Faceți căutări pe acest blog

duminică, 23 martie 2014

Florian Văideianu - Aplicaţia



Aplicaţia

Din albumul  http://www.traditia-militara.ro/ro/arhiva-foto



Ploaia deasă, slobozită cu sârg, se zdrobea de pământul rece, producând zgomote înfricoşătoare de parcă se rupsese cerul. Început de noiembrie, vreme în care nici câinele nu trebuie ţinut afară.

Comandamentul regimentului aflat în aplicaţie pe dealul Zorzâlei desfăşura pe parcursul întregii zile operaţiuni militare specifice, iar acum, în toiul serii, se pregătea de întâmpinarea nopţii.

― Tovarăşe căpitan, vă caută doi civili !

La intrarea în cortul de campanie, soldatul santinelă, în poziţie corespunzătoare, raportă această informaţie căpitanului Ion Pădureanu care stătea aplecat peste câteva documente aflate pe masa de lucru. Mai întârzie cu privirea pe o hartă militară, după care se întoarse spre cel ce, nemişcat, în poziţie de drepţi, aştepta mirat.

― Cine sunt şi ce vor ?

― Nu ştiu, zic că vă cunosc şi aşteaptă afară în ploaie… să trăiţi !

Comandantul se ridică, luă pelerina de ploaie, o îmbrăcă atent, îşi aranjă gluga peste caschetă şi ieşi din cortul militar în întâmpinarea civililor. Se tot gândea cine să îl caute pe el acum, aici, la o oră aşa de târzie şi pe o asemenea vreme. Locurile în care se desfăşura aplicaţia îi erau cunoscute, acolo copilărise. Îşi amintea foarte bine când, desculţ, îmbrăcat într-o cămaşă de cânepă, lungă până la pământ, venea cu caprele la păscut şi se juca ghiula cu alţi copii de vârsta lui. Doamne cum mai trec anii !

La nici cincizeci de metri distanţă de cortul militar, aşteptau în ploaie doi bătrânei – bărbat şi femeie – să vină ofiţerul despre a cărui prezenţă acolo aflaseră încă de la amiază. Le spusese o nepoată care îl văzuse sigur pe nea Ionel, atunci când se întorcea de la şcoală. O întrebase cum o cheamă, a cui este şi de unde îl cunoaşte. Fetiţa dăduse „alarma”.

― Mamă, tată… doamne, ce-i cu voi aici pe o vreme ca asta?

― Ce să fie mumă… - rupse femeia tăcerea – auzirăm că eşti pe aici şi venirăm să te vedem că ne speriarăm de ce nu vii acasă să dormi şi tu ca oamenii în patul tău. Aduserăm şi ceva de ale gurii, că n-ai avea nici ce mânca prin coclaurile astea, băiatul mamii…

― Ai aici şi două sticle de vin, din via din Dos, zise vesel şi tatăl.

― Dar nu trebuie să vă îngrijoraţi, am tot ce-mi trebuie: cort militar, unde sunt toate condiţiile pentru odihnă; bucătărie de campanie la care soldatul bucătar găteşte mai bine decât orice femeie de pe la noi. Aici este armată mamă, avem program bine stabilit care trebuie respectat, e aplicaţie…

― O fi dragul mamii… dă-i dracului de bani, pune demisia şi vino acasă !

Constantin şi Elisaveta, oameni simpli, care îşi iubeau băiatul, nu înţelegeau mare lucru din ceea ce le spunea el. Se bucurau că ajunsese om mare, dar tot copilul lor era şi nu puteau să rămână indiferenţi.

Timpul nu aşteaptă, anii au trecut repede. Astăzi colonelul (r) Ion C. Gociu (numele său adevărat) priveşte cu nostalgie trecutul, acel „ieri”, atât de aproape, şi totuşi…





                               Florian Vădeianu

                                        jurist

Duminică, 23.03.2014, înainte de Buna Vestire

La crucea de pe Caraiman
 Nota redacţiei.
Imaginile aparţin Asociaţiei TRADIŢIA MILITARĂ (ATM), cea mai veche asociaţie de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România şi reprezintă România la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare. Preşedintele de Onoare al ATM este Academician Dinu C. Giurescu. ATM a participat la nenumărate manifestări specifice, începând din anul 2004.