Poate ar fi mai bine:
O
nouă viziune asupra învățământului superior
Ani de zile, din 1950 (cel puțin) și până în prezent, învățământul
superior a fost și continuă să fie închistat de o serie de reglementări mai
mult sau mai puțin utile pentru absolvenții care devin cadre de conducere în cadrul economiei naționale la diversele sale
niveluri.
În secolul 21 și, în special, în condițiile specifice ale
contextului național (dar și al altor țări aflate în aceeași situație economică),
absolvenții (programelor de licență și respectiv, masterat) ar trebuii să fie îndrumați și să li se pretindă o cu totul altă
viziune mult mai largă și mai profundă referitoare la dezvoltarea economică și
marketingul național și internațional în special în condițiile geopolitice actuale
și de perspectivă, a globalizării economice în general și a piețelor în special,
a dinamicii burselor și a diferitelor valute naționale și internaționale, a
noului rol pe care trebuie să-l aibă băncile naționale și instituțiile
financiare internaționale în condițiile în care fluxul informațional este
deosebit de rapid și exact, dar în același timp expus riscurilor de fraudare în sistem cibernetic, care afectează sistemele
conjuncturale pe un anumit timp.
O asemenea viziune mai largă a întregii imagini economice,
tehnice și sociale depășește sistemul educației prezente și ca atare poate ar fi mai bine o nouă orientare, o
nouă viziune cu influențe și efecte mai apropiate de necesitățile actuale și,
în special, cele viitoare ale societății în ansamblu și a celei românești în
mod specific.
În cadrul unor cursuri se fac referiri destul de vagi
privind situația sărăciei pe plan mondial, se dau unele exemple statistice
despre acest aspect la nivel național, dar nu se dezbate cu mai multă
convingere, mai documentat și cu propuneri mai concrete referitoare la modul în care s-ar putea ajunge la diminuarea
sau chiar eradicarea unui asemenea fenomen socio-economic. Mult prea puțin se
poartă dezbateri în cadrul seminariilor sau în cadrul unor cercuri cu caracter
științific asupra relației existente în prezent între cultură, educație și
sărăcie.
Prea puțin se fac referiri și sunt dezbătute aspectele
corelațiilor existe între două științe: antropologie și etnografie. Poate ar
merita să se acorde o atenție mai mare elementelor fundamentale și unora
aplicative ale acestor științe folosindu-se exemple concrete din diversele
colțuri ale țării unde se manifestă aspecte care ar putea să influențeze modul
de gândire și de manifestare asupra evoluției social-economice, prin anumite
obiceiuri specifice și același lucru chiar asupra activității economice la nivel
internațional.
Noilor generații de absolvenți universitari și
masteranzilor trebuie să li se formeze un spirit de a gândi cu o viziune spre
viitor. Trebuie să li se incite spiritul, curajul de a pune întrebări și de a
găsi cele mai utile răspunsuri.
Un rol deosebit ar trebuii să revină cursurilor de
management care să-i îndrume pe studenți spre cele mai înalte obiective ale
acestei preocupări; cursanților trebuie să li se prezinte funcția de conducere
nu numai din punct de vedere teoretic, ci în contextul diverselor situații cu
care se pot confrunta în viața de zi cu zi în calitate de conducători economici,
sociali, politici, ș.a.m.d. În felul acesta se vor putea forma adevărații
conducători cu reale și efective calități în muncă.
Foarte puțin, ca să nu spunem deloc, se pune accentul pe
una din problemele esențiale ale muncii oricărui cadru de conducere și anume
aceea de organizare personală în comparație cu aspectele ambiguității. Desigur
acest aspect nu este nici simplu și nici ușor de realizat dar își poate găsi
rostul în momentul în care apar diverse situații ambigue și care își cer o
decizie urgentă și cât mai apropiată de o corectă rezolvare. Aici intervine
rolul psihologiei muncii, care trebuie să devină un punct cheie al educației
universitare economice și tehnice.
Nu mai puțin importantă ar trebuii să fie și relația
dintre activitatea economică și filozofie. Chiar dacă la prima vedere pare (poate)
un nonsens, ea are un substrat mult mai apropiat decât se pare și acest lucru
l-a dovedit în multiple ocazii viața de zi cu zi. Foarte mulți dintre
adevărații conducători de instituții centrale sau întreprinderi din oricare
ramură economică vor înțelege mult mai bine care este sistemul de dezvoltare
economică a activității lor, aportul activității de marketing, dinamica muncii
din activitatea ce o conduc prin prisma înțelegerii fenomenelor social-politice
și al concepției filozofice a perioadei în care trăim. Nimic nu poate fi mai
concludent decât situația în care multe activități economice ajung la auto-distrugere
prin faptul că nu se cunoaște și nu se desfășoară un sistem eficient de
negocieri bazat pe cunoașterea diferiților parametrii sociali și economici
specifici unui sistem filozofic al partenerilor naționali sau internaționali.
Trăim într-o perioadă în care
simpla învățare a unor reguli sau tehnici cu profil economic sau tehnic nu mai sunt
suficiente; rutina
trebuie înlocuită cu o nouă manieră de observare și interpretare a diverselor
fenomene; conducătorii actuali și viitori
trebuie ajutați, încă din anii universității, pentru a înțelege multe din
următoarele aspecte: integritatea, apartenența la o echipă, atitudinea pozitivă
și de entuziasm, modul de a avea un sens clar și eficient în cadrul unei
comunicări cu parteneri de diverse niveluri, deschiderea și receptivitatea, gândirea
creativă, spiritul de rezolvare a diverselor probleme, colaborarea fără a
crea stări conflictuale, precum și crearea unor reale legături profesionale.
Poate
ar fi mai important dacă studenți ar înțelege și ar gândi în mod critic
diversele aspecte ale problemelor ce apar în activitatea de zi cu zi și cum ar
trebuii rezolvate aceste probleme.
Cadrele
didactice ar trebuii să devină adevărați stimulatori ai unei gândiri
”Renaissance”, în epoca actuală a revoluției internetului.
În
acest sens poate ar merita includerea și îmbinarea actualele programe
educaționale cu diversele aspecte ale problematicilor ce pot apare în
activitățile practice de zi cu zi, prin
creerea unor așa numite ”Jocuri” de decizie prin care să se dezbată
diversele opinii privind modalitățile de soluționare optimă a diverselor
probleme.
Conform alineatului (4) din articolul 193 din Legea nr. 1/2011 privind
educația națională, universitățile se clasifică pe trei categorii:
- universități de cercetare avansată și
educație;
- universități de educație și cercetare
științifică/creație artistică;
- universități centrate pe educație.
Hotărârea Guvernului nr. 789/2011 (privind aprobarea Metodologiei de evaluare în scopul clasificării
universităților și ierarhizării programelor de studii) stabilește criteriile în
baza cărora se realizează evaluarea (predarea și învățarea; cercetarea științifică;
creația artistică, în cazul universităților de arte; relația universității cu
mediul extern; capacitatea instituțională). În cadrul primei evaluări, Ordinul
nr. 5262/2011 al ministrului educației privind constatarea rezultatelor
clasificării universităților consemnează următoarea statistică: 13,3%
universități de cercetare avansată și educație; 33,3% universități de educație și cercetare
științifică/creație artistică; 53,3% universități centrate pe educație (fiind evaluate 90 de universități din România, dintre
care 54 de stat și 36 private).
Deși predarea și învățarea este primul
criteriu de evaluare consemnat de cadrul legal, criteriului cercetării
științifice i se acordă o mai mare importanță (deși au existat opinii conform
cărora cercetarea
științifica trebuie să fie un capitol autonom și nu trebuie subordonată educației).
Mai mult, variabilele și indicatorii specifici predării-învățării se rezumă la:
structura personalului (de
bază/asociat), numărul se studenți înmatriculați, numărul de candidați
înscriși, numărul de absolvenți angajați în primele 12 luni de la absolvire,
numărul de programe organizate cu universități din străinătate, numărul de
programe organizate în limbi străine, cadre didactice și de cercetare din
străinătate sau care dețin diplome eliberate de universități din străinătate.
Metodologia de evaluare nu se extinde și
asupra calității și conformității metodelor didactice de învățare și evaluare,
respectiv a mijloacelor de învățământ utilizate, fapt pentru care considerăm că
acea clasificare a universităților pierde din valoare. Prin urmare, datorită
criteriilor și indicatorilor adoptați, clasificarea universităților nu se focalizează
pe rezultatele învățământului, ci doar pe principiile, metodele și formele de organizare a procesului de învățământ,
respectiv pe gestionarea resurselor umane,
materiale și financiare (vizând cu prioritate nivelul finanțării din bugetul
public).
Datorită „penalizării”
financiare, universitățile românești s-au îndepărtat și mai mult de standardele
clasificărilor internaționale (topul celor mai bune universități din lume având
la bază variabile
precum numărul de citări în publicațiile de specialitate, reputația în rândul
oamenilor de știință, relația dintre studenți și cadrele universitare, numărul
de premii primite de studenți sau profesori etc.). Conform
QS World University Rankings (2013), față de rezultatele anului anterior, patru
universități din Romania au căzut 100 de poziții in clasamentul Internațional
(indicatorii cheie ai evaluării fiind cercetarea
academică, calitatea predării, ponderea angajării absolvenților și gradul de
internaționalizare).
În concluzie,
considerăm că este
apreciabilă dar nu suficientă clasificarea universităților din România. Poate ar merita o revizuire a programelor
universitare și adaptarea lor la cerințele secolului în care trăim, pentru a fi
în rând cu alte instituții similare de prim rang de pe plan internațional. În
alte condiții competitivitatea acestor centre de cultură s-ar putea să ducă
treptat spre marginalizarea lor în loc să fie evidențiate și apreciate după
criteriile internaționale.
Dr. Alex Berca
Dr. Mihaela Brîndușa Tudose
SUA. Universitatea „Petre Andrei”- Iași