Motto:
„Veşnicia
s-a născut la sat!”
Lucian
Blaga
SFÂRȘITUL
ANULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT 2013/2014, LA ȘCOALA
GIMNAZIALĂ DIN COMUNA CIUPERCENI
Ca de altfel în toate şcolile din
ţară, zi de sărbătoare şi la Şcoala Gimnazială din comuna Ciuperceni - Gorj, la
care, şi de această data am fost invitat, lucru ce a coincis şi cu
voinţa/putinţa mea.
Deşi dimineaţa zilei de 20 iunie era
răcoroasă şi norii ne ameninţau cu ploaie cum de altfel fusese în mai multe
zile la rând, după 25 de kilometri rulaţi în maşina condusă de inimosul Ionică
Boştină, patronul SRL OPTICA IONICĂ, în
mai puţin de 45 de minute am ajuns la poarta şcolii în care şi eu cu aproape 70
de ani în urmă terminasem cele patru clase primare. Parcă şi Dumnezeu a vrut să
fie alături de copiii comunei şi a îndreptat vremea, spulberând norii
ameninţători. Când am ajuns la
destinaţie, cerul devenise luminos şi curtea şcolii forfotea de copii şi
părinţi care ne preveneau salutul „bună
ziua”, semn de respect şi preţuire pentru nişte oaspeţi de seamă. Noi
eram străini şi acolo s-a
perpetuat frumosul obicei ca musafirii să fie primiţi de gazde cu
salutul şi zâmbetul pe buze.
Deşi majoritatea profesorilor erau
ocupaţi, având fiecare câte o sarcină de rezolvat, prezenţa noastră nu le-a
creat disconfort, ba dimpotrivă. Imediat, printr-un elev a fost anunţat
Directorul şcolii, doamna profesor
Florentina Stoenoiu, care, deşi era preocupată până peste cap de grija
pentru buna desfăşurare a evenimentului, ne-a condus în cancelaria şcolii unde
eram aşteptaţi cu sucuri, apă minerală, fursecuri şi cafea, fiecare să fie
servit după dorinţă. Încheierea anului
şcolar era şi pentru domnia sa, un „examen” fiind primul an de directorat, după
o altă doamnă, profesorul Mihaela Crăciunescu, experimentată în astfel de ceremonii.
Înainte noastră sosiseră reporterii de la televiziunea Tele-3 Târgu-Jiu care,
în locul cel mai potrivit din sala unde avea loc festivitatea încheierii anului şcolar, îşi instalau microfoanele şi camera video
pentru filmarea evenimentului.
Copiii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare; băieţii cu
pantaloni negri, cămăşi albe şi cravate, fetele în taioaraşe şi fustiţe negre,
alţii în costumaşe naţionale, erau împărţiţi pe grupuri: unii se pregăteau
pentru rolul în spectacolul ce preceda festivitatea premierii, îmbrăcând ţinute
adecvate rolului, alţii îi ajutau pe aceştia, iar cei fără atribuţii se mai
hârjoneau înaintea despărţirii, din care, cei de clasa a VIII-a care părăseau
definitiv şcoala, erau pe undeva cuprinşi de tristeţe şi aveau lacrimi în ochi.
Mi-am adus aminte de anii în care am
frecventat primii patru ani ai acestei şcoli. Am început şi am terminat odată
cu Cel de al Doilea Război Mondial. Atunci îmbrăcămintea noastră de toate
zilele corespundea anotimpului: pe timp de vara eram desculţi, în cămăşuţe şi
izmene încinşi cu brăciri, iar iarna în
haine groase de dimie, pe cap purtam căciulă din blană de miel şi în picioare
opincuţe din piele de porc sau din anvelope
de cauciuc. Făcea excepţie de la această ţinută Mugurel Medar, colegul nostru
fiu de preot şi abonat în cei patru ani la premiul întâi, deşi eleva
Olimpia Cruceru – şi ea colegă dar orfană de tată - îl depăşea prin
cunoştinţele însuşite la toate materiile şi l-ar fi meritat. Ca şi acum când se
iau doctorate şi licenţe prin fraudă şi atunci se acţiona cu pile. Să nu
se înţeleagă că mă refer la ziua de azi, când premiul Întâi la clasele V-VIII,
a fost acordat pe merit doar elevilor cu notele cele mai mari, care de data
aceasta au fost numai fete!
