Faceți căutări pe acest blog

vineri, 7 martie 2014

Alex Berca - O nouă stea în galaxia monedelor internaţionale

Alex Berca - O nouă stea în galaxia monedelor internaţionale

- Un punct de vedere -

 
Dr. Alex Berca
Annapolis, MD
SUA
  
Sumar:
Autorul face o prezentare referitoare la o anumită monedă digitală, virtuală denumită BITCOIN, care a stârnit interesul prin anumite avantaje prezumtive, explicând ce este această monedă, cine a creat-o, care sunt avantajele şi dezavantajele folosirii ei precum şi reacţia diferitelor administraţii guvernamentale cu privire la modului de folosire, taxare şi riscurile operaţiunilor efectuate cu această monedă.

 

  De mii de ani oamenii s-au obişnuit să mânuie banii ca mijloc de schimb, nu în virtutea unei anumite convenţii, a unui anumit contract social, ci datorită multiplelor avantaje pe care i-au reprezentat banii pentru oameni, în activitatea schimburilor comerciale şi a obţinerii anumitor servicii.



 Despre multiplele greutăţi pe care le-au întâmpinat oamenii pe parcursul istoriei în activitatea schimburilor până a apărut echivalentul general - banii, s-au scris zeci, dacă nu chiar sute de cărţi, şi-au expus sute sau chiar mii de oameni punctele de vedere aşa că nimic nu mai este ”nou sub soare” în această privinţă.

  Orice adaugare, nu ar fi decât o reluare a unora sau altora dintre punctele de vedere şi care nu ar putea aduce decât o nesemnificativă contribuţie la cunoaşterea acestui fapt; şi totuşi la orizont a apărut în urmă cu circa 5 ani, o nouă stea în constelaţia diverselor monede naţionale şi internaţionale.

   Noua ”stea” poartă numele de BITCOIN !

  

 1. Ce este această monedă şi cum a apărut ea?



            Iată primele întrebări pe care şi le poate pune oricine interesat de această nouă apariţie în lumea prea binelor cunoscute monede ce sunt utile oricui pe plan naţional sau internaţional şi care poate nu a urmărit până în prezent evoluţia acestei noi monede ”digitale”.

  Mass-media cu caracter economic, prezintă această nouă monedă care a fost botezată BITCOIN, de către creatorul ei Satoshi Nakamoto.

  Nu se ştie precis dacă numele acesta este anagramarea numelui unei persoane sau este numele unui grup sau al unei instituţii japoneze care a lansat această idee a noii monede, a creat un software corespunzător, a creat primele unităţi ale acestei monede şi a lansat-o pe piaţa internaţională.

  Aceasta este o monedă ”electronică”, care nu existat iniţial într-o formă fizică şi a fost generată or implementată printr-un sistem computerizat bazat pe un proces matematic complicat.

  Aşa cum a fost prezentată prin diverse mijloace ale mass-mediei în anii 2009 şi în anii următori ideea unei asemenea monede digitale (electronice), a fost îmbrăţişată de unele spirite libertariene şi de către cei pasionaţi de ideea tehnologiei moderne, cărora le-a surâs concepţia anonimităţii, a vehiculării în limitele unor graniţe naţionale, într-un mod rapid şi ieftin comparativ cu monedele naţionale sau a banilor care şi-au asigurat de zeci sau sute de ani rolul de valută internaţională de schimb sau a operaţiunilor bazate pe cărţile de credit.

   
Numele de BITCOIN ales de către Nakamoto, se referă – după opinia autorilor, la programul cu ”sursă deschisă” pentru folosirea acestei monede, cât şi la reţeaua, numită ”peer-to-peer” adică, ”de la egal la egal”, pe care se bazează acest sistem creat.

  În ultimii cinci ani Nakamoto şi-a dezvoltat contribuţia privind documentaţia despre Bitcoin, şi-a extins colaborarea cu alţii parteneri interesaţi în  dezvoltarea şi extinderea utilizării acestei monede şi primii paşi ai acesteia au dus la dezvoltarea şi extinderea ei până la mijlocul anului 2010. Din acest an Satoshi Nakamoto a predat toată documentaţia privind funcţiile - cheie de utilizare ale software-ului special destinat acestei monede, unui antrepenor cu numele de Gavin Andresen[1] care a creat ”Fundaţia Bitcoin” şi a continuat dezvoltarea acestei monede împreună cu un prieten al său Mark Karpelès, care avea experienţă în domeniul programării şi al creării de software. El a devenit Directorul executiv al fundaţiei.

  În 2013 bitcon a fost comercializat iniţial (în Ianuarie  2013), la valoarea de $13 şi a ajuns în 10 luni (în luna Noiembrie 2013), la $1,100, atrăgând atenţia unor investitori, a unor firme de investiţii de capital, a unor comercianţi şi la un număr destul de mare de cetăţeni care vroiau să cumpere diverse produse plătindu-le cu această nouă monedă bitcoin.

  Fundaţia creată de Gavin Andresen a angajat un număr de specialişti[2], iar iniţiatorii ei şi-au păstrat o importantă sumă de monede bitcoin, ceea ce în 2013 reprezenta echivalentul a 1.1 miliarde dolari.

  Ca şi alte monede, această nouă monedă (bitcoin)are şi subdiviziuni[3].

   Noua monedă virtuală a fost concepută în aşa fel încât nu se bazează pe încrederea şi siguranţa pe care o poate da (celui ce deţine această monedă sau o utilizează în scopuri comerciale sau de investiţii), un emiţător central (stat sau bancă centrală).

  Bitcoin foloseşte o bază de date distribuită prin diferite reţele între diferiţii utilizatori (peer-to-pear), în scopul de a inventaria diversele tranzacţii, folosindu-se de o metodă criptografică[4] (similară cu barcodurile, folosite în prezent în recunoaşterea preţului de vânzare al diferitelor produse), menită cel puţin în mod virtual să asigure securitatea celor care fac plăţi folosind bitcoins.

   După opinia unora dintre utilizatorii actuali ai acestei monede, bitcoin, are  avantajul folosirii ei într-un mod anonim (fără a se cunoaşte cine este cel ce şi-a procurat produsele sau serviciilor respective şi a folosit bitcoin pentru plată)[5], spre deosebire de plata prin intermediul cărţilor de credit care îl înregistrează pe deţinătorul cardului, cu: numărul cardului, numele şi prenumele posesorului , adresa,precum şi codul de siguranţă (indicat prin cele 4 numere de pe spatele cardului de credit) şi tot odată îi asigură certitudinea corectitudinii operaţiunilor efectuate.

