Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 12 martie 2014

George Anca - EXERCIŢII DE RELIGIOLOGIE cu cinci scrisori de la Mircea Eliade




Mircea Eliade - George Anca
George Anca - EXERCIŢII DE RELIGIOLOGIE
Cu cinci scrisori de la Mircea Eliade
2009
Prolog
            Prezentele “exerciţii de religiologie”, stimulate şi de scrisori primite, în Bucureşti, Roma, Delhi, de la Mircea Eliade, se plasează, in spe, între autosocilogia gustiană şi dorinţa mimetică a lui Rene Girard, precum şi, la faţa locului, în continuitate cu publicaţiile şi cursurile profesorului Constantin Cuciuc. Dincolo de  oralitatea lor bibliografică, notele de curs şi programele analitice pentru masterat presupun parteneriatul studenţilor şi masteranzilor – sanscritul sahridaya, cititorul/audientul cunoscător - în predarea şi evaluarea temelor religiologice.
            “Aplicaţiile” şi “implicaţiile”, incluzând  contribuţii de religiologie eminescologică, orfică, nonviolentă etc., exemplifică, prin rostirea  multilogică, de la clasă, şi “pastişa în grup”, până la eventuale socio-dodii (dodism). Astfel, exerciţiile se vor reprocesa/rezolva cu fiecare sensibilitate receptoare.
           
SCRISORI DE LA MIRCEA ELIADE


26 Aprilie 1970
Domnule Gheorghe Anca,

            Mulţumiri pentru scrisoarea din 4 Aprilie. Am scris chiar acum editorului Payot să vă trimită un exemplar din De Zalmoxis à Gengis-Khan. Nu ştiu în ce măsură v-aş putea fi de ajutor. Numai Dstră puteţi judeca dacă “Zalmoxis” merită să inspire o tragedie. Cunoaşteţi studiul lui Eugen Todoran “Mitul lui Zalmoxis în teatrul lui Lucian Blaga” (Folclor Literar, Timişoara, 1969, pp. 25-38)?
            Cu cele mai bune urări de bine,
al Dstră





15 Aprilie 1973
Stimate Domnule Anca,

Îmi cer iertare că răspund cu întârziere la scrisoarea Dtale din 28 Martie, dar am avut mai multe „dead-lines” care mi-au blocat corespondenţa cam două săptămâni. Îmi pare rău că tocmai anul acesta nu ne vom opri la Roma – în orice caz nu înainte de Septembrie (când s-ar putea, dar încă nu sunt sigur). După întoarcerea din Finlanda, vom fi la Paris toată luna Septembrie. Poate te repezi Dta. Dacă reuşeşti să-ţi prelungeşti şederea...
Din păcate, n-am primit cele două cărţi. (Uneori, pachetele întârzie 2-3 luni, alteori se rătăcesc. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu multe din cărţile pe care le trimit personal, de aici. Foarte puţine ajung în ţară. M-am resemnat să le repatriez anonim, prin edituri sau librării. Dar câtă bătaie de cap. Inutilă şi umilitoare!...).
De la C.(onstantin) Noica n-am mai avut veşti din Ianuarie. În direct, am aflat că astă iarnă ar fi suferit- dar nu ştiu de ce. Sper că e, acum, restabilit. I-am scris din nou.
În speranţa că ne-am putea totuşi întâlni la Paris, şi cu urări de bine (şi noroc!)
Al Dtale







12 Jan. 1978
Stimate Dle Anca,

            Răspund cu întârziere la cele trei scrisori ale Dtale, şi te rog să mă ierţi că răspund în grabă. Am avut un an greu: sora soţiei mele s-a stins, de cancer, la Paris, după multe luni de inutile chinuri. Am venit târziu, şi obosiţi, la Chicago – unde mă aşteptau cursuri, seminarii, etc.
            Îţi voi trimite mai multe cărţi de-ale mele, în …. …… pentru biblioteca Universităţii. Dar nu dispun de o bibliografie completă a scrierilor mele indianistice. Se găseşte la Biblioteca Myts & Symbols. Studies in Honor of Mircea Eliade (Chicago, University Presse 1969): conţine o bibliografie sumară, dar totuşi utilă.
            Îţi urez succes în proiectele Dtale. Nu conta, totuşi, pe numele meu. Sunt din nou persona non grata în România – şi nu vreau să încurajez confuziile.
  