Într-o zi, tot din vremea şcolarităţii mele, fiindcă mulţi
elevi eram netunşi zero pe cap, a venit în clasă sanitarul comunei cu o
maşină de tuns şi la toţi copiii - mai puţin lui Mugurel, că de, el avea freză
cu cărare!.. - ne-a ciumpăvit părul din frunte până în creştet, lăsând o
singură mirişte pe capul nostru,
şi n-am înţeles de ce nu ne-a tuns de tot. Când ne-am văzut aşa cebăluiţi,
uitându-ne unii la alţii, că eram vreo 15-16 băieţi în clasă, reacţia a fost după temperamentul fiecăruia;
râzând sau plângând. Argumentul faptei: în capul netuns se fac păduchi! …Dar la
fete nu era acelaşi lucru? gândeam eu.
De ce l-o fi lăsat învăţătorul nostru de
atunci, blajinul Dumitru Popescu, pe acest sanitar comunal, Diaconescu, de care
aveam o spaimă imprimată de la vaccinările infantile să facă aşa ceva care ne
mutila figura? Pentru mine a rămas ceva de neînţeles!
Şcoala din Ciuperceni a dat Ţării
mulţi oameni de nădejde şi de cultură. Fiindcă pământul arabil era slab
roditor, tinerii de sex masculin plecau din comună. Rămâneau doar preotul, notarul,
dascălii, negustorii şi meseriaşii consacraţi: olari, tâmplari, zidari,
croitori. Restul, se duceau în lumea albă şi doar unii se mai
reîntorceau la vârsta pensionarii. Anual veneau să facă împreună sărbătorile de
iarnă şi să mai pună de vreun copil. Tinerii bărbaţi, funcţie de
capacitatea intelectuală, învăţau şi munceau prin oraşele prospere ale timpului
de atunci: Bucureşti, Craiova, Călăraşi, Giurgiu, Brăila, Galaţi, Turnu-Severin
şi altele.
Din comuna noastră, la terminarea a
patru/şapte clase, copiii silitori mergeau la şcolile de arte şi meserii,
liceele teoretice sau comerciale,
şcolile normale de învăţători,
seminarii, liceele/şcolile de ofiţeri, iar la terminarea lor, unii şi la
diferite facultăţi, ajungând personalităţi de renume. Cei mai puţin dotaţi
intelectual se angajau ca ucenici sau băieţi de prăvălie şi prin răbdare şi
sârguinţă deveneau cetăţeni respectabili: negustori, brutari/plăcintari şi tot
felul de meseriaşi prin oraşele ţării. În vremea aceea comuna Ciuperceni era
doar pepiniera de copii, care, până la terminarea şcolii primare, erau
rămaşi în sat în grija mamelor şi a bunicilor, învăţând de mici să fie
respectuoşi, gospodari cinstiţi, deprinzând regulile muncilor agricole şi ale
păstoritului.
 |
Evenimentul zilei de azi 20 iunie 2014, a fost o reuşită
pentru tânăra şi distinsa doamnă profesor Florentina Stoenoiu, aflată la
încheierea primului ei an de directorat. Nepoată a învăţătorului Ilie Toaxen,
care până la ocuparea Ardealului de Nord în anul 1940 când a fost forţat să
părăsească şcoala românească, ca de
altfel mulţi alţii din judeţul Gorj, ani de-a rândul a educat
copiii românilor transilvăneni. Dintre toţi copiii şi nepoţii lui, doar
nepoata, doamna Florentina căsătorită Stoenoiu, a ales îndeletnicirea de cadru
didactic, fiind un merituos şi apreciat profesor de limba română şi
franceză.
Festivitatea a început cu cei mai
mici copii, de la grădiniţă şi clasa pregătitoare. O parte dintre ei, îndrumaţi
de doamna educatoare Papuc Elena au încântat asistenţa cu străduinţa şi
talentul lor neaşteptat la nişte copii de ţară, interpretând povestea „Vara florilor” unde
fiecare copil reprezenta o floare, respectându-şi rolul fiind recompensaţi cu
aplauze.
