Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 18 iunie 2014

Silviu Aurelian Jimborean - Problema veşmântului alb




Icoană executată de prof. Florin Gheorghiu - Tg-Jiu
Silviu Aurelian Jimborean
“Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” şi  problema veşmântului alb

 


Introducere

Biserica este trupul lui Hristos şi plenitudinea de viaţă a Duhului Sfînt (Efes. 1, 23), căreia Hristos însuşi, Capul ei, i-a dat puterea şi mijloacele vizibile de împărtăşire a mântuirii realizate de El pentru între­gul neam omenesc, prin Întruparea, Patimile, Jertfa pe Cruce şi Învierea Sa din morţi. Mijloacele sau actele externe şi vizibile, prin care în Bise­rică se împărtăşeşte harul dumnezeiesc care îndreptează şi sfinţeşte pe oameni şi îi uneşte tot mai strâns cu Hristos şi cu Biserica Sa, sunt Sfin­tele Taine. Relaţia strânsă, fiinţială, dintre Sfintele Taine şi Biserică este dată în Hristos Însuşi, Care a întemeiat şi instituit prin Jertfa şi prin Învierea Sa Biserica şi Tainele ei, în care lucrează Duhul Sfânt care face prezent pe Hristos atât în Biserică, cât şi în Taine, precum şi în cuvântul Scripturii.[1]
Cuvântul taină sau mister, în înţeles larg şi religios, taine sau mistere sunt lucrurile şi actele sfinte care reprezintă sau simbolizează idei şi sensuri nepătrunse în esenţa lor de mintea noastră. În acest înţeles sunt taine : crucea, sarea ce se dădea catehumenilor etc, precum şi toate faptele Revelaţiei dum­nezeieşti şi dogmele învăţăturii creştine. Astfel se numesc taine : planul din veci al mîntuirii omului, rânduiala sau iconomia întrupării lui Dum­nezeu Cuvîntul (Col. 1,26), persoana Mântuitorului Hristos şi mântuirea sau răscumpărarea venită prin Hristos pentru toţi oamenii (Efes. 1, 9; I Tim., 3, 16), învierea Mântuitorului nostru lisus Hristos şi învierea din morţi a tuturor celor adormiţi pentru judecata obştească, precum şi parusia, adică cea de a doua venire a Domnului la sfârşitul lumii, întrucât toate acestea întrec puterea noastră de înţelegere, fiind cunoscute şi pri­mite numai prin credinţă şi iluminare dumnezeiască (Matei, 13, 11 ; Efes., 3, 9).
În înţeles restrâns, Tainele sunt numai acele lucrări sau acte sfinte vizibile, întemeiate de Hristos şi săvârşite de Biserică prin episcopul şi preoţii Săi, prin care se comunică celor ce se împărtăşesc de ele harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. În Taină nu este numai o simbolizare
a vreunui adevăr de credinţă, ci o împărtăşire reală de har dumnezeiesc, iar prin aceasta Sfintele Taine se deosebesc de toate celelalte simboluri sau acte sacre întâlnite în religiile necreştine şi chiar în Vechiul Testa­ment. Acele acte şi lucrări sfinte întâlnite în Vechiul Testament erau doar icoana celor ce aveau să vină prin Hristos în Noul Testament. Deci, Tainele, ca acte sfinte vizibile prin care ni se împărtăşeşte în mod real  harul dumnezeiesc nevăzut, sunt legate de Hristos.[2]
Botezul este Taina în care prin întreita cufundare in apă, în nu­mele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămo­şesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la viaţa cea nouă,spirituală, în Hristos şi devine membru al Bisericii, Trupul tainic al Dom­nului. Săvîrşitorul acestei Taine este preotul sau episcopul, numai în caz de urgenţă, din temerea de moarte apropiată a celui ce are să pri­mească botezul,  această Taină poate fi săvârşită de orice membru al Bisericii. Botezul este întâia dintre Tainele Bisericii, fiind  „uşa” prin care omul intră în Biserică, pentru a se uni mai deplin cu Hristos prin celelalte Taine (mirungerea şi Euharistia).[3]
Necesitatea botezului este strâns legată de efectele sau roadele acestuia. Odată cu spălarea păcatului strămoşesc şi a tuturor păcatelor personale săvârşite până la botez, dacă cel ce se botează este la o vârstă mai mare (Fapte 2, 38; Marcu, 16, 16), harul botezului imprimă în cel botezat chipul lui Hristos. Botezul şterge însă şi vina şi pedeapsa pentru păcate, dar nu nimiceşte şi urmările păcatului strămoşesc, cum sunt în­clinarea spre rău şi suferinţă.[4]
Creaţie de artă plastică -Florin Gheorghiu-Tg.Jiu

