu există.
Sursa: http://chisinaulcultural.md/
 |
| La rédaction ne suit pas Charles! |
Un articol propus de Ion Longin Popescu
Vedeţi şi articolul precedent, citiţi nota redacţiei, la subsolul lui:
http://samanatorul.blogspot.ro/2015/01/cantecul-je-suis-charlie-traducere-in.html
