 |
| Mircea Eliade - George Anca |
George Anca - EXERCIŢII DE
RELIGIOLOGIE
Cu
cinci scrisori de la Mircea Eliade
2009
Prolog
Prezentele
“exerciţii de religiologie”, stimulate şi de scrisori primite, în Bucureşti,
Roma, Delhi, de la Mircea Eliade, se plasează, in spe, între autosocilogia gustiană
şi dorinţa mimetică a lui Rene Girard, precum şi, la faţa locului, în
continuitate cu publicaţiile şi cursurile profesorului Constantin Cuciuc.
Dincolo de oralitatea lor bibliografică,
notele de curs şi programele analitice pentru masterat presupun parteneriatul
studenţilor şi masteranzilor – sanscritul sahridaya, cititorul/audientul
cunoscător - în predarea şi evaluarea temelor religiologice.
“Aplicaţiile”
şi “implicaţiile”, incluzând contribuţii
de religiologie eminescologică, orfică, nonviolentă etc., exemplifică, prin
rostirea multilogică, de la clasă, şi
“pastişa în grup”, până la eventuale socio-dodii (dodism). Astfel, exerciţiile
se vor reprocesa/rezolva cu fiecare sensibilitate receptoare.
SCRISORI DE LA MIRCEA ELIADE
26 Aprilie 1970
Domnule Gheorghe Anca,
Mulţumiri
pentru scrisoarea din 4 Aprilie. Am scris chiar acum editorului Payot să vă
trimită un exemplar din De Zalmoxis à
Gengis-Khan. Nu ştiu în ce măsură v-aş putea fi de ajutor. Numai Dstră
puteţi judeca dacă “Zalmoxis” merită să inspire o tragedie. Cunoaşteţi studiul
lui Eugen Todoran “Mitul lui Zalmoxis în teatrul lui Lucian Blaga” (Folclor Literar, Timişoara, 1969, pp.
25-38)?
Cu
cele mai bune urări de bine,
al Dstră
15
Aprilie 1973
Stimate Domnule Anca,
Îmi
cer iertare că răspund cu întârziere la scrisoarea Dtale din 28
Martie, dar am avut mai multe „dead-lines” care mi-au blocat corespondenţa cam
două săptămâni. Îmi pare rău că tocmai anul acesta nu ne vom opri la Roma – în
orice caz nu înainte de Septembrie (când s-ar putea, dar încă nu sunt
sigur). După întoarcerea din Finlanda, vom fi la Paris toată luna Septembrie.
Poate te repezi Dta. Dacă reuşeşti să-ţi prelungeşti şederea...
Din
păcate, n-am primit cele două cărţi. (Uneori, pachetele întârzie 2-3 luni,
alteori se rătăcesc. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu multe din cărţile pe care
le trimit personal, de aici. Foarte puţine ajung în ţară. M-am resemnat
să le repatriez anonim, prin edituri sau librării. Dar câtă bătaie de cap.
Inutilă şi umilitoare!...).
De la
C.(onstantin) Noica n-am mai avut veşti din Ianuarie. În direct, am aflat că
astă iarnă ar fi suferit- dar nu ştiu de ce. Sper că e, acum, restabilit. I-am
scris din nou.
În
speranţa că ne-am putea totuşi întâlni la Paris, şi cu urări de bine (şi
noroc!)
Al Dtale
12
Jan. 1978
Stimate Dle Anca,
Răspund
cu întârziere la cele trei scrisori ale Dtale, şi te rog să mă ierţi
că răspund în grabă. Am avut un an greu: sora soţiei mele s-a stins, de cancer,
la Paris, după multe luni de inutile chinuri. Am venit târziu, şi obosiţi, la
Chicago – unde mă aşteptau cursuri, seminarii, etc.
Îţi
voi trimite mai multe cărţi de-ale mele, în …. …… pentru biblioteca
Universităţii. Dar nu dispun de o bibliografie completă a scrierilor mele
indianistice. Se găseşte la Biblioteca Myts
& Symbols. Studies in Honor of Mircea Eliade (Chicago, University
Presse 1969): conţine o bibliografie sumară, dar totuşi utilă.
Îţi
urez succes în proiectele Dtale. Nu conta, totuşi, pe numele meu.
Sunt din nou persona non grata în
România – şi nu vreau să încurajez confuziile.
Îţi urez, Dale şi
familiei, un An Nou fericit şi spornic.