Sfânta Taină a Botezului în lumina citatului scripturistic : “ Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Gal. 3, 27)

Chipul lui Hristos imprimat în noi de harul botezului înseamnă viaţa cea nouă dobândită prin botez şi înnoirea făpturii noastre psiho-fizice, subliniată de sfântul apostol Pavel prin cuvintele : “Căci, cîţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal., 3, 27). „Botezul este baia naşterii celei de a doua prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit, 3, 5). Cel renăscut prin botez devine fiu după har al lui Dumnezeu, încorporându-se în Hristos ca mădular al Trupului Său, Biserica.
Botezul fiind instituit pentru iertarea păcatului strămoşesc, el nu se repetă. Căci, odată iertat, acest păcat nu mai revine în om, aşa că nu mai este niciun motiv ca botezul să se mai repete.
Necesitatea botezului pentru mântuire o neagă ereticii care neagă păcatul strămoşesc , în timpurile mai vechi ,  pelagienii, iar în timpurile mai noi ,unitarienii şi alţii. Biserica noastră a învăţat totdeauna că bo­tezul este absolut necesar pentru mântuire. Ea se bazează pe Sfânta Scriptură care prezintă păcatul strămoşesc ca pe o realitate ce s-a trans­mis de la Adam la toţi oamenii (Rom. 5, 14 ; I Cor. 15, 22). Necesitatea botezului este impusă de existenţa şi universalitatea păcatului strămo­şesc la toţi urmaşii lui Adam. Din robia păcatului strămoşesc omul nu poate ieşi decît prin Taina botezului, care îi dă posibilitatea să intre în împărăţia cerurilor : “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu. Căci ce este născut din trup, trup este, iar ceea ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 5—6).[5]
Scufundându-se în apă, omul, își pierde urma, însemnând că a ajuns să se lipsească de viața din aer. Iar a te lipsi de viață, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fața apei, ajungând iar la lumină, înseamnă că te dorești fierbinte după altă viață, iar după ce ai dobândit-o trăiești numai din ea. Din această pricină și cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, iar o naștere din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Acum și chipul lui Dumnezeu se întipăreste mai bine în sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcută acuma si mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de-acuma chiar modelul ni se arată cu trăsături mai lămurite.[6]
În ceea ce privește faptul că pruncii nu pot să-și mărturisească credința creștină, Biserica are ca garant pe nașii care-i primesc la botez, care mărturisesc pentru aceștia credința creștină rostind Crezul si care își iau îndatorirea ca finii lor să fie crescuti de ei în credința Bisericii.
Nașul are îndatorirea să se îngrijească de viața sufletească a finului său, învățându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei noastre credințe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar și finul este dator cu ascultare si cu respect față de nas, în aceeasi măsură cum îi ascultă pe părintii săi trupesti.
Există un Botez al muceniciei sau al sângelui (Matei 10, 32 ; 16, 25), cunoscut în cele dintâi veacuri crestine, înțelegând prin el moartea martirică, în persecuții, pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinții părinti îl socotesc asemenea Botezului din apă si din Duh, uneori chiar mai de preț decât acesta .
Mai cunoaștem și Botezul dorinței care constă în dorința arzătoare a cuiva de a ajunge membru al Sfintei Biserici, ducând o viață de pocăință și în virtute. Dacă dintr-o pricină oarecare fără voia lui nu ajunge să primească botezul prin apă si prin Duh, el e socotit botezat cu Botezul dorinței.
Taina Sfântului Botez nu se repeta, deoarece : “este un Domn, o credintă, un botez” (Efes. 4, 5).
“Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, rosteste cel ce primeste Sfânta Taină a Botezului” (Art. 10 din Simbolul Credintei). Într-adevăr, după cum cineva nu se naște trupește decât o singură dată, tot asemenea nașterea sufletească nu poate fi decât una singură.
Creaţie de artă plastică -Florin Gheorghiu-Tg.Jiu