   Cu toate că există şi opinia după care acest nou sistem în condiţiile peer-to-peer,

deci de la egal la egal, precum şi prin lipsa unei administraţii centrale care să dirijeze şi să urmărească diversele tranzacţii, ar putea să manipuleze valoarea bitcoinurilor sau să se folosească acest sistem ca instrument de manipulare a inflaţiei prin multiplicarea numărului de bitcoin, creatorii acestei noi monede digitale, consideră că inflaţia este limitată şi controlată; ea fiind programată de la bun început (prin programul electronic al acestei monede) şi în acelaşi timp se consideră că inflaţia fiind predictibilă nu poate crea nici o surpriză, ea fiind cunoscută părţilor participante la tranzacţie, încă de la începutul acestor operaţiuni.



2. Taxarea tranzacţiilor efectuate cu ajutorul monedei bitcoin



      Omri Marian, profesor de legislaţie la Universitatea din Florida afirmă:

      ”cei ce investesc cumpărând asemenea monede sau le folosesc pentru operaţiuni de vânzare/cumpărare de bunuri sau servicii şi care pot avea câştiguri sau pierderi, nu trebuie să raporteze nimănui aceste câştiguri sau pierderi şi ca atare nu plătesc taxe”.

   În paralel cu opinia profesorului Omri Marian, există şi alte puncte de vedere care comparând bitcoin cu o marfă, cu o monedă în funcţiune, cu o valoare activă sau cu o investiţie într-un capital depus într-o bancă şi care aduce o dobândă, acesta trebuie taxată.

Bitcoin fiind consideraţi ca şi monedele în circulaţie (cum ar fi dolarul, rubla, yenul, euro ş.a.) putând produce venituri suplimentare prin tranzacţiile de vânzare/cumpărare în urma jocurilor de bursă, (sau prin tranzacţiile de bursă a unor stocuri ale unor companii), ar trebuii taxaţi ca oricare sursă de venit legal, iar în cazul unor pierderi (prin scăderea valorii lor), ar trebuii scăzute aceste pierderi din suma totală a veniturilor?.

  În aceste condiţii se pune întrebarea: cum ar trebuii să procedeze organele financiare oficiale ale unui stat, (considerând această monedă care există şi funcţionează într-un mod ”anonim”, şi care prin ne luarea ei în consideraţie ar putea deschide o poartă largă spre evaziuni fiscale sau ”spălări de bani” ilegali), pentru a opri asemenea fapte şi pentru a asigura o garanţie a utilizatorilor acestor bani, fie că ei sunt cumpărători, vânzători sau investitori?.

    Până în prezent instituţiile financiare din diversele ţări unde funcţionează sistemul tranzacţiilor prin intermediul bitcoin, nu posedă reglementări care să justifice aplicarea de taxe şi ca atare aceasta este considerată ca una din problemele financiare spinoase ale diferitelor ţări.

Administraţiile guvernamentale – după opinia unor specialişti în domeniul finanţelor, ar trebuii implicate în urmărirea tranzacţiilor, pentru a împiedica eventualele pierderi din tranzacţii oneroase sau schimburi incorecte.

  Conform programului actual pe baza căruia funcţionează folosirea bitcoin, posesorul de bitcoin sau cel ce operează cu această monedă, îşi poate ţine singur evidenţa sumelor disponibile prin înregistrarea în computerul personal, prin folosirea unui algoritm şi creându-şi un cod digital. Acest cod poate fi folosit şi pentru efectuarea diverselor tranzacţii cu bitcoin online.

  Cu toate că o asemenea activitate solicită un spaţiu destul de mare în memoria computerului, un consum anumit de electricitate destinat utilizării un timp îndelungat (al computerului- n.n.) şi bine înţeles un sistem corect de înregistrare a criptografiei, el şi-a găsit cel puţin pentru moment, o anumită arie de funcţionare .

  Posesorul de bitcoin care le-a cumpărat în vederea stocării pentru un anumit timp îşi poate asigura securitatea lor depozitându-le într-o cutie care asigură protecţia obiectelor de valoarea la o bancă. În felul acesta posesorul acestor monezi sau utilizatorii lor - aşa după cum remarcă unele mijloace ale mass-mediei, devine ”propria bancă şi propriul contabil”.

   Fără existenţa unor reglementări oficiale, care să ridice credibilitatea unor operaţiuni corecte cum ar fi şi în cazul folosirii metodei PayPal[6] , cele mai multe tranzacţii prin sistemul bitcoin poate crea multiple riscuri.

   Mai mult ca sigur că în momentul în care operaţiunile pe bază de bitcoin vor evolua luând proporţii la nivel naţional sau internaţional, vor apare şi o mulţime de persoane care îşi vor face din această activitate un rol de ”mijlocitor” mai mult sau mai puţin dorit şi care vor solicita plata unor comisioane pentru serviciile pe care le vor oferi.



    3.Condiţiile pentru funcţionarea corectă a sistemului BITCOIN



  Specialiştii în domeniul monedelor, consideră că pentru a ajunge să fie o monedă cu o largă ”circulaţie”, bitcoin trebuie să îndeplinească anumite condiţii printre care:

-          să fie acceptat ca mijloc de plată pentru o cât mai largă arie de bunuri şi servicii, adică să ajute la procurarea/vânzarea normală şi regulată a diverselor bunuri şi servicii, deci să fie recunoscut de majoritatea producătorilor/vânzătorilor şi a consumatorilor,

-          să devină cât mai sigur, să nu apară riscuri de furturi, pierderi sau omisiuni ale operaţiunilor efectuate, deci să aibă acoperire împotriva oricăror riscuri de acest gen,

-          să fie transportabil, în special în condiţiile unor tranzacţii de mari proporţii.



  Fiind la începutul vieţii, această monedă digitală încă nu are toate aceste cerinţe rezolvate şi de aceea încă nu se poate vorbi de o largă utilizare a acestui sistem.

 Numai când se vor îndeplinii condiţiile menţionate, poate se va putea vorbi de o monedă alternativă a actualilor bani cash sau a sistemului plăţilor prin cărţile de credit.