Îţi voi trimite, îndată ce vor apare (în Martie): 1) Cahier: …..: Mircea Eliade (aproape 400 de pagini, cu bibliografía tuturor traducerilor din cărţile mele; 2) L’epreuve de labirinthe: Entretiens avec Mircea Eliade. S-au publicat încă două cărţi despre Mircea Eliade în toamna aceasta şi altele (trei) sunt sub tipar. Dar nu toate sunt interesante!...
Îţi urez, Dale şi familiei, un An Nou fericit şi spornic.
                        Al Dtale


 

11 Jan. 1979
Dragă Domnule Anca,

Mulţumiri pentru scrisoare şi pentru 10 Indian Poems. Mă bucur că ţi-a ajuns cu bine Le Cahier Mircea Eliade. Înţeleg, însă, că n-ai primit celelalte cărţi, trimise de aici, cu multe luni în urmă (cred, în Mai-Iunie 1978!). mai fac o încercare: expediex mîine prin poşta aeriană Myths, Rites, Symbol: a Mircea Eliade Reader (2 vol.).
            Privitor la proiectul Dtale – un număr “indian” al revistei Zamolxis – ai uitat că Zamolxis şi-a încetat apariţia în… 1943!
            Ar fi minunat dacă ai ……….. versiunile sanscrită şi vernacular ale Scrisorii I. Poate găseşti vreo subvenţie, în India sau… România.
          
  Din păcate, criza Universităţilor americane a redus considerabil posibilităţile de o “teaching position in Humanities”.
            Urez, soţiei şi Dtale, mult noroc şi sănătate – şi succes!
            Cu cele mai bune sentimente
al Dtale





Paris, 19 Sept. ’980


Stimată Doamnă,
Stimate Dle Anca,

Din scrisoarea către Becescu veţi afla de ce nu pot scrie decât câteva rânduri. Sper că biletul de avion va uşura obţinerea titlului de voing dela Ambasada Franţei.
            Vom fi la Chicago la 5 Oct. Nu vă supăraţi dacă voi răspunde ........ la eventuala scrisoare pe care o voi primi. Sper că într-o zi voi putea scrie cu mai puţine eforturi.
          
  Cu cele mai bune sentimente, al Dtale sincer

P.S. Mulţumesc fetiţei pentru scrisoare şi pentru desen!

  















RELIGIOLOGIE
            Reliogiologiadenumită  în cultura anglosaxonă “Religious studies”, în franceză "Sciences de la réligion" , în germană "Religionwissenschaft", în spaniolă  "Ciencia de la Religión" etc. -  se referă la studiul ştiinţific, neutru şi pluridisciplinar al religiilor. Înglobează şi sistematizează concluziile diferitelor ştiinţe precum antroplogia, sociologia, psihologia, neurobiologia. Germanul Friedrich Max  Müller şi olandezul Cornelius P. Tiele se numără printre primii reprezentanţi ai mişcării începute în secolul al XIX-lea, odată cu înflorirea studiilor biblice şi traducerea în limbi europene a unor texte hinduse şi budhiste. Studiile de religie comparată şi tradiţiile metodologice trasate de Universitatea din Chicago, în general, şi în particular de Mircea Eliade au fixat domeniul. 
            Spre deosebire de teologie, religiologia studiază fenomenul religios “din afară”, investighează şi sistematizează aspectele observabile la toate religiile, în context istoric. Teologul este un credincios, nu (neapărat) şi religiologul.