Problema veșmântului alb

Imediat după întreita scufundare, noul botezat este îmbrăcat într-un veșmânt alb pe care textele liturgice și explicațiile patristice îl numesc veșmânt al luminii, haină împărătească, veșmânt al nemuririi etc.
Preotul pune pe cel botezat haina de botez zicând: “Se îmbracă robul lui Dumnezeu (N) în haina dreptății, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin".
Apoi se cântă troparul: “Dă-mi mie haina luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru".
Acesta este unul din cele mai vechi ritualuri ale botezului și în vechile explicații baptismale ocupă un loc foarte important. Dar cu timpul, aceste explicații și înțelegerea ritualului îmbrăcării, au fost reduse la un simbolism pur exterior. Se spune doar că veșmântul alb simbolizează puritatea spirituală și virtutea spre care orice creștin trebuie să tindă în cursul vieții sale.
Astfel, ritualul veșmântului alb este nu numai îndemn la necesitatea de a duce o viață curată și virtuoasă, căci daca era numai atât, aceasta nu ar fi adăugat nimic la botezul propriu-zis: se înțelege de la sine că suntem botezați pentru a duce o viață creștină care trebuie să fie neapărat cât mai curată și mai virtuoasă. Ceea ce descoperă și comunică, este noutatea totală a acestei purități și a acestei virtuți, a acestei vieți spirituale noi, pentru care neofitul a fost recreat prin scufundarea baptismală și care-i va fi oferită acum prin darul peceții Sfântului Duh.[7]
Nu mai trebuie probat că trăim astăzi într-o profundă criza morală și spirituală. Pe de o parte noi auzim tot felul de plangeri cu privire la “criză morală” asupra naturii căreia și asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a o depăși, creștinii înșiși par a fi foarte împărțiți: unii apără codul moral vechi și bun și cerând restabilirea lui, apar cei care denunță ipocrizia și legalismul acestui cod și preconizează o moralitate nouă pe care o numesc etică conjuncturală, etica iubirii etc. Pe de altă parte, constatăm astăzi o reînnoire semnificativă a interesului pentru spiritualitate, acest termen acoperind o incredibilă confuzie care dă naștere la o mare varietate de rețete și învățături foarte dubioase. Vedem o lume care afirmă spiritualitatea (celebrarea vieții) și o lume care o neagă, înmulțirea unor șefi de mișcări spirituale și a unor "guru" de tot felul, meditația transcendentală,  glosolalii, misticismul oriental.
În parohiile noastre care nu sunt încă infestate de aceste tendințe lumești, constatăm cu tristețe reducerea sigură a vieții religioase la un număr de obligații exterioare și care au devenit tabu, respectarea cărora nu împiedică deloc pe oamenii noștri  să trăiască în fapt o viață perfect secularizată, conformă cu niște criterii aproape total străine Evangheliei.
Toate acestea, revelează o confuzie fenomenală, o desăvârșită lipsă de criterii realmente spirituale și, mai ales, seriozitate .Și principalul pericol, principala insuficiență a tuturor acestor fenomene este că prea mulți oameni astăzi par a considera aceasta ca un fel de entitate în sine.
Pericolul unei astfel de pseudo-spiritualități a existat totdeauna. El a fost deja denunțat de Sfântul Ioan Evanghelistul, care implora pe crestini să nu dea crezare oricărui duh, ci să cerce duhurile pentru a vedea daca sunt de la Dumnezeu .[8]
Regula fundamentală a teologiei liturgice, regula aplicată rar în explicațiile artificial simbolice ale cultului, este că semnificația veritabilă a fiecărui act liturgic este revelată de către context, adică prin locul pe care-l ocupă în rânduiala slujbei, a oficiului liturgic, cu alte cuvinte, fiecare act de cult își primește semnificația și de asemenea, puterea de la cel care-l precede și de la cel care urmează. Astfel că, de o parte, ritualul hainei luminoase completează și pecetluiește botezul însuși, faptul îmbrăcării hainei albe răspunde gestului dezbrăcării hainelor vechi pe care-l face catehumenul înainte de botez, corespunde goliciunii lui înainte de a intra în apa răscumpărării, iar pe de altă parte aceasta inaugurează a doua parte a slujbei inițierii: Mirungerea, darul Sfântului Duh. Această dublă funcție a ritualului revelează conținutul veritabil al vieții celei noi, conținutul înnoirii însăși.
Dezbrăcând hainele purtate înainte de botez, catehumenul leapădă omul cel vechi și viața lui anterioară.  Faptul, de a reîmbrăca haina de lumină semnifică mai întâi revenirea omului la integritatea și la nevinovăția avută în Paradis, recuperarea adevăratei naturi mascată de pacăt. [9]
Fiind punctul final al botezului, ritualul veșmântului alb inaugurează faza urmatoare a slujbei inițierii. Suntem îmbrăcați în această cămașă strălucitoare pentru a putea fi unși.
Icoană executată de prof. Florin Gheorghiu - Tg-Jiu