Al
Dtale
11
Jan. 1979
Dragă
Domnule Anca,
Mulţumiri
pentru scrisoare şi pentru 10 Indian
Poems. Mă bucur că ţi-a ajuns cu bine Le
Cahier Mircea Eliade. Înţeleg, însă, că n-ai primit celelalte cărţi,
trimise de aici, cu multe luni în urmă (cred, în Mai-Iunie 1978!). mai fac o
încercare: expediex mîine prin poşta aeriană Myths, Rites, Symbol: a Mircea Eliade Reader (2 vol.).
Privitor
la proiectul Dtale – un număr “indian” al revistei Zamolxis – ai uitat că Zamolxis şi-a încetat apariţia în… 1943!
Ar
fi minunat dacă ai ……….. versiunile sanscrită şi vernacular ale Scrisorii I. Poate găseşti vreo
subvenţie, în India sau… România.
Urez,
soţiei şi Dtale, mult noroc şi sănătate – şi succes!
Cu
cele mai bune sentimente
al Dtale
Paris, 19 Sept. ’980
Stimată Doamnă,
Stimate Dle Anca,
Din
scrisoarea către Becescu veţi afla de ce nu pot scrie decât câteva rânduri.
Sper că biletul de avion va uşura obţinerea titlului de voing dela Ambasada
Franţei.
Vom
fi la Chicago la 5 Oct. Nu vă supăraţi dacă voi răspunde ........ la eventuala
scrisoare pe care o voi primi. Sper că într-o zi voi putea scrie cu mai puţine
eforturi.
P.S. Mulţumesc fetiţei pentru
scrisoare şi pentru desen!
RELIGIOLOGIE
Reliogiologia – denumită în cultura anglosaxonă “Religious studies”, în franceză "Sciences de la réligion" , în germană "Religionwissenschaft", în
spaniolă "Ciencia de la Religión"
etc. - se referă la studiul ştiinţific,
neutru şi pluridisciplinar al religiilor. Înglobează şi sistematizează
concluziile diferitelor ştiinţe precum antroplogia, sociologia, psihologia,
neurobiologia. Germanul Friedrich Max Müller şi olandezul Cornelius P.
Tiele se numără printre primii reprezentanţi ai mişcării începute în secolul al
XIX-lea, odată cu înflorirea studiilor biblice şi traducerea în limbi europene
a unor texte hinduse şi budhiste. Studiile de religie comparată şi tradiţiile
metodologice trasate de Universitatea din Chicago, în general, şi în particular
de Mircea Eliade au fixat domeniul.
Spre deosebire de teologie,
religiologia studiază fenomenul religios “din afară”, investighează şi
sistematizează aspectele observabile la toate religiile, în context istoric.
Teologul este un credincios, nu (neapărat) şi religiologul.
Antici de referinţă în studiul
religiilor: Hecateus din Milet, Herodot, Cicero (De natura deorum). Prima istorie a
religiilor: Tratatul asupra religiilor şi sectelor filosofice (1127) de Muhammad al-Shahrastani.
Prima catedră (religie comparată): Oxford.
Ştiinţe ale religiologiei: istoria
religiilor (istoricitatea personajelor, evenimentelor, şi doctrinelor
religioase), sociologia religiei (aspectele sociale ale fenomenului religios),
antropologia religiei (rituri, credinţe, arte religioase), studiul scripturilor
(inclusiv ca obiect literar), psihologia religiei (principiile interacţiunilor
dintre comunităţi şi practicanţi), neurobiologia etc. Metodologic
(fenomenologic), Gerardus van der Leew propune în Religion in Essence and
Manifestation, 1933, şase etape de analiză: 1) scindarea fenomenului în categorii
distincte, de exemplu, sacrificiu, spaţiu sacru, timp sacru, cuvinte sacre,
festivităţi şi mituri; 2) interpretarea fenomenului pornind de la propria
experienţă; 3) aplicarea principiului reducţiei fenomenologice - “epoche” -,
suspendarea judecăţii de valoare şi adoptarea unei poziţii neutre; 4) clarificarea
relaţiilor structurale şi înţelegerea holistică a fenomenului religios; 5)
“înţelegerea genuină” (Verstehen), transformarea realităţii haotice în
“revelaţie” (viziune eidetică); 6) verificarea concluziilor prin rezultatele
altor discipline, precum arheologia, istoria, filologia. (cf. De Wikipedia, la enciclopedia
libre).