    Compania SecondMarket Holdings, Inc. care a creat o piaţă pentru operaţiunile de schimb a stocurilor particulare, a anunţat la 10 Februarie a.c. că îşi va crea un program de testare prin care va stabili relaţiile dintre cumpărătorii şi vânzătorii de bitcoin pentru un minimum de 25 de bitcoin cu informaţii privind cursul monedei la zi.

   În Statele Unite există legea prin care cetăţenii americani care fac tranzacţii pe plan naţional sau internaţional în valoare de peste 10.000 dolari au obligaţia să raporteze sumele câştigate (sau pierdute); în alte condiţii ei riscă să primească penalizări deosebit de severe. Acelaşi lucru apreciază specialiştii finanţişti, ar trebui să se întâmple şi în cazul tranzacţiilor cu ajutorul monedei bitcoin.

 

4.Care este şi cum funcţionează actuala piaţă a bitcoin-urilor?



  Datele statistice înregistrate de către proprietarii Fundaţiei BITCOIN, confirmă că la sfârşitul anului 2013, existau în funcţiune  peste 10.800.000 bitcoin, care stabilit la valoarea preţurilor curente reprezenta circa 370 milioane dolari SUA.

  Din acest punct de vedere se poate considera că utilizarea sistemului de tranzacţii prin intermediul bitcoin este destul de mic, ceea ce reflectă:

-           pe de o parte necunoaşterea şi neîncrederea generală în acest sistem, iar

-          pe de altă parte încă mai sunt unele aspecte referitoare la programul de funcţionare care nu este complet pus la punct şi ca atare creatorii acestui sistem, dacă vor ca sistemul să funcţioneze în bune condiţiuni, trebuie să lucreze la acest capitol.

  Opinia unor specialişti din domeniul financiar, prevede că asemenea tranzacţii ar putea duce la existenţa pe piaţă a unui număr de peste 21 milioane de bitcoin, întrucât masa monetară creşte într-o proporţie geometrică după fiecare 21.000 de bitconi, (ce se presupune în momentul de faţă, că este o operaţiune ce se desfăşoară) la un interval de circa 4 ani.

 Asemenea creşteri rapide se presupune că vor ajunge până în 2017, ceea ce va face ca valoarea monedei bitcoin să fie marcată de fenomenul deflaţiei preţurilor (ceea ce se va reflecta într-o creştere a valorii monedei bitcoin-n.n.).

   Unii dintre potenţialii utilizatori ai sistemului bitcoin au ridicat încă de la început întrebarea dacă în momentul de faţă sau în perspectivă ar putea exista vreo represiune din partea vreunui guvern naţional sau al vreunei uniuni economice împotriva acestui sistem?

   Răspunsul la o asemenea întrebare este:

Desigur, vor apare opoziţii !

   În prezent există tot felul de scenarii pe care şi le-au creat cei ce susţin un asemenea sistem al bitcoin; în ipoteza în care s-ar manifesta o devalorizare a vreunei monede naţionale, sau chiar o devalorizare a bitcoin, sau scăderea numărului de utilizatori sau aşa după cum se exprimă unii interesaţi de acest sistem, de ”represiune” din partea vreunui guvern, atunci va apare un mare risc al vieţii acestui nou sistem.

  Despre acest aspect vom vorbi ceva mai departe.

  De asemeni poate apare şi succesiunea unui alt sistem de monedă ”criptologică” care va putea fi considerată pe plan naţional sau internaţional ca fiind mai legitimă (fiind susţinută de vre-o mare companie sau de către un guvern cu multiple ramificaţii în diverse activităţi naţionale şi internaţionale), tot atât de bine cum s-ar putea ca monezile ”criptologice” (cum ar fi bitcoin sau altele) să fie interzise.

   Din acest punct de vedere fenomenul descentralizării şi anonimitatea întruchipată de sistemul monetar bitcoin a apărut şi există în prezent ca o reacţie la aşa zisa ”persecuţie” a guvernului Statelor Unite şi a altor guverne împotriva monedelor digitale cum ar fi de exemplu în Statele Unite, e-goldul[7] sau Liberty Dollar[8].

  Pentru moment se poate considera că folosirea monedei  bitcoin şi-a găsit utilizarea în special în unele dintre tranzacţiile de cumpărării de maşini uzate şi a unor contracte de dezvoltare de software între diferite instituţii sau companii mici independente; cu alte cuvinte se poate considera că bitcoin ar fi ”deja” acceptat atât pentru realizarea unor tranzacţii de servicii online cât şi pentru tranzacţionarea unor bunuri tangibile de o anumită valoare, sau pur şi simplu ca investiţii de o anumită valoare.

  În prezent circa 3.000 de activităţi economice pe plan mondial acceptă tranzacţii pe bază de bitcoin. Lista lor se poate regăsi de cei interesaţi în sit-ul: ”Coinmap.org”.

   Sunt unii întreprinzători care schimbă diverse valute cum ar fi dolari SUA, ruble ruseşti, yeni japonezi şi alte valute, pe bitcoin şi invers.

Transferurile efectuate cu ajutorul monedelor bitcoin sunt facilitate direct fără nici un ajutor al vreunei instituţii de plăţi între utilizatori şi ca atare devine imposibilă anularea unor asemenea tranzacţii. O asemenea situaţie poate fi considerată ca un inconvenient, dar utilizatorii iau cunoştinţă înainte de efectuarea tranzacţiei de acest fapt şi dacă sunt de acord cu această obligaţie, înseamnă că îşi asumă acest risc.

   Unele tranzacţii care nu sunt considerate ca fiind valide sau sunt corupte din anumite motive, sunt respinse de la bun început de cei ce urmăresc în mod deosebit de onest, aceste tranzacţii, iar alteori operaţiunile de stabilire a cursurilor valutare sunt făcute cu întârziere [9].

  Majoritatea tranzacţiilor sunt efectuate în mod gratuit dar o anumită taxă poate fi plătită celor ce urmăresc efectuarea tranzacţiilor, în ipoteza în care se solicită efectuarea cu prioritate a unei tranzacţii.

   Asemenea tranzacţii desfăşurate prin intermediul unor site-uri de schimb ce pot fi cunoscute prin verificarea blogurilor specifice, poate facilita verificarea în timp real a acestor tranzacţii de către utilizatorii respectivi[10].



      5.Avantajele şi riscurile folosirii monedei digitale BITCOIN



   Valoarea monedei digitale BITCOIN a crescut într-un an de la $20 la $1.200. 