Doamna profesor/învăţător Loredana
Diaconescu a condus copiii care au încântat publicul - ce umpluse sala până la
refuz - cu „Amintirile”, top de melodii, iar doamna educatoare Gugu Aurelia a
dirijat grupul de copii care au
interpretat scheciul „Cenuşăreasa” şi pe cei care au prezentat ţinuta portului
popular din zona locului.
Cei doisprezece - fete şi băieţi - denumiţi şi
„Mugurii Speranţei” păreau nişte păpuşi vii având tăria şi învingând emoţiile,
au spus tot ce trebuia despre costumaţia îmbrăcată, numind-o tradiţional.
Aceştia, cu o lună în urmă, mai precis pe 10 mai 2014, au avut parte şi de o
invitaţie la TV-H, Bucureşti, ce a văzut şi a rămas plăcut
surprinsă/impresionată după ce îi
descoperise pe Facebook. Acolo, în prezenţa doamnei director Florentina
Stoenoiu şi sub atenta îndrumare a doamnei educatoare Aurelia Gugu, au prezentat
în direct programul artistic:
„Haideţi la Show”. Invitaţia la televiziune a fost făcută după ce în şcoală a
fost desfăşurată „Ziua muzicii şi portului popular”, activitate la care au
participat 98 la sută din cei 270 de elevi ai şcolii. Cu acest prilej s-au
remarcat elevii Cupă Robert şi Rap Beatrice, venită ca invitată de la Şcoala
Gimnazială din Godineşti
Doamnele profesoare Roxana-Alina
Bordînc şi Elena-Aritina Olaru, s-au străduit şi împreună cu elevii ce au
terminat clasa a VIII-a, perechi de fete şi băieţi, îmbrăcaţi într-o ţinută
aleasă potrivită pentru momentul mult aşteptat,
au executat dansul absolvirii, „Braşoveanca”. Păcat că, spre sfârşitul acestui spectacol s-a
întrerupt curentul electric, perturbând frumosul program!
Festivitatea s-a încheiat prin
acordarea premiilor la elevii cu cele mai bune rezultate la învăţătură.
Activitatea a fost condusă de doamna
director, ajutată de diriginţii fiecărei clase. Până la clasa a IV s-au
acordat diplome, o revistă şi tradiţionala coroniţă pusă pe capul elevului de
doamna director.
Merită enumeraţi nominal elevii
premianţi ai claselor V – VIII:
- clasa
a V-a, Călescu Ioana şi Dobrescu Gabriela;
- clasa
a VI-a, Pavel Maria;
- clasa a VII-a, Călescu Vasilica;
- clasa a VIII-a Tobă Rodica.
Pentru meritul de a fi recunoscută
munca şi valoarea intelectuală a acestor premianţi (a se observa că-s numai
fete) din partea mea le-am dăruit, ca de altfel şi distinşilor profesori, câte
un volum al cărţii lansate în acest an „La vârsta senectuţii”, vârsta ce le-o
doresc să o atingă şi aceşti sărbătoriţi ai zilei de astăzi.
Premianta clasei a VIII, Tobă Rodica, a mai
primit de la două persoane cu suflet mare din care una a fost Ionică
Boştină şi o importantă suma de bani, cam doua salarii nete de învăţător, dacă
nu, chiar mai mult. M-a impresionat momentul acordării dar mai mult al
beneficiarei care, bucuroasă, cu ochii înlăcrimaţi, a afirmat: „Acum am cu
ce-mi pune dinţii!” Intr-adevăr,
copila, în devenire domnişoară, în urma unui stupid accident a rămas fără cei doi dinţi incisivi ai
maxilarului, iar părinţii ei, prezenţi la festivitate, profund emoţionaţi,
păreau de o condiţie modestă.
Ion C. Gociu
24 iunie 2014
(
Sânzienele) |
| „Mugurii Speranţei” ce au dus faima şcolii la emisiunea „Haideţi la Show” desfăşurată în ziua de 10 mai 2014 la TV-H, Bucureşti |