            Antici de referinţă în studiul religiilor: Hecateus din Milet, Herodot, Cicero (De natura deorum). Prima istorie a religiilor: Tratatul asupra religiilor şi sectelor filosofice (1127) de Muhammad al-Shahrastani. Prima catedră (religie comparată): Oxford.
            Ştiinţe ale religiologiei: istoria religiilor (istoricitatea personajelor, evenimentelor, şi doctrinelor religioase), sociologia religiei (aspectele sociale ale fenomenului religios), antropologia religiei (rituri, credinţe, arte religioase), studiul scripturilor (inclusiv ca obiect literar), psihologia religiei (principiile interacţiunilor dintre comunităţi şi practicanţi), neurobiologia etc. Metodologic (fenomenologic), Gerardus van der Leew propune în Religion in Essence and Manifestation, 1933, şase etape de analiză: 1) scindarea fenomenului în categorii distincte, de exemplu, sacrificiu, spaţiu sacru, timp sacru, cuvinte sacre, festivităţi şi mituri; 2) interpretarea fenomenului pornind de la propria experienţă; 3) aplicarea principiului reducţiei fenomenologice - “epoche” -, suspendarea judecăţii de valoare şi adoptarea unei poziţii neutre; 4) clarificarea relaţiilor structurale şi înţelegerea holistică a fenomenului religios; 5) “înţelegerea genuină” (Verstehen), transformarea realităţii haotice în “revelaţie” (viziune eidetică); 6) verificarea concluziilor prin rezultatele altor discipline, precum arheologia, istoria, filologia. (cf. De Wikipedia, la enciclopedia libre).
                Surse:
·       Karl Marx, Theses on Feuerbach (1845), and Das Kapital (1867)
·       James Frazer, The Golden Bough (1890)
·       William James, The Varieties of Religious Experience (1902)
·       Max Weber, The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism (1905)
·       Émile Durkheim, The Elementary Forms of the Religious Life (1912)
·       Sigmund Freud, Totem and Taboo (1913), The Future of an Illusion (1927)
·       Rudolf Otto, The Idea of the Holy (1917)
·       Carl Jung, Psychology and Religion: West and East (1938)
·       Joseph Campbell, The Hero With a Thousand Faces (1949), The Power of Myth (1988)
·       Alan Watts, Myth and Ritual in Christianity (1953)
·       Mircea Eliade, The Sacred and the Profane (1957)
·       Huston Smith, The Religions of Man (1958) (retitled The World's Religions in 1991 edition)
·       Clifford Geertz, The Religion of Java (1960)
·       Wilfred Cantwell Smith, The Meaning and End of Religion (1962)
·       E.E. Evans-Pritchard, Theories of Primitive Religion (1965)
·       Peter L. Berger, The Sacred Canopy (1967)
·       Ninian Smart, The Religious Experience of Mankind (1969) (retitled The Religious Experience in 1991 edition)
·       Victor Turner, The Ritual Process (1969)
·       J.Z. Smith, Map is not Territory: Studies in the History of Religions (1978)
·       Talal Asad, Genealogies of Religion: Discipline and Reasons of Power in Christianity and Islam (1993)  