Concluzii

Calitatea de fiu al lui Dumnezeu nu mai este cea a Vechiului Legământ care oferea îndemnul: “Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Pentru a fi fiu al lui Dumnezeu, trebuie să crezi în Hristos. Însă, pentru a putea crede în Hristos şi a face totodată această credinţă cu adevărat roditoare şi nu doar una a simplelor cuvinte frumoase, Taina Botezului era absolut necesară.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel oferă această imagine extraordinară a îmbrăcării în Hristos. Traducerea expresiei greceşti în limba engleză este una mult mai puternică: to put on Christ: “a-L pune pe Hristos pe tine”.
Ne aducem aminte de primul efect al căderii în păcat. Oamenii s-au simţit goi şi s-au ruşinat de acest lucru. După primirea Tainei Botezului, ne îmbrăcăm în Hristos. El este acoperământul nostru şi protecţia pe care o avem de orice necaz cu care ne-am putea confrunta. Însă, mai mult decât atât, dacă ne este permisă o comparaţie modernă, felul cum ne îmbrăcăm arată ce fel de oameni suntem. Un creştin trebuie să arate prin comportamentul propriu că s-a îmbrăcat în Hristos, că încearcă să trăiască la nivelul impus de propria “vestimentaţie”. Hristos ne conduce, de altfel, la un nou nivel atât din punct de vedere al identităţii sexuale, cât şi al celei sociale. Identitatea naţională este depăşită (“nu mai este iudeu sau elin”), la fel şi cea socială (“rob sau liber”), dar totodată şi cea sexuală (“nu mai este bărbat sau femeie”).
Botezul conduce la o stare eshatologică. Nu mai suntem fiii unui anumit neam, pentru că am devenit fiii lui Dumnezeu (ne aducem aminte de cuvintele Sfântului Apostol Petru: “preoţie împărătească, neam sfânt” (1 Petru 2, 9). Nu mai suntem robii inegalităţilor sociale, pentru că Hristos este moştenirea noastră.[10]
 În concluzie, nu mai suntem împărţiţi datorită sexului pe care îl purtăm, pentru că ni s-a oferit taina eshatologică a Împărăţiei lui Dumnezeu, unde vom fi asemenea îngerilor din ceruri. Toate aceste trei noi niveluri ne aduc la unitatea noastră întru Hristos.

Bibliografie

1.      ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008
2.      Pr. Prof. Dumitru Radu,  Stintele Taine din punct de vedere al Tradiţiei apostolice, în  rev. Biserica Ortodoxă Română, 1980, nr. 11—12
3.      P r. P r o f. d r. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă Română, Bucureşti, 1978
4.      Pr. Prof. Dr. Dumitru Raddu, Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în rev. Studii Teologice, XXXIII (1981), nr. 3-4
5.      Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, București, 2009
6.      Alexander Schmemann, Din apă și din duh – un studiu liturgic al Botezului, Editura Sophia, București, 2009

[1] Pr. Prof. Dumitru Radu,  Stintele Taine din punct de vedere al Tradiţiei apostolice, în  rev. Biserica Ortodoxă Română, 1980, nr. 11—12, pp. 1129—1140.
[2] P r. P r o f. d r. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, Bucureşti, 1978, p. 506
[3] Ibidem, p. 513
[4] Pr. Prof. Dr. Dumitru Raddu, Stintele Taine în viaţa Bisericii, în rev. Studii Teologice, XXXIII (1981), nr.
3—4, p. 172—194.

[5] Pr. Prof. Dumitru Radu, op. cit. , p. 517
[6] Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, București, 2009, p. 42
[7] Alexander Schmemann, Din apă și din duh – un studiu liturgic al Botezului, Editura Sophia, București, 2009, p. 78
[8] Ibidem, p. 163
[9] Ibidem, p. 210
Publicat de la
Etichete: ,