Surse:
·
Karl Marx, Theses on Feuerbach (1845), and Das Kapital (1867)
·
James Frazer, The Golden Bough (1890)
·
William James, The Varieties of Religious Experience (1902)
·
Max Weber, The Protestant Ethic and the Spirit of
Capitalism (1905)
·
Émile Durkheim, The Elementary Forms of the
Religious Life (1912)
·
Sigmund Freud, Totem and Taboo (1913), The Future of an Illusion (1927)
·
Rudolf Otto, The Idea of the Holy (1917)
·
Carl Jung, Psychology and Religion: West and East (1938)
·
Joseph Campbell, The Hero With a Thousand Faces (1949), The Power of Myth (1988)
·
Alan Watts, Myth and Ritual in Christianity
(1953)
·
Mircea Eliade, The Sacred and the Profane
(1957)
·
Huston Smith, The Religions of Man (1958)
(retitled The World's Religions in
1991 edition)
·
Clifford Geertz, The Religion of Java (1960)
·
Wilfred Cantwell Smith, The Meaning and End of Religion
(1962)
·
E.E. Evans-Pritchard, Theories of Primitive Religion
(1965)
·
Peter L. Berger, The Sacred Canopy (1967)
·
Ninian Smart, The Religious Experience of
Mankind (1969) (retitled The
Religious Experience in 1991 edition)
·
Victor Turner, The Ritual Process (1969)
·
J.Z. Smith, Map is not Territory: Studies in
the History of Religions (1978)
· Talal
Asad, Genealogies
of Religion: Discipline and Reasons of Power in Christianity and Islam
(1993)
A crede în ştiinţă este o formă de religie?
1)
Ce deosebeşte ştiinţa de religie: ştiinţa relevă raţiunea teoretică (efortul de
cunoaştere) , religia ţine de
raţiunea practică; postulatul obiectivităţii ştiinţei raportat la credinţa
religiei (v. Jacques
Monod, Le hasard et la nécessité, Seuil, pp. 184 – 195).
2)
Ce apropie ştiinţa de religie: raportarea la credinţă; legătura lor cu
metafizica; relaţia cu iluzia.
Ştiinţa
şi religia se deosebesc prin scop şi mijloace: sunt două orientări pe două
planuri diferite: pentru religiile revelate, adevărul este într-un discurs
fondator; pentru ştiinţă adevărul este la infinit (Husserl); pentru religie,
adevărul este dat, pentru ştiinţă, adevărul trebuie permanent cucerit; este
obiectul discursului lor acelaşi?
(Cf. Religion http://www.philagora.net/philo/religion.htm)
Religiologia cotidianului
Ritualitatea religioasă
în contextul postmodernităţii face obiectul lucrărilor religiologice bazate pe
teza deplasării sacrului, pe conţinutul religios al conduitelor vieţii
cotidiene, individuale şi colective. Religiologia se defineşte ca o privire
hermeneutică asupra experienţei şi expresiei sacrului care se inspiră din teza
deplasărilor sacrului. Religiologia ar ţine mai degrabă de ordinul unei arte a
privirii asupra religiosului, ar fi un mod de a vedea. Pentru pertinenţa
sesizării dimensiunii religioase în producţii umane aparent non religioase,
Denis Jeffrey (în “Prolegomenes a une religiologie du cotidien”, 1996/1999, on
line) se referă la lucrări ale lui Mircea Eliade, Roger Bastide şi, de la
Quebec, Yvone Desrosiers). Religiologul studiază religiosul pornind de la
ştiinţe umane (sociologie, psihologie, antropologie etc.) Activităţile umane
pot fi traduse, hermeneutic, în termeni religioşi.
Religiozitatea vizează:
1) prevenirea evenimentelor-factori de risc, tulburare, angoasă, frică,
insecuritate (sacrul de respect); 2) tranzitarea, pontificarea
discontinuităţilor vieţii (sacrul tranziţiei); 3) provocarea unei
discontinuităţi pentru a introduce în viaţă schimbarea, încântarea, creaţia (sacrul
transgresiunii).
Imaginarul prometeian
refulează religiozitatea umană şi totuşi comportamentele prometeiene nu se opun
conduitelor religioase. Sacrul nu dispare, ci ia forme noi şi inedite. Momentul
demitificării este momentul trecerii de la modernitate la postmodernitate. Omul
secularizat poate fi mai religios ca niciodată, practicând un “nomadism al
credinţei” sau un turism al sentimentului religios. Grădinăritul, de exemplu,
denotă un respect religios faţă de pământ, o eternitate regăsită.