   Desigur creşterea nu a fost lină şi permanentă, ci au existat o mulţime de hopuri, de urcuşuri şi coborâşuri, dar pe total, după o anumită perioadă,  s-a putut remarcat o creştere. Cu toate acestea, cumpărătorii şi cei ce tranzacţionează pe baza unei astfel de monede digitale se expun unor riscuri semnificative, întrucât în prezent potrivit Autorităţii Bancare Europene, ei nu beneficiază de reglementări

pentru protecţia utilizatorilor.

  De multe ori, cei ce încearcă în prezent efectuarea unor tranzacţii pe bază de bitcoin, sunt atât de speriaţi de riscurile pe care le-ar putea întâmpina, încât preferă nici să nu vorbească sau să menţioneze cuvântul BITCOIN.

  Asemenea situaţii se petrec în special în condiţiile în care se cere deschiderea unui cont la bancă pentru efectuarea schimburilor în bitcoin or din bitcoin în alte valute sau a unui transfer electronic de bani.

  Ne existând încă instrucţiuni precise, băncile amână deschiderea unor asemenea conturi, ceea ce înseamnă o mare pierdere de timp şi o mare ineficienţă, ceea ce de fapt este în contradicţie cu ideea de bază a concepţiei utilizării rapide a monedei bitcoin.

  De asemenea, conform unei informaţii prezentată de cotidianul Wall Street Journal, monedele digitale sunt vulnerabile la atacuri ale hackerilor.

  Într-adevăr la 10 februarie 2014, hackerii au început atacul împotriva celui mai mare volum de schimburi de pe plan mondial, creând imaginea unei puternice modificări printr-o falsă cerere de retrimitere de plăţi.

Acest atac a determinat ca schimburile financiare să fie suspendate iar mulţi dintre cumpărători şi-au retras sumele investite.

   Această situaţie a fost confirmată imediat de către firma japoneză Mt. Gox exchange, care a comunicat că a primit un mesaj privind o cerere fraudulentă.

   Specialiştii în probleme de software pentru bitcoin au detectat a doua zi existenţa unei erori în infrastructura softwarului, lucru pe care îl remarcaseră şi hackerii care exploatând această eroare au manipulat şi alte schimbări.

   Procesul de corectare al sistemului de software al acestei monede digitale nu s-a putut rezolva instantaneu, ceea ce a blocat pentru câteva zile toată piaţa tranzacţională de bitcoin.

   Baza pieţelor bitcoin din Slovenia, (denumită Bitstamp), şi cea din Bulgaria (denumită: BTC-e) care sunt recunoscute în prezent ca fiind cele mai mari centre de schimburi al bitcoinuri în dolari SUA au anunţat că după o întrerupere de câteva zile îşi vor relua activitatea, ceea ce se aşteaptă că va avea loc după jumătatea lunii Februarie a.c.

  (Până la data de 7 Martie a.c., încă nu se comunicase oficial reluarea activităţii –n.n.).

   După opinia unora dintre specialiştii în probleme ale tranzacţiilor financiare, monedele digitale sunt acceptate şi pot fi folosite în mii de tranzacţii legale şi ilegale de cumpărări/vânzări de bunuri şi servicii ceea ce îi favorizează pe cei ce practică activităţi ilegale de spălare a banilor ilegali, beneficiind de gradului ridicat de anonimitate cu care sunt derulate tranzacţiile şi transferul discret de bani.[11]

   Reţinerile şi avertismentul dat de către unele Administraţii guvernamentale îi pun în gardă pe cei ce ar vrea să facă tranzacţii în bitcoin, fără să cunoască cât mai multe detalii.

   Un asemenea avertisment a venit la numai câteva zile după ce Banca Centrală a Chinei, de exemplu, a anunţat prin website-ul ei că instituţiile financiare chineze nu trebuie să accepte depozite ale afacerilor care au legătură cu bitcoin, să ofere asigurări sau să permită accesul la această monedă în cadrul serviciilor proprii[12].

Acest aspect este interesant, cu atât mai mult cu cât creşterea valorii monedei bitcoin, pe diversele pieţe mondiale a fost atribuită creşterii cererii de bitcoin din China, cu toate că datorită anonimităţii tranzacţiilor de cumpărare sau de schimb asemenea modificări a valorii bitcoin sunt foarte dificile în stabilirea unui asemenea factor de impact.

  În urmă cu circa două luni, la un seminar pe probleme de finanţe, Yi Gang, vice guvernatorul băncii ”People’s Bank of China” afirma:

           “ China nu vrea să recunoască în prezent bitcoin dar a sugerat că autorităţile vor tolera pentru moment această monedă.

              Dacă cineva îşi asumă riscul creşterii şi scăderii preţului acestei monede, este treaba fiecăruia”.[13]



Banca Franţei a avertizat, de asemenea, în privinţa pericolelor şi riscurilor pe care le pot crea tranzacţiile de bitcoin.

   Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei au notificat că monitorizează evoluţia monedelor virtuale[14].

   Michel Barnier, Comisarul UE, care răspunde de reglementările financiare ale UE, a menţionat într-un discurs pe care l-a ţinut la Conferinţa Serviciilor Financiare:

         ”...noi vom urmării foarte de aproape mişcarea bitcoin-urilor, vom rămâne vigilenţi şi vom fi gata să acţionăm imediat dacă va fi necesar.

           Guvernul UE va aplica penalizări dacă acţiunea de manipulare a bitcoin-urilor vor afecta situaţia Euro şi va fi folosită pentru acţiuni  cu caracter fraudulos sau în diverse activităţi criminale”.

   În Statele Unite, specialiştii finanţişti ce se ocupă de problemele politicii financiare şi avocaţii diverselor firme s-au exprimat în acelaşi sens dovedind îngrijorări similare.

   Bitcoin, de asemeni a reţinut atenţia diverselor firme ce sunt pe Wall Street, unde analiştii au început să prezinte diverse rapoarte asupra efectelor acestui nou sistem al bitcoin-urilor, asupra valutelor pe plan mondial şi a diverselor sisteme de plăţi efectuate.

   În conformitate cu punctul de vedere al lui David Woo, analist pe probleme monetare la Bank of America, Merrill Lynch, prezentat într-un scurt raport cu privire la bitcoin, afirmă:

           ”valoarea acestei monede digitale ajunsese la sfârşitul lunii Decembrie 2013 la un maxim de 1.300 dolari SUA, totalizând un volum de circa 15 miliarde dolari[15], ulterior a un fenomen al scăderii valorii care s-a manifestat prin  căderea de la $645 la $ 605 şi ulterior s-a ajuns la o nouă creştere  la $613.10”[16].

