 |
| Avram Iancu - imagine wikipedia |
Imaginea lui Avram Iancu în folclorul popular
De-a lungul timpului Avram Iancu a
fost evocat adesea în paginile operelor literare[1].
Între ele, ponderea cea mai mare o au poeziile, iar între ele poeziile
populare. Cele dintâi au fost antologizate adesea în diferite volume[2]
sau în anexele unor lucrări cu caracter istoric (la unele dintre acestea ne vom
referi și în cadrul subcapitolului următor, atunci când vom vorbi despre
operele istorice în paginile cărora sunt regăsite ele). Fără a avea pretenția
exhaustivității, ne vom strădui aici să reliefăm principalele idei regăsite în
cadrul operelor literare cercetate și să vedem care sunt trăsăturile esențiale
ale portretului lui Avram Iancu ce reies din lectura lor.
Încă dintru început trebuie precizat
faptul că, în poeziile în care se vorbește despre Iancu, este creionat adesea
portretul lui prin intermediul unor procedee artistice precum hiperbola, prin
folosirea unor figuri de stil (epitete, comparații, personificări etc.), sau
printr-o serii de situații antitetice.
Un exemplu al folosirii hiperbolei îl
constituie, de exemplu, poezia intitulată Plecarea
la bătaie, regăsită în antologia lui Simeon Florea Marian[3],
unde sabia lui Iancu este personificată, iar calitățile lui sunt exagerate în
chip vădit, spre a reliefa într-o manieră mai accentuată calitățile lui. De
asemenea, și în Doina lui Iancu, culeasă
de Ion Pop Reteganu, hiperbola se găsește între procedeele folosite în
descrierea lui. Iată un exemplu în acest sens, în care este reliefat curajul
său:
Cât e dealul de-alungat,/ Nu-i ca Iancu de bărbat/ Că-și face tunuri de
fag/ Și intră în Cluj cu drag[4].
În altă parte, vocea lui Iancu tună[5], iar în
alte opere natura însăși, personificată, deplânge împreună cu eroul durerea neamului
românesc, poetul popular atribuindu-i în acest sens calități umane precum
sentimentul sau limbajul. Un astfel de exemplu îl reprezintă poezia intitulată Ce stai codre supărat. Redăm mai jos
conținutul ei:
Ce stai codre supărat/ Necăit și-ngândurat/ Că din nori amu nu tună/ Nici
nu te zbați în furtună./ Nici săcuri din tini nu taie/ Și nici arzi în
bobotaie?/ Cum pot să mă veselesc/ Când de jale mă topesc. Când sub cetinișul
meu/ Zace-un dor mare și greu. Zac voinicii în mormânt/ Cu-obrăjoru-n pământ/ Iar
în loc de copârșău/ Îi înveli cu ramul meu….[6]
Statutul de lider al lui Iancu se regăsește și el
între calitățile ce-i compun portretul și sunt surprinse în cadrul poeziilor
populare. Astfel, în cea intitulată: De
la Sohodol s-a dus, culeasă de Romulus Felea, acest statut al său este
arătat de următoarele fraze:
Iancu din corn că suna/Tulnicele-l saluta/ Și din Deal, în Bocășel,/ Moții
s-adunau la el./ El le poruncea să margă/ Rânduri de vrăjmași să spargă/ N Jos,
pe drumurile Crâstii,/ Pe la cotitura Vrâștii/ Și pe culmi, la Hitioanu,/ Unde
o ajuns dușmanu./ Și o fost bătaie mare/ Focuri vâlvătau în zare/ Tulnicele
toate, multe,/ Răsunau chemări în munte/ Sus, din Peleș și Poiană,/ De la Stur
de la Voroană,/ De pe plai, la Curătură,/ Moții-n pâlcuri cură, cură…[7]
Popularitatea
lui Iancu nu se încheie odată cu încetarea răscoalei sau cu moartea lui, ea
continuându-se și perpetuându-se și după moartea lui, asemenea memoriei
eroului, după cum lasă să se înțeleagă autorul Colindei Iancului[8], și alți
autori, care vorbesc despre legea lui
Iancu[9] și
despre rugăciunile pe care le face
poporul pentru reușita acțiunii revoluționarului:
Sus pe vârful dealului/ În cetatea Iancului/ De trei zile. de trei nopți/
Cântă o sută de preoți/ Și se roagă și se-nchină/ Pentru tabăra română.[10]
Moartea lui Iancu reprezintă un moment
de doliu pentru întreaga Transilvanie, și un prilej de reiterare a celui care a
fost el. Poezia Trag clopote în Ardeal ilustrează,
între alte opere, acest aspect:
Trag clopote în Ardeal./C-a murit un om viteaz:/ Avram Iancu de la moți…/
Îl plâng românii cu toți./ Și l-a lui înmormântare/ Veniră cu mic cu mare/ De
la Brad. de la Abrud,/ De la Câmpeni și Aiud,/ De la Vidra și Ponor/ Îmbrăcați
în tricolor/ Să-l petreacă pe-ultim drum/ Pe Iancu, pui de român./Pui de român
și de moț,/ C-a fost iubit de noi toți./ Clopotele trag a jale,/ El merge pe-a
morții cale…/ Pe calea cea de vecie/ Se duce să nu mai vie./ Treizeci și șase
de preoți. Toți români de pe la moți/ Au venit din depărtare/ De Iancu pe toți
îi doare./ Plânge lumea și suspină/Că el le-a dorit lumină./ A vrut să facă
dreptate/ Moților de pe la sate/ Și să-i scape de robie/ Și de cruda tiranie.,
Iancule de frica ta/ Tremurau domnii-n Vidra/ Și-mpăratu tremura/ De moțul de
la Vidra./ Ai fost tare și-n putere/ Nu ți-a trebuit avere./ Avere ți-a fost
cinstea,/ Așa te-a iubit lumea….[11]
Acest
poem oferă și el informații cu privire la portretul moral al lui Iancu, arătând
că el a fost un om ce poseda o serie de calități morale precum dârzenia și
curajul și că el a pus totul în slujba idealului său, preferând sărcia în locul
bogăției, și slujind cu devotament cauza românească.