Dialectica dintre
ritualul instituit şi ritualul instituant. Ritualul instituit se referă la un
sistem codificat de credinţe, mai degrabă rigide, care condiţionează practicile
de manipulare a inerdicţiilor sacre. Funcţii: protecţie, încântare, actualizare
a mitului, perpetuarea unor structuri pietrificate. Ritualul instituant, care
stă la originea reorganizării unui mit sau crearea unui mit nou, dă acces la
“jouissance de l'interdit”, generează dezordine, dezechilibru, discontinuitate
şi forţează un sistem mitic să se înnoiască, să se complexifice sau să se
metamorfozeze. În timpul unui ritual instituit, ca euharistia or Halloween,
posibilul morţii este eufamizat la maximum; în timpul unui ritual instituant –
paraşutism, rafting, ruletă rusească, psihoterapie etc. - se actualizează
forţele de viaţă excesive vizând stăpânirea limitei excesive a morţii.
Şcoala candiană de
religiologie se exprimat şi prin revista Religiologiques lansând teme
precum: religia invizibilă, misticismul ateu, postmodernul ca estetică a negaţiei
(Frances Fostier), postmodernul, alt nume alt profanului (Pierre Hebert), de la
religia noastră la religiologia noastră (Michel Despland), religia noastră este
o ficţiune. În eseul “The Trojan horse of philosophia perennis : Mircea
Eliade's quest of spiritual transformation”, Michel Gardaz, de la Universitatea
din Ottawa, referindu-se la aspectele
celei mai importante ale moşteniri eliadene la studiile religioase conchide că
“The Romanian scholar never reduced the spiritual history of humankind to a mere
socio-cultural construction”, adăugând: “I hope that this essay will contribute
to a better understanding of Eliade's philosophical presuppositions”.
Trimiteri:
Denis Jeffrey, Ritualité et postmodernité. Pour une
éthique de la différence, thèse de doctorat en sciences des religions,
UQAM, 1993.
Mircea Eliade, La nostalgie des origines. Méthodologie et histoire
des religions, Paris, Gallimard,
(coll. «Folio-Essais»), 1971.
Marc Auger, Non-Lieux.
Introduction à une anthropologie de la surmodernité, Paris, Seuil, 1992.
Michel Maffesoli, La conquête du présent , Paris, PUF, 1979; L'ombre
de Dionysos. Contribution à une sociologie de l'orgie,
Paris, Librairie des Méridiens, 1985; La connaissance ordinaire. Précis de sociologie compréhensive
, Paris,
Librairie des Méridiens, 1985; Le temps des tribus. Le déclin de
l'individualisme dans les sociétés de masse , Paris, Méridiens-Klincksieck,
1988.
Roger Caillois, L'homme et le sacré , Paris, Gallimard, 1950, p.
32.
David Le Breton, Passions du risque, Paris, Métailié, 1991.
G. Van der Leeuw, Mythe et métaphysique, Paris, Flammarion, 1953
Denis Jeffrey, “Prolegomenes a une religiologie du cotidien”, 1996/1999,
on line.
Samuel P. Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking
of World Order, New York 1996.
Karen Isaksen Leonard, Muslims in the United States. The State of Research, New York 2003
Surse bibliografice:
BAILEY, Edward, 1997, Implicit Religion in Contemporary Society,
Kampen (NL), Kok Pharos.
BASTIDE, Roger, art. " Anthropologie religieuse
", Encyclopédie Universalis.
BAUBÉROT, Jean, 1983, " Religion diffuse et
sécularisation ", Archives de
sciences sociales des religions, 56, 2, 195-198.
BELL, Daniel, 1977, " The Return of the Sacred
: The Argument on the Future of Religion ", British Journal of Sociology, 28, 4, 421-449.
BELLAH, Robert N., 1970, Beyond Belief : Essays on Religion in a Post-Traditional World, New
York et Londres, Harper and Row.
BERGERON, Richard, 1982, Le cortège des fous de Dieu, Montréal, Éd. Paulines.
BOISVERT, Yves (dir.), 1998, Postmodernité et sciences humaines, Montréal, Liber.
BOURGAULT, Raymond, 1980, " Théisme et
religion ", dans Stryckman et Rouleau (dir.), 1980.
BOURGAULT, Raymond et Louis ROUSSEAU (dir.), 1970, Religiologiques, Montréal, P.U.Q.
CHAGNON, Roland, 1986, " Religion,
sécularisation et déplacements du sacré ", dans Desrosiers (dir.), 1986.
DESROSIERS, Yvon, 1977, " La dimension
religieuse dans l'œuvre d'Émile Nelligan ", dans Peter Slater (dir.), Religion et culture au Canada, Ottawa,
S.C.É.R.
-----, 1980, " Notes épistémologiques sur la
religiologie ", dans Stryckman et Rouleau (dir.), 1980.
-----, 1981, " Structures du sacré dans le
théâtre de Michel Tremblay ",
Sciences religieuses, 10/3.
-----, 1982, " Les thèmes religieux dans la
peinture de Jean-Paul Lemieux ", Sciences
religieuses, 11/3.
----- (dir.), 1986a, Figures contemporaines du sacré &emdash; Religion et culture au
Québec, Montréal, Fides.
-----, 1986b, " Le sacré dans la littérature.
Lecture du Matou et de Maryse ", dans Desrosiers (dir.), 1986.
-----, 1989, " Mythécologie : pour une
écologie de l'imaginaire ", dans R. Tessier (dir.), Un paradigme écologique, Montréal, Hurtubise HMH.
DESROSIERS, Yvon et R. DUCHARME, 1970, " Une
religion à double visage ", dans Bourgault et Rousseau (dir.), 1970.
FERRAROTTI, Franco, 1984, Une théologie pour athées, Paris, Méridiens-Klincksieck.
GHIGLIONE, Rodolphe et al., 1980, Manuel d'analyse de contenu, Paris,
Armand Colin.
HERVIEU, Danièle et Bertrand LÉGER, 1979, Le retour à la nature, Paris, Seuil.
JEFFREY, Denis, 1988, Jouissance du sacré. Religion et postmodernité, Paris, A. Colin.
LAROUCHE, Jean-Marc et Guy MÉNARD (dir.), 1991, Le sacré au cœur du social &emdash;
l'incontournable facteur religieux, Revue internationale d'action communautaire,
26/66.
LEMIEUX, Raymond et Micheline MILOT, 1992, Les croyances des Québécois. Esquisses pour
une approche empirique, Cahiers de recherche en sciences de la religion,
11, Québec, P.U.L.
LUCKMANN, Thomas, 1967, The Invisible Religion. The Problem of Religion in Modern Society,
New York, MacMillan.
MÉNARD, Guy, 1986, " Le sacré et le profane,
d'hier à demain ", dans Desrosiers (dir.), 1986.
-----, 1990, " La sexualité comme lieu de
l'expérience contemporaine du sacré ", dans C. Rivière et A. Piette
(dir.), Nouvelles idoles, nouveaux
cultes. Dérives de la sacralité, Paris, L'Harmattan.
-----, 1998, " Le bricolage des dieux. Pour
une lecture postmoderniste du phénomène religieux ", dans Boisvert (dir.),
1998.
-----, 1999a, " S'envoyer en l'air. Quête des
sens, quête de sens ? ", dans Y. Boisvert et L. Olivier (dir.), À chacun sa quête. Essais sur les nouveaux
visages de la transcendance, Québec, P.U.Q.
-----, 1999b, Petit
traité de la vraie religion, Montréal, Liber.
-----, 1999c, " Implicit Religion and
Religiology ", communication présentée au colloque annuel du Centre for
the Study of Implicit Religion, XXIInd Denton Conference, Ilkley, Rme-U., mai
1999.
-----, 2000a, " Religion, Implicit or
Postmodern ? ", communication présentée au colloque annuel du Centre for
the Study of Implicit Religion, XXIIIrd Denton Conference, Ilkley, Rme-U., mai
2000 (à paraître en 2001 dans la revue Implicit
Religion).
-----, 2000b, " L'ambivalence du silex.
Réflexions sur la technique et son autre ", dans R. Mager (dir.), L'autre de la technique (à paraître à
l'automne 2000 aux P.U.L.).
MÉNARD, Guy et Christian MIQUEL, 1988, Les ruses de la technique, Montréal et
Paris, Boréal et Méridiens-Klincksieck.
MÉNARD, Guy et Eve PAQUETTE (dir.), 1999, Postmodernité et religion, Religiologiques,
19.
PIETTE, Albert, 1993, Les religiosités séculières, Paris, P.U.F. (Que sais-je ? no 2764).
RIVIÈRE, Claude, 1995, Les rites profanes, Paris, P.U.F.
ROUSSEAU, Louis, " La religiologie à l'UQAM :
genèse sociale et direction épistémologique ", dans Stryckman et Rouleau
(dir.), 1980.
SIRONNEAU, Jean-Pierre, 1982,
Sécularisation et religions séculières, La Haye, Mouton.