O asemenea evoluţie se poate vedea şi în graficul alăturat care confirmă modificarea raportului, de exemplu, dintre bitcoin şi dolarul SUA într-un interval de 24 ore.

   După cum se vede, ca şi alte monede, această monedă cunoaşte seismograma jocurile specifice care apar la burse şi ca atare cei interesaţi de asemenea tranzacţii trebuie să fie pregătiţi pentru manifestarea oricăror fluctuaţii pozitive sau negative[17] .


  Pentru moment există tot felul de opinii care dovedesc punctul de vedere al diferitelor guverne cu privire la activitatea acestei monede digitale în diferite ţări.

   Date oficiale confirmă faptul prin care, de exemplu, Procurorul General al Federaţiei Ruse în websit-ul său a anunţat că Banca Rusiei şi autorităţile legale întocmesc în prezent o lege care să reglementeze şi să protejeze drepturile de proprietate al cetăţenilor ruşi.

   Acelaşi plan şi la propus şi guvernul Canadian care a acordat Oficiului de Schimburi cu Străinătatea, dreptul de stabilire a mijloacelor de reglementare şi eliminare a riscurilor utilizării de bitcoin. Cu toate acestea, canadienii au introdus un sistem prin care folosindu-se aparate similare cu cele de scos bani din conturile personale deschise la anumite bănci (ATM), au introdus maşini – Bitcoin ATM prin care poţi scoate bitcoin, dacă introduci bani cheş sau cartea de credit.

   Deocamdată nu este rezolvată problema schimbului invers, adică introducând bitcoin să obţii dolari SUA.

   În China situaţia este ceva mai dificilă, întrucât compania BTC China cu sediul în Shanghai a dispus stoparea primirii de yuani în vederea cumpărării du bitcoin[18].



     6.Opinii pro şi contra



   Operaţiunile pe baza monedei bitcoin au determinat o puternică avalanşe de opinii pro şi contra.

   A doua zi după ce procurorii au anunţat rezultatul cercetărilor împotriva tânărului om de afacei Charlie Shrem (în vîrstă de 24 de ani) la sfârşitul lunii Ianuarie 2014, acesta a fost arestat pe aeroportul J.F.Kenedy (din New York) când se întorsese de la o conferinţă pe probleme de bitcoin fiind învinuit de ”spălarea de bani” prin utilizarea sistemului monedei digitale: bitcoin[19].

  Operaţiunile pe bază de bitcoin – după opinia unor antreprenori, interesaţi în tranzacţii pe bază de bitcoin este următoarea:

          ”această monedă ar putea constituii un suport deosebit de important în realizarea unei economii mult mai eficiente”.

   Cât de sigură este această situaţie şi efectul ei asupra creşterii eficienţei economice a unei ţări, sau chiar a unei întreprinderi, este încă sub un mare semn de întrebare.

  Câţiva dintre conducătorii unora dintre băncile din New York au prezentat puncte de vedere privind restrângerea operaţiunilor ce au la bază această monedă digitală şi au propus anumite reglementări în această activitate.

  În acelaşi timp, unii antreprenori printre care se numără şi fraţii gemeni Cameron şi Tyler Winklevoss din New York, (investitori de câţiva ani în afaceri bazate pe bitcoin), au propus introducerea unui instrument de apreciere a valorii bitcoin, numit: Indicelui Winklevoss ("Winkdex"), cu ajutorul căruia se pot stabili preţurilor acestei monedei virtuale, precum şi stabilirea unui fond dedicat acestei monede afirmând în acelaşi timp:

         ” prin crearea a prea multor reglementări s-ar putea bloca această inovaţie şi trimiterea de activităţi peste oceane”.

În ultimele săptămâni, unul dintre managerii unuia dintre fondurile de investiţii afirma:

             ”sunt şocat de popularitatea acestei ”noi” monede – BITCOIN, dar sunt sceptic de perspectivele sale pe termen lung”.

 O companie ce efectuează tranzacţii de vânzări/cumpărări de diverse bunuri online, (începând de la săpun şi până la telefoane mobile), acceptând plăţile în bitcoin, numită Bitcoin Shop, a devenit prima companie americană care a avut curajul să-şi includă termenul bitcoin în reclama companiei.

   Compania are suportul unei firme din Nevada, cu care s-a unit ”TouchIT Technologies Inc.” şi care îi rezolvă problemele de software. După opinia preşedintelui companiei – Charles Allen, intenţia anunţată a companiei de a intra pe Wall Street în scurt timp, este destinată numai reclamei companiei.

       El spunea:  ”... noi credem că această ne va aduce legitimitate”.

   În Malaysia  şi la Singapore, în prezent, 16 magazine acceptă tranzacţiile în bitcoin.

   Cu toate că există o puternică opoziţie din partea multor guverne, bitcoin – după opinia lui Daniel Yap, proprietarul unuia dintre magazinele din Malaysia – este:

               ”...această nouă monedă, are un mare potenţial. Aşa după cum se practică pe plan internaţional ”barter trade”, care nu are nici o reglementare, de ce nu în mod similar s-ar folosi şi sistemul bitcoin-ului?”.

   Chiar dacă la nivelul guvernamental al Canadei există încă unele reţineri şi oprelişti, canadienii au un alt punct de vedere;

   Jackson Warren[20] susţine:

                ”BITCOIN, este un fel de manifestare a oamenilor liberi de a face afaceri între ei fără nici un fel de fricţiuni”.

   Warren este unul dintre partenerii care s-au preocupat de instalarea primelor aparate Bitcoin ATM prin care în ultima lună s-au tranzacţionat peste 1 milion de dolari SUA.

    Convins de perspectiva acestei noi monede afirma:

                 ”BITCOIN, va avea o mare influenţă pe plan mondial; şi până la sfârşitul anului vor mai fi instalate mii de maşini de acest gen”.

    De fapt afacerea lui Warren şi a celorlalţi trei parteneri ai săi este aceea de colectare a 5 cenţi de pe urma fiecărei tranzacţii; în prezent ei se ocupă de cumpărarea încă a patru maşini (Bitcoin ATM) de la un producător din Las Vegas intenţionând să le instaleze în Canada, la Calgary şi Toronto. 