A crede în ştiinţă este o formă de religie?
            1) Ce deosebeşte ştiinţa de religie: ştiinţa relevă raţiunea teoretică (efortul de cunoaştere) ,      religia ţine de raţiunea practică; postulatul obiectivităţii ştiinţei raportat la credinţa religiei         (v. Jacques Monod, Le hasard et la nécessité, Seuil, pp. 184 – 195).
            2) Ce apropie ştiinţa de religie: raportarea la credinţă; legătura lor cu metafizica; relaţia cu iluzia.
Ştiinţa şi religia se deosebesc prin scop şi mijloace: sunt două orientări pe două planuri diferite: pentru religiile revelate, adevărul este într-un discurs fondator; pentru ştiinţă adevărul este la infinit (Husserl); pentru religie, adevărul este dat, pentru ştiinţă, adevărul trebuie permanent cucerit; este obiectul discursului lor acelaşi?

Religiologia cotidianului
            Ritualitatea religioasă în contextul postmodernităţii face obiectul lucrărilor religiologice bazate pe teza deplasării sacrului, pe conţinutul religios al conduitelor vieţii cotidiene, individuale şi colective. Religiologia se defineşte ca o privire hermeneutică asupra experienţei şi expresiei sacrului care se inspiră din teza deplasărilor sacrului. Religiologia ar ţine mai degrabă de ordinul unei arte a privirii asupra religiosului, ar fi un mod de a vedea. Pentru pertinenţa sesizării dimensiunii religioase în producţii umane aparent non religioase, Denis Jeffrey (în “Prolegomenes a une religiologie du cotidien”, 1996/1999, on line) se referă la lucrări ale lui Mircea Eliade, Roger Bastide şi, de la Quebec, Yvone Desrosiers). Religiologul studiază religiosul pornind de la ştiinţe umane (sociologie, psihologie, antropologie etc.) Activităţile umane pot fi traduse, hermeneutic, în termeni religioşi.
            Religiozitatea vizează: 1) prevenirea evenimentelor-factori de risc, tulburare, angoasă, frică, insecuritate (sacrul de respect); 2) tranzitarea, pontificarea discontinuităţilor vieţii (sacrul tranziţiei); 3) provocarea unei discontinuităţi pentru a introduce în viaţă schimbarea, încântarea, creaţia (sacrul transgresiunii).
            Imaginarul prometeian refulează religiozitatea umană şi totuşi comportamentele prometeiene nu se opun conduitelor religioase. Sacrul nu dispare, ci ia forme noi şi inedite. Momentul demitificării este momentul trecerii de la modernitate la postmodernitate. Omul secularizat poate fi mai religios ca niciodată, practicând un “nomadism al credinţei” sau un turism al sentimentului religios. Grădinăritul, de exemplu, denotă un respect religios faţă de pământ, o eternitate regăsită.
            Dialectica dintre ritualul instituit şi ritualul instituant. Ritualul instituit se referă la un sistem codificat de credinţe, mai degrabă rigide, care condiţionează practicile de manipulare a inerdicţiilor sacre. Funcţii: protecţie, încântare, actualizare a mitului, perpetuarea unor structuri pietrificate. Ritualul instituant, care stă la originea reorganizării unui mit sau crearea unui mit nou, dă acces la “jouissance de l'interdit”, generează dezordine, dezechilibru, discontinuitate şi forţează un sistem mitic să se înnoiască, să se complexifice sau să se metamorfozeze. În timpul unui ritual instituit, ca euharistia or Halloween, posibilul morţii este eufamizat la maximum; în timpul unui ritual instituant – paraşutism, rafting, ruletă rusească, psihoterapie etc. - se actualizează forţele de viaţă excesive vizând stăpânirea limitei excesive a morţii.
            Şcoala candiană de religiologie se exprimat şi prin revista Religiologiques lansând teme precum: religia invizibilă, misticismul ateu, postmodernul ca estetică a negaţiei (Frances Fostier), postmodernul, alt nume alt profanului (Pierre Hebert), de la religia noastră la religiologia noastră (Michel Despland), religia noastră este o ficţiune. În eseul “The Trojan horse of philosophia perennis : Mircea Eliade's quest of spiritual transformation”, Michel Gardaz, de la Universitatea din Ottawa,  referindu-se la aspectele celei mai importante ale moşteniri eliadene la studiile religioase conchide că “The Romanian scholar never reduced the spiritual history of humankind to a mere socio-cultural construction”, adăugând: “I hope that this essay will contribute to a better understanding of Eliade's philosophical presuppositions”.
            Trimiteri:
Denis Jeffrey,  Ritualité et postmodernité. Pour une éthique de la différence, thèse de doctorat en sciences des religions, UQAM, 1993.
Mircea Eliade, La nostalgie des origines. Méthodologie et histoire des religions, Paris, Gallimard, (coll. «Folio-Essais»), 1971.
Marc Auger, Non-Lieux. Introduction à une anthropologie de la surmodernité, Paris, Seuil, 1992.
Michel Maffesoli, La conquête du présent , Paris, PUF, 1979; L'ombre de Dionysos. Contribution à une sociologie de l'orgie, Paris, Librairie des Méridiens, 1985; La connaissance ordinaire. Précis de sociologie compréhensive , Paris, Librairie des Méridiens, 1985; Le temps des tribus. Le déclin de l'individualisme dans les sociétés de masse , Paris, Méridiens-Klincksieck, 1988.
Roger Caillois, L'homme et le sacré , Paris, Gallimard, 1950, p. 32.
David Le Breton, Passions du risque, Paris, Métailié, 1991.
G. Van der Leeuw,  Mythe et métaphysique, Paris, Flammarion, 1953
Denis Jeffrey, “Prolegomenes a une religiologie du cotidien”, 1996/1999, on line.
Samuel P. Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, New York 1996.
 Karen Isaksen Leonard, Muslims in the United States. The State of Research, New York 2003

            Surse bibliografice:

