 |
| Grig. Marian Dobreanu |
Larma
copiilor care se grăbeau spre şcoală se auzea ca un vuiet declanşat înaintea
unei furtuni de vară. Treceau peste liniile căii ferate tot într-o fugă, atenţi
în stânga şi în dreapta ca nu cumva vreun tren, sau o locomotivă de manevră să
îi accidenteze. Străbătând fumul gros lăsat de cărbuni, veneau tocmai din „Dosul Gării”, cartier de case
sărăcăcioase, însă bine îngrijite de proprietarii ajunşi aici de prin satele
din jur. Se stabiliseră cu părinţii în oraş, iar acum mergeau la Şcoala
Normală, grăbiţi să nu întârzie, deşi ştiau că domnul învăţător Dumitru
Tătăroiu nu i-ar fi certat niciodată, pentru că iubea copiii.
Om
erudit, dascăl cu mult har, fusese şi el copil sărac, plecat din plaiurile
Arcanilor care erau renumiţi dimieri şi cărora le dedicase un volum de versuri:
„Cântece pentru dimierii mei”, în
anul 1945.
În
fruntea grupului de gălăgioşi, Marinică – cel mai năzdrăvan – alerga împingând
cu umărul colegul pe lângă care trecea. Ba îi mai punea şi câte o piedică, după
care râsul declanşat se auzea până departe. Bucuria copiilor se limita doar la
drumul spre şcoală, în rest toţi se confruntau cu lipsuri şi sărăcie. În clasa
lor, mai mult de un sfert dintre copii proveneau de la Căminul de Orfani, dat
în grija Primăriei locale.
Copilăria
– izvor de fericire nevinovată – determina neatenţia, superficialitatea,
îndreptate spre bunul învăţător, care se străduia să le construiască
personalitatea, uneori caracterul, pentru a deveni urmaşi demni ai „generaţiei viitoare”.
―
Nu contează ce mănânci, sau cu ce eşti îmbrăcat, importantă este învăţătura. Mă
uit la voi şi cred că mâine-poimâine veţi ajunge oameni mari de la care
societatea va câştiga. Abia atunci şi eu, dascălul vostru, mă voi bucura că nu
mi-a albit părul degeaba.
―
Don’ văţător, cred că cel puţin jumătate din părul dumneavoastră alb, eu vi
l-am scos!
―
Nu-i nimic Marinică, nu-ţi face probleme, am avut alţii şi mai nărozi. Tu cel
puţin ştii carte.
 |
| Grig. Marian Dobreanu la aniversarea dlui Ion Gociu |
Aşezat
pe o bancă din centrul oraşului, colonelul (r) şi cunoscutul epigramist Grig.
Marian Dobreanu – acum pensionar – îşi aminteşte acele vremuri, zâmbind unui
gând:
―
Cum au mai trecut anii…
Florian Văideianu, jurist