  După cinci ani în care şi-a creat destul de greu o nişe a existenţei, bitcoin a ajuns să atragă atenţia întregii lumi.

 Unii susţinători cu vederi ultra ”progresiste” consideră că în mod treptat s-ar putea ca activităţile bazate pe utilizarea de bitcoin să aibă succes aşa cum s-a întâmplat şi cu introducerea şi folosirea sistemului de comunicare prin e-mail , devenind în momentul de faţă indispensabil şi la îndemâna oricui.             

   Patrick Murck, care a fost angajat la Fundaţia Bitcoin în urmă cu cinci ani, în calitate partener, a devenit în August 2013, consilier general, şi purtătorul de cuvînt al fundaţiei. Noua sa calitate de consilier îl obligă ca odată pe lună să fie în Washington unde Comitetul Senatorial organizează audienţe privind bitcoin şi susţine necesitatea unor precauţii optimiste referitoare la potenţialitatea acestei monede.

      Una din afirmaţiile prezentate de către Senatorul democrat (din partea statului Delaware), care este şi conducătorul Comitetului Senatorial al Securităţii Naţionale la încheierea uneia dintre audienţei era:

         ”...ceea ce am auzit astăzi despre bitcoin, este încurajator”

iar Patrick Murck afirma:

         ”...este foarte rar să ai şansa să fi parte a unei construcţii care poate îmbunătăţii în mod radical viaţa oamenilor de pe întregul glob[21].

  Aspectul pozitiv al folosirii sistemului bitcoin se poate manifesta cu uşurinţă de exemplu şi în cazul emigranţilor acceptaţi să lucreze în alte ţări fiindu-le deosebit de  uşor şi favorabil de a trimite o anumită parte din banii câştigaţi prin muncă, familiilor lor care trăiesc în ţara de origine a emigrantului ei ne trebuind să plătească taxe asociate cu transferul de bani.

   În acelaşi timp, un aspect deosebit de critic la adresa acţiunii sistemului de utilizare a monedei bitcoin a fost la 25 Februarie 2013, când compania japoneză Mt. Gox, cu sediul la Tokio, ce se ocupă de schimburi valutare pe bază de bitcoin a devenit indisponibilă iar comercializarea bitcoinurilor a fost suspendată.

   Panica apărută în rândurile a mii de investitori în momentul în care aceştia au încercat să-şi retragă sumele de bani destinate schimburilor, a fost deosebit de mare când au constatat că banii depuşi erau blocaţi.

  Directorii companiei Mt. Gox au încercat să-i liniştească pe investitori, explicându-le că este o problemă cu softwarul computerului lor, iar sumele depuse pentru diverse tranzacţii le sunt asigurate.

       ”Blocarea tranzacţiilor nu era considerată decât ca o măsură cu caracter preventiv împotriva oricăror furturi sau a activităţii haijackerilor”.

  Tensiunea investitorilor a fost şi mai mare datorită faptului că nu s-a putut avea un contact imediat cu conducerea companiei nici prin telefon şi nici prin e-mail.

  Un raport al conducerii companiei care a fost introdus în sit-ul companiei şi difuzat tuturor celor interesaţi de activitatea companiei a evidenţiat faptul că Mt. Gox a pierdut din cauza acestei neaşteptate probleme circa 750.000 de bitcoins, care reprezenta 6% din volumul de bitcoin pe care îl deţinea această companie şi echivalentul de aproximativ a 365 milioane dolari SUA (la preţurile de luni 25 Februarie 2013).

   În urma acestei situaţii valoarea bitcoin-ului a scăzut brusc cu peste 23%, ajungând la Tokio la circa $150 (de la $939 şi ulterior la $575).

   Karl-Friedrich Lenz, profesor de drept la Universitatea Aoyama Gakuin din Tokyo, analizând din punct de vedere juridic situaţia creată în compania  Mt. Gox a atribuit-o parte lipsei de linii directoare cu privire la modul de comercializare a bitcoin care în mod normal ar fi trebuit să fie reglementate în Japonia.

            "Acest lucru – a spus Karl-Friedrich Lenz, arată necesitatea în ipoteza în care se ia iau depozite de bitcoins, acestea trebuie să fie asigurate printr-o licenţă"corespunzătoare”.

  Încercările investitorilor de aşi retrage capitalurile investite au fost fără succes, deoarece nu exista nici o reglementare în privinţa sistemului de funcţionare a sistemului de lucru cu bitcoin.

   Legat de situaţia creată în compania Mt. Gox, autorităţile financiare japoneze printre care: Banca Centrală a Japoniei, Ministerul de Finanţe şi Autoritatea Serviciilor Financiare, au refuzat să-şi asume orice responsabilitate în privinţa reglementării afacerilor cu Bitcoin[22].

   Cu toate că în multe dintre ţările dezvoltate din punct de vedere economic (incluzând ţările din EU, SUA, Canada ş.a.), se discută pe larg despre diversele aspecte ale utilizării acestei monede digitale, autorităţile japoneze în general, cele din domeniul finanţelor şi mass-media, păstrează o deosebită tăcere în privinţa monedei bitcoin.

   Când în luna Decembrie 2013 guvernatorul Băncii Japoneze, Harunhiko Kuroda a fost intervievat despre opinia sa referitoare la bitcoin, el a spus:

            ”... sunt foarte interesat. Departamentul de cercetare al băncii urmăreşte sistemele monetare”.

dar nu a comentat mai mult despre diversele aspecte ale utilizării bitcoin.

  În urm acestei situaţii Mark Karpelès, co-fondatorul Fundaţiei Bitcoin  şi CEO ei, a demisionat din bordul acestei fundaţii, care devenise în ultimii ani cunoscută ca un for important în susţinerea acestei monede virtuale.

  Concluzia specialiştilor în materie de monede este aceea că Bitcoin, nu este o monedă reală; ea funcţionează ca o alternativă a monedelor, cum ar fi şi aurul[23].

   În privinţa aurului există însă reglementări precise care justifică legalitatea operaţiunilor şi valoarea de tranzacţie a aurului la un anumit moment dat pe plan naţional şi internaţional, ceea ce nu este cazul nici pe departe cu moneda bitcoin.

  Efectul de domino al situaţiei din Japonia s-a reflectat imediat şi la alte companii ce tranzacţionau afaceri de schimb cu bitcoin, (Bitstamp, BTC China şi  Kraken (SUA) şi care au cunoscut o scădere drastică a schimburilor şi a valorii bitcoin-ului.