 BAILEY, Edward, 1997, Implicit Religion in Contemporary Society, Kampen (NL), Kok Pharos.
BASTIDE, Roger, art. " Anthropologie religieuse ", Encyclopédie Universalis.
BAUBÉROT, Jean, 1983, " Religion diffuse et sécularisation ", Archives de sciences sociales des religions, 56, 2, 195-198.
BELL, Daniel, 1977, " The Return of the Sacred : The Argument on the Future of Religion ", British Journal of Sociology, 28, 4, 421-449.
BELLAH, Robert N., 1970, Beyond Belief : Essays on Religion in a Post-Traditional World, New York et Londres, Harper and Row.
BERGERON, Richard, 1982, Le cortège des fous de Dieu, Montréal, Éd. Paulines.
BOISVERT, Yves (dir.), 1998, Postmodernité et sciences humaines, Montréal, Liber.
BOURGAULT, Raymond, 1980, " Théisme et religion ", dans Stryckman et Rouleau (dir.), 1980.
BOURGAULT, Raymond et Louis ROUSSEAU (dir.), 1970, Religiologiques, Montréal, P.U.Q.
CHAGNON, Roland, 1986, " Religion, sécularisation et déplacements du sacré ", dans Desrosiers (dir.), 1986.
DESROSIERS, Yvon, 1977, " La dimension religieuse dans l'œuvre d'Émile Nelligan ", dans Peter Slater (dir.), Religion et culture au Canada, Ottawa, S.C.É.R.
-----, 1980, " Notes épistémologiques sur la religiologie ", dans Stryckman et Rouleau (dir.), 1980.
-----, 1981, " Structures du sacré dans le théâtre de Michel Tremblay ", Sciences religieuses, 10/3.
-----, 1982, " Les thèmes religieux dans la peinture de Jean-Paul Lemieux ", Sciences religieuses, 11/3.
----- (dir.), 1986a, Figures contemporaines du sacré &emdash; Religion et culture au Québec, Montréal, Fides.
-----, 1986b, " Le sacré dans la littérature. Lecture du Matou et de Maryse ", dans Desrosiers (dir.), 1986.
-----, 1989, " Mythécologie : pour une écologie de l'imaginaire ", dans R. Tessier (dir.), Un paradigme écologique, Montréal, Hurtubise HMH.
DESROSIERS, Yvon et R. DUCHARME, 1970, " Une religion à double visage ", dans Bourgault et Rousseau (dir.), 1970.
FERRAROTTI, Franco, 1984, Une théologie pour athées, Paris, Méridiens-Klincksieck.
GHIGLIONE, Rodolphe et al., 1980, Manuel d'analyse de contenu, Paris, Armand Colin.
HERVIEU, Danièle et Bertrand LÉGER, 1979, Le retour à la nature, Paris, Seuil.
JEFFREY, Denis, 1988, Jouissance du sacré. Religion et postmodernité, Paris, A. Colin.
LAROUCHE, Jean-Marc et Guy MÉNARD (dir.), 1991, Le sacré au cœur du social &emdash; l'incontournable facteur religieux, Revue internationale d'action communautaire, 26/66.
LEMIEUX, Raymond et Micheline MILOT, 1992, Les croyances des Québécois. Esquisses pour une approche empirique, Cahiers de recherche en sciences de la religion, 11, Québec, P.U.L.
LUCKMANN, Thomas, 1967, The Invisible Religion. The Problem of Religion in Modern Society, New York, MacMillan.
MÉNARD, Guy, 1986, " Le sacré et le profane, d'hier à demain ", dans Desrosiers (dir.), 1986.
-----, 1990, " La sexualité comme lieu de l'expérience contemporaine du sacré ", dans C. Rivière et A. Piette (dir.), Nouvelles idoles, nouveaux cultes. Dérives de la sacralité, Paris, L'Harmattan.
-----, 1998, " Le bricolage des dieux. Pour une lecture postmoderniste du phénomène religieux ", dans Boisvert (dir.), 1998.
-----, 1999a, " S'envoyer en l'air. Quête des sens, quête de sens ? ", dans Y. Boisvert et L. Olivier (dir.), À chacun sa quête. Essais sur les nouveaux visages de la transcendance, Québec, P.U.Q.
-----, 1999b, Petit traité de la vraie religion, Montréal, Liber.
-----, 1999c, " Implicit Religion and Religiology ", communication présentée au colloque annuel du Centre for the Study of Implicit Religion, XXIInd Denton Conference, Ilkley, Rme-U., mai 1999.
-----, 2000a, " Religion, Implicit or Postmodern ? ", communication présentée au colloque annuel du Centre for the Study of Implicit Religion, XXIIIrd Denton Conference, Ilkley, Rme-U., mai 2000 (à paraître en 2001 dans la revue Implicit Religion).
-----, 2000b, " L'ambivalence du silex. Réflexions sur la technique et son autre ", dans R. Mager (dir.), L'autre de la technique (à paraître à l'automne 2000 aux P.U.L.).
MÉNARD, Guy et Christian MIQUEL, 1988, Les ruses de la technique, Montréal et Paris, Boréal et Méridiens-Klincksieck.
MÉNARD, Guy et Eve PAQUETTE (dir.), 1999, Postmodernité et religion, Religiologiques, 19.
PIETTE, Albert, 1993, Les religiosités séculières, Paris, P.U.F. (Que sais-je ? no 2764).
RIVIÈRE, Claude, 1995, Les rites profanes, Paris, P.U.F.
ROUSSEAU, Louis, " La religiologie à l'UQAM : genèse sociale et direction épistémologique ", dans Stryckman et Rouleau (dir.), 1980.
SIRONNEAU, Jean-Pierre, 1982, Sécularisation et religions séculières, La Haye, Mouton.

 Citiţi întregul volum aici: