Aplicaţia
 |
| Din albumul http://www.traditia-militara.ro/ro/arhiva-foto |
Ploaia deasă,
slobozită cu sârg, se zdrobea de pământul rece, producând zgomote
înfricoşătoare de parcă se rupsese cerul. Început de noiembrie, vreme în care
nici câinele nu trebuie ţinut afară.
Comandamentul
regimentului aflat în aplicaţie pe dealul Zorzâlei desfăşura pe parcursul
întregii zile operaţiuni militare specifice, iar acum, în toiul serii, se
pregătea de întâmpinarea nopţii.
― Tovarăşe căpitan, vă
caută doi civili !
La intrarea în cortul
de campanie, soldatul santinelă, în poziţie corespunzătoare, raportă această
informaţie căpitanului Ion Pădureanu care stătea aplecat peste câteva documente
aflate pe masa de lucru. Mai întârzie cu privirea pe o hartă militară, după
care se întoarse spre cel ce, nemişcat, în poziţie de drepţi, aştepta mirat.
― Cine sunt şi ce vor
?
― Nu ştiu, zic că vă
cunosc şi aşteaptă afară în ploaie… să trăiţi !
Comandantul se ridică,
luă pelerina de ploaie, o îmbrăcă atent, îşi aranjă gluga peste caschetă şi
ieşi din cortul militar în întâmpinarea civililor. Se tot gândea cine să îl
caute pe el acum, aici, la o oră aşa de târzie şi pe o asemenea vreme. Locurile
în care se desfăşura aplicaţia îi erau cunoscute, acolo copilărise. Îşi amintea
foarte bine când, desculţ, îmbrăcat într-o cămaşă de cânepă, lungă până la
pământ, venea cu caprele la păscut şi se juca ghiula cu alţi copii de vârsta
lui. Doamne cum mai trec anii !
La nici cincizeci de
metri distanţă de cortul militar, aşteptau în ploaie doi bătrânei – bărbat şi
femeie – să vină ofiţerul despre a cărui prezenţă acolo aflaseră încă de la
amiază. Le spusese o nepoată care îl văzuse sigur pe nea Ionel, atunci când se
întorcea de la şcoală. O întrebase cum o cheamă, a cui este şi de unde îl
cunoaşte. Fetiţa dăduse „alarma”.
― Mamă, tată… doamne,
ce-i cu voi aici pe o vreme ca asta?
― Ce să fie mumă… -
rupse femeia tăcerea – auzirăm că eşti pe aici şi venirăm să te vedem că ne
speriarăm de ce nu vii acasă să dormi şi tu ca oamenii în patul tău. Aduserăm
şi ceva de ale gurii, că n-ai avea nici ce mânca prin coclaurile astea, băiatul
mamii…
― Ai aici şi două
sticle de vin, din via din Dos, zise vesel şi tatăl.
― Dar nu trebuie să vă
îngrijoraţi, am tot ce-mi trebuie: cort militar, unde sunt toate condiţiile pentru
odihnă; bucătărie de campanie la care soldatul bucătar găteşte mai bine decât
orice femeie de pe la noi. Aici este armată mamă, avem program bine stabilit
care trebuie respectat, e aplicaţie…
― O fi dragul mamii…
dă-i dracului de bani, pune demisia şi vino acasă !
Constantin şi
Elisaveta, oameni simpli, care îşi iubeau băiatul, nu înţelegeau mare lucru din
ceea ce le spunea el. Se bucurau că ajunsese om mare, dar tot copilul lor era
şi nu puteau să rămână indiferenţi.
Timpul nu aşteaptă,
anii au trecut repede. Astăzi colonelul (r) Ion C. Gociu (numele său adevărat)
priveşte cu nostalgie trecutul, acel „ieri”,
atât de aproape, şi totuşi…
Florian Vădeianu
jurist
Duminică, 23.03.2014, înainte de Buna Vestire
 |
| La crucea de pe Caraiman |
Nota redacţiei.
Imaginile aparţin Asociaţiei TRADIŢIA MILITARĂ (ATM), cea mai veche asociaţie de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România şi reprezintă România la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare. Preşedintele de Onoare al ATM este Academician Dinu C. Giurescu. ATM a participat la nenumărate manifestări specifice, începând din anul 2004.