Într-u
poem cult ce abundă însă în elemente specifice liricii populare, Aurel Câmpeanu
încearcă și el să surprindă în poezia dedicată lui Iancu, câteva informații
privitoare la portretul ei și la autoritatea de care se bucura în rândul
moților:
Străinu-i om de omenie,/ Cu inimă, pe cât se pare;/ La drumul său, cu
roibul frate/ El urcă dealul pe picioare./ Se-oprește-n fața lor și zice: / -
Noroc și fericire-n țară!/ Acum îl recunosc. E Iancu!.../ Și toți cu drag îl
înconjoară./ Iancule, Măria Ta,/ Dă un semn și te-om uma/ Și de nemeși vom
scăpa!/ Tu ești steaua munților,/ Împăratul moților/ Și spaima contrarilor!/
Măria ta, Iancule,/ Cutreieri hotarele,/ Strălucind ca soarele![12]
Existența
acestor opere literare în care se vorbește despre Iancu și care oferă
informații cu privire la portretul său, reliefând cu precădere trăsăturile sale
morale, reprezintă o dovadă a faptului că popularitatea lui Iancu în rândul
țărănimii ardelene era un fapt concret. Evocarea făcută de cunoscuți,
importantă și ea, nu dovedește receptarea ideilor lui în rândul întregii
populații românești din Transilvania așa cum o fac aceste evocări. De asemenea,
valoarea lor nu este doar una etnografică, ci transcende granițele acestui
domeniu, amprentându-se adesea și asupra discursului istoric, pe care îl
completează sau îl susține.
Informațiile
privitoare la imaginea lui Avram Iancu care provin din aceste surse, multe
dintre ele contemporane cu primele evocări cu valoare istorică sau anterioare
acestora (cele provenind chiar din timpul revoluției, de exemplu), sunt așadar
importante, ele reliefând felul în care s-a păstrat memoria lui în rândurile
țărănimii ardelene. Faptul că aceste evocări au la bază trăsături precum
curajul, perseverența, abnegația, ținuta morală și altele de acest fel, care se
regăsesc între elementele esențiale ce compun și scrisul istoric nu face decât
să dovedească faptul că la baza lor se găsește adevărul istoric, că în
compunerea lor s-a pornit de la certitudinea evenimențială și că, majoritatea
celor care s-au preocupat cu imortalizarea lui în acest fel au fost
participanți direcți la evenimente sau au avut informații de la cei care au
participat în mod direct la ele.
Fragment care face parte din volumul:
- Reflectarea imaginii lui Avram Iancu – în scrisul istoric si în folclor , format pdf, 277 Ko, publicat: iulie/2014
[1] Există în acest sens și un roman și alte scrieri
în proză. Cf. Copilu Cheatra Vasile, Craiul
munților – roman, Editura Dealul Melcilor, Brașov, 1998.
[2] Cf. Ion Mărgineanu, coord., Iancule, soare trudit, Alba-Iulia, 1992; Aurel D. Câmpeanu, Avram Iancu – poem istoric, Editura
Napoca Star, Cluj-Napoca, 2005; Alexandru Băețan, Acorduri în amurg, Editat de
ANVR, Filiala ,,Avram Iancu” Cluj, Cluj-Napoca, 1995; Romulus Felea, Avram Iancu în folclorul moților, Ediția a II-a, Cluj-Napoca, 1999 Simeon Florea
Marian, Poesii populare despre Avram
Iancu, Editura autorului , Suceava,
1900.
[3] Ibidem, p. 9.
[4] Ion Pop Reteganul ,,Doina lui Iancu”, în rev. Tribuna, anul XVII, nr. 43, Sibiu, 1900,
p. 170. Sau: Coată potera prin sate/ După-un om și
jumătate… Ioan Mărgineanu, coord., op. cit., p. 192.
[5] Ibidem, p.
146.
[6] Ibidem, p.
151.
[7] Romulus Felea,
op. cit., p. 252.
[8] Ibidem, p. 243.
[9] Legea mea
domnește-n plai străvechi. De unde sunt și unde m-am născut,/ De mii de ani
parcurși în spațiu mitic,/ Istoria îmi stă, răvaș și scut./ N-am năvălit, ci
viețuiesc aici/ La poale de-Apuseni și de Carpați./ Nu mi-am mutat geneza-n
venetici,/ Nu iam vândut conștiința la magnați… Alexandru Băețan, op. cit., p. 49.
[10] Ioan Lupaș, op.
cit., p. 15. Cf. Romulus Felea, op.
cit., p. 230.
[11] Ion Mărgineanu, coord., op. cit., p. 188.
[12] Aurel D. Câmpeanu, op. cit., pp. 14-15.