Partea gravă a acestei situaţii este şi aceea după care compania Mt. Gox, nu a comunicat clienţilor că va lua toate măsurile necesare de compensare şi asigurare în viitor a investitorilor[24].

   La sfârşitul lunii februarie a.c. noua Preşedintă a Rezervelor Federale ale Statelor Unite, Dna. Janet Yellen, discutând printre alte probleme financiare şi despre moneda bitcoin, arăta:

                  ”...această monedă ca şi altele funcţionează în Statele Unite într-un sistem similar de reglementare ca într-o gaură neagră.

                    Rezervele Federale, nu au autoritatea  de a superviza sau  reglementa bitcoin în orice mod.

                    Acest sistem de plată este total în afara industriei bancare.

  Sugestia Dnei Yelen a fost:

                      ”Congresul SUA trebuie să investigheze forma legală necesară, deoarece nu este uşor să reglementezi bitcoin, întrucât nu există un factor central sau un operator legal al netului”.

     Alte instituţii al căror scop este crearea unor reglementări financiare, cum ar fi de exemplu, Comisia Federală de Comerţ (CFC), Biroul de Protecţie Financiară a Consumatorilor (BPFC) sau Comisia de Securitate a Schimburilor(CSS), sunt hotărâte să acţioneze operativ în aceeaşi direcţie. Aceste instituţii susţin necesitatea ca oricare companie implicată în tranzacţii cu bitcoin să fie înregistrată într-un sector privind: ”Activităţi de Servicii Financiare”, tocmai pentru a nu-i supune pe consumatori la niciun fel de risc.

   Exemplul cel mai recent este cel prezentat de un antreprenor din statul Utah (SUA), care a cumpărat 320 bitcoins de la compania japoneză Mt. Gox. După afirmaţia acestui antreprenor el a plătit circa $36.000 dolari înainte ca preţul per bitcoin să fi scăzut drastic.         

                                                                      *



Din toate cele prezentate reiese drumul plin hopuri pe care bitcoin la întâmpinat în evoluţia sa şi perspectivele pe care le-ar avea într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, până se vor putea stabilii unele reglementări importante pentru investitori şi pentru cei ce vor să tranzacţioneze cumpărări/vânzări plătite prin bitcoin.

Sigur că în momentul în care valoarea bitcoin este joasă, s-ar putea să existe unii ”jucători ca la bursă” care să cumpere cantităţi mari de bitcoin şi dacă au ”stomac”

(cum se spune) şi pot să-i păstreze până creşte din nou valoarea lui şi apoi să-i vândă, vor câştiga, dacă vor avea cumpărători.

   Aceşti investitori pe termen mai lung  s-ar putea să ajungă milionari, dar există şi riscul să piardă toţi banii dacă nu se va ajunge (din nou) la o situaţie favorabilă, şi dacă nu vor găsi pe acei cumpărători care să cumpere bitcoin chiar şi la preţul mai ridicat în speranţa că va continua să-i crească şi mai mult valoarea.

  Jocurile de bursă sunt palpitante, dar cu enorme riscuri pentru unii şi eventual cu unele şanse pentru alţii.

  Cât timp va dăinui această nouă stea în galaxia monedelor sau dacă va cădea mai devreme sau mai târziu, este numai o chestiune de timp; şi acesta va fi cel mai bun judecător!





[1] Gavin Andresen - conducător al Fundaţiei Bitcoin. El are acces la aşa numita ”cheia de alertă”, care îi permite să difuzeze mesaje despre probleme critice ale reţelei sistemului monetar bitcoin pentru toţi clienţii.

După ce a absolvit Universitatea Princeton (Princeton, New Jersey) , Gavin şi-a început cariera lucrând pe programe de softwaruri grafice 3D la compania Silicon Graphics Computer Systems (California).

În 1996 plecând din Silicon Valley, a abordat o mare varietate de companii tot din domeniul software , creându-şi propria companie care crea jocuri online pentru nevăzători sau pentru cei cu deficienţe de vedere.

În luna aprilie 2011 , Revista Forbes referindu-se la sistemul de monede bitcoin, l-a citat pe Andresen spunând,

”Bitcoin este conceput pentru a ne aduce la o monedă descentralizată a poporului ", iar " acest lucru este mai valoros decât aurul". Recent, Gavin a dezvoltat proiectul de monedă digitală Bitcoin, creând un sistem de bani "cash pentru Internet".

nièr

[2] Micky Malka, cu experienţă în activitatea de venture capital şi în industria de servicii financiare la nivel global,
  Jon Matonis, cercetător în domeniul financiar (în probleme de monedă) de la George Washington University
  Elizabeth T. Ploshay, Șefa departamentului de Comunicaţii şi cu experienţă în Public Policy şi Legislaţie
  Peter Vessenes, cu experienţă în crearea de companii şi analist în domeniul economic
  Patrick Murck, cu experienţă în extinderea expertizelor şi a reglementărilor bazate pe legislaţia guvernamentală.

[3]Fiecare Bitcoin este divizat în 100 milioane de unităţi mai mici numite satoshis, (definite prin opt zecimale).

[4] criptografie – scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenţionale

[5] Dacă cineva oferă bitcoin drept plată pentru un produs sau un serviciu, cel ce primeşte bitcoin îşi poate
  deschide online un aşa numit ”portofel de Coinbase” fără a include prea multe informaţii personale.

[6] PayPal este un serviciu care permite să se plătească, transfer de bani, şi acceptă plăţi fără a dezvălui detaliile financiare. Acest sistem utilizează cea mai recentă tehnologie de criptare a datelor şi anti-fraudă pentru a păstra informaţiile personale în siguranţă, reducând riscul de fraudă online. Sistemul PayPal este deosebit de simplu atunci când se selectează o opţiune
de plată online, şi se poate deschide rapid un cont PayPal, adăugându-se  metoda de plată pentru a finaliza o tranzacţie de cumpărare. Sistemul PayPal este simplu şi mai sigur cu milioane de comercianţi şi vânzători din întreaga lume, în oricare loc unde este afişat logo-ul PayPal care indică posibilitatea acestor operaţiuni. În fiecare zi, 100 de milioane de oameni folosesc PayPal în 190 de ţări şi cu 21 de monede diferite.
Pentru informaţii suplimentare vezi şi informaţiile online pe acest subiect.

[7] E-gold - sistem monetar on-line în cadrul căruia tranzacţiile şi conturile sunt bazate pe aur (şi alte metale) şi nu pe o anumită monedă cum este cazul celorlalte sisteme de plată. Bineînţeles, valoarea aurului poate creşte sau scădea în funcţie de piaţa internaţională (cerere si oferta) şi în funcţie de aceasta şi suma de bani prezentă în contul fiecăruia riscă să se mărească sau să se micşoreze (însă cei ce deţin acest e-gold vor fi întotdeauna posesorii aceleiaşi cantităţi de aur) .E-gold reprezintă o instituţie monetară şi funcţionează după aceleaşi principii ca orice cont bancar, singura diferinţă venind din faptul că nu este vorba de o monedă transformată în valoare digitală � deci nu va fi supusă inflaţiei guvernamentale. În momentul în care cineva a cumpărat nişte aur şi la depus într-un cont e-gold, poate fi folosit pe internet ca bani electronici. Un cont e-gold nu este un cont bancar şi nu va primi nici o dobândă pentru aurul pe care îl deţine posesorul în cont. Din contra, va trebui să se plătească mici taxe pentru fiecare tranzacţie efectuată (comisioane ce nu depăşesc 1% din valoarea tranzacţiei sau 0.5$). Deschiderea unui cont E-Gold este însa gratuită şi nu se solicită vreun depozit iniţial.
Ce se poatea face cu e-gold?
                  * Se poate transfera bani în contul altor utilizatori E-Gold;
                  * Se pot cumpăra articole on-line de la site-urile e-commerce care acceptă E-Gold;
                  * Se pot efectua tranzacţii care nu sunt limitate ca valoare ;
                  * Se pot efectua tranzacţii în echivalentul oricărei monede curente sau în funcţie de greutate pentru
                     cele 4 metale suportate;
                  * Printr-un proces numit OutExchange, se pot plăti  diversele facturi sau se pot efectua plăţi
                     dinainte programate.
Avantajul unui cont e-gold în comparaţie cu sistemele clasice de plată on-line (cărţi de credit) atât pentru cumpărător dar şi pentru vânzător sunt comisioanele mici percepute (maxim 50 de cenţi pentru fiecare tranzacţie). Nu se mai percep costuri de procesare sau de exchange dintr-o monedă în alta.
Sursa: http://www.web-bani.narod.ru/e-gold.html

[8]  Liberty Dollar - monedă particulară produsă în Statele Unite ale Americii. Moneda a fost emisă în serii
imprimate în metale certificate de aur şi argint. Potrivit documentelor judiciare au existat aproximativ 250.000
de deţinători de asemenea monede certificate: Liberty Dollar . Metalul a fost depozitat la Sunshine Baterea în Coeur d'Alene, statul Idaho, şi a fost descoperit în urma unui raid în noiembrie 2007 organizat de către Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Serviciul Secret (CIA) . Până în iulie 2009, dolarul Liberty a fost distribuit de către " Organizaţia Naţională pentru abrogarea instituţiei Rezervelor Federale şi a Codului Internal Revenue" (NORFED ), cu sediul în Evansville, Indiana . El a fost creat de Bernard von NotHaus , co-fondator al Royal Hawaiian Mint Company. În mai 2009, von NotHaus şi alţii au fost acuzaţi de crime federale în legătură cu dolarul Liberty şi la 31 iulie 2009 , von NotHaus a anunţat că a închis operaţiunea Liberty Dollar, până la soluţionarea acuzaţiilor penale. La 18 martie 2011, lui von NotHaus I s-a pronunţat sentinţa ”vinovat” de
"fabricarea şi vânzarea unei monede proprii”. Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Liberty_Dollar

[9] Din opinia unui utilizator de bitcoin rezultă că în urma unei tranzacţii de schimb a bitconilor în yeni, datorită întârzierii
stabilirii cursului celor două monede, utilizatorul a avut pierderi din partea ambelor monede

[10] vezi diversele informaţii în: CoinMap, Bitcoin.org., GitHub şi altele prezentate online.

[11] Tocmai din acest punct de vedere, finanţişti recomandă ca, în cazul în care se cumpără monede digitale (bitcoin)
    să nu se folosească bani «reali» care în anumite condiţii s-ar putea să fie pierduţi.

[12] Sursa:Wall Street Journal 6 Decembrie 2013, pg.C2

[13] Wall Street Journal, 5 Decembrie 2013, pg. C9

[14] Sursa:Autoritatea Bancară Europeană

[15] Date stabilite pe baza indexului CoinDesk

[16] La 3 Martie valoarea unui bitcoin scăzuse din nou la $550.(Wall Street Journal, 3 Martie 2014, pg.C2)

[17] În România de exemplu, 1 bitcoin se poate cumpăra la preţul de 2,168.87 RON iar la vînzare se poate
    tranzacţiona: 1 bitcoin contra 1,621.69 RON, deci în pierdere.

[18] The Wall Street Journal 19 Decembrie 2013, pg. C3

[19] The Wall Street Journal,  28 Ianuarie 2014, pg.C5

[20] Jackson Warren – membru al companiei de bitcoin brokerage numită Bitcoiniacs din Vancouver (Canada)

[21] Washington Post, 24 Ianuarie, 2014 pg. C5




[22] Purtătorul de cuvânt al Băncii Centrale a Japoniei a afirmat la 21 Februarie a.c. că nu este în poziţia de a reglementa tranzacţiile cu bitcoin iar Ministerul de Finanţe a menţionat că nu este responsabilitatea lui de a superviza tranzacţiile cu bitcoins şi alte servicii referitoare la aceste tranzacţii.

[23] Mai recent investitorii preferă să investească în aur decât în bitcoin, ceea ce a făcut ca aurul să cunoască o creştere cu 11% în 2014; cu toate acestea aurul mai are un drum lung de parcurs pentru a ajunge la performanţa pe care a cunoscut-o în ultimele trei decade şi pe mai departe. Cu toate că la 25 Februarie 2014, aurul ajunsese la valoarea de $1,331.60 pe un troy ounce (la Comex division of the New York Mercantile Exchange), deci socotit ca fiind o creştere remarcabilă pentru acea zi, încă el este cu 16% mai jos faţă de valoarea lui din anul trecut.


[24] Sursa: Yahoo, 25 Februarie, 2014, Articolul: Mt. Gox Disappears From Web in New Setback, autori: Eleanor

    Warnock, Takashi Mochizuki şi Michael J. Casey